ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3876/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 17.03.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal de reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea rezoluției cu nr. C22-300 din data de 24.02.2022 a Inspectorului Șef, a rezoluției de clasare cu nr. 21-3803 din data de 12.01.2022 a Direcției de inspecție pentru procurori și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 1684 din 4 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia.

După redarea în integralitate a cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare și ulterior a sentinței pronunțate de instanța de fond, recurentul reclamant arată că instanța fondului în mod greșit a aplicat dispozițiile legale privind efectuarea verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare reținând că emiterea comunicatului se referă la un subiect de interes general privind buna funcționare a justiției și apărarea independenței acesteia, respectiv la scurgerea în presă a unor informații într-o etapă nepublică a procesului penal și înainte de desfășurarea actului procesual penal în discuție și la contextul relatat de mass media în care au fost citați în calitate de martori la SIIJ doi membri ai secției de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Autorii abaterilor aveau la dispoziție proceduri legale pentru solicitarea de verificări cu privire la sursa scurgerii în presă (chiar erau obligați să recurgă la acestea potrivit rolului de membru ales procuror în CSM), și nu să acrediteze ideea că scurgerea provine de le SIIJ sau de la procurorul de caz (scurgerea putea foarte bine să provină chiar de la cei citați - au mai fost cazuri când infractorii citați au lansat informațiile în presă, după care tot ei au făcut circ că vreo unitate de parchet a scurs informațiile).

Mesajul din comunicatul de presă a fost de natură a diminua încrederea publicului în actul de justiție, decredibilizează activitatea de urmărire penală desfășurată de o unitate de parchet și induce opiniei publice ideea că unii procurori abuzează de funcție și își derulează activitatea cu încălcarea dispozițiilor legale.

Dezinformarea a avut ca efect preluarea informației privind "represaliile" și "presiunile din partea SIIJ asupra magistraților prin citații" în documente oficiale care au ajuns să prezinte denaturat aspecte privind justiția din România.

Sub acest aspect este demn de remarcat că pentru informația privind "presiunile din partea SIIJ asupra magistraților prin citații" din MCV, se indică ca sursă pagina oficială de comunicate de presă a CSM, respectiv dezinformările secției pentru procurori.

Or, întreaga această situație a fost cauzată de dezinformarea lansată de secția pentru procurori.

Încrederea pe care instanțele și organele de cercetare penală dintr-o societate democratică trebuie să o inspire nu numai celor învinuiți, în cazul procedurilor penale (vezi Kyprianou, citat mai sus, 172), ci și publicului larg (vezi Kudeshkina c. Rusiei, nr. 29492/05, § 86, 26 februarie 2009, și dosarul Di Giovanni, citat mai sus), la care se referă instanța fondului se aplică în sensul că secția pentru procurori este cea chemată să-și desfășoare activitatea în scopul consolidării încrederii, și nu să lanseze informații nedovedite când are la dispoziție mijlocul legal și obligația de a solicita efectuarea de verificări disciplinare sau cercetări penale, arată recurentul.

Faptul că statul român a fost condamnat în mod repetat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru încălcarea articolului 8 din Convenție, prin nerespectarea obligației de a asigura o stocare sigură a informațiilor din dosarele penale și prin faptul că, după scurgerea informațiilor nu a existat nicio reacție oficială sau nicio condamnare, se interpretează de fapt că secția pentru procurori nu trebuia să lanseze afirmații nefundamentate ci să recurgă la mecanismele legale privind solicitarea efectuării de cercetări privind surse scurgerii în presă a informațiilor privind citarea.

Mai mult chiar, această dezinformare și denigrare practicată de secția pentru procurori, venind de la o instituție publică, consacrată constituțional, încalcă obligația constituțională de cooperare loială între instituțiile statului, respectiv obligația de cooperare loială a secției pentru procurori cu SIIJ, susține recurentul.

În mod greșit instanța fondului nu a reținut că acțiunile de o iresponsabilitate maximă ale secției pentru procurori de a induce opiniei publice și societății concepția că activitatea SIIJ de citare s-a realizat ca urmare și drept represalii la decizia secției pentru procurori de a respinge două dintre propunerile ministrului justiției pentru numirile la conducerile PÎCCJ și DIICOT, a fost prejudiciată în mod grav reputația/aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său și a corpului profesional al procurorilor.

În mod greșit instanța fondului a ignorat că în cuprinsul cererii introductive și în cererile ulterioare am argumentat că acreditarea concepției că SIIJ/procurorul de caz, au acționat în scop de represalii este de natură să aducă atingere reputației și prestigiului unei unități de parchet/procuror de caz, dar și corpului procurorilor și sistemului judiciar în ansamblul său.

Reputația profesională și prestigiul unei unități de parchet/procuror de caz sunt consecințe ale integrității morale și profesionale, conferă credibilitate și siguranță în derularea activităților specifice, reprezintă valori esențiale în cadrul sistemului dar și al societății, și se află în strânsă legătură cu independența în adoptarea soluțiilor.

Or, secția pentru procurori, prin lansarea de informații mincinoase cu privire la caracterul de acțiune în scop de represalii a SIIJ și a procurorului de caz, a adus atingere tocmai acestor valori și a știrbit prestigiul SIIJ/procurorului de caz și a reputației acestora.

Rolul secției pentru procurori era de asigura protecție și de a apăra prestigiul unităților de parchet și a procurorilor, însă aceasta a acționat în mod diametral opus prin lansarea către opinia publică și societate a unor informații false.

Informațiile false lansate de emitenții comunicatului de presă din data de 17.02.2020 nu răspund nici nevoii sau dreptului de libertate de exprimare, autorii abaterilor disciplinare ne având nicio justificare pentru angrenarea instrumentului de comunicare publică al CSM pentru răspândirea către public a informațiilor false de o gravitate maximă cu privire la SIIJ/procurorul de caz.

Informațiile false lansate de emitenții comunicatului de presă sunt de natură a induce opiniei publice și societății concepția că procurorii acționează în unele cazuri în mod abuziv (citează persoane în scop de represalii), or acest lucru se reflectă asupra activității tuturor procurorilor din cadrul Ministerului Public, cu repercursiuni directe asupra imaginii și reputației profesionale a acestora.

Susținerile din comunicatul de presă din data de 17.02.2020 sunt susceptibile de a crea suspiciuni cu privire la nerespectarea principiilor care guvernează activitatea procurorilor și tind să obțină în spațiul public o credibilitate mai mare în contextul în care provin tocmai de la secția pentru procurori și membrii procurori aleși ai acesteia, care are totuși o legitimitate în societate.

Așa cum se reține și prin practica secției pentru procurori (Hotărârea nr. 1030/2021), alegațiile emitenților comunicatului de presă din data de 17.02.2020, ar fi trebuit să se caracterizeze prin rezervă și echilibru, membrii procurori aleși ai CSM fiind conștienți de consecințele pe care le pot antrena sub aspectul afectării independenței, prestigiului și reputației profesionale ale SIIJ/procurorului de caz și a procurorilor care compun SIIJ (dar și asupra întregului corp al procurorilor).

Informațiile răspândite de către emitenții comunicatului de presă din data de 17.02.2020, în lipsa unei baze factuale care să confirme că citarea celor doi membri aleși procurori CSM s-a făcut în scop de represalii, au drept consecință formarea unei păreri publice defavorabile cu privire la activitatea profesională a procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, se reține că reclamantul a formulat plângere la Inspecția Judiciară arătând că informațiile cuprinse în comunicatului de presă din data de 17 februarie 2020 emis de către doamna procuror B., în calitate de vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, sub semnătura secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, se constituie într-o acțiune de denigrare a secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și a procurorului de caz, reprezintă atacuri împotriva independenței acestora și a fost de natură să diminueze încrederea publicului în actul de justiție, să decredibilizeze activitatea de urmărire penală desfășurată de procurori, să submineze autoritatea acestora, să acrediteze ideea că unii dintre procurori abuzează de funcție și își derulează activitatea cu încălcarea dispozițiilor legale, a pătat imaginea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție în ansamblul său, precum și a procurorilor care o compun, și a adus grave deservicii imaginii justiției și a procurorilor.

Totodată, în cuprinsul recursului a susținut recurentul că în mod greșit instanța fondului a aplicat legea reținând că emiterea comunicatului se referă la un subiect de interes general privind buna funcționare a justiției și apărarea independenței acesteia, respectiv la scurgerea în presă a unor informații într-o etapă nepublică a procesului penal și înainte de desfășurarea actului procesual penal în discuție și la contextul relatat de mass media în care au fost citați în calitate de martori la SIIJ doi membri ai secției de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Așa cum precizează în mod expres în cererea de recurs, prin plângerea adresată Inspecției Judiciare, recurentul a reclamat, în esență: încălcarea regimului incompatibilităților și interdicțiilor aplicabile magistraților.

S-a pretins săvârșirea abaterilor prevăzute și sancționate de art. 99 lit. a), c), l) și t) din Legea nr. 303/2004.

Inspecția judiciară a dispus clasarea cauzei, soluție confirmată de inspectorul șef și menținută de Curtea de apel București, care a respins contestația petentului.

Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar consideră necesare câteva aprecieri de ordin general, de natură să pună în lumină regulile și principiile care guvernează raporturile dintre activitatea magistraților și cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceștia din urmă le pot efectua, puse în discuție de criticile formulate prin acțiunea dedusă judecății și considerentele din rezoluția de clasare.

Astfel, sub un prim aspect, trebuie avut în vedere statutul constituțional și legal al magistratului, cu referire specială la magistratul procuror, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluțiilor (art. 3 din Legea nr. 303/2004; art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecției Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului și independența sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform 3 alin. (1) și (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012 (în vigoare la data formulării sesizării), activitatea Inspecției Judiciare se desfășoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfășoară cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și autorității de lucru judecat.

Din analiza tuturor acestor dispoziții rezultă, fără echivoc, că, în activitatea inspectorilor judiciari trebuie să respecte principiul independenței magistratului și supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual.

Pornind de la semnificația principiului constituțional al independenței magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluționarea unei cauze aflate pe rolul instanțelor nu este posibilă.

Această concluzie se impune cu puterea evidenței, deoarece o verificare a acestui aspect constituie un element obiectiv care poate pune în discuție imparțialitatea magistratului, independența fiind o condiție obligatorie și prealabilă a imparțialității.

În același timp, Înalta Curtea precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală și nu poate interveni decât în condițiile expres prevăzute de lege și pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanța învestită cu soluționarea unei contestații, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competența să stabilească existența sau inexistența unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiții României, această competență revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluția atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului și în consecință dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, și prevederile art. 45

indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Aplicând astfel de repere teoretice în cauza pendinte, Înalta Curte, constată că normele de lege pretins a fi fost aplicate greșit au fost în mod corect reținute de instanța de fond în fundamentarea soluției pronunțate, deoarece, având de analizat legalitatea soluției de clasare a sesizării adoptate de Inspecția Judiciară, prin prisma existenței unor indicii privind săvârșirea abaterilor disciplinare arătate în privința magistratului reclamat, trebuia să verifice dacă aceste indicii erau de natură a decela fără putință de tăgadă o acțiune realizată cu rea-credință sau gravă neglijență, în sensul art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, raportat la aspectele evidențiate, pentru a putea fi reținute abaterile respective.

Sesizarea recurentului-reclamant a vizat abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), l) și t) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare în perioada de referință, reproșând acesta magistratului procuror B., că în calitate de vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, sub semnătura secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a emis comunicatul de presă din data de 17 februarie 2020 care reprezintă un "derapaj evident și de o gravitate nemaiîntâlnită de la principiile domniei legii și ale democrației, de la standardele privind independența și statutul judecătorilor și procurorilor, este de natură să cauzeze un impact negativ asupra sistemului judiciar, aduce atingere și statutului magistraților, conturează imaginea unei atac serios la independența, prestigiul, credibilitatea justiției în ansamblul său, încalcă principiul legalității procedurilor și pe cel al cooperării loiale, ceea ce reprezintă manifestări care aduc atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului justiției, reprezintă atitudini nedemne față de colegii procurori din cadrul secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și a procurorului de caz la care se referă comunicatul de presă menționat, reprezintă o imixtiune în activitatea procurorului de caz prin decredibilizarea ... și reprezintă o exercitare a funcției cu rea credință de către procurorii emitenți ai comunicatului de presă.".

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că sesizarea formulată a fost clasată pe motiv că faptele imputate magistratului care a emis comunicatul de presă din data de 17 februarie 2020, din sfera răspunderii disciplinare a acestuia, nu reflectă existența vreunui indiciu în sensul că magistratul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, acesta referindu-se la chestiuni de interes general, care privesc buna funcționare a sistemului de justiție.

Cu titlu preliminar Înalta Curte reține, având în vedere finalitatea sancționatorie a abaterilor disciplinare, implicațiile acestora asupra carierei magistratului și a prestigiului justiției, că aplicarea și interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă și limitativă, acestea găsindu-și incidența doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele expres reglementate de lege, însoțite de o probațiune adecvată, care să depășească simplele afirmații și aprecieri ale petentului.

Articolul 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

De asemenea, la articolul 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se prevede că "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.".

Astfel, controlul exercitat de Inspecția Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraților și, implicit, cel al instanței de contencios administrativ asupra actului autorității administrative menționate nu pot pune în discuție soluția pronunțată prin hotărârea judecătorească, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. În acest din urmă sens, sunt relevante și dispozițiile art. 124 și art. 126 alin. (1) din Constituția României, texte potrivit cărora "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii. (…) (3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.", respectiv "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege."

Cât privește setul de critici adus de recurent modului în care prima instanță a aplicat prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte observă că acestea sunt, de asemenea, nefondate, câtă vreme prima instanță, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, a aplicat și interpretat corect prevederile art. 99 Legea nr. 303/2004.

Faptele evocate de recurent prin sesizarea adresată intimatei - pârâte au fost analizate din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 lit. a), c) și t) din Legea nr. 303/2004. Restul faptelor evocate de recurent nu au putut fi încadrate în abaterile disciplinare prevăzute de acest text de lege. Întrucât nu s-au adus critici concrete cu privire la acest din urmă aspect, așa cum s-a relevat mai sus, Înalta Curte se va limita la analiza criticilor din recurs ce fac referire concretă la abaterile disciplinare analizate în actele contestate.

Așadar, prin hotărârea pronunțată în mod corect s-a reținut că lansarea comunicatului de presă, în condițiile particulare descrise în conținutul rezoluției contestate, nu reprezintă un act de intervenție în activitatea procurorului desemnat cu efectuarea urmăririi penale în cele două dosare, în condițiile în care nu faptul declanșării și derulării unei anchete penale a generat comunicarea publică, ci faptul că anumite informații care nu aveau caracter public, au fost mediatizate.

În același sens, lansarea în spațiul public, la data de 17.02.2020 a comunicatului de presă, având conținutul anterior indicat, nu reprezintă o manifestare care să fi adus atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în sensul dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, republicată.

În sfera răspunderii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, republicată, intră toate acțiunile sau inacțiunile judecătorului sau procurorului prin care se nesocotesc ori de aduce atingere standardelor de conduită unanim acceptate sau prin care se prejudiciază reputația/aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său.

Această dispoziție legală are un anumit grad de abstractizare, revenind interpretului rolul de a identifica toate cazurile concrete de natura se încadra în ipoteza acestui text de lege. Limita verificărilor inspectorului judiciar este dată de limita competenței pe care acesta o are, așa cum s-a învederat în chestiunile teoretice expuse de Înalta Curte.

De asemenea, conținutul comunicatului nu poate fi interpretat ca o solicitare expresă/voalată ca procurorul desemnat sau alți procurori din cadrul SIIJ să facă sau să nu facă acte de procedură, privind procurori cu calitate de membri ai secției pentru procurori din cadrul CSM.

Contrar susținerilor recurentului, în mod just a reținut instanța de fond că informațiile cuprinse în comunicatului de presă din data de 17.02.2020 emis de secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt în legătură cu activitatea desfășurată de doamna procuror C. în dosarele în care au fost emise procedurile de citare și nu reprezintă o caracterizare profesională, o imixtiune în cadrul activității desfășurate în acest dosar de către doamna procuror, astfel încât nu pot fi reținute indiciile săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea 303/2004.

În speță, analiza efectuată în conținutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permițându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât și contextul judiciar corespunzător, în limitele de competență prevăzute de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În acest sens, este de observat că actul administrativ în litigiu este motivat, fiind examinate argumentele relevante ale petentului, incluzând chestiunea pretinsei decredibilizări, intimidări a secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în contextul reliefat.

Or, toate aceste argumente ale părții reclamante au fost analizate de instanța de fond, prin prisma normelor legale incidente raportat la situația de fapt stabilită și susținută de probatoriul administrat în cauză, astfel că nu se poate afirma cu suficient temei că instanța fondului a pronunțat o soluție nelegală.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant A., va respinge recursul formulat de acesta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1684 din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.