ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5494/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.04.2022, sub nnr. x/2022, reclamanta Compania Națională Romarm S.A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea prevederilor art. 15 alin. (5) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 123/07 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 313 din 17 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității cererii ca neîntemeiate. A respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională Romarm S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta Compania Națională Romarm S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut următoarele: Instanța de fond a pronunțat hotărârea asupra cauzei cu aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. În speță, deși art. 6 alin. (2) din actul normativ menționat prevede că solicitarea informațiilor se poate face atât în scris, cât și verbal, domnul A. a formulat o cerere scrisă, nu verbală. Prin acțiunea în anulare depusă la dosar, recurenta a arătat motivele pentru care nu a comunicat informațiile solicitate: cererea transmisă pe email nu a conținut semnătura solicitantului, astfel că nu au fost respectate prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 544/2001. Semnătura a reprezentat un element obligatoriu al cererii, iar lipsa acesteia a transformat cererea într-una anonimă, care nu a putut fi soluționată. Pe de altă parte, datele și informațiile solicitate erau deja publicate pe site-ul oficial al instituției. Cu toate că instanța de fond a reținut faptul că art. 6 alin. (3) al Legii nr. 544/2001 prevede semnătura solicitantului drept element obligatoriu al cererii, în mod nefondat și greșit a apreciat nelegal refuzul recurentei de a comunica informațiile în lipsa acestui element, invocând prevederile art. 7 alin. (3) din aceeași lege. Instanța a considerat, fără temei, că regulile diferă, chiar dacă ambele tipuri de solicitări se formulează în scris, omițând că art. 7 alin. (3) se referă doar la modalitatea electronică în care se pot transmite solicitările, nu și la elementele de conținut obligatorii. Instanța de fond a apreciat că art. 15 alin. (5) din Normele metodologice emise prin H.G. nr. 123/2002, potrivit căruia lipsa semnăturii olografe nu poate constitui motiv de respingere a cererii transmise electronic, este pe deplin aplicabil și realizat în limitele și spiritul legii. În realitate, această prevedere contravine art. 6 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, care impune semnătura ca element esențial și obligatoriu al cererii scrise, inclusiv în cazul cererilor transmise electronic, semnătura putând fi olografă sau electronică. Conform art. 108 alin. (2) din Constituția României, hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, actele normative subsecvente trebuie să fie emise în limitele și condițiile prevăzute de actul de bază. Prin urmare, Normele metodologice nu pot modifica sau restrânge obligațiile prevăzute de Legea nr. 544/2001, iar art. 15 alin. (5) din Norme a lăsat fără conținut dispozițiile exprese ale legii referitoare la semnătură. Instanța de fond a dat o interpretare greșită și restrictivă normelor materiale incidente, admițând cererea reclamantului în temeiul unor prevederi metodologice lipsite de acoperire legală și ignorând exigențele impuse de lege privind conținutul cererii scrise. În consecință, recurenta a solicitat să se admită recursul, să se caseze, în parte, sentința civilă nr. 313/17.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel București și, rejudecând fondul, să admită cererea de chemare în judecată și să anuleze prevederile art. 15 alin. (5) din Anexa la H.G. nr. 123/2002, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare.

Procedura de soluționare În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate. Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte arată că acestea se dovedesc a fi neîntemeiate pentru următoarele considerente de drept și fapt: Cu privire la pretinsa încălcare a ierarhiei actelor normative și a normelor de tehnică legislativă, recurenta susține că art. 15 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002, ar contraveni prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, dar și principiului ierarhiei actelor normative consacrat de Legea nr. 24/2000 și de Constituție. Această susținere nu poate fi primită, deoarece din analiza sistematică a prevederilor legale aplicabile cauzei, rezultă că legiuitorul a reglementat expres atât posibilitatea formulării cererilor în scris, cât și în format electronic, prevăzând reguli distincte pentru fiecare modalitate. Astfel, art. 6 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 544/2001 reglementează cererea scrisă, care trebuie să îndeplinească anumite cerințe de formă, inclusiv semnătura solicitantului, în timp ce art. 7 alin. (3) din aceeași lege deschide o nouă posibilitate, și anume transmiterea electronică a cererii, în condițiile existenței suportului tehnic. Legea nr. 544/2001 are ca scop asigurarea unui acces facil și rapid la informațiile de interes public pentru orice persoană, fără formalități sau constrângeri excesive. Este evident că una dintre cheile acestui acces este chiar eliminarea unor bariere de ordin formal, precum obligativitatea semnăturii olografe în contextul solicitărilor formulate electronic, unde identificarea poate fi realizată prin alte mijloace. Normele metodologice au fost emise tocmai pentru a reglementa aplicarea eficientă a legii, iar art. 15 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 clarifică, în deplină concordanță cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, că lipsa semnăturii olografe nu poate constitui un impediment pentru furnizarea informațiilor solicitate prin intermediul comunicării electronice. Dacă legiuitorul ar fi dorit impunerea acelorași cerințe formale pentru orice solicitare, indiferent de modalitate, ar fi prevăzut expres acest lucru. Faptul că există reglementări distincte pentru cererea scrisă la art. 6 alin. (3) și pentru cererea electronică la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001 demonstrează că normele nu trebuie suprapuse, ci aplicate în funcție de modalitatea folosită. A impune semnătura olografă chiar și în cazul cererilor formulate electronic ar echivala cu restrângerea abuzivă a accesului la informațiile de interes public, aspect ce contravine scopului legii. Înalta Curte apreciază că Norma metodologică contestată de la art. 15 alin. (5) a fost emisă cu respectarea deplină a normei de aplicare din Lege respectiv cea de la art. 7 alin. (3), având rolul de a clarifica procedura și a elimina eventualele obstacole de strictă formalitate. Aceasta nu contravine legii, ci asigură aplicarea sa efectivă, fără ca lipsei semnăturii olografe să i se acorde valoarea unui impediment legal neprevăzut la nivelul cererilor electronice. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în acord cu raționamentul instanței de fond reține că dispozițiile art. 15 alin. (5) din Normele metodologice sunt pe deplin conforme cu prevederile Legii nr. 544/2001 și au fost emise în limitele mandatelor acordate de aceasta, respectând principiile legalității și ale ierarhiei actelor normative. Așadar, soluția instanței de fond este legală și temeinică, motivele de recurs invocate de recurentă fiind lipsite de fundament atât sub aspectul interpretării normelor legale, cât și al principiului ierarhiei actelor normative. Prevederile art. 15 alin. (5) din Norme reflectă corect opțiunea legiuitorului de a facilita accesul la informații de interes public, iar recursul urmează a fi respins ca neîntemeiat. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională Romarm S.A. împotriva sentinței civile nr. 313 din 17 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.