ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 21 decembrie

2012 în Dosarul nr. 820/59/2011*/a1, Curtea de Apel Timișoara, secția penala, a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de numita F.D.A. împotriva Ordonanței

din 29 aprilie 2011 de instituire a măsurilor asigurătorii.

Pentru a hotărî astfel

instanța a constatat că, pentru termenul de judecată din 12 octombrie 2011, numita

F.D.A., soția inculpatului F.M.I., a depus plângere împotriva ordonanței din 29

aprilie 2011, prin care au fost indisponibilizate sumele de 8.500 euro și 150

dolari SUA.

Din motivarea ordonanței

de luare a măsurii asigurătorii rezultă că, la data de 29 aprilie 2011, prin ordonanța

emisă în Dosarul nr. 269/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Naționala Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției,

au fost indisponibilizate sumele de 8.500 euro și 150 dolari SUA, găsite asupra

numitei F.D.A., în data de 28 aprilie 2011, ora 22:20, ca urmare a prezentării acesteia,

în calitate de călător, pasager într-un mijloc de transport, la Punctul de Trecere

a Frontierei N..

În dispozitivul ordonanței

se precizează că sumele aparțin inculpatului F.M.I..

Din ordonanță rezultă

că indisponibilizarea sumelor de bani s-a făcut atât în scopul confiscării speciale

prin echivalent, cu referire la faptul că inculpatul F.M.I. a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată în urma căreia

ar fi beneficiat de suma totală de 1.097,25 euro, cât și în scopul reparării pretinsei

pagube, în valoare de 1.677.815,75 RON, produsa de către același inculpat prin săvârșirea

infracțiunii de complicitate la contrabandă calificată și în formă continuată.

Pârâta a afirmat că sumele

de bani găsite asupra acesteia îi aparțin, suma de 150 dolari SUA reprezentând economii,

iar suma de 8.500 euro un împrumut acordat de socrii acesteia, cu scopul de a se

deplasa în Austria și a angaja un apărător din această țară care să îi asiste pe

inculpatul F., reținut în acea perioadă și încarcerat într-un penitenciar din Austria.

Instanța de fond a apreciat

că măsura indisponibilizării este legală, sumele de bani menționate nefăcând obiectul

proprietății exclusive a pârâtei, cu referire la excepțiile reglementate prin

art. 31 lit. a)-f) C. fam..

Împotriva acestei încheieri

petenta F.D.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii

atacate, stabilirea dreptului său de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate

și restituirea acestora, iar în cazul în care se apreciază că acestea fac parte

din patrimoniul familiei, să i se restituie 1/2 din sumele ridicate de la aceasta

și indisponibilizate prin ordonanța atacată cu plângere.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arata în continuare:

Din economia dispozițiilor

legii procesual penale rezultă că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu

caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care

aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea acoperirii despăgubirilor

civile și a executării pedepsei amenzii, după caz.

Cu alte cuvinte, prin

efectul lor măsurile asigurătorii garantează executarea obligațiilor de ordin patrimonial

ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și a acțiunii civile în procesul penal.

Măsurile asigurătorii

în vederea reparării pagubei se iau asupra bunurilor inculpatului, până la concurența

probabilă a valorii acesteia.

Bunurile asupra cărora

nu se pot lua masuri asigurătorii, sunt prevăzute expres ca excepție, în art. 163

alin. (4) C. proc. pen., art. 406-409 din C. proc. civ. și art. 31 C. fam..

În cauză, în mod întemeiat

prima instanța, sesizată cu plângerea formulată împotriva măsurii asigurătorii,

a constatat că nu fac obiectul măsurii indisponibilizării bunuri exceptate.

Pe de altă parte, este

adevărat că o parte a bunurilor care formează patrimoniul familiei F. pot deveni

bunuri proprii prin partaj în condițiile legii. Însă, partajarea bunurilor comune

nu este de competența instanței penale.

Se constată așadar că

măsura asiguratorie a fost dispusă în condițiile legii. Prin urmare, respingând

plângerea, ca nefondată, și menținând ordonanța atacată, prima instanță a pronunțat

o hotărâre legală.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F.D.A. împotriva

încheierii și va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenta F.D.A. împotriva încheierii din 21 decembrie 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 820/59/2011*/a1.

Obligă recurenta la plata

sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6 februarie

2013.