ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5503/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 09.12.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene anularea Deciziei nr. 4805/08.06.2016 privind soluționarea contestației formulate împotriva Raportului de control nr. x/08.04.2016 prin care s-a respins la plată suma de 994.296,39 RON, anularea Raportului de control privind Ordinul de finanțare nr. x/15.12.2014, plata sumelor aferente cererilor de plată nr. x/30.06.2015 și nr. y/26.02.2016, respectiv a sumelor de 322.486,77 RON și 671.809,62 RON.

Prin sentința civilă nr. 246 din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive și excepția inadmisibilității.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Digitalizarea României - Organismul Intermediar pentru Societatea Informațională și Ministerul Fondurilor Europene.

Și a anulat Decizia nr. 4805/08.06.2016 și Raportului de control nr. x/15.12.2014. Obligă la plata sumelor menționate în cererile nr. x/30.06.2015 și nr. y/26.02.2016, respectiv sumele de 322.486,77 RON și 671.809,62 RON.

Împotriva sentinței civile au formulat recurs pârâții Autoritatea pentru Digitalizarea României și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

În motivarea recursului său, pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a reiterat aspecte care țin de procedura administrativă care a condus la emiterea actelor adminstrative contestate. Prin cererea sa de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se respingă cererea de chemare în judecată.

Pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a invocat în susținerea recursului său motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susținerea acestui recurs a invocat următoarele critici:

În primul rând recurentul-pârât a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurentul a invocat obligația imperativă a instanței de a-și motiva hotărârile, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, în sensul că judecătorul este dator să arate atât motivele de fapt, cât și pe cele de drept care fundamentează soluția, indicând rațiunile pentru care au fost admise ori respinse susținerile părților.

În opinia recurentului, instanța de fond s-a limitat la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, fără a expune motivele care justifică această soluție, deși chiar din considerentele hotărârii rezultă că actele contestate au fost emise de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, ca atare acesta având calitate procesuală pasivă.

În aceste condiții, soluția apare nu doar ca nemotivată, ci și ca fiind contradictorie cu propriul raționament al instanței, ceea ce face imposibil controlul judiciar efectiv.

În al doilea rând, recurentul-pârât a arătat că soluționarea cauzei în contradictoriu cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este eronată, întrucât această instituție nu este emitentul actelor administrative contestate și, prin urmare, nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Calitatea procesuală aparține exclusiv Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale din cadrul fostului Minister al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, aspect reținut chiar de instanța de fond prin încheierea de ședință prin care acest organism a fost introdus în cauză. Or, menținerea în proces a unei autorități care nu a emis actele contestate contravine principiului potrivit căruia răspunderea în contencios administrativ revine exclusiv autorității emitente.

Pe acest temei, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Digitalizarea României a depus întâmpinare la recursul declarat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin care a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinăre și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României este nul, iar recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate:

Așadar, Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs invocată din oficiu de către Înalta Curte de Casație și Justiției, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

În conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de lege.

Aceste dispoziții instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului. Totodată, criticile formulate trebuie să vizeze considerentele hotărârii atacate, pentru a permite exercitarea unui control judecătoresc efectiv.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Digitalizarea României, nu a indicat niciun motiv de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nu a dezvoltat vreo critică de nelegalitate raportată la considerentele hotărârii recurate.

Cererea sa de recurs se limitează la: a exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de fond, a reitera aspectele de fond ale situației care a condus la starea litigioasă și nu arata în concret dispozițiile legale încălcate și fără a oferi argumente care să susțină încadrările în motivele de recurs prevăzute de lege.

Această conduită procesuală echivalează cu intenția recurentei de a obține o rejudecare a cauzei în calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce nu este permis în lipsa unor critici precise de nelegalitate. Lipsa motivării împiedică instanța supremă să exercite controlul judiciar asupra hotărârii atacate și echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât recursul formulat de recurentă-pârâtă nu conține motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu se pot identifica motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să constate nulitatea recursului formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Digitalizarea României pentru nemotivare.

Înalta Curte trecând la analiza motivelor de recurs formulate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, constată că acestea nu sunt fondate în considerarea următoarelor aspecte:

Recurentul-pârât a invocat, în esență, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină soluția și că ar fi contradictorie prin raportare la considerentele privind calitatea procesuală pasivă.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins cererile părților.

În speță, instanța de fond a prezentat în detaliu situația de fapt reținută, a stabilit cadrul normativ aplicabil și a expus raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a arătat explicit că Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale este autoritatea emitentă a actelor contestate, iar, ca urmare a succesiunii reorganizărilor guvernamentale, a operat o transmisiune automată a calității procesuale pasive între ministerele în cadrul cărora acest organism a funcționat.

Prin urmare, menținerea în cauză a MIPE nu s-a făcut fără fundament, ci pe baza constatării că acesta reprezintă succesorul în drepturi și obligații al structurilor administrative în cadrul cărora a funcționat Organismul Intermediar. În aceste condiții, nu se poate reține lipsa motivării sau existența unor considerente contradictorii.

De asemenea, în raport cu excepția inadmisibilității, instanța de fond a arătat în mod expres că, prin raportare la Organismul Intermediar, reclamanta a parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege, contestând raportul de control și ulterior decizia de respingere a contestației. Această analiză arată că instanța a examinat argumentele părților și a stabilit, în acord cu cadrul legal aplicabil, că nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, pe fondul cauzei, instanța de fond a expus raționamentul detaliat privind eligibilitatea sumelor solicitate la rambursare, a arătat de ce argumentele autorității pârâte referitoare la natura penalităților și la compensare sunt nefondate și a justificat soluția de anulare a actelor administrative contestate.

Din analiza considerentelor rezultă cu claritate că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția, fiind respectate cerințele art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

Așadar, susținerea recurentului-pârât potrivit căreia hotărârea nu este motivată ori ar fi contradictorie este neîntemeiată. Nu se poate reține că instanța de fond a ignorat apărările MIPE sau că ar fi pronunțat soluția fără a expune un raționament propriu. Dimpotrivă, considerentele hotărârii evidențiază analiza cadrului legal incident și aplicarea acestuia la situația de fapt concretă.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, iar recursul urmează a fi respins.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată ca fiind nul recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru nemotivar, iar potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 246 din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată ca fiind nul recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României împotriva sentinței civile nr. 246 din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 246 din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.