ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1481/2025

Ședința publică din data de 14 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a a de contencios administrativ și fiscal la data de 29 noiembrie 2023, reclamantul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea dispozitivului sentinței civile nr. 246/20.12.2022.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 400 din 11 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de îndreptare de eroare materială din cuprinsul sentinței civile nr. 246/20.12.2022 și de lămurire a dispozitivului sentinței.

S-a dispus îndreptarea materială din cuprinsul dispozitivului, în sensul menționării corecte a denumirii reclamantului, aceasta fiind Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

S-a dispus lămurirea dispozitivului, în sensul că suma de bani trebuie achitată de cei doi pârâți, obligația fiind solidară.

S-a respins cererea de completare formulată de către reclamantul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Digitalizarea României - Organismul Intermediar pentru Societatea Informațională și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - fost Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 400 din 11 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Autoritatea Națională pentru digitalizarea României.

1.3.1. Recursul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâtul a solicitat admiterea căii de atac îndreptate împotriva hotărârii de la fondul cauzei, cu consecința casării sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea cererii de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului sentinței nr. 246/2022.

În esență, în motivare, a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivarea hotărârii trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv și trebuie să fundamenteze și să explice măsurile adoptate.

În considerentele hotararii atacate, instanta de judecata, pe tot parcursul hotararii a facut trimitere strict la autoritatea parata referindu-se desigur la emitentul actelor contestate, respectiv ADR-Organismul Intermediar pentru Societatea Informationala.

Toate trimiterile din considerentele hotararii atacate sunt cu privire la emitentul actelor atacate, care nu este MIPE, iar obligatia de plata ii apartine strict acestuia.

Asadar, este clar ca dispozitivul hotararii face referire strict la paratul ADR-Organismul Intermediar pentru Societatea Informationala, instanta anuland actele emise de catre acesta si implicit obligandu-t la plata sumelor aferente celor doua cereri respinse chiar de catre acesta la plata.

În doctrină s-a arătat că motivarea trebuie să se înfățișeze într-o asemenea măsură încât să corespundă imperativelor logicii, trebuind să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obiectul lamuririi sau al interpretarii vizat de dispozitiile art. 443 C. proc. civ. are in vedere clarificarea obscuritatii hotararii judecatoresti, respectiv caracterul neclar sau contradictoriu al mentiunilor din dispozitiv, pentru ca, in situatia caracterului contradictoriu al considerentelor sau in cazul in care exista contradictie intre considerente si dispozitiv, neregularitatea nu poate fi indreptata dupa procedura prevazuta de art. 443 C. proc. civ., ci poate face obiect al criticilor in caile de atac.

Or, in cauza, este clar ca exista o contradictie intre considerente si dispozitivul Sentintei civile nr. 246/20.12.2022,

Motivarea instantei din Sentinta civila nr. 400/11.03.2024 este contradictorie, ceea ce echivaleaza cu nemotivarea ei, aspect ce atrage implicit și imposibilitatea realizării controlului judiciar.

Ca sa se pronunte asupra obligatiei de plata si a ministerului, in solidar cu autoritatea parata ADR - Organismul Intermediar pentru Societatea Informationala, instanta de judecata a procedat la o analiza defectuoasa a hotararii supuse controlului prin cererea de îndreptare, lamurire si completarea a dispozitivului Sentintei civile nr. 246/20.12.2022 pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti în dosarul nr. x/2016, venind cu o motivare care contrazice insasi logica instantei din cadrul hotararii a carei lamurire face obiectul cercetarii.

Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, "justiția a fost servită". Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția data, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe celelalte, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială a acestuia.

Pronuntarea unei sentinte civile trebuie să convingă justițiabilul că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat toate probele administrate, aspect peste care instanta de fond a trecut in aceasta cauza. Desi este vorba în aparenta despre o simpla cerere de îndreptare, lamurire si completarea a dispozitivului Sentintei civile nr. 246/20.12.2022, in esenta instanta a dat o solutie contradictorie, în antiteza cu propriul raționament, devenind incidente prevederile art. 488 pct. 6) din C. proc. civ.,

În considerarea celor ce preced, având în vedere că prima instanță a tratat cu superficialitate speța cu care a fost învestită și în contradicție cu sensul normelor legale alicabile, devin incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a solicitat respingerea în parte a cererii de îndreptare, lamurire si completarea a dispozitivului Sentintei civile nr. 246/20.12.2022 în ceea ce priveste obligarea solidara a subscrisul minister a unor obligatii banesti, în principal, ca fiind neîntemeiata.

În drept, a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 art. 483 și următoarele din C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

1.3.2. Recursul Autorității Naționale pentru Digitalizarea României

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Autoritatea Națională pentru Digitalizarea României a solicitat admiterea căii de atac deoarece hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, în motivare, a susținut că Decizia nr. 4805/08.06.2016 privind soluționarea contestației formulate de MCSI împotriva Raportului de control nr. x/08.04.2016 prin care s-a respins la plată suma de 994.296,39 RON solicitată la plată prin cererile nr. x/30.06.2015 și nr. y/26.02.2016 au fost emise de MINISTERUL INVESTIȚIILOR Șl PROIECTELOR EUROPENE fostul Minister al Fondurilor Europene.

În mod corect, s-a reținut că simpla schimbare a denumirii unei instituții publice nu poate înlătura calitatea procesuală pasivă în fața instanței și nici pe aceea de emitent al actelor administrative.

Astfel, din simpla analiză a actelor administrative rezultă că acestea au fost emise de MINISTERUL INVESTIȚIILOR Șl PROIECTELOR EUROPENE fostul Minister al Fondurilor Europene.

Autoritatea de control a enumerat care sunt ordinele de plată din care reiese reținerea sumelor pentru fiecare dintre cele 7 contracte de concesiune.

În legătură cu cererea de rambursare nr. x, autoritatea de control a arătat că prin Nota privind termenele implicate de instalarea sistemului de monitorizare nr. 1753/4 decembrie 2015 și prin Nota privind plata penalităților aferente realizării sistemului de monitorizare au fost calculate și reținute penalități în cuantum de 671.809,62 RON pentru serviciile privind Sistemul de monitorizare al rețelei pentru Lotul x facturate la data de 09.12.2015 și solicitate la rambursare în CR nr. 3.

Autoritatea de control a reținut că aceste sume nu au fost plătite către fumizor, au fost virate către bugetul de stat cu titlu de penalități și au fost solicitate la rambursare prin cererile de rambursare nr. x si nr. 3.

În final, autoritatea de control a arătat că sumele aferente penalităților nu sunt eligibile, iar acestea vor fi respinse la plată.

Astfel, analizând sentința civilă nr. 246/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, nu reiese că instanța de fond a avut în vedere admiterea acțiunii față de ADR, deoarece actul administrativ care a produs efecte, care a fost anulat a fost întocmit, semnat și emis de MIPE, respectiv Decizia nr. 4805/08.06.2016 privind soluționarea contestației formulată de MCSI.

Argumentul instanței conform căreia "cererea de chemare în judecată a fost admisă în totalitate față de ambii și că obligarea de plată a sumelor de bani a fost întemeiată pe prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004 Curtea va lămuri dispozitivul în sensul că suma de bani trebuie achitată de cei 2 pârâți fiind una solidară " nu are niciun temei legal deoarece reclamantul MCID a invocat doar argumente de nulitate a Deciziei nr. 4805/08.06.2016.

Astfel, obligația de plată a sumelor de bani în cererile nr. x/30.06.2015 și nr. y/26.02.2016, respectiv sumele de 322.486,77 RON și 671.809,62 RON aparține în exclusivitate MIPE.

Astfel, pe de o parte instanța a încălcat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea normelor de drept material deoarece nu s-a ținut cont de emitentul Deciziei nr. 4805/08.06.2016 privind soluționarea contestației formulate de MCSI împotriva Raportului de control nr. x/08.04.2016, respectiv MIPE, iar pe de altă parte prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât acțiunea principală nu cuprinde nicio referire la instituția recurentă - reclamantă.

A solicitat admiterea recursului întemeiat pe art. 483 și urm, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, H.G. nr. 89/2020, H.G. nr. 1606/2022, H.G. nr. 759/2007, Regulamentul de organizare și funcționare al ADR, celelalte acte normative incidente.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă Autoritatea Națională pentru Digitalizarea României, prin care a solicitat să se constate nulitatea căii de atac, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs a acestei părți, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza pendinte, aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

Intimatul - pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a formulat apărări pe cale de întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu menținerea hotărârii de la fond ca fiind legală și temeinică.

Recurenta - reclamantă Autoritatea Română pentru Digitalizarea României a solicitat, prin intermediul întâmpinării de la dosar, respingerea cererii de recurs a reclamantului, cu consecința menținerii soluției primei instanțe în sensul că MIPE are calitate procesuală pasivă în cauză.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere de îndreptare, lămurire și completare dispozitivului sentinței civile nr. 246/20.12.2022.

Apreciind caracterul parțial întemeiat a cererii de îndreptare, lămurire și completare a hotărârii nr. 246/2022, prima instanță a îndreptat această sentință în sensul indicării numelui corect al reclamantului, a lămurit sentința în sensul că revin, în solidar, ambilor pârâți obligația de plată a cheltuielilor de judecată și a respins cererea de completare a dispozitivului aceleiași sentințe.

Nemulțumiți de această soluție au declarat recurs pârâți Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Autoritatea Națională pentru Digitalizarea României, invocând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și respectiv motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, pornind la analiza cererii de recurs a pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, întemeiată pe art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care prevede "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ...", reține că acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, anume raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În același sens, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În concret, instanța de fond a identificat corect situația expusă în petitul cererii de îndreptare, lămurire și completare hotărâre sub aspectul indicării eronate a numelui reclamantului, lămuririi aspectelor referitoare la partea pârâtă ce va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată precum și la solicitarea de completare a dispozitivului sentinței nr. 246/2022.

În raport de elementele concrete ale cauzei, prima instanță, a indicat punctual texte de lege în motivare, iar prin argumentația oferită de judecătorul fondului s-a făcut trimitere la principii de drept și norme legale care fundamentează soluția atacată de recurentul - pârât.

Astfel, Înalta Curtea constată existența raționamentului logico-juridic al primei instanțe care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată, așa cum reiese din cele statuate de judecătorul fondului în sensul că se impune rectificarea numelui reclamantului, se impune obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, acestea fiind părțile procesuale care au căzut în pretenții în accepțiunea textului de lege de la art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, soluției de respingere a cererii de completare a dispozitivului aceleiași sentințe, prima instanță, a oferit motivare convingătoare, înlăturând-o față de împrejurarea că nu a fost identificat un capăt de cerere, principal sau accesoriu, care să fi fost lăsat nesoluționat la momentul pronunțării hotărârii a cărei completare a fost cerută.

Așadar, și în cadrul controlului judiciar, se reține că din probele administrate, nu se poate trage concluzia că ar exista o neîndeplinire a atribuțiilor prevăzute de lege, în scopul vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale pârâtului față de modalitatea de soluționare a cererii de îndreptare, lămurire și completare a sentinței.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază recurentul-pârât că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare/nelegalitate în discuție.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze problema litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În sfârșit, nu sunt în legătură cu aspectele proprii unui astfel de motiv de recurs, vizând faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, afirmațiile recurentului-pârât privind evaluarea în concret de către judecătorul fondului a probelor administrate sau concluziile la care prima instanță ar fi trebuit să ajungă în urma coroborării acestora.

În consecință, arătând în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond, fără a se identifica vreun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care Curtea de Apel București a pronunțat sentința în discuție. De asemenea, Înalta Curte mai constată că motivarea analizată are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele dreptului la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, Înalta Curte subliniază că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO impune instanței să examineze cauza sub toate aspectele, însă nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor aduse de părți, atât timp cât din considerentele hotărârii rezultă cu claritate motivele pentru care anumite cereri au fost apreciate ca a fi fondate ori nu și se poate realiza controlul de legalitate de către instanța de recurs.

Pe cale de consecință, critica recurentului - pârât referitoare la nemotivarea de către curtea de apel a soluției pronunțate sau a reținerii unor considerente străine de natura pricinii nu este fondată.

Înalta Curte, pornind la analiza cererii de recurs a pârâtei Autoritatrea Națională pentru Digitalizarea României, întemeiată pe art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede " Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ...8. când hotărârea a fost dată ci încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", reține că și acest recurs este nefondat.

Astfel, referitor la critica relativă la încălcarea normelor de drept material la pronunțarea sentinței civile atacate cu recurs, în cadrul controlului judiciar, se reține că prima instanță a acționat cu respectarea dispozițiilor legale în momentul în care a admis cererea de îndreptare eroare materială în considerarea faptului că titularul cererii de chemare în judecată a fost Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor însă, pe parcursul procesului, reclamantul inițial a încunoștințat instanța, la data de 17 ianuarie 2022, că atribuțiile acestuia legate de actul administrativ contestat în cauză au fost preluate de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Prin urmare, cu respectarea dispozițiilor legale, prima instanță a pronunțat soluția de îndreptare a denumirii reclamantului, care a fost eronat consemnată în dispozitivului sentinței nr. 246/2022, deși în partea introductivă a sentinței fusese corect menționată.

În continuare, referitor la cererea de lămurire dispozitiv relativă la autoritatea pârâtă în sarcina căreia care cade plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că prima instanță, de asemenea, a pronunțat o soluție corectă.

Astfel, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din dispoziția legală anterior citată, rezultă că partea care a pierde procesul va achita și cheltuielile de judecată iar, raportând acest aspect la situația facttuală expusă în cauză, respectiv acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu cei doi pârâți, MIPE și ANDR, dispunându-se anularea actelor administrative contestate, în mod legal, a statuat prima instanță că acești pârâți se impune a fi obligați, în solidar, la plata cheltuielilor ocazionate de proces.

Nu în ultimul rând, soluția dată de prima instanță cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 246/2022 este, de asemenea, corectă deoarece urmare a verificării petitului acțiunii introductive de instanță, prin raportare la capetele principale sau accesorii soluționate prin hotărârea de la fond, nu a fost identificat niciun capăt de cerere care să fi fost lăsat nesoluționat.

Prin urmare, criticile expuse de pârâta Autoritatea Națională de Digitalizarea României în susținerea recursului nu se confirmă, sentința civilă atacată fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a legii în cauză, astfel că se impune a fi menținută în cadrul controlului de legalitate efectuat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenții - pârâți Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) și Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei - Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Societatea Informațională, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții - pârâți Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) și Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei - Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Societatea Informațională împotriva sentinței civile nr. 400 din 11 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.