ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 639/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 639/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 04 februarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea formulată la data de 20.02.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/24.06.2014 emise de reprezentanți ai A.J.F.P Prahova - Inspecție Fiscală și a raportului de inspecție fiscală nr. x/24.06.2014, pentru suma de 1.928,136 RON, precum și anularea în totalitate a Deciziei nr. 2150/16.11.2016 pronunțată de ANAF- DGFP Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 124 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, a fost anulată Decizia nr. 2150/16.11.2016 emisă de ANAF - DGRFP - Serviciul Soluționare Contestații, în parte Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/24.06.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/24.06.2014 pentru suma de 1.928.136 RON.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 6550 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.
Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a analizat și aplicat în mod greșit prevederile legale în materie financiar-fiscală.
Apărările intimatei
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În speță, recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova nu conține critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, ci reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse în dosarul de fond, conținând în plus față de aceasta aprecieri ale părții față de raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, aspecte lipsite de relevanță în raport cu raționamentul logico-juridic al instanței, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței civile nr. 124 din 27 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței civile nr. 124 din 27 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 04 februarie 2021.