ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4486/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2017, reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, anularea în parte a Notificării nr. x/19.08.2016 emisă de pârâta Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI) și anularea în tot a adresei MCSI nr 7.409/11.10.2016 ca fiind nelegale și netemeinice și obligarea pârâtei la introducerea la plată și a diferenței de 8.170.062,09 RON inclusiv TVA, reprezentând cheltuieli eligibile nerambursabile acordate din FEDR, astfel cum au fost prevăzute la art. 3 din contractul de finanțare nr. x/19.08.2016.

Prin sentința nr. 3341 din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca lipsită de interes acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, având ca obiect "anulare act administrativ".

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut faptul că întreaga sumă solicită de reclamantă a fost avizată "bun de plată", însă suportarea cheltuielilor s-a realizat, conform prevederilor contractului de finanțare, parțial din FEDR, parțial de la bugetul de stat al României.

Or, tocmai aceasta s-a dispus prin Notificarea contestată: suportarea sumei de 24.510.186,28 RON (inclusiv TVA) din FEDR, respectiv a sumei de 8.170.062,09 RON (inclusiv TVA) din bugetul de stat.

Mai mult decât atât, cheltuielile efectuate pentru proiectul retrospectiv "întărirea capacității de interoperabilitate a sistemelor EMCS și AEOI" având cod SMIS 59935 fuseseră plătite din bugetul de stat al României anterior depunerii cererii de finanțare.

Reclamanta susține, în argumentarea acțiunii sale, că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale asumate, proiectul fiind implementat, iar autoritatea de management avea obligația de a-i comunica odată cu rezultatul verificării cererii de rambursare eventualele corecții financiare aplicate.

Or, suma solicitată la plată nu a fost diminuată, și cu atât mai puțin pentru eventuale corecții, inexistente în realitate, ci scopul/rațiunea proiectelor retrospective a fost acoperirea unei părți din plățile efectuate de la bugetul de stat al României prin atragerea de fonduri europene din FEDR.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat că reclamanta nu justifică niciun interes în anularea Notificării, fiind în eroare cu privire la conținutul și semnificația actului contestat.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs recurenta-reclamantă a arătat că prin cererea de rambursare nr. x/19.08.2016 a fost solicitată rambursarea sumei de 32.680.248,37 RON din FEDR din valoarea eligibilă de 39.516.624,39 RON dar prin notificarea atacată s-a aprobat rambursarea în parte a cheltuielilor solicitate fără a se indica motivele pentru care o parte din cheltuieli nu a fost rambursată.

Recurenta-reclamantă afirmă că nu a fost respectat contractul de finanțare nr. x/19.08.2016 întrucât autoritatea publică intimată nu a aprobat integral suma prevăzută în contract și nici nu se afla în situația aplicării unor corecții, aceasta fiind singura modalitate în care sumele eligibile puteau fi diminuate.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând, în principal, anularea recursului și, în subsidiar, respingerea lui ca nefondat.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimata-pârâtă arată că în cererea de recurs nu se regăsesc date cu privire la numele și prenumele consilierului juridic care a întocmit cererea și nici date referitoare la denumirea și sediul intimatului, fiind încălcate prevederile art. 486 alin. (1) lit. a) și b) din C. proc. civ.

Pe fond, intimatul-pârât arată că soluția primei instanțe este temeinică și legală, recurenta-reclamantă aflându-se în eroare cu privire la conținutul și semnificația actului atacat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepție nulității ca neîntemeiată. Recurenta-reclamantă arată că doar mențiunile de la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute nu și cele de la art. 486 alin. (1) lit. b) iar în ceea ce privește numele și prenumele consilierului juridic, prin Decizia Curții Constituționale nr. 485/2015 a fost declarat neconstituțional art. 486 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. în ceea ce privește obligativitatea formulării recursului prin consilier juridic.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea sentinței și retrimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a cererii.

Astfel, în ceea ce privește excepția nulității recursului, se constată că, într-adevăr, așa cum a arătat și recurenta-reclamantă prin răspunsul la întâmpinare, mențiunea referitoare la denumirea și sediul intimatului nu este prevăzută sub sancțiunea nulității recursului, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

De asemenea, în ceea ce privește numele consilierului juridic, este adevărat că această mențiune este reglementată la art. 486 alin. (1) lit. a) și, potrivit alin. (3) din același articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității dar prin Decizia Curții Constituționale nr. 485/2015 dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt neconstituționale.

În consecință excepția nulității recursului va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul recursului se constată că prima instanță a considerat în mod gresit că recurenta-reclamantă nu are un interes în promovarea prezentei acțiuni. .

Se reține că între recurenta-reclamantă și intimatul-pârât a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/19.08.2016 prin care recurentei-reclamante i s-a acordat o finanțare retrospectivă pentru proiectul SMIS 59935, proiect finanțat inițial de la bugetul de stat.

Valoarea proiectului, conform contractului, era de 39.516.624,39 RON, aceasta fiind și valoarea totală eligibilă, conforma art. 3 din contract. Potrivit aceluiași articol, Autoritatea de management s-a obligat să acorde finanțare pentru 82,70% din valoarea totală eligibilă a proiectului, restul rămânând în sarcina bugetului de stat.

În baza acestui contract recurenta-reclamantă a formulat o cerere pentru rambursarea sumei de 32.680.248,37 RON din FEDR din valoarea eligibilă de 39.516.624,39 RON dar prin notificarea atacată s-a aprobat rambursarea din FEDR a sumei de 24.510.186,09 RON, restul de 8.170.062,09 RON rămânând să fie suportat de la bugetul de stat.

În aceste condiții nu se poate afirma că recurenta-reclamantă nu avea niciun folos practic din promovarea acțiunii, interesul acesteia fiind acela de obținere a unei aprobări pentru întreaga sumă solicitată, respectiv pentru valoarea de 32.680.248,37 RON. Dacă recurenta-reclamantă era îndreptățită la rambursarea integrală a sumei sau dacă, dimpotrivă, în mod corect s-a aprobat rambursarea din FEDR a unei părți din suma solicitată reprezintă o chestiune de temeinicie a cererii nu o problemă de interes, neputându-se susține că suma solicitată la rambursare nu a fost diminuată în raport cu cererea formulată.

De asemenea, faptul că partea care nu a fost aprobată la rambursare din FEDR a rămas în sarcina statului (în condițiile în care este vorba de o finanțare retrospective pentru care, inițial, întreaga valoarea a contractului a fost suportată din bugetul de stat) nu o lipsește pe recurenta-reclamantă de dreptul de a contesta în instanță notificarea în condițiile în care, fiind beneficiarul contractului de finanțare nr. x/19.08.2016, este entitatea direct prejudiciată în cazul unei rambursări parțiale nelegale.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 496 și 497 din C. proc. civ., raportat la art. 20 din legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

Admite recursul formulat de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3341 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.