ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2024

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ la data de 10.06.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România:

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 206 de la 17 octombrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Parohia Evanghelică CA Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, și în consecință, a fost anulată în parte Decizia nr. 10161/31.03.2022 emisă de către pârâtă, respectiv art. 3 al acestei decizii.

A fost obligată pârâta să procedeze la emiterea unei noi decizii prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 686 mp, identificat cu nr. top x și y, înscris inițial în Cartea Funciară x a localității Tălmaciu.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac formulate cu consecința casării hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

În raport de cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei a cărei legalitate se contestă, recurenta - pârâtă a arătat că s-a creat posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public (...).

A arătat că reclamanta Parohia Evanghelică CA. Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România a depus cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 prin care a solicitat restituirea imobilului, construcții și teren, având destinația inițială de casa învățătorului, situat în orașul Tălmaciu, județul Sibiu, înscris în C.F. nr. x a localității Tălmaciu, nr. top. x, 60.

Terenul în suprafață de 686 m.p. identificat cu nr. top. x și nr. top. x, înscris în C.F. nr. x a localității Tălmaciu, a fost înstrăinat cu încălcarea prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ordonanța sub imperiul căreia este guvernat acest litigiu.

O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este opozabilă erga omnes, chiar și Primăriei Tălmaciu, ca atare, chiar dacă nu a fost notat în cartea funciară niciun litigiu având ca obiect imobilul în discuție sau cererea de retrocedare în procedura administrativă.

Până la emiterea deciziei contestate, recurenta a transmis adrese prin care a solicitat informații Primăriei Orașului Tălmaciu cu referire la imobilul din discuție, astfel că orașul Tălmaciu a fost în cunoștință de cauză despre cererea de retrocedare la momentul vânzării imobilului.

Imobilul a fost înstrăinat de către Primăria Orașului Tălmaciu, ulterior formulării cererii de retrocedare de către reclamanta Parohia Evanghelică CA. Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România.

Înstrăinarea legală a imobilelor după data de 22 decembrie 1989, în virtutea O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, înseamnă respectarea, chiar de către Primăria Orașului Tălmaciu, a prevederilor art. 7 alin. (1) din actul normativ anterior-amintit, obligație neîndeplinită de către aceasta.

Dacă Primăria Orașului Tălmaciu ar fi respectat toate prevederile legale, incluzând cele prevăzute de legiuitor prin O.U.G nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, aceasta nu ar fi înstrăinat imobilul solicitat, ulterior depunerii cererii de retrocedare sus-menționată de către solicitantă pe rolul Comisiei speciale de retrocedare.

Propunerea de acordare de măsuri compensatorii de către Comisa Specială de Retrocedare nu se justifică, contrar argumentelor reclamantei Parohia Evanghelică CA. Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România, în condițiile în care retrocedarea în natură ar fi fost posibilă (respectând astfel principiul prevalentei restituirii în natură precum și dorința solicitantei din cererea de retrocedare).

A invocat recurenta prevederile art. 6 alin. (1) și alin. (2) și art. 7. alin. (1), din O.U.G. nr. 94/2000 republicată cu modificările și completările ulterioare, precizând că din înscrisurile depuse de către solicitantă, s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează parțial în prevederile legii.

În primul rând, prin decizia care formează obiectul prezentului litigiu s-a respins cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 doar cu privire la restituirea în natura a imobilului teren în suprafață de 686 m.p., având nr. top. x si nr. top. x și s-a constatat faptul că nu este posibilă nici propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul anterior menționat, întrucât contractul de vânzare-cumpărare prin care imobilul a fost înstrăinat de către statul român unor persoane fizice sau juridice a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Unitatea care a administrat bunul solicitat prin cererea de retrocedare, respectiv Primăria Orașului Tălmaciu, a înstrăinat imobilul identificat mai sus și care face obiectul prezentului litigiu, ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x, respectiv la 20.12.2005, astfel că se confirmă ipoteza legală de la art. 7 alin. (1) al O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Nerespectarea acestei interdicții atrage, pe de o parte, nulitatea absolută a actelor juridice prevăzute la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, iar pe de alta parte, răspunderea contravențională a instituției sau, după caz, conducătorului instituției căreia îi incumbă respectarea acestor obligații.

Ca atare, actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2010 în baza căruia imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 a fost înstrăinat este nul absolut, sancțiune prevăzută chiar de către legiuitor.

În măsura în care solicitanta și-ar fi îndeplinit obligația prevăzută de art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume de a notifica unitatea deținătoare despre existența cererii de retrocedare, Primăria Orașului Tălmaciu, poate nu ar fi omis interdicția de a nu înstrăina imobilul solicitat prin cererea de retrocedare, astfel cum este prevăzut în art. 7 alin. (1) a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult decât atât, în situația în care Comisia Specială de Retrocedare nu poate dispune restituirea în natură și nici măsuri compensatorii din cauza unei înstrăinări ilegale, intervenită după momentul depunerii cererii de solicitare, a apreciat că Parohia Evanghelică CA, Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România ar fi fost în măsură mai degrabă să solicite pe calea dreptului comun anularea actului de vânzare - cumpărare prin care bunul a fost înstrăinat.

Comisia specială de retrocedare, în calitate de autoritate a statului, nu a creat niciun abuz prin respingerea parțială a cererii de retrocedare.

Este imperios a se respecta prevalenta restituirii în natură ridicată la rang de principiu de către legiuitor prin Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Acest principiu trebuie coroborat cu precădere cu principiul menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății.

Or, în măsura în care actul de vânzare cumpărare prin care imobilul preluat abuziv de către statul român este nul de drept, aspect care conduce automat la posibilitatea restituirii în natură a imobilului preluat abuziv din proprietatea solicitantului în perioada de referință a legii, nu există niciun just echilibru în a acorda măsuri reparatorii.

Însă, această măsură este imposibilă, întrucât, în mod ilegal, contrar dispozițiilor prevăzute prin normele speciale, unitatea care deținea în administrare imobilul preluat abuziv a vândut imobilul unor persoane fizice, împiedicându-se astfel posibilitatea restituirii în natură.

Omiterea constatării abuzului efectuat de unitatea administrativ teritorială care deținea imobilul solicitat prin cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 creează cadrul unui alt abuz, asupra recurentei (prin obligarea emiterii unei decizii privind acordare unor măsuri compensatorii), asupra reclamantei (prin nerespectarea petitului principal - restituirea în natură a imobilului preluat abuziv) și asupra dorinței legiuitorului (principiul prevalentei restituirii în natură).

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs și casarea sentinței civile atacate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă Parohia Evanghelică CA Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

În esență, în motivare, a arătat că interpretarea dată de Comisia Specială de Retrocedare prevederilor legale referitoare la actele juridice lovite de nulitate absolută îl sancționează pe solicitantul retrocedării iar nu pe autorul contractului de vânzare-cumpărare încheiat nelegal.

Astfel, a precizat intimata - reclamantă că nicăieri în cuprinsul legii nu se menționează că solicitantului restituirii i-ar reveni obligația de anulare în instanță a actului de înstrăinare încheiat cu terți.

Totodată, a precizat intimata că principiul prevalenței restituirii în natură nu trebuie aplicat în detrimentul solicitantului retrocedării și nici în opoziție cu principiul echității prevăzut de Legea nr. 165/2013 care guvernează procesul de retrocedare.

În drept, a invocat prevederile art. 1, art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 490 și art. 471 C. proc. civ. și art. 1247 C. civ.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea nr. x/20.12.2005, depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, Parohia Evanghelică CA Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a solicitat restituirea imobilului înscris în CF x Tălmaciu nr. top. x,60 compus din teren și construcții având destinația inițială de casă a învățătorului.

Prin decizia nr. 10161 din 31 martie 2022, Comisia Specială de Retrocedare a decis următoarele:

- a respins cererea de retrocedare nr. x/20.12.2005 a imobilului, construcții și teren, având destinația inițială de casă a învățătorului, situat în Orașul Tălmaciu, jud. Sibiu, înscris în CF nr. x a Localității Tălmaciu, nr. top. x.60, dezmembrat ulterior în imobilul identificat cu nr. x cu o suprafață de 780 mp și în imobilul identificat cu nr. top. x cu o suprafață de 800mp.

- a constatat calitatea de persoană îndreptățită a Parohia Evanghelică CA Tălmaciu prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și a propus acordarea de măsuri compensatorii, în condițiile Capitolului III - "Acordarea de măsuri compensatorii" din nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a decide în acest mod Comisia Specială de Retrocedare a reținut că terenul în suprafață de 686 mp, identificat cu nr. x, se află în proprietatea unor persoane fizice, fiind înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2010

Prima instanță învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată a reținut că, dacă imobilul nu poate fi retrocedat în natură, iar reclamanta este îndreptățită la restituire, Comisia Specială de Retrocedare nu are altă opțiune decât aceea de a propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia Comisiei Speciale urmând a fi transmisă Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, această procedură fiind prevăzută imperativ de art. 21 și următoarele din Legea 165/2013. După verificarea propunerii, în temeiul art. 21 alin. (8) din Legea 165/2013, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității investite de lege (în speță Comisia specială de retrocedare) și aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7), urmând a emite decizie de compensare prin puncte.

Recurenta-pârâtă în cadrul căii de atac a invocat faptul că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 6 alin. (1) și prevederile art. 7 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, susținând că nu ar fi putut dispune restituirea în natură sau prin echivalent din cauza unei înstrăinări ilegale intervenite după momentul depunerii cererii de retrocedare, reclamanta fiind îndreptățită să solicite pe calea dreptului comun anularea actului de vânzare - cumpărare prin care bunul a fost înstrăinat.

Dispozițiile legale în privința cărora părțile au opinii divergente prevăd:

Art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000:

(1) În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 afin. (5).

(2) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

(3) În cazul acțiunilor formulate potrivit dispozițiilor cuprinse la alin. (2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanțe de urgență este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată Comisia specială de retrocedare.

(4) Prevederile prezentul ordonanțe de urgență sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei ordonanțe de urgență, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.

Art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000:

(1) Sub sancțiunea nulități absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Solicitanților le revine obligația de a înștiința în scris deținătorul actual despre existența cererilor de retrocedare depuse în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a reproșat intimatei-reclamante neîndeplinirea obligației de a înștiința unitatea deținătoare cu privire la terenul solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, respectiv în privința căruia fusese formulată cererea de retrocedare.

Analizând înscrisurile de la dosar, așa cum chiar recurenta-pârâtă a arătat relativ la situația juridică a imobilelor, din adresa nr. x/09.04.2021 a Primăriei Orașului Tălmaciu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către stat prin Decizia de expropriere nr. 510/04.03.1995 a Comitetului local de expropriere și împroprietărire din Comuna Tălmaciu, solicitantei nefiindu-i reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar, deoarece proprietarul actual este o persoană fizică. Totodată, cu privire la imobilul identificat cu nr. top. x, suprafața construită ulterior preluării este de 92.45mp, aceasta alături de terenul pe care a fost edificată construcția, în suprafață de 800mp, a fost preluat prin aceeași decizie de expropriere, iar în prezent, se află în proprietatea a două persoane fizice, destinația actuală fiind de locuință.

Înalta Curte, în continuare, analizând și textele de lege identificate ca având relevanță în cauză și în privința cărora părțile procesuale au exprimat opinii divergente în interpretare, constată că sintagma "înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989" nu poate fi interpretată în sensul că în cadrul analizării cererii de retrocedare, comisia este îndrituită să facă o verificare a legalității operațiunii juridice de înstrăinare a imobilului cu privire la care s-a formulat cererea de retrocedare, ci Comisia poate constata doar la momentul soluționării cererii care este starea juridică ce îi este opozabilă. Or, cât timp titlul emis prin constituirea dreptului de proprietate de către Primăria Orașului Tălmaciu este un act administrativ ce se bucură de prezumția de legalitate și nu fusese anulat prin hotărâre judecătorească definitivă sau revocat până la data soluționării cererii reclamantei, Comisia nu putea avea în vedere decât ipoteza legală a existenței unui mod de înstrăinare legal după data de 22 decembrie 1989.

Textul legal nu poate fi înțeles în sensul că reclamanta avea obligația de a uza de căile legale pentru desființarea titlului de proprietate emis de Primăria Orașului Tălmaciu, ci trebuie înțeles în raport de statutul juridic al terenului la momentul soluționării cererii de retrocedare a reclamantei față de actele juridice opozabile terților (cum este titlul de proprietate, autentificat sub nr. x din 21.12.2020), inclusiv Comisiei Speciale de Retrocedare.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă nu poate prezuma nelegalitatea modalității de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice A. și B., prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/21.12.2010, pentru a respinge cererea reclamantei de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul identificat în cauză cu nr. top. x, înscris în cartea funciară nr. x, în suprafață de 686mp.

Din perspectiva celor anterior expuse, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă realizează o greșită interpretare a legii, sentința civilă de la fond fiind legală și temeinică și rezultat al interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale în raport de situația de fapt dedusă judecății și de specificul raportului juridic litigios.

Așadar, atât timp cât organul administrativ a realizat o soluționare în fapt și în drept a cererii de retrocedare printr-o decizie obligatorie potrivit legii, instanța de contencios administrativ(care are deplină jurisdicție) învestită cu verificarea legalității acestei decizii se substituie de plin drept în atribuțiile date de legiuitor organului administrativ, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând să "oblige autoritatea publică să emită un act administrativ"; or, tocmai această dispoziție a fost dată de prima instanță, care a obligat recurenta - pârâtă să emită o decizie conținând propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

Concluzionând, instanța de control judiciar constată că judecata de la fond a fost efectuată în limitele și cu respectarea cadrului legal stabilit de O.U.G. nr. 94/2000 și de Legea nr. 554/2004, nefiind încălcate sau aplicate greșit normele de drept material incidente, astfel că recursul declarat de recurenta-pârâtă este în întregime nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 206/2022 din 17 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 206/2022 din 17 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.