ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015 (ca efect al declinării de competență de la Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 90 din 22.02.2016), reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF- DGRFP Ploiești- AJFP Teleorman, anularea deciziei de impunere fiscală suplimentară nr. x/17.04.2015, sinteză a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/17.04.2015, și a Deciziei nr. 1030/23.11.2015 emisă de DGFP Prahova.

Primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 2362/05.07.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat parțial Decizia de impunere nr. x/17.04.2015, Raportul de inspecție fiscală nr. x/17.04.2015, ambele emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, și Decizia nr. 1030/23.11.2015 emisă de DGFP Prahova, în ce privește suma de 1.756.237 RON, reprezentând diferența dintre obligațiile suplimentare de plată reținute de organele fiscale (1.961.158 RON) și obligațiile suplimentare de plată reținute de instanță (204.921 RON). A respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor sus menționate în ce privește obligațiile suplimentare de plată în sumă de 204.921 RON, reprezentând: TVA: 58.277 RON; Impozit pe profit: 121.000 RON; Majorări TVA: 8481 RON; Majorări impozit pe profit: 6906 RON; Penalități TVA: 5653 RON; Penalități impozit pe profit: 4604 RON.

Prin decizia civilă nr. 3748/03.07.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciind instanța supremă că instanța de fond, valorificând doar un raport de expertiză întocmit în cursul cercetărilor penale, raport de expertiză extrajudiciară, și-a întemeiat soluția pe un probatoriu neconcludent.

Al doilea ciclu procesual

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.09.2019, sub nr. x/2015*.

În fața instanței de fond, în rejudecare, s-a administrat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză judiciară specialitate contabilitate, fiind respinse obiecțiunile formulate (înch. 28.04.2021), și fiind depus și un supliment la raport, dispus din oficiu prin încheierea din data de 25.10.2022.

Prin sentința civilă nr. 9 din 25 ianuarie 2023 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvență, prin administrator judiciar B., prin ADMINISTRATOR SPECIAL C., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI; a anulat în parte Decizia de Impunere nr. x/17.04.2015, Raportul de Inspecție Fiscala nr. 171-17.04.2015 și Decizia nr. 1030/23.11.2015, pentru sumele aferente anului 2011, 2012, 2014, cu menținerea dispozițiilor acestora pentru sumele de: 58 277 RON + TVA suplimentar aferent anului 2013, 38 818 RON, reprezentând impozit pe profit în anul 2013, și accesorii totale în sumă de 16 353 RON aferente anului 2013.

Împotriva sentinței civile nr. 9 din 25 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015 a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Astfel, consideră că, în speță, au fost încălcate prevederile art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 coroborate cu cele ale art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și (4) lit. f) din Codul fiscal și cu cele ale pct. 12 și pct. 44 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal și OMFP nr. 3055/2009 în ceea ce privește impozitul pe profit si prevederile art. 134

1

alin. (1), art. 134

2

alin. (1), art. 138 lit. a) și b), art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal în ceea ce privește TVA.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar B., prin lichidator judiciar - avocat D., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, excepție invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță este de observat faptul că, deși a precizat că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a formulat critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivului de casare invocat, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Examinând, astfel, cererea de recurs în ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele prezentate nu se încadrează în motivul de casare invocat.

Recurenta-pârâtă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei. O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Simpla menționare a temeiului de drept al căii de atac exercitate (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) și susținerea că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale (art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 coroborat cu art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și (4) lit. f) din Codul fiscal și cu pct. 12 și pct. 44 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal și OMFP nr. 3055/2009 în ceea ce privește impozitul pe profit și art. 134

1

alin. (1), art. 134

2

alin. (1), art. 138 lit. a) și b), art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal în ceea ce privește TVA) nu complinesc cerințele imperative în acest sens ale legii procesual civile.

Analizând substanța argumentelor invocate în cauză, se constată că, în realitate, prin recursul formulat, recurenta-pârâtă nu critică legalitatea hotărârii pronunțate de către prima instanță, ci netemeinicia acesteia. Or, exprimarea nemulțumirii, în sine, de către parte cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate fiind sancționată cu nulitatea.

De altfel, instanța de control judiciar constată că cererea de recurs cuprinde părți semnificative preluate ad litteram din întâmpinarea aflată în dosarul de fond al Tribunalului Teleorman și care, în mod evident, nu se referă la nelegalitatea sentinței atacate.

În aceste condiții, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a invocat veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, și va constata nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței civile nr. 9 din 25 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B..

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței civile nr. 9 din 25 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.