Decizia nr. 2280/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 354/2022 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.08.2021 pe rolul Curții de Apel București - sectia a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, obligarea acestuia la comunicarea informațiilor de interes public solicitate prin cererea nr. x/20.07.2021, precum și la plata unor despăgubiri în cuantum de 3.000 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 354 din 23 februarie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității întâmpinării, ca neîntemeiată; A respins excepția tardivității întâmpinării, ca neîntemeiată; A respins excepția necompetentei materiale a instanței, ca neîntemeiată; A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată; A respins excepția lipsei de interes în privința capetelor 3 si 4 din acțiune, ca neîntemeiată; A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă; A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și a obligat pârâtul să comunice reclamanților răspuns la fiecare din solicitările din cererea nr. x/20.07.2021; A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, ca neîntemeiat.

Căile de atac exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței nr. 354 din 23 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate. Arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a încălcat îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care, în opinia recurenților, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă. De asemenea, consideră că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și din perspectiva faptului că și-a spus părerea în favoarea pârâtului, precum și din aceea că a reiterat procedura pralabilă, deși obiectul cererii a fost clar stabilit încă din data de 24.08.2021 Consideră că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât procedura de citare și comunicare acte a fost încălcată; întâmpinarea formulată de către pârât este tardivă și lovită de nulitate absolută, având în vedere că lipsește semnătura ministrului și ștampila ministerului, conform art. 205 alin. (2) lit. e) C. proc. civ., precum și pentru faptul că lipsește împuternicire persoanei care a semnat în numele ministrului. Totodată, susține că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale fără ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să fi formulat un punct de vedere în acest sens, motiv pentru care apreciază că hotărârea este netemeinică și nelegală. Consideră că s-a încălcat principiul contradictorialitătii, în condițiile în care toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, respectiv judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea părților, ce asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența CEDO. În cadrul cererii de recurs invocă excepția de neconstitutionalitate a Legii nr. 196/2018, față de prevederile art. 16 din Constituția României, apreciind că s-a încălcat principiul egalității de tratament, ceea ce reprezintă o gravă discriminare între proprietari și instituții. În acest sens, arată că recurentul-pârât este superior ierarhic primăriilor și asociațiilor de proprietari subordonate primăriilor, motiv pentru care ar trebui să cunoască abuzurile săvârșite de inferiorii săi și să procedeze la modificarea Legii nr. 196/2018, care este prevede amenzi doar pentru proprietar, nu și pentru asociația blocului. Consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție era obligată ca din oficiu să sesizeze Curtea Constituțională. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiate, iar în ipoteza în care se apreciază că petitul acțiunii privește obligarea recurentului-pârât la formularea de răspunsuri la solicitărilor intimaților, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive. În ipoteza în care s-ar aprecia că obiectul acțiunii îl reprezintă lipsa răspunsului administrativ, solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. În motivarea recursului arată că prima instanță a apreciat că cererea de chemare în judecată vizează obligarea recurentului-pârât la comunicarea către reclamanți a unui răspuns administrativ la cererea acestora înregistrată sub nr. x/20.07.2021, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MDLPA, apreciind că în cauză calitatea de pârât aparține autorității publice căreia i-a fost adresată respectiva cerere, indiferent dacă acesta avea sau nu competență în soluționarea problemelor semnalate. Consideră că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 8 alin. (1) din Ordonanța nr. 27/2002 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În considerarea solicitărilor formulate prin cererea de chemare în judecată și contrar celor reținute de către instanța de fond, arată că recurenții-reclamanți nu au fost nemulțumiți de lipsa unui răspuns administrativ la cererea formulată, ci se solicită obligarea MDLPA la comunicarea anumitor informații, apreciate ca fiind în competența sa. În acest sens, reiterează lipsa calității procesuale pasive a MDLPA, în condițiile în care atât calitatea procesuală activă, cât și cea pasivă trebuie justificate în raport cu motivele de fapt și de drept și cu obiectul pretenției deduse judecății, iar instanța este obligată să le verifice. Având în vedere petitul acțiunii și prevederile H.G. nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, solicită instanței de recurs să constate lipsa calității sale procesuale pasive. Pe fond, arată că cererea recurenților-reclamanți înregistrată la MDLPA sub nr. x/20.07.2021 a fost ulterior înregistrată sub nr. x/20.07.2021 la Compartimentul Petiții din cadrul MDLPA, având același conținut cu una dintre plângerile anterioare, purtând numărul de înregistrare 1258/15.07.2021. Astfel, plângerea nr. 1258/2021 a fost înaintată spre competentă soluționare Primăriei Sectorului 5 București, prin adresa nr. x/15.07.2021, fapt despre care intimații au fost înștiințați atât prin intermediul poștei electronice cât și prin cel al poștei civile. Ulterior, în data de 09.09.2021 a fost înregistrat la sediul MDLPA sun nr. x răspunsul Direcției Generale de Administrație Publică din cadrul Primăriei Sectorului 5, răspuns înaintat recurenților-reclamanți. De asemenea, plângerea nr. 1305/2021 a fost soluționată prin adresa MDLPA nr. 1305/30.072021, comunicată recurenților-reclamanți cu confirmare de primire, plicurile fiind returnate recurentului-pârât cu mențiunile "destinatar lipsă domiciliu", "termen de păstrare 4 zile lucrătoare", "se aprobă înapoierea".

Apărările formulate în recurs 4.1. Recurenții-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Pe fond, arată că recurentul-pârât nu a făcut dovada faptului că și-ar fi îndeplinit obligațiile legale privind soluționarea cererii de comunicare a informațiilor solicitate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care este în culpă din această perspectivă. Solicită respingerea recursului ministerului ca fiind lovit de nulitate absolută, iar pe fond ca neîntemeiat. 4.2. Recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului reclamanților A. și B. pentru nemotivare, având în vedere că prin cererea de recurs aceștia au reluat susținerile din fața instanței de fond, fără a formula critici cu privire la aspectele reținute de către instanța de fond, iar pe de altă parte, criticile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând simple nemulțumiri ale recurenților. De asemenea, invocă excepția lipsei de interes a recurenților-reclamanți în promovarea căii de atac, raportat la capătul de cerere privind invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, arată că, întrucât acțiunea reclamanților a fost admisă, se impune respingerea recursului ca lipsit de interes. Pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că, în ceea ce privește respingerea excepției de neconstituționalitate, prima instanță a respins-o în mod corect ca inadmisibilă, câtă vreme vizează texte de lege ce nu au legătură cu fondul cauzei.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 mai 2022, s-a fixat primul termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 2 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată la data de 3 mai 2023.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată și reține cele ce succed. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția de neconstitutionalitate a Legii nr. 196/2018, invocată de către recurenții-reclamanți prin cererea de recurs face obiectul dosarului asociat nr. x/2021, aceasta fiind soluționată la termenul din 3 mai 2023. De asemenea, la termenul acordat în ședința publică din data de 3 mai 2023 în dosarul de față, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru motivele arătate la termenul respectiv. 6.1. În ceea ce privește recursul formulat de către recurenții-reclamanți A. și B., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Examinând cererea de recurs formulată de către recurenții-reclamanți A. și B., Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenți nu se circumscriu motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ., Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a încălcat îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., precum și din perspectiva faptului că și-a spus părerea în favoarea pârâtului, or, acest motiv de casare vizează situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ceea ce presupune cu necesitate ingerința instanțelor în sfera atribuțiilor puterilor executive sau legislative, astfel că recurenții-reclamanți nu au adus argumente care să se circumscrie motivului de casare invocat. În ceea ce privește celălalt motiv de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că procedura de citare și comunicare acte a fost încălcată; că întâmpinarea formulată de către pârât este tardivă și lovită de nulitate absolută, având în vedere că lipsește semnătura ministrului, ștampila ministerului și împuternicirea persoanei care a semnat în numele ministrului. Cu toate acestea, deși au invocat aspectele de mai sus, recurenții-reclamanți nu au arătat în concret argumente care să se circumscrie acestui motiv de casare și nu au combătut în niciun fel considerențele sentinței recurate referitoare la netemeinicia excepției nulității întâmpinării, având în vedere că întâmpinarea a fost semnată de secretarul de stat împuternicit în acest sens, iar aplicarea de către persoanele juridice de drept public a ștampilei nu este obligatorie. De asemenea, nici în ceea ce privește excepția tardivității întâmpinării, recurenții-reclamanți nu au adus critici concrete cu privire la cele reținute de către prima instanță. În același context, nici invocarea de către recurenții-reclamanți a nerespectării dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. nu poate conduce la o altă soluție, câtă vreme recurenții nu au arătat în mod concret în ce constă această presupusă încălcare, astfel că și din această perspectivă, recursul este nemotivat. Mai mult, examinând aspectele învederate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți prezentând doar anumite nemulțumiri, fără ca prin acestea să se aducă critici concrete hotărârii recurate în prezentul dosar. Cu alte cuvinte, cererea de recurs nu conține critici de nelegalitate aduse sentinței recurate, ci considerații cu caracter general, precum și nemulțumirile recurenților-reclamanți față de soluția instanței de fond, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate. În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea hotărârii atacate din perspectiva aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Or, în speță, susținerile din cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse legalității hotărârii recurate, care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de către recurenții-reclamanți A. și B. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu conține motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea. Astfel fiind, întrucât recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să poată fi analizate în calea de atac a recursului, Înalta Curte va constata nul acest recurs. Având în vedere admiterea excepției nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B., Înalta Curte constată că această soluție face de prisos analizarea excepției lipsei de interes a recurenților-reclamanți în promovarea și susținerea recursului, excepție invocată de către recurentul-pârât prin întâmpinare. 6.2. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Înalta Curte constată că acesta este fondat. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, fără a se susține și fără a se aduce argumente cu privire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanța de recurs, în lipsa unor critici, nu poate proceda la analizarea acestui motiv de casare. Astfel, simpla trimitere formală, cu caracter general, la un motiv de casare nu este suficientă pentru a fi analizat de către instanța de recurs, în lipsa unor argumente concrete care să-l susțină. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, că prima instanță a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, având în vedere că acestei instituții i-a fost adresată cererea de comunicare informații și, prin urmare, această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză, fără a prezenta relevanță, sub acest aspect, competența de soluționare a problemelor sesizate prin plângere. Înalta Curte mai constată că tot în mod corect, prima instanță a respins cererea recurenților-reclamanți de acordare a despăgubirilor materiale și morale solicitate, în cuantum de 3.000 RON, în condițiile în care nu au identificat în mod distinct care este cuantumul daunelor morale și materiale solicitate, iar pe de altă parte, nu au făcut dovada daunelor materiale și nu au arătat în ce constă prejudiciul pentru care solicită acordarea daunelor morale. Cu privire la cererea reclamanților de comunicare informații de interes public, adresată pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod greșit că se impune admiterea acesteia și obligarea pârâtului să comunice reclamanților răspuns la fiecare dintre solicitările formulate prin cererea nr. x/20.07.2021. Astfel, prin cererea nr. x/20.07.2021, recurenții-reclamanți au solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: - să le comunice că "nu mai este necesar să permiteți accesul în ap. 68"; - să le comunice că "s-au luat toate măsurile pentru a se evita abuzurile" pentru situația în care reclamanții ar acorda încă o dată accesul în apartamentul 68; - să le comunice declarații de avere și de interese pentru toți cei implicați, respectiv administratorul C., președintele D. și Primarul Sectorului 5 E.; - să le comunice numele persoanelor care au primit diplome de licență și de master false în perioada 2015-2017, prin FSE-UCDC. Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public: "prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației". Examinând cererile formulate de către recurenții-reclamanți în baza liberului acces la informații, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu informațiilor de interes public avute în vedere de către legiuitor la edictarea Legii nr. 544/2001, care vizează informații referitoare la activitățile sau care rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, întrucât solicitările recurenților-reclamanți nu vizează activitatea instituției publică căreia i s-au adresat. Mai mult, primele două solicitări sunt incomplet formulate și informe, fără a conține toate datele cu privire la cererile formulate; cererea privind comunicarea declarațiilor de avere și de interese nu vizează persoane angajate ale ministerului; cererea privind comunicarea numelor persoanelor care au primit diplome de licență și de master false în perioada 2015-2017 este formulată în mod echivoc și, de asemenea, nu vizează activitatea recurentului-pârât. Prin urmare, recurenții-reclamanți nu pot solicita informații unei instituții prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în condițiile în care cererile formulate nu respectă cerințele legale pentru ca instituția publică să le dea curs. În consecință, cererile formulate de către recurenții-reclamanți se impuneau a fi respinse de către prima instanță, nefiind formulate cu respectarea condițiilor de fond stabilite prin Legea nr. 544/2001. Astfel fiind, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care va admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, va casa setința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată a reclamanților, ca neîntemeiată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului formulat de recurenții-reclamanți A. și B. și va constata nul recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 354 din 23 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru aceleași considerentele, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței nr. 354 din 23 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa, în parte, sentința securată și, rejudecând: va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ca neîntemeiată. De asemenea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.