ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5229/2024

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 08.04.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finantarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.01.2013 întrucât actul administrativ este vătămător și competitorilor, pentru că viciază in integrum o procedură de insolvență deschisă la Tribunalul Tulcea dosar nr. x/2012, precum și suspendarea executării acestui act administrativ unilateral până la momentul pronunțării hotărârii în ceea ce privește fondul cauzei.

Prin sentinta civilă nr. 307/26.06.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis exceptia necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei promovate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agentia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal.

Prin sentința civilă nr. 8332 din data de 2.12.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active.

S-a respins excepția de nelegalitate.

S-a admis excepția inadmisibilității.

S-a respins acțiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal

Prin încheierea din 2 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, având în vedere că, niciuna dintre părți nu s-a prezentat la termen și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 8332/02.12.2019 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- suspendarea cursului judecării procesului înseamnă a lăsa dreptul Uniunii Europene în incertitudine și nesiguranță, precum și fapte care pot fi circumscrise sferei penale;

- hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2019 în data de 02.02.2024 reprezintă o măsură de suspendare, anihilare, restricționare și/sau modificare a dreptului Uniunii Europene, Comisia Europeană în complicitate cu instituțiile de forță, instituțiile judiciare și structurile informative cu competențe legale din România, acționând în vederea acoperirii eșecului și rezultatului catastrofal al PNDR 2007 - 2013 FEADR;

- s-au aplicat prevederile interne ale art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. privind suspendarea cursului judecării procesului, în condițiile în care normele de drept material ori procesual rezultate din dreptul Uniunii aveau întâietate în analiza cauzei;

- s-au executat o succesiune de operațiuni frauduloase care constă în folosirea anumitor dispoziții legale ale art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., dar nu în scopul pentru care acestea a fost edictată, ci pentru a eluda normele de drept material ori procesual rezultate din dreptul Uniunii de imediată aplicare, pentru a participa la activitatea infracțională a grupurilor de interese;

- frauda este o formă intenționată a unei neregulii care în prezenta cauză caracterizează reaua-credință și care expune Comisia Europeană unor suspiciuni de practici de tip mafiot. Atunci când această instituție nu dispune decât de o marjă de apreciere destul de redusă, chiar inexistentă, simpla încălcare a dreptului comunitar (în prezent, unional) poate fi suficientă pentru a proba existența unei încălcări suficient de grave(16), prin urmare Legiuitorul Uniunii a statuat că în această materie, chiar și cel care se face vinovat de o culpă foarte ușoară, culpa levissima, nu poate fi considerat de bună-credință, adică este un comportament periculos conform Convenției PIF;

- orice încălcare a principiului egalității armelor reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil și astfel, a articolului 47 din Carta DFUE, și asta ori de câte ori situația de fapt se va afla in limite litis în domeniul dreptului Uniunii. Prin urmare, dreptul fundamental la buna administrare conținut în articolul 41 din Carta DFUE reprezintă o excepție de la articolul 51 alin. (1) ultima teză din Carta DFUE deoarece conținutul normativ al articolului 41 - spre deosebire de toate celelalte drepturi și principii conținute în Cartă - nu se aplică statelor membre atunci când acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, ci doar instituțiilor, organelor și agențiilor Uniunii Europene;

- s-a invocat și jurisprudența Curții Constituționale reprezentată de Decizia nr. 45/2018, prin care CCR a interpretat în sens restrictiv art. 125 alin. (3) din Constituție în sensul că:

"funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior". Mai exact, instanța de contencios constituțional a statuat că "esența activității lor (n.r. a judecătorilor) constă în aplicarea și interpretarea judiciară a legii și în conducerea și controlul activității de urmărire penală, după caz, neputând desfășura activități specifice celei de legiferare sau de organizare și punere în aplicare a legii pe calea actelor administrative";

- întregul proces judiciar cu privire la contractul de finanțare, finalizat prin hotărârea judecătorească ce dă dezlegare fondului dreptului dedus judecății, trebuie condus de judecător cu respectarea și aplicarea normelor de drept material ori procesual rezultate din dreptul Uniunii în aceasta materie, respectiv, concurența prin care se acordă ajutoarele de stat (domeniu în care Uniunea Europeană are competențe exlusive), aspectelor privind aria protejată sit NATURA 2000 (domeniu în care Uniunea Europeană are competențe partajate), într-o zonă defavorizată la periferia Uniunii cu statut de arie protejată sit Natura 2000 Rezervația Biosferei Delta Dunării plasată sub responsabilitatea exclusivă a Uniunii Europene, a cărei necunoaștere sau neclaritate instanța nu o poate invoca.

Intimata - pârâtă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea atacată cu recurs instanța a dispus suspendarea cauzei constatând lipsa la termen a părților legal citate, precum și împrejurarea că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Măsura suspendării voluntare este o formă de exercitare a atributelor ce intră în conținutul principiului disponibilității părților în procesul civil și, totodată, reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Suspendarea dispusă potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., nu este legată de noțiunea de culpă, ci, în condițiile în care nicio parte nu a cerut judecarea cauzei în lipsă și nici nu s-a prezentat la soluționarea cauzei, creează judecătorului fondului o prezumție a desistării voluntare de continuare a procesului și o achiesare la soluția pronunțată pe fondul cauzei.

Deși recurentul nu și-a întemeiat în drept cererea de recurs, Înalta Curte constată că motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează neregularități de ordin procedural, respectiv aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate constata absența totală a motivării, întrucât, deși motivele de recurs antamează fondul raportului juridic dedus judecății, în partea introductivă a acestora se invocă împrejurarea că instanța de fond a aplicat dispozițiile legale privind suspendarea judecății cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii.

Analizând din această perspectivă legalitatea soluției atacate, Înalta Curte reține că recurentul - reclamant nu a invocat nicio normă comunitară care să contravită dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., dreptul Uniunii neimpunând instanței naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură.

Nu se poate invoca o desistare a judecătorului național în soluționarea cauzei, întrucât prin încheierea de suspendare a judecății, instanța nu se dezînvestește de soluționarea pricinii, ci procesul rămâne în nelucrare, până la formularea de către partea interesată a unei cereri de repunere a cauzei pe rol.

Constată Înalta Curte că îndeplinirea celor două condiții cerute de art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv lipsa părților la termenul de judecată și nedepunerea unei cereri privind judecata cauzei în lipsă, au fost corect constatate de instanța de recurs, care a dispus în consecință suspendarea soluționării cauzei.

Din perspectiva dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține că judecata recursului întemeiat pe art. 414 alin. (1) din C. proc. civ. este limitată la soluția pronunțată de instanța de recurs asupra modului de soluționare a incidentului procesual, astfel că aspectele invocate de recurentul - reclamant ce vizează raportul juridic dedus judecății nu pot fi analizate în cadrul prezentei căi de atac, controlul judecătoresc fiind limitat la cenzurarea eventualelor erori privind întreruperea cursului judecății.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 2 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.