ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4622/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1 din 13.02.20223.

Prin sentința civilă nr. 180/2023 din 30 martie 2023, Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și, în consecință, a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1 din 13.02.2023.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond. Prin sentința civilă nr. 180/2023, Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. și a dispus anularea Deciziei nr. 1 din 13.02.2023 privind instituirea măsurilor asigurătorii, considerând că nu a fost dovedit pericolul ca debitorul să se sustragă de la executarea obligațiilor fiscale, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, astfel încât să fie periclitată colectarea creanțelor bugetare.

În opinia recurentei, hotărârea instanței de fond contravine dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și prevederilor Ordinului nr. 2546/2016, care reglementează procedura de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente. Recurenta susține că instanța a ignorat constatările echipei de inspecție fiscală, care au evidențiat existența unui pericol real și concret, justificat prin situația fiscală a societății reclamante, inclusiv prin identificarea unor sume suplimentare de plată rezultate din pierderi nejustificate, cheltuieli neeligibile, venituri neînregistrate, erori contabile privind regimul fiscal aplicabil și nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la sistemul de impunere.

De asemenea, recurenta arată că societatea nu a colaborat cu organele de inspecție fiscală, nu a prezentat documentele contabile solicitate și nu a oferit explicații relevante, ceea ce denotă un comportament fiscal neadecvat. În acest sens, se invocă dispozițiile pct. 25 lit. f) teza finală din Ordinul nr. 2546/2016, care permit dispunerea măsurilor asigurătorii ținând cont de istoricul comportamentului fiscal al debitorului, al reprezentanților legali și al asociaților sau acționarilor majoritari.

Contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta susține că instituirea sechestrului asupra celor 30 de imobile aparținând societății reclamante nu este excesivă, având în vedere că valoarea reală a acestor bunuri, conform evidențelor contabile incomplete și eronate, nu reflectă valoarea de piață, iar estimarea instanței privind un cuantum de 10 milioane de euro este nejustificată. În lipsa unor documente contabile complete, valoarea bunurilor a fost preluată din Copia patrimoniului emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale a Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Recurenta mai arată că instanța de fond nu a analizat în mod efectiv probele administrate, nu a verificat evidențele contabile și nu a efectuat o evaluare a bunurilor imobile, ci a preluat necritic susținerile reclamantei privind caracterul disproporționat al măsurilor asigurătorii, încălcând astfel principiul proporționalității. În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 180/2023 și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu menținerea Deciziei nr. 1 din 13.02.2023 ca fiind legală și temeinică.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs, însă a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității motivelor de recurs, pentru neîncadrarea în motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, precum .

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentă se pot circumscrie motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 același Cod.

II.2. În ceea ce privește fondul recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare reținut, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj este legală și temeinică, fiind rezultatul unei aplicări corecte a normelor de drept material, în special a dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și ale Ordinului nr. 2546/2016 privind procedura de aplicare a măsurilor asigurătorii. Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a analizat în mod complet și pertinent condițiile de legalitate și proporționalitate ale măsurii fiscale contestate, reținând în mod corect că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/13.02.2023 este lipsită de motivare și nu justifică existența unui pericol concret și obiectiv care să impună indisponibilizarea patrimoniului reclamantei.

În privința susținerii potrivit căreia instanța de fond ar fi ignorat constatările echipei de inspecție fiscală, se observă că aceasta a analizat în mod detaliat conținutul deciziei contestate, reținând că simpla constatare a unor sume suplimentare de plată nu constituie, în sine, un indiciu suficient pentru a justifica măsura excepțională a sechestrului asigurător. Potrivit art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii pot fi dispuse doar în cazuri excepționale, în care există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Or, instanța de fond a constatat că decizia contestată nu cuprinde nicio motivare concretă privind existența unui asemenea pericol, ci se limitează la o formulare generală, fără individualizarea riscului și fără indicarea unor fapte sau împrejurări care să susțină concluzia organului fiscal.

Referitor la invocarea dispozițiilor pct. 25 lit. f) din Ordinul nr. 2546/2016, instanța de fond a reținut că referatul justificativ nu conține elemente care să reflecte istoricul comportamentului fiscal al reclamantei, în sensul existenței unor antecedente relevante care să susțină aplicarea măsurii. De altfel, reclamanta a făcut dovada unui patrimoniu consistent, format din imobile cu valoare de piață semnificativă, precum și a unei activități economice în plină desfășurare, ceea ce contrazice prezumția de insolvabilitate sau de sustragere de la executare. În lipsa unei analize individualizate și a unei motivări adecvate, măsura dispusă nu poate fi considerată legală.

În ceea ce privește critica referitoare la caracterul pretins nejustificat al estimării instanței privind valoarea bunurilor sechestrate, se constată că instanța de fond a fundamentat această apreciere pe datele furnizate de reclamantă, coroborate cu valorile de piață din studiile imobiliare disponibile, reținând că valoarea totală a bunurilor indisponibilizate depășește de peste 11 ori cuantumul creanței fiscale stabilite. Această disproporție flagrantă între valoarea bunurilor sechestrate și valoarea creanței fiscale contravine principiului proporționalității, consacrat atât în jurisprudența națională, cât și în cea europeană, și justifică anularea măsurii ca fiind excesivă și nejustificată.

Critica privind pretinsa lipsă de analiză a probelor administrate este, de asemenea, nefondată. Instanța de fond a examinat în mod detaliat conținutul deciziei contestate, referatul justificativ, înscrisurile contabile și documentele privind patrimoniul societății, concluzionând că nu există elemente care să susțină existența unui pericol iminent și concret. În lipsa unei motivări corespunzătoare și a unor probe care să susțină aplicarea măsurii, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și alin. (5) din Codul de procedură fiscală, precum și ale Ordinului nr. 2546/2016.

În concluzie, toate criticile formulate în recurs sunt nefondate, întrucât hotărârea instanței de fond este pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, iar interpretarea dată normelor de drept material este conformă cu sensul lor real și cu finalitatea reglementării.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj-Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 180/2023 din data de 30 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2024.