ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4584/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2023 la data de 7.12.2023 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș - Severin, a solicitat anularea actului emis de către pârâtă și obligarea acesteia să emită unu nou act prin care să soluționeze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 119 din 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând casarea sentinței, iar, în rejudecare, admiterea contestației, anularea actului de refuz al pârâtei-intimate și obligarea acesteia la emiterea unui nou act prin care să soluționeze favorabil, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei cererea privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru dl. B. cetățean al statului Pakistan. S-a apreciat ca hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara se subscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Motivul îl reprezintă interpretarea instanței de fond cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a condițiilor generale și speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în vederea soluționării prezentului dosar. Prima instanța în mod eronat a respins contestația, neținând seama de dispozițiile Codului Muncii care este lege organică, de dispozițiile H.G. nr. 1256/2011 privind organizarea si funcționarea agentului de muncă temporară precum și de Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară. S-a artă că din dispozițiile art. 88 -102 din Codul Muncii si din dispozițiile H.G. nr. 1256/2011 reiese în mod expres faptul ca agentul de muncă temporară nu are nevoie de un punct de lucru efectiv pentru a putea sa funcționeze și să își desfășoare activitatea pe piața muncii din România. Reclamant este autorizată să funcționeze ca și agent de munca temporară fiind de către Ministerul Muncii si Solidarității Sociale. De asemenea este eronată și susținerea că nu a făcut dovada depunerii eforturilor de a încadra în muncă cetățeni ai statului roman sau cetățeni UE înainte de a recruta cetățeni străini non UE, atâta timp cat a depus la dosar actele care dovedesc acest fapt, respectiv adeverința de la AJOFM. În mod eronat prima instanța a respins contestația, neapreciind că ar fi fost util din partea intimatei parate ca la soluționarea dosarului administrativ sa facă aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) ind. l din O.G. nr. 25/2014 privind solicitarea de informații suplimentare. Neîntemeiate sunt și susținerile privind faptul ca au fost desfășurate controale la punctele de lucru ale reclamantei, care în opinia intimatei sunt toate fictive, în condițiile în care aceasta funcționează ca și agent de muncă temporară, astfel că, potrivit legii nu are nevoie de puncte de lucru efectiv pentru a funcționa în legalitate. Între reclamantă și societatea A. S.R.L. există un raport de colaborare care reiese din contractul de prestări servicii nr. x 7.07.2023. contract prin care prestatorul S.C. A. S.R.L. se obligă să asigure clientului S.C. A. S.R.L. suport pentru întocmirea documentației pentru Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea obținerii avizului de munca pentru angajarea personalului din procesul-verbal de selecție. S-a apreciat că susținerile instituției pârâte din motivarea refuzului de emitere a avizului de angajare sunt nefondate întrucât reclamanta se încadrează în toate condițiile cerute de O.G. nr. 25/2014, întrucât cetățenii străini desfășoară activități lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între A., în calitate de prestator și alte societăți comerciale, în calitate de beneficiari. Astfel, chestiunea privind calitatea de angajator al agentului de muncă temporară este tranșată prin coroborarea prevederilor Codului muncii și a legislației speciale în domeniul angajării străinilor în muncă O.G. nr. 25/2014, agentul de muncă temporară fiind calificat ca angajator de ambele acte normative. Conform certificatului O.N.R.C. depus la dosarele administrative în vederea obținerii avizului de muncă pentru cetățenii străini, recurenta are ca activitate principală codul CAEN 7820 - Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului, deci îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea funcționa ea agent de muncă temporară, precum și alte activități autorizate la terți. Condiția generală pentru eliberarea avizului de angajare pe care instituția consideră că societatea comercială A. S.R.L. a încălcat-o este cea prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) O.G. nr. 25/2014. Interpretarea articolului 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 în sensul că nu agentul de muncă temporară ar trebui să obțină avizul de angajare, ci utilizatorul este cel care trebuie să obțină avizul de angajare este de natură să lipsească de obiect dispozițiile legale privind agentul de muncă temporară, fiind lipsite de scop atât legislația internă cu rang mai mare decât ordonanța guvernamentală, respectiv Legea organică nr. 53/2003 privind Codul muncii, cât și dispozițiile dreptului UE prevăzute de Directiva 2008/104/CE. Mai mult, impunerea obligației agentului de muncă temporară să presteze el activitatea pentru care cere avizul de angajare, lipsește din nou scopul pentru care agentul de muncă temporară a fost reglementat respectiv, punerea la dispoziția unor întreprinderi utilizatoare a forței de muncă pentru a lucra cu titlu temporar sub supravegherea și conducerea acestora. În ce privește noile modificări ale O.G. nr. 25/2014 introduse prin Legea 28/2024, s-a arătat că acestea nu se aflau în vigoare la data introducerii contestației, ca atare nu pot fi aplicate retroactiv, contrar motivării instanței.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A susținut că recurenta recunoaște faptul că lucrătorii pentru care face diligente în vederea obținerii avizului de angajare, nu urmează să lucreze în cadrul societății care face diligentele pentru obținerea avizului de muncă, ci își vor desfășura activitatea la alte societăți beneficiare sub forma de prestări servicii la terți. Din conținutul acestei susțineri rezultă că societatea angajatoare efectuează demersuri pentru obținerea avizelor de angajare însă cetățenii străini nu vor desfășura activități în cadrul societății angajatoare ci la alte societăți beneficiare, împrejurare care contravine dispozițiilor de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora este necesar ca pentru obținerea unui aviz de angajare societatea comercială solicitantă să facă dovada că desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. S.R.L. a formulat contestație împotriva refuzului pârâtei IGI-Serviciul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin nr. x/BICS/BED din data de 06.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru B., cetățean al statului Pakistan, solicitând anularea acestui act și obligarea pârâtului să emită un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin. În fapt, prin cererea înregistrată la Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin sub nr. x/29.09.2023 societatea A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru numitul B., cetățean al statului Pakistan, funcția pentru care s-a solicitat eliberarea avizului de angajare fiind cea de muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor, cod COR 932906. Prin adresa nr. x din data de 06.11.2023 s-a comunicat reclamantei refuzul eliberării avizului de angajare pentru străinul B., cetățean al statului Pakistan, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 17 alin. (4) coroborat cu art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întrucât din verificările efectuate a rezultat că societatea nu se identifică la sediul social și nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, nu există puncte de lucru și taxa de aviz a fost achitată de către altă societate, respectiv A., contrar prevederilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014. Verificând legalitatea refuzului de eliberare a avizului de angajare, curtea de apel a reținut că, în ceea ce privește condiția achitării unui tarif la depunerea cererii pentru eliberarea avizului de angajare, prevăzută de art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, că plata tarifului de către reclamantă prin mandatarul A. S.R.L. este pe deplin valabilă, astfel că în mod nelegal pârâtul nu a luat-o în considerare. Referitor, însă la îndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, instanța de fond a constatat că refuzul pârâtei este întemeiat întrucât societatea nu a dovedit că desfășoară efectiv această activitate autorizată ce implică asamblarea și montarea pieselor. Recurenta-reclamantă a criticat această soluție din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, coroborate cu dispozițiile din Codul muncii care reglementează agentul de muncă temporară. Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că pârâtul nu a formulat recurs cu privire la dezlegările primei instanțe în privința celui de-al doilea motiv de refuz susținut de autoritatea pârâtă prin actul contestat, respectiv neîndeplinirea prevederilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea fiind definitivă sub acest aspect. Dispozițiile relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, potrivit cărora: "(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător." În continuare, la alin. (2) lit. a) al aceluiași articol se prevede că "(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului". Totodată, Înalta Curte reține că noțiunea de angajator, în sensul O.G. nr. 25/2014, este definită la art. 2 alin. (1) lit. a), drept "persoana juridică sau persoana fizică cu sediul social ori profesional, respectiv domiciliul în România ori filiala din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, care încadrează în muncă un străin în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii;", noțiunea de aviz de angajare este definită ca fiind "documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție.", iar cea de lucrător permanent este definită drept "străinul încadrat în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, încheiat cu un angajator în baza avizului de angajare;". Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte reține că textul de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 trebuie interpretat în sensul că legiuitorul a avut în vedere desfășurarea de către angajator, în concret, direct și nemijlocit, a activității compatibile pentru care solicită încadrarea, interpretare care se coroborează și cu prevederile art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 care prevăd posibilitatea efectuării de verificări suplimentare, inclusiv de natura celor efectuate în prezenta cauză, mai sus redate. Normele care reglementează avizul de angajare a unui străin reprezintă norme speciale, care potrivit principiului principiului specialia generalibus derogant se aplică cu prioritate, astfel că nu pot fi aduse argumente cuprinse în nomele de dreptul muncii referitoare la agentul de muncă temporară pentru a contrazice sau înlătura condițiile impuse de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 Deși recurenta - reclamantă se prevalează de deținerea unui certificat de înregistrare la ONRC a unui cod CAEN care permite din punct de vedere juridic desfășurarea unei activități, Înalta Curte reține că îndeplinirea condiției prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prin depunerea documentelor cerute de lege, nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității autorizate. De altfel, recenta modificare a O.G. nr. 25/2014, adusă prin Legea nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, deși nu este incidentă prezentului raport juridic, vine să confirme justețea acestei interpretări, clarificând intenția legiuitorului în redactarea textului art. 4 alin. (2) lit. a) prin aceea că se prevede în mod explicit că activitatea compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului trebuie să fie desfășurată efectiv de către angajatorul care solicită și căruia i se eliberează avizul de muncă. Din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta nu a fost în măsură să demonstreze că desfășoară efectiv respectivele activități, în lipsa unor contracte de prestări servicii încheiate în acest sens, care să aibă ca obiect acest tip de activitate pentru care este autorizată. Pe de altă parte, condiția nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale, ipoteză care nu a fost reglementată de O.G. nr. 25/2014 în definirea noțiunii de "angajator", invocată, de altfel de recurenta -reclamantă prin motivele de recurs. Nici în calea de atac a recursului recurenta - reclamantă nu a susținut o altă situație de fapt și nu a depus dovezi conform cărora are în derulare contracte de prestări servicii corespunzătoare codului CAEN 2562 (asamblarea și montarea pieselor), pentru care s-a solicitat avizul de angajare. Din această perspectivă, se constată nerelevantă apărarea potrivit căreia autoritatea pârâtă avea obligația de a face dovada comunicării cererii de suplimentare a informațiilor, cât timp recurenta - reclamantă în procedura cercetării judecătorești nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014. În consecință, Înalta Curte constată că refuzul intimatului-pârât nu este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci, dimpotrivă, a fost emis cu respectarea prevederilor incidente în speță.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.