ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 21 decembrie 2012 în Dosarul nr. 820/59/2011*/a1, Curtea de Apel Timișoara, secția penala, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de numita F.D.A. împotriva Ordonanței din 29 aprilie 2011 de instituire a măsurilor asigurătorii. Pentru a hotărî astfel instanța a constatat că, pentru termenul de judecată din 12 octombrie 2011, numita F.D.A., soția inculpatului F.M.I., a depus plângere împotriva ordonanței din 29 aprilie 2011, prin care au fost indisponibilizate sumele de 8.500 euro și 150 dolari SUA.

Din motivarea ordonanței de luare a măsurii asigurătorii rezultă că, la data de 29 aprilie 2011, prin ordonanța emisă în Dosarul nr. 269/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Naționala Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, au fost indisponibilizate sumele de 8.500 euro și 150 dolari SUA, găsite asupra numitei F.D.A., în data de 28 aprilie 2011, ora 22:20, ca urmare a prezentării acesteia, în calitate de călător, pasager într-un mijloc de transport, la Punctul de Trecere a Frontierei N.. În dispozitivul ordonanței se precizează că sumele aparțin inculpatului F.M.I.. Din ordonanță rezultă că indisponibilizarea sumelor de bani s-a făcut atât în scopul confiscării speciale prin echivalent, cu referire la faptul că inculpatul F.M.I.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată în urma căreia ar fi beneficiat de suma totală de 1.097,25 euro, cât și în scopul reparării pretinsei pagube, în valoare de 1.677.815,75 RON, produsa de către același inculpat prin săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă calificată și în formă continuată. Pârâta a afirmat că sumele de bani găsite asupra acesteia îi aparțin, suma de 150 dolari SUA reprezentând economii, iar suma de 8.500 euro un împrumut acordat de socrii acesteia, cu scopul de a se deplasa în Austria și a angaja un apărător din această țară care să îi asiste pe inculpatul F., reținut în acea perioadă și încarcerat într-un penitenciar din Austria.

Instanța de fond a apreciat că măsura indisponibilizării este legală, sumele de bani menționate nefăcând obiectul proprietății exclusive a pârâtei, cu referire la excepțiile reglementate prin art. 31 lit. a)-f) C. fam.. Împotriva acestei încheieri petenta F.D.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, stabilirea dreptului său de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate și restituirea acestora, iar în cazul în care se apreciază că acestea fac parte din patrimoniul familiei, să i se restituie 1/2 din sumele ridicate de la aceasta și indisponibilizate prin ordonanța atacată cu plângere.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arata în continuare: Din economia dispozițiilor legii procesual penale rezultă că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea acoperirii despăgubirilor civile și a executării pedepsei amenzii, după caz. Cu alte cuvinte, prin efectul lor măsurile asigurătorii garantează executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și a acțiunii civile în procesul penal. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se iau asupra bunurilor inculpatului, până la concurența probabilă a valorii acesteia.

Bunurile asupra cărora nu se pot lua masuri asigurătorii, sunt prevăzute expres ca excepție, în art. 163 alin. (4) C. proc. pen., art. 406-409 din C. proc. civ. și art. 31 C. fam.. În cauză, în mod întemeiat prima instanța, sesizată cu plângerea formulată împotriva măsurii asigurătorii, a constatat că nu fac obiectul măsurii indisponibilizării bunuri exceptate. Pe de altă parte, este adevărat că o parte a bunurilor care formează patrimoniul familiei F. pot deveni bunuri proprii prin partaj în condițiile legii. Însă, partajarea bunurilor comune nu este de competența instanței penale. Se constată așadar că măsura asiguratorie a fost dispusă în condițiile legii. Prin urmare, respingând plângerea, ca nefondată, și menținând ordonanța atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală.

În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F.D.A. împotriva încheierii și va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F.D.A. împotriva încheierii din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 820/59/2011*/a1. Obligă recurenta la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 februarie 2013.