ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4619/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Copșa Mare prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, în temeiul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România: (i)anularea în parte a deciziei nr. 10511/24.11.2022 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și anume a art. 2 din cuprinsul deciziei; (ii)obligarea pârâtei de a emite o decizie de acordare de măsuri compensatorii solicitantei pentru terenul în suprafață de 600 mp identificat cu nr. top. x precum și a construcției.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 78/2023 din 5 mai 2023, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Copșa Mare prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Copșa Mare prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Recurenta Parohia Evanghelică C.A. Copșa Mare, prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, susține că sentința recurată este nelegală, fiind rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a normelor de drept material, în special a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 și ale HGR nr. 1094/2005. Critica vizează modul în care instanța de fond a analizat situația juridică a terenului în suprafață de 600 mp identificat cu nr. top. x și a construcției aflate pe acesta, în contextul procedurii de retrocedare inițiate de parohie. Recurenta arată că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 6 și art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, considerând că nulitatea absolută a actului de înstrăinare a terenului este condiționată de notificarea prealabilă a deținătorului actual și de promovarea unei acțiuni în anulare, deși termenul special de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni era deja împlinit la data înstrăinării, respectiv 16.07.2008. În opinia recurentei, această interpretare contravine principiului echității consacrat de Legea nr. 165/2013, întrucât impune persoanei îndreptățite obligații suplimentare în afara celor prevăzute de lege, respectiv dovedirea dreptului de proprietate anterior preluării și a caracterului abuziv al preluării. Recurenta susține că, în lipsa posibilității de a ataca actul de înstrăinare, singura soluție legală și echitabilă este acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform regimului stabilit de titlul VII din Legea nr. 247/2005. În ceea ce privește construcția cu destinație de școală, recurenta contestă concluzia instanței potrivit căreia aceasta nu ar fi fost preluată de Statul român, arătând că radierea din cartea funciară s-a realizat printr-o operațiune administrativă a Consiliului Popular al comunei Biertan, fără consimțământul proprietarului, ceea ce denotă o preluare abuzivă. Recurenta invocă înscrierile din CF x Copșa Mare, care indică faptul că atât radierea construcției, cât și transcrierea terenului în favoarea Statului român au fost realizate în aceeași operațiune, cu același scris și în același context administrativ. De asemenea, se face trimitere la Decretul nr. 176/1948, în anexa căruia este menționată Școala primară Evanghelică din comuna Copșa Mare ca fiind preluată de stat, ceea ce confirmă caracterul abuziv al preluării. Recurenta mai susține că, în ipoteza în care construcția ar fi fost demolată, aceasta nu mai face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, conform art. 1 pct. 3 din HGR nr. 1094/2005, însă lipsa unor dovezi certe privind demolarea impune recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii. Interpretarea instanței în sensul excluderii construcției din obiectul retrocedării, fără o analiză completă a probelor și fără a verifica existența unei preluări abuzive, este considerată de recurenta ca fiind contrară scopului legii, care urmărește repararea nedreptăților săvârșite în perioada regimului comunist. În concluzie, recurenta consideră că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material incidente, ignorând caracterul abuziv al preluării, natura juridică a actului de înstrăinare și principiile fundamentale ale procesului de retrocedare, ceea ce impune casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii contestației.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care, în principal, a solicitat admiterea excepției nulității recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la filele x/verso dosar.

Aspecte procesuale Excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă CSR prin întâmpinarea formulată în cauză, a fost respinsă de Înalta Curte, conform celor menționate în partea introductivă a prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Recurenta-reclamantă Parohia Evanghelică C.A. Copșa Mare, prin Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Mediaș, a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 10511/24.11.2022 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care, la art. 2 din aceasta, s-a respins cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 depusă de parte, cu privire la restituirea imobilului construcție și a terenului identificat cu nr. top. x, situat în satul Copșa Mare, comuna Biertan, județul Sibiu, întrucât: - terenul cu o suprafață de 600 mp, identificat cu nr. top. x a fost înstrăinat de Statul Român unei persoane juridice în data de 16.07.2008; - contrucția existentă pe terenul identificat cu nr. top. x a fost demolată. Prima instanță a confirmat legalitatea deciziei anterior arătate pentru aceleași argumente factuale și juridice reținute și de emitentul acesteia. În raport cu criticile formulate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, întrucât hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia prin sentința nr. 78/2023 este legală, temeinică și rezultatul unei aplicări corecte a normelor de drept material incidente în materia retrocedării bunurilor imobile aparținând cultelor religioase. Referitor la critica privind interpretarea dispozițiilor art. 6 și art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond a reținut în mod corect că nulitatea absolută a actului de înstrăinare a terenului în suprafață de 600 mp, identificat cu nr. top. x, nu operează automat, ci presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege, inclusiv notificarea prealabilă a deținătorului actual și promovarea unei acțiuni în constatarea nulității. Potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sub sancțiunea nulității absolute, este interzisă înstrăinarea imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare, însă această interdicție este corelativă obligației prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol, respectiv înștiințarea în scris a deținătorului actual. Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații, iar în lipsa notificării, nu se poate reține că actul de înstrăinare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii. Mai mult, instanța a constatat că recurenta nu a promovat o acțiune în constatarea nulității actului de înstrăinare, deși avea această posibilitate, întrucât actele juridice încheiate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 nu sunt supuse termenului special de prescripție reglementat de art. III din Legea nr. 247/2005. În consecință, nu se poate susține că recurenta-reclamantă se afla în imposibilitatea de a contesta actul de înstrăinare, iar invocarea principiului echității consacrat de art. 2 lit. b) din Legea nr. 165/2013 nu poate înlătura cerințele legale imperative privind procedura de retrocedare. În ceea ce privește critica referitoare la construcția cu destinație de școală, instanța de fond a analizat în mod complet și detaliat situația juridică a acesteia, reținând că, potrivit încheierii nr. 908/07.04.1971 din CF nr. x Copșa Mare, construcția a fost radiată anterior preluării terenului de către Statul român, ceea ce exclude ipoteza unei preluări abuzive. Radierea a fost efectuată în baza unei adeverințe emise de Consiliul Popular al comunei Biertan, iar această operațiune a fost notată în cartea funciară, dobândind astfel opozabilitate față de terți, conform art. 30 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Recurenta-reclamantă nu a promovat o acțiune de rectificare a acestei notări, deși avea această posibilitate potrivit art. 39 din același act normativ și art. 33 din Legea nr. 7/1996. În lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să constate caracterul abuziv al radierii, instanța nu putea ignora situația tabulară existentă la momentul preluării terenului. Invocarea Decretului nr. 176/1948 nu este relevantă în cauză, întrucât acesta vizează bunurile afectate învățământului public la data de 1 ianuarie 1948, iar radierea construcției s-a realizat ulterior, în anul 1971, fără legătură directă cu dispozițiile decretului menționat. În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia lipsa dovezilor certe privind demolarea construcției impune acordarea de măsuri reparatorii, instanța de fond a reținut în mod corect că, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 1 pct. 3 din HGR nr. 1094/2005, doar construcțiile existente în natură pot face obiectul retrocedării, iar construcțiile demolate nu intră sub incidența ordonanței. În speță, radierea construcției din cartea funciară anterior preluării terenului de către Statul român este echivalentă cu inexistența acesteia la data preluării, ceea ce exclude aplicabilitatea regimului reparator prevăzut de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Instanța a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv cele privind succesiunea proprietarilor și modificările intervenite asupra terenului și edificatelor, concluzionând că edificiile actuale nu se confundă cu construcția preexistentă, fiind realizate ulterior de către terți, în afara perioadei reglementate de O.U.G. nr. 94/2000. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, întrucât instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 6 și art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 pct. 3 din HGR nr. 1094/2005, precum și principiile reglementate de Legea nr. 165/2013, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, în acord cu jurisprudența relevantă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.