ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.12.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice,

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24.05.2016 și, pe cale de consecința, revocarea măsurii administrative a rezilierii Contractului de finanțare nr. x/28.02.2014 si a retragerii integrale a finanțării nerambursabile în valoare de 158.469,25 RON;

- anularea Deciziei nr. 7865/02.11.2016 emise de către Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI) din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale;

- suspendarea executării Procesului-verbal până la soluționarea definitiva a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 2980 din 21 iulie 2017, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

2.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurenta-reclamantă că hotărârea nu este motivată în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța de fond a preluat în integralitate susținerile intimatei-pârâte OIPSI, achiesând la acestea, fără a prezenta o analiză proprie cu privire la cele reținute, ajungându-se la situația în care cel de-al doilea petit al acțiunii să nu fie analizat în mod efectiv, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil.

A mai apreciat recurenta că sentința recurată nu este motivată sub aspectul motivului privind netemeinicia motivelor de fapt reținute în cuprinsul procesului-verbal contestat.

Instanța nu a analizat susținerile de netemeinice privitoare la componenta hardware a proiectului.

Astfel, în cuprinsul acțiunii a precizat că este neîntemeiată reținerea în procesul-verbal a faptului că la vizita din 19.06.2015 echipamentele din locația de implementare erau oprite, pentru că echipa de control a avut în vedere o vizită efectuată cu 11 luni anterior emiterii procesului-verbal și împlinirii termenului de 1 an de la finalizarea implementării proiectului.

Or, un astfel de argument ar fi putut susține concluziile echipei de control în măsura în care s-ar fi constatat, pe parcursul mai multor vizite, aceeași situație de fapt. Însă, în nicio altă vizită ulterioară nu a fost constatată absența salariaților ori nefuncționarea echipamentelor. De asemenea, nici contractul și nici documentele corelative nu au prevăzut obligativitatea desfășurării programului de lucru în cadrul Proiectului într-un anumit interval orar sau în anumite zile ale săptămânii. În plus, este vorba despre o singură persoană cu care avea raporturi de muncă pe proiectul respectiv. Activitățile specifice proiectului se puteau face online, în orice moment, de la distanță, iar realizarea proiectului nu impunea prezența fizică a angajatului la locație.

A mai arătat recurenta-reclamantă că instanța nu a analizat susținerile de netemeinice privitoare la componenta software a proiectului. În acțiune a precizat că echipa de control a reținut, concomitent, atât un grad scăzut de utilizare, cât și lipsa oricărei utilizări a platformei e-commerce. De asemenea, a arătat că aplicația nu era puțin utilizată, existând multiple comenzi efectuate și livrate, echipa de control reținând nejustificat că nu și-a îndeplinit obiectivele detaliate în planul de afaceri. Nu în ultimul rând, cu privire la componenta software, OIPSI nu a oferit nicio explicație în cuprinsul deciziei. Or, toate aceste aspecte au fost ignorate de prima instanță.

A mai apreciat recurenta că prima instanță nu a analizat presupusa neîndeplinire a obiectivelor proiectului, respectiv extinderea activității firmei prin achiziționarea unei platforme e-commerce în primele 6 luni de la semnarea contractului și optimizarea afacerii companiei prin achiziția a 4 periferice în primele 6 luni de la semnarea contractului.

Echipa de control nu a reținut încălcarea niciunuia dintre aceste obiective, iar, pe de altă parte, a reținut că nu ar fi fost atinse obiectivele.

Rezilierea contractului și recuperarea finanțării pot fi dispuse doar în cazul neîndeplinirii obiectivului și indicatorilor de realizare a proiectului, nu și pentru nerespectarea unor obiective prevăzute în planul de afaceri al societății. Susținerile echipei de control, în sensul neîndeplinirii planului de afaceri, sunt neîntemeiate. Anumite obiective nu sunt susceptibile de a fi îndeplinite într-un anumit termen, reprezentând obiective pe termen lung, cum ar fi dezvoltarea și promovarea intensă a rubricii comunității online și obiectul privind crearea unui brand atingerea unui nivel de conștientizare de nivel mediu în rândul clienților din mediul corporatist.

A învederat instanței faptul că în cuprinsul deciziei nu există argumente care să susțină afirmațiile echipei de control și, implicit, măsura dispusă prin procesul-verbal, OIPSI limitându-se la a reitera afirmația că nu și-a îndeplinit indicatorii de realizare, însă instanța de fond nu a analizat acest aspect.

De asemenea, instanța de fond nu a analizat argumentele privitoare la indicatorul "număr de cursuri on-line care sunt furnizate prin aplicația e-learning". Acest indicator nu putea fi evaluat și luat în considerare în procesul de verificare și control, neputând, implicit, reprezenta un fundament legal și valabil al deciziei de reziliere a contractului și de retragere a finanțării. Argumentele sale nu au fost analizate prin decizia autorității și nici în sentința recurată.

A mai arătat recurenta că instanța nu a analizat argumentele în legătură cu anumite funcționalități presupus nefuncționale din cadrul modulului de administrare al platformei on-line, ci a îmbrățișat punctul de vedere elaborat de intimatele-pârâte.

Instanța nu a avut în vedere nici argumentele sale referitoare la schimbarea sediului societății, deși a evidențiat prin acțiune că și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbau în situația modificării sediului și a reprezentanților legali, comunicând OIPSI aceste modificări prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 09.09.2015. De asemenea, contractul nu impunea obligativitatea obținerii acordului OIPSI, ci doar a informării acestuia, iar schimbarea sediului social nu a avut niciun impact negativ asupra proiectului, noul sediul prezentând chiar mai multe avantaje, printre care o conexiune mai bună la internet, spațiu mai mare și alte echipamente periferice față de cele prevăzute inițial în proiect.

A mai opinat recurenta că sentința recurată nu este motivată sub aspectul motivului privind netemeinicia motivelor de drept reținute în cuprinsul procesului-verbal contestat, rezilierea contractului și retragerea finanțării nerambursabile nefiind motivată în drept.

În procesul-verbal nu a fost reținută sau dovedită neatingerea obiectivului proiectului, respectiv creșterea eficienței activității A. S.R.L. și nici neîndeplinirea integrală a indicatorilor de realizare asumați prin contract.

Din analiza procesului-verbal rezultă inexistența unui motiv real, fundamentat contractual și/sau legal, de reziliere a contractului și de retragere a finanțării nerambursabile, echipa de control a încercat să identifice o serie de motive, vădit artificiale și nerelevante.

OIPSI doar a menționat art. 10 alin. (4) din contract, fără, însă, a demonstra pretinsa lipsă de profesionalism, eficiență și vigilență de care ar fi dat dovadă în implementarea proiectului, iar instanța de fond a preluat necenzurat susținerile intimatelor-pârâte și nu a analizat aceste aspecte esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

A concluzionat recurenta că, în realitate, prima instanță a lăsat necercetat însăși fondul litigiului, neanalizând motivele de nelegalitate/netemeinice formulate prin acțiune.

2.2. În continuarea argumentelor sale, referitoare la motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai apreciat că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (2), (3) și art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011.

Sesizarea structurii de control s-a realizat prin suspiciunea de neregulă înregistrată la data de 29.07.2015, astfel că, potrivit art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, OIPSI avea obligația de a organiza activitatea de verificare până cel târziu la data de 10.08.2015, termen care, însă, a fost depășit cu mai mult de 2 luni, de vreme ce abia prin Decizia nr. 16403/22.10.2015 a fost finalizată activitatea de organizare a verificării.

Conform art. 21 alin. (3), procesul-verbal trebuia emis până cel târziu la data de 09.11.2015, în 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, însă emiterea acestuia s-a făcut abia la 24.05.2016.

Prin considerentele reținute sub acest aspect, instanța de fond a depășit limitele cererii cu care a fost învestită, pronunțându-se suplimentar cu privire la o așa-zisă suspendare a proceduriilor legale, în pofida faptului că acest argument nu a fost susținut și probat de niciuna dintre părți.

Art. 21 alin. (2), (3) și art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează termene cu caracter obligatoriu, iar nu cu caracter de recomandare, astfel că se impunea anularea actului ca tardiv.

A mai apreciat recurenta că sentința recurată a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, conform căruia titlul de creanță se comunică debitorului în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii. Procesul-verbal a fost emis la 24.05.2016 și i-a fost comunicat abia la data de 03.06.2016, cu depășirea, așadar, a termenului prevăzut de lege.

De asemenea, sentința a fost pronunțată cu greșita apreciere a îndeplinirii obligațiilor sale privind prezența personalului în cadrul misiunii de control conform Ghidului solicitantului pentru Anexa III.

În realitate, prezența efectivă a doamnei B., care a fost desemnată să îndeplinească obligațiile societății în legătură cu efectuarea controlului, era de natură a satisface exigențele ghidului, societatea neavând un personal atât de numeros încât să fie privită drept sfidătoare și o dovadă a relei credințe asigurarea prezenței efective a acesteia.

3.1. Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii instanței de fond.

A invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că cererea de chemare în judecată nu cuprinde nicio referire la Ministerul Fondurilor Europene, cauza având ca obiect anularea unor acte administrative care nu sunt emise de acest minister.

3.2. Și intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.3. La data de 17.12.2020, Autoritatea pentru Digitalizarea României a formulat cerere de introducere în cauză, în calitate de succesor în drepturile și obligațiile Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, invocând O.U.G. nr. 90/2019 și O.U.G. nr. 68/2019.

4.1. Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (actual Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), Înalta Curte urmează a o respinge.

În fața instanței de fond, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) a fost citat prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice în baza mandatului legal acordat prin art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prin art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 195/2013.

În ședința publică din 4 mai 2017, reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene a precizat faptul că a depus documentația care a stat la baza emiterii actului contestat.

La același termen a solicitat a se lua act de transmisiunea legală a calității procesuale de la Ministerul Fondurilor Europene către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene înființat prin O.U.G. nr. 1/2017 art. 12 alin. (1), minister care a fost reprezentat în fața instanței de fond de Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2017.

Prin urmare, Ministerul Fondurilor Europene nu a înțeles să invoce în fața instanței de fond excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a fost reprezentat la termenele de judecată acordate, a depus documentația care a stat la baza emiterii actelor contestate, precizând numai transmiterea calității procesuale urmare a înființării Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și prin preluarea activității și personalului Ministerului Fondurilor Europene.

De asemenea, în prezent, Înalta Curte constată că, potrivit art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 212/2020, Ministerul Fondurilor Europene și-a schimbat denumirea în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, denumire sub care a fost citat pentru soluționarea prezentului recurs.

4.2. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este fondat, în limitele și potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

4.2.1. Apreciază instanța de control judiciar că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., însă doar în ceea ce privește considerentele instanței de fond asupra condițiilor de fond pentru care a apreciat că rezilierea contractului de finanțare și retragerea integrală a finanțării a fost legală.

Astfel, Înalta Curte constată, referitor la argumentele din acțiune vizând nerespectarea termenelor prevăzute de lege cu privire la procedura de verificare, de emitere și de comunicare a procesului-verbal și, respectiv, de soluționare a contestației, că prima instanță a analizat și a răspuns alegațiilor reclamantei făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, art. 21 alin. (23) și art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu dispozițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 din C. proc. civ.

Prin urmare, considerentele judecătorului fondului asupra neregularităților invocate de reclamantă în privința termenelor în care au fost emise actele administrative atacate sunt fondate, neputându-se reține criticile recurentei-reclamante formulate prin acțiune și reiterate prin cererea de recurs.

4.2.2. Însă, sub aspectul legalității măsurii de reziliere a contractului de finanțare și de retragere a finanțării nerambursabile, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calității motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă, în esență, o reproducere a apărărilor formulate de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond.

În acest sens, deși, în cadrul criticilor privind nelegalitatea actelor administrative contestate, reclamanta a adus argumente de fapt și de drept de natură a demonstra temeinicia pretențiilor sale (nemotivarea deciziei de soluționare a contestației, motivele de fapt reținute prin procesul-verbal contestat cu privire la componenta hardware și software a proiectului și la îndeplinirea/neîndeplinirea obiectivelor proiectului, schimbarea sediului societății, motivele de drept invocate prin procesul-verbal contestat), prima instanță nu a făcut vizibile rațiunile și argumentele pentru care a reținut că rezilierea contractului de finanțare a fost legală și pentru care pretențiile și apărările reclamantei au fost înlăturate sau nu au format convingerea judecătorului fondului.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Prin urmare, întrucât în cauza de față motivarea hotărârii de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a format convingerea asupra fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, care va analiza argumentele și susținerile tuturor părților în ceea ce privește rezilierea contractului de finanțare și retragerea finanțării acordate.

4.3. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene).

Admite recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2980 din 21 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.