Decizia nr. 4846/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2245/2022 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.05.2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat anularea rezoluției de clasare din 30 martie 2022 emisă în lucrarea nr. 22-678 și a rezoluției Inspectorului-sef din 03 mai 2022 emisă în lucrarea nr. C 22-689.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2245 din 28 noiembrie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii contestației astfel cum a fost formulată. Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., după ce a prezentat circumstanțele de fapt ale cauzei, recurenta a apreciat că, procedând la analiza cauzei deduse judecății, Curtea de Apel București a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Arată recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, că invocă excepția de nelegalitate a documentelor, adreselor, ordonanțelor ce au stat la baza emiterii Rezoluției de clasare din data de 30 martie 2022.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului declarat, solicitând în același timp și respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă.

Asupra excepției de nelegalitate invocată de recurenta reclamantă Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate. Excepția de nelegalitate astfel reglementată reprezintă un mijloc procesual de apărare, ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalității actului administrativ diferită de acțiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică. În prezenta cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Inspecția Judiciară, anularea rezoluției de clasare din 30 martie 2022 emisă în lucrarea nr. 22-678 și a rezoluției Inspectorului-sef din 03 mai 2022 emisă în lucrarea nr. C 22-689. În privința documentelor, adreselor, ordonanțelor ce au stat la baza emiterii Rezoluției de clasare din data de 30 martie 2022 recurentul a invocat excepția de nelegalitate. Excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiu procesual. Prima operațiune pe care o are de îndeplinit instanța este aceea de verificare a admisibilității excepției de nelegalitate, prin prisma următoarelor condiții: - să vizeze un act administrativ individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 554/2004; - actul administrativ individual în discuție să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 din Legea nr. 554/2004; - soluția ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual. În speță, prima condiție de admisibilitate nu este îndeplinită, documentele, adresele, ordonanțele ce au stat la baza emiterii Rezoluției de clasare din data de 30 martie 2022 și care sunt invocate în mod generic, nu pot fi apreciate ca fiind acte administrative individuale în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, se va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a documentelor, adreselor, ordonanțelor ce au stat la baza emiterii Rezoluției de clasare din data de 30 martie 2022.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu susținerile părților și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Prealabil, Înalta Curte respinge excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile C. proc. civ. invocată de pârâta Inspecția Judiciară apreciind că, în mod formal, criticile recurentei se circumscriu cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, în raport de motivele invocate prin aceasta, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurenta-reclamantă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Înalta Curte reține că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, în speță, instanța de fond a examinat în mod efectiv și concret toate apărările formulate de părțile din dosar, precum și înscrisurile depuse în probațiune de aceștia, inclusiv a celor la care face referire recurenta-reclamantă, cu mențiunea că, contrar susținerilor acesteia din urmă, în prezenta cauză nu se impunea a fi analizată situația de fapt care nu mai poate face obiectul verificărilor, faptele fiind prescrise și modul de interpretare a probelor și aplicarea dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală, obiectul verificărilor disciplinare neputând-i constitui raționamentul logico-juridic al procurorului desemnat să instrumenteze cauza penală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță. Așadar, în mod corect a stabilit prima instanță care este obiectul cauzei și succesiunea evenimentelor ce constituie situația de fapt, astfel că analiza ulterioră a materialului probator lămurește pe deplin poziția instanței de fond și răspunde, în mod evident, tuturor argumentelor invocate de reclamant. Așadar, instanța de recurs reține, pe de o parte, că simpla nemulțumire a recurentei-reclamante referitoare la modul în care a interpretat prima instanță dispozițiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil. În consecință, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția de nelegalitate invocată de recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L., ca inadmisibilă și recursul declarat de aceeași reclamantă, ca nefondat.