ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 28.01.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea în totalitate a Deciziei nr. 9362/29.10.2020 emisă de intimată, ca fiind nelegală și netemeinică; obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii, privind restituirea în natură a imobilului înscris inițial în CF x Marpod, nr. top prezent înscris în CF x Marpod, nr. top. x; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 177/2021 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., în numele și pentru Parohia Evanghelică C.A. Marpod, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii, pentru următoarele motive:

I.3.1. Potrivit mențiunilor existente în C.F. x Marpod, nr. top. x, B. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, de la constituire.

La data de 3 martie 1947 a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român, prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, în temeiul Legii nr. 485/1944 și Legii nr. 1022/1946, potrivit mențiunilor de carte funciară - încheierea nr. 63/3.03.1947.

Prin adresa nr. x/08.07.2021 emisă de OCP1 Sibiu, se comunică faptul că încheierea de carte funciară nr. x/1947 are ca obiect imobilul înscris în CF x Ocna Sibiului, nr. top. x și că nu există încheiere de carte funciară cu nr. x/1947 pentru imobilul înscris în CF x Marpod.

Din Extrasul din protocolul prezbiteriulul, din data de 13.02.1946 și Decizia Comitetului de expropriere și împroprietărire al comunei Marpod având nr. 1, aflate la dosarul cauzei rezultă că imobilul în discuție a fost preluat de Statul Român în baza Legii reformei agrare din 22.03.1945, deci în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, iar cu privire la casa preotului secund, la data de 27 ianuarie 1946 s-a comunicat exproprierea și urmează să fie atacată cu apel.

În opinia recurentei, aceste înscrisuri fac dovada faptului că exproprierea s-a comunicat în ianuarie 1946 și că a avut loc în baza Legii reformei agrare.

Susține recurenta că încheierea de carte funciară nr. x/1947, pe care se bazează întreaga motivare a instanței de fond, nu privește imobilul în discuție, ci privește un imobil din Ocna Sibiului.

Prin Legea nr. 485/07.10.1944 a fost abrogată Legea nr. 830/1940 pentru constituirea C., cu aceeași dată Statul Român devenind proprietarul tuturor bunurilor aparținând C.. De asemenea, cu privire la bunuri, s-a dispus că sunt lovite de indisponibilitate, iar instanțele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri. Ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 485/1944 au fost preluate de către stat și bunurile D.. din România, deși aceasta era o persoană juridică distinctă de Grupul Etnic German. Titlul în temeiul căruia a fost preluat imobilul este nevalabil, întrucât a vizat o persoană care la data emiterii acestuia nu avea calitatea de proprietar al bunului, respectiv Grupul Etnic German.

Pentru ca imobilul să fi fost preluat de Statul Român în baza Legii nr. 485/1944, ar fi fost necesar ca anterior să fi fost incidentă "Convenția Generală pentru reglementarea, raportului Bisericii Regnicolare de Confesiune augustană față de Grupul Etnic German din România" și imobilul să fi fost proprietatea C..

Recurentul citează art. 2 pct. 1 și 2 din această Convenție Generală și art. III pct. 4 din Convenție și arată că, în art. III pct. 7 din Convenție, se prevedea că predarea averii Bisericii către Grupul Etnic German urma să se realizeze în baza hotărârilor reprezentanților comunității bisericești pentru averea comunităților locale și a declarațiilor de accept din partea C., documente care nu au fost niciodată întocmite, iar transcrierea averii se face prin hotărârea titularilor de drept ai bisericii, care sunt: Congresul general Bisericesc pentru averea D.., congresele districtuale bisericești pentru averea comunităților districtuale și reprezentanții comunității bisericești pentru averea comunității locale, precum și declarația de primire a conducerii Grupului Etnic.

De asemenea, s-a reținut că potrivit mențiunilor existente în acest articol din Convenție, prevederile acesteia privind transmiterea averii vor intra în vigoare numai la data publicării legii prin care se stabilește neplata taxelor de către Grupul Etnic German, act normativ care nu a fost niciodată adoptat.

Concluzionând, recurentul susține că:

- Convenția generală nu a avut prin ea însăși valențe translative de proprietate, în lipsa unor proceduri ulterioare care nu s-au mai realizat niciodată;

- Simpla convenție transmitea de drept doar posesia și folosința averii imobiliare bisericești;

- Transmiterea efectivă a dreptului de proprietate, sub aspect convențional, era condiționată de o serie de proceduri de identificare, inventariere și aprobare în forurile ierarhice superioare ale bisericii, proceduri care nu au fost realizate niciodată, Grupul Etnic German mulțumindu-se să preia folosința faptică a bunurilor imobile, precum și valorile mobile ale bisericii.

Nefiind îndeplinite condițiile de transmitere a dreptului de proprietate, bunurile bisericii evanghelice, implicit imobilul în discuție, nu au trecut niciodată în proprietatea C..

I.3.2. Instanța de fond, raportându-se la Decretul-lege nr. 485/1944, greșit apreciază că era incident Decretul-lege nr. 115/1938, deoarece acest decret a intrat în vigoare abia la data de 12 iulie 19471, nefiind incident și aplicabil anterior acestei date.

I.3.3. Analizarea efectului constitutiv de drept al înscrierii titlului translativ de proprietate pe întreaga perioadă de la data semnării Convenției generale și până la apariția Decretului-lege nr. 485/1944, motiv invocat în susținerea contestației, nu a fost analizat de instanța de fond.

În susținerea efectului constitutiv de drept al înscrierii titlului translativ de proprietate, recurentul invocă art. 321 din C. civ. austriac, aplicabil în Transilvania la 11.08.1942 și Regulamentului Cărților Funduare din aceeași perioadă, precum și art. 4 din Legea nr. 389/1943 pentru extinderea legislației civile și comerciale a vechiului regat în România de peste Carpați, texte în temeiul cărora recurentul susține, în esență, următoarele:

- Chiar dacă "titlul", respectiv Convenția generală ar fi fost aptă prin ea însăși să transmită dreptul de proprietate către Grupul Etnic German, lipsa înscrierii în cărțile funduare, operațiune constitutivă de drept, determina ca Biserca Evanghelică să nu își fi pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu;

- În aceste condiții, în care dreptul de proprietate asupra acestui imobil nu a trecut niciodată din patrimoniul Bisericii în cel al C., Statul Român nu putea să îl preia legal ca măsură sancționatoare, în baza Decretului-lege nr. 485/1944;

- Dacă Statul nu a preluat imobilul în discuție în baza legii menționate mai sus și care nu își găsea aplicarea întrucât bunul nu a aparținut niciodată legal C., înseamnă că titlul statului este viciat.

În condițiile în care Grupul Etnic German nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, în conformitate cu prevederile legale incidente în perioada de referință, este evident că nu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea C., proprietarul tabular fiind în mod continuu, până la preluarea de către Statul Român, Biserica Evanghelică.

I.3.4. Recurentul susține că în Convenția Generală se prevede, la art. I, pct. 12, lit. a) și b), care sunt bunurile care rămân în proprietatea Bisericii Evanghelice și care sunt bunurile care se predau gratuit C.. Imobilul în discuție nu a trecut în proprietatea C., bunului imobil nefiindu-i aplicabilă Convenția Generală.

Hotărârea instanței de fond se bazează pe încheierea de carte funciară nr. x/1947, încheiere de carte funciară care privește un imobil din Ocna Sibiului, neexistând această încheiere de carte funciară cu privire la imobilul din Marpod.

Urmare a faptului că bunul nu a fost proprietatea C., Statul Român a preluat abuziv bunul imobil, de la Biserica Evanghelică, și chiar dacă mențiunea în cartea funciară este în baza Decretului-lege nr. 485/1944, preluarea efectivă a Statului Român a avut loc în baza Legii reformei agrare din data de 22 martie 1945, deci după data de 6 martie 1945, ca moment de referință al aplicabilității O.U.G. nr. 94/2000.

Mai mult, abia la data de 27 ianuarie 1946 s-a comunicat exproprierea imobilului în discuție, până la acest moment imobilul fiind în proprietatea parohiei recurente.

Preluarea de către stat a imobilului în cauză în baza unei legi și de la o persoană juridică căreia nu îi era aplicabilă legea respectivă denotă caracterul abuziv al preluării, această operațiune efectuându-se la data înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară - x/1947, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Ca atare, deși instanța de fond a apreciat că preluarea imobilului de către Statul Român a avut loc în baza Decretului-lege nr. 485/1944, în realitate imobilul era la data de 6 martie 1945 în proprietatea parohiei recurente și preluarea de către Statul Român a avut loc de fapt în baza Legii pentru înfăptuirea reformei agrare din 22 martie 1945, iar operarea în cartea funciară a avut loc abia la data de 03.03.1947, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive:

I.4.1. Potrivit înscrierii de sub B2 din C.F. nr. x a localității Marpod și înscrierii de sub Bl. din C.F. nr. x a localității Marpod, imobilul solicitat a trecut în proprietatea Statului Român în baza adresei nr. x/16.02.1947 a Administrației Regionale Sibiu, a dispozițiilor nr. 602206/25.01.1947 ale Ministerului de Agricultură și Domenii, a Decretului-lege nr. 485/1944 și a Legii nr. 1022/1946 (încheierea de C.F. nr. x/1947).

Grupul Etnic German (G.E.G.) a fost desființat prin Decretul-lege nr. 485/1944.

Din analiza încheierii de Carte Funciară nr. x/03.03.1947 s-a reținut faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată. cu modificările și completările ulterioare, întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 a fost expropriat de către Statul Român în temeiul dispozițiunilor Legii nr. 485/1944, act normativ emis în afara perioadei de referință a legii de retrocedare, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

I.4.2. Față de susținerile recurentului cu privire la lipsa unui act translativ de proprietate al imobilului, încheiat între proprietarul imobilului, Parohia Evanghelici CA. Marpod și G.E.G., precum și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea G.E.G., intimata menționează următoarele:

- Obiectul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl constituie imobilele care au fost preluate de statul român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Scopul acestui act normativ îl reprezintă repararea abuzurilor comise de statul comunist.

Imobilul înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Marpod, transcris în cartea funciară nr. x a localității Marpod, nr. top. x, solicitat de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România pentru Parohia Evanghelică CA. Marpod prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 a fost preluat de Statul Român, potrivit cărții funciare, în temeiul Decretului-lege nr. 485 din anul 1944, dreptul de proprietate al Statului Român fiind intabulat în cartea funciară în data de 03.03.1947. Astfel, nu suntem în prezența unui abuz al statului comunist, acesta fiind instaurat în data de 6 martie 1945.

I.4.3. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită instanței soluționarea cererii prin restituirea în natură a imobilului, intimata invocă prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susținând că, de lege lata, instanța de judecată nu poate să dispună retrocedarea, având în vedere cadrul procedurii administrative reglementate de art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare din care reiese că obiectul acțiunii formulate în baza legii speciale poate să fie sau anularea deciziilor C.S.R. sau obligarea acesteia la emiterea unei decizii, însă nu și soluționarea pe fond a cererii de retrocedare, prin substituirea instanței în locul Comisiei speciale de retrocedare, întrucât, în caz contrar, ar încălca principiul separației puterilor în stat.

I.4.4. În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestui capăt accesoriu, pentru argumentele invocate pe fondului cauzei.

Față de cele arătate mai sus, apreciază sentința atacată ca fiind temeinică și legală.

În subsidiar, solicită acordarea unui termen mai mare de 30 de zile în ceea ce privește obligarea sa la emiterea deciziei de soluționare a cererii de retrocedare nr. x/21.02.2003 în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, întrucât în vederea soluționării cererii de retrocedare sunt necesare înscrisuri din care să reiasă situația juridică actuală a imobilului solicitat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și în lumina dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România a solicitat, pentru Parohia Evanghelică CA. Marpod, restituirea imobilului compus din casă, curte și grădină în suprafață de 2491 m.p., situat în județul Sibiu, înscris inițial în C.F. nr. x a localității Marpod, transcris în C.F. nr. x a localității Marpod, nr. top. x, în baza O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 9362/29.10.2020 intimata Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de către reclamantul-recurent.

În motivarea deciziei, emitenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a reținut că imobilul a fost preluat în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, respectiv în afara perioadei 06.03.1945 - 22.12.1989.

Prin cererea de chemare în judecată, respinsă prin sentința recurată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 9362/29.10.2020 emise de intimata Comisia specială de retrocedare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., invocat de recurentul reclamant, care privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este fondat. Raportat la situația de fapt, rezultată din probele administrate, instanța a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente cererilor de retrocedare formulate de reclamantă.

Cadrul legislativ în vigoare la data emiterii deciziei atacate a fost reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de H.G. nr. 1164/17.10.2002, cu modificările și completările ulterioare, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a acesteia și a fost constituită Comisia specială de retrocedare.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public (...).

Potrivit înscrierii de sub B2 din C.F. nr. x a localității Marpod și înscrierii de sub Bl. din C.F. nr. x a localității Marpod, imobilul solicitat a trecut în proprietatea Statului Român în baza adresei nr. x/16.02.1947 a Administrației Regionale Sibiu, a dispozițiilor nr. 602206/25.01.1947 ale Ministerului de Agricultură și Domenii, a Decretului-lege nr. 485/1944 și a Legii nr. 1022/1946 (încheierea de C.F. nr. x/1947).

Din analiza încheierii de Carte Funciară nr. x/03.03.1947 s-a reținut de către autoritatea intimată, aspect confirmat și de instanța de fond, faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată. cu modificările și completările ulterioare, întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/21.02.2003 a fost expropriat de către Statul Român în temeiul dispozițiunilor Legii nr. 485/1944, act emis în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările si completările ulterioare, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 1 alin, (1) și al art. 3 alin. (1

1

) și (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de către reclamantul-recurent.

Susținerile recurentului reclamant privind faptul că instanța de fond a apreciat greșit că temeiul în baza căruia a fost expropriat imobilul în cauză a fost Decretul-lege nr. 485/17.10.1944 și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanță, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reține că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(...)".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condițiile stabilite prin același act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri și acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptățită va depune o declarație pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

Conform acestor dispoziții, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, și anume a reglementat retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În condițiile în care imobilul ce formează obiectul cauzei a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/107.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea de Carte Funciară nr. x/03.03.1947, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 6.03.1945-22.12.1989, în mod corect a constatat instanța de fond că importanță sub aspectul aplicării prezintă actul normativ in baza căruia a avut loc preluarea.

Sunt nefondate susținerile recurentului reclamant privind faptul că importantă pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară și că Decretul - lege nr. 458/1944 nu a reprezentat temeiul preluării la stat a imobilului, întrucât se referă la desființarea C. si preluarea patrimoniului acestuia de către statul român, fiind necesare existența unui act translativ de proprietate a imobilului între proprietarul imobilului și Grupul Etnic German și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, fiind în vigoare prevederile Decretului nr. 115/1938, Convenția generală încheiată între Grupul Etnic German și Biserica Regnicolara Evanghelică CA. din România având rolul unui acord general între părți și nu a unui act translativ de proprietate.

La data de 11 august 1942, între Grupul Etnic German din România și Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de Grupul Etnic German din România, prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat C. din România toată averea mobilă și imobilă care forma proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de educație, convenție care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1944 emis de E., publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupul Etnic German din România. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparținând Grupul Etnic German din România, "Pe aceeași dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparținând acestuia, "Instanțele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut C. la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanțele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

Preluarea de către statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, potrivit încheierii de Carte Funciară nr. x/03.03.1947, dreptul de proprietate al Statului Român fiind intabulat în cartea funciară în data de 03.03.1947 (a se vedea înscrierea de sub Bl. din C.F. nr. x a localității Marpod). Astfel, se poate observa că nu suntem în prezența unui abuz al statului comunist, acesta fiind instaurat în data de 6 martie 1945.

Raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanță sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, și nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, și anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor. Dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Prin urmare, în mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond a constatat legalitatea Deciziei atacate prin care a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamant în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cererea în anulare formulată de reclamant fiind neîntemeiată, iar recursul său nefondat.

III. Temeiul procesual al soluționării prezentului recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. în numele și pentru Parohia Evanghelică C.A. Marpod împotriva sentinței nr. 177/2021 din 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.