ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2311/2021

Ședința publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2017, pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 5309/11.10.2017 privind soluționarea contestației; anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare din data de 05.05.2016 și, pe cale de consecință a fi anulată impunerea constând în creanță bugetară în valoare de 534.957,60 RON.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 239 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale și în consecință a anulat Decizia nr. 5309 din 11.10.2017 privind soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal încheiat la data de 05.05.2016, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 05.05.2016 și pe cale de consecință și creanța bugetară în valoare de 534957,60 RON, a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 11.750 RON.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței nr. 239 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, recurentul – pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (fost Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională) - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale a declarat recurs fără a invoca în drept vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul -pârât, pe care o consideră întemeiată pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior, în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-pârât nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că alegațiile prezentate nu au corespondent în vreuna dintre ipotezele motivelor de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., în cererea de recurs nefiind indicat, nici măcar formal, temeiul de drept al căii de atac exercitate.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a aspectelor prezentate prin întâmpinare, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Deoarece recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul – pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (fost Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională) - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale împotriva sentinței civile nr. 239 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2021.