ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3433/2025

Ședința publică din data de 17 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, la data 11.07.2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad, a formulat contestație împotriva Deciziei de neacordare a avizului de angajare nr. x din data de 24.05.2024 și a Deciziei de neacordare a avizului de angajare nr. x din data de 24.05.2024, ambele emise de pârâtul IGI - Serviciul pentru imigrări Arad, solicitând anularea acestor decizii și obligarea pârâtului IGI - Serviciul pentru Imigrări Arad la eliberarea avizelor de angajare pentru numiții B., cetățean din Tadjikistan și C., cetățean din Bangladesh, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 și prin raportare la prevederile art. 56 alin. (9

1

) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 635 din 30 septembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad.

A anulat deciziile de neacordare a avizului de angajare nr. x/24.05.2023 și nr. x/24.05.2024 emise de Serviciul pentru Imigrări Arad.

Totodată, a obligat pârâtul să procedeze la emiterea avizelor de angajare solicitate de societatea reclamantă pentru cetățenii străini B. și C., precum și să plătească reclamantei suma de 2480 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentințe atacate cu consecința respingerii contestației formulate de către reclamantă.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale referitoare la îndeplinirea condițiilor generale și speciale de eliberarea a avizelor de angajare prevăzute de O.G. nr. 25/2014.

După o expunere detaliată a contextului factual în care a fost emise actele administrative contestate, referitor la aspectele privind utilizarea modalității de obținere a unei programări pentru depunerea cererilor prin intermediul portalului igi (portaligi.mai.gov.ro), recurentul-pârât a susținut că adresa de internet www.x.ro este doar o adresă electronică, prin care solicitanții încarcă o solicitare de programare online, însoțită de unele documente justificative, programare online care primește doar un număr de ordine, iar nu un număr de înregistrare oficial.

Așadar, a apreciat că este necesară prezentarea solicitantului la ghișeul instituției și depunerea unei cereri pentru eliberarea avizului de angajare în muncă, însoțită de toate documentele legale în susținere, dată de la care cererea va primi număr de înregistrare, la ghișeu urmând a fi realizați și ceilalți pași procedurali necesari în astfel de cazuri: verificarea cererii, a documentelor în susținere, conformarea lor cu originalul după ce acesta a fost prezentat de către solicitant, solicitarea documentelor lipsă etc., toate acestea neputând fi realizate printr-o simplă cerere transmisă online la o adresă de email.

În acest context, a considerat că intimata-reclamantă nu poate invoca neclaritatea datei la care cererile se consideră înregistrate, întrucât la data prezentării la ghișeu angajatorul a fost informat cu privire la numerele de înregistrare a cererilor, precum și asupra faptului că, având în vedere art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, cererile se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării.

Expunând conținutul dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 25/2014, recurentul a învederat că celor doi străini le sunt incidente prevederile art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care aceștia nu au depus diligențele necesare privind prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României, iar înregistrarea solicitării referitoare la obținerea unei programări privind depunerea documentației necesare privind eliberarea avizului de muncă - schimbare angajator - de către S.C. A. S.R.L. pe portalul instituției (portaligi.mai.gov.ro), în data de 07.03.2024, respectiv data de 17.05.2024, reprezintă un termen cu mult depășit față de cele prevăzute în legislația incidentă cetățenilor străini.

Totodată, a reiterat faptul că nici cetățenii străini și nici angajatorul acestora nu se pot prevala de necunoașterea legii pentru că nimeni nu poate invoca acest aspect, iar obligația acestora în acest moment este aceea de a se supune rigorilor legislației în vigoare cu privire la legislația cetățenilor străini în România.

Neprezentarea societății reclamante la sediul instituției, deși aceasta avea reprezentarea situației sale juridice, o consideră ca fiind o lipsă de interes față de respectarea prevederilor imperativ stipulate de legislația în vigoare în ceea ce privește reglementarea dreptului de ședere al străinilor pe teritoriul României, iar înregistrarea unei solicitări privind obținerea avizului de angajare în muncă în ultima zi de valabilitate a permisului de ședere temporară nu îi conferă dreptul de a prelungi șederea în România.

În aceste condiții, recurentul-pârât a arătat că cei doi cetățeni străini nu beneficiază de prevederile art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, având în vedere că dreptul de ședere al acestora pe teritoriul României era încetat la momentul depunerii cererilor de eliberare a avizelor de angajare în muncă.

Astfel, până la data de 22.03.2024, respectiv până la data de 28.03.2024 (data expirării avizelor de ședere) cetățenii din prezenta cauză aveau obligația de a-și reglementa șederea pe teritoriul României.

Nu în ultimul rând, a mai arătat că deciziile contestate respectă principiul proporționalității definit de art. 9 din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, fiind luate cu respectarea prevederilor legale, dat fiind faptul că data înregistrării cererilor privind eliberarea avizului de angajare în muncă pentru lucrător permanent, cetățenii străini se aflu în ședere ilegală pe teritoriul României, iar angajatorul nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. f) și art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014.

Referitor al argumentele instanței, a apreciat că refuzul său de emitere a avizului de angajare pentru cei doi cetățeni străini a fost justificat, deoarece, până la depunerea fizică a documentelor, străinilor le-a fost expirat dreptul de ședere, fiind astfel imposibilă eliberarea avizelor de angajare conform legislației în vigoare.

În concluzie, a susținut că măsura administrativă a cărui anulare se solicită este dispusă cu respectarea cerințelor normative relevante în cauză, actul atacat fiind corespunzător motivat atât în fapt, cât și în drept.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, în apărare, a susținut că societatea a îndeplinit toate condițiile normative pentru eliberarea avizelor de angajare, astfel cum în mod just a reținut prima instanță, cererile de acordare a avizului de angajare fiind depuse online în termenul de valabilitate la permiselor de ședere emise de autoritățile române pentru cei doi cetățeni străini.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimată prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului.

Excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, a fost respinsă la termenul din 17 iunie 2025, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 31 martie 2025, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, rezultă că obiectul demersului judiciar este reprezentat de contestația formulată de societatea reclamantă S.C. A. S.R.L., pe calea prevăzută de art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, împotriva refuzului IGI - Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad nr. x din data de 24.05.2024 și nr. x din data de 24.05.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de societate pentru numiții B., cetățean din Tadjikistan, și C., cetățean din Bangladesh, solicitând anularea acestor acte și obligarea pârâtului să emită un nou act privind soluționarea favorabilă a cererilor de acordare a avizului de angajare pentru cetățenii străini.

Refuzul de emitere a avizului de angajare pentru cetățenii străini B. și C., a fost justificat în cazul ambilor prin pretinsa neîndeplinire a condițiilor legale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, precum și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, respectiv de faptul că ambii se află în ședere ilegală pe teritoriul României (numita C. de la data de 24.03.2024 și numitul B. de la data de 29.03.2024).

Prin sentința de fond, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat deciziile de neacordare a avizului de angajare nr. x/24.05.2023 și nr. x/24.05.2024, emise de pârâtul IGI - Serviciul pentru Imigrări Arad, pe care l-a obligat la eliberarea avizelor de angajare pentru cetățenii străini B. și C..

Recurentul-pârât a criticat această soluție, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile de nelegalitate formulate în prezentul recurs vizează pretinsa interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor referitoare la îndeplinirea de către societatea intimată a condițiilor generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014, recurentul-pârât susținând, în esență, că depunerea cererii pentru eliberarea avizului de angajare a cetățeanului străin nu se poate face decât în format fizic, prin prezentarea solicitantului la ghișeul de primiri cereri, iar nu online, cum a procedat intimata-reclamantă.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normei legale amintite, de vreme ce art. 28 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede că:

"(1) Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii (...)", fără a specifica o anumită modalitate de depunere a cererii. Cum legea nu distinge, nu se poate reține obligativitatea depunerii cererilor exclusiv în format fizic, solicitanții putând recurge și la modalitatea alternativă a depunerii cererii online.

Astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, intimata-reclamantă A. S.R.L. a înregistrat online, la data de 07.03.2024, pentru cetățeana străină C., și la data de 15.03.2024 pentru cetățeanul străin B., cererile de acordare a avizului de angajare însoțite de documentele doveditoare aferente, cererile primind programare în vederea prezentării la ghișeul pârâtei în data de 17.04.2024, respectiv 17.05.2024.

Cei doi străini au intrat legal în țară fiind posesori ai unor permise de ședere respectiv, B. este posesor al permisului de ședere temporară pe teritoriul României seria x, nr. x, valabil la data de 21.08.2023 până la 28.03.2024, iar C., este posesoare a permisului de ședere temporară pe teritoriul României seria x, nr. x, valabil de la 23.03.2023 până la 22.03.2024.

Recurentul-pârât susține că cererile depuse online la data de 07.03.2024, respectiv data de 15.03.2024, nu pot fi valorificate în sensul art. 28 din O.G. nr. 25/2014, aceasta reprezentând doar o solicitare de programare în vederea depunerii cererii de eliberare a avizului de angajare și că doar după punerea în format fizic a cererilor și documentelor însoțitoare se poate considera că cererile intimatei-reclamante au fost efectiv înregistrate.

Aceste argumente nu sunt însă sprijinite de textul art. 28 din O.G. nr. 25/2014, evocat anterior, care nu reglementează modalitățile de comunicare ale cererii, iar sintagma utilizată de legiuitor -"se depune" - nu exclude comunicarea acesteia prin mijloace de comunicare electronice, respectiv prin e-mail. Or, această normă specială se completează cu prevederile art. 183 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc faptul că "actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen".

Împrejurarea că documentele trebuie depuse și în format fizic nu poate lipsi de semnificație existența înregistrării inițiale, mai ales că această înregistrare electronică nu se rezumă doar la acordarea unui termen de soluționare, ci îi sunt atașate obligații specifice soluționării pe fond a cererii, respectiv încărcarea documentelor suport.

De altfel, în speță este relevant și faptul că angajatorul nu are posibilitatea de a alege data pentru depunerea în format fizic a cererii, acest aspect fiind determinat de către portal, astfel încât angajatorul nu poate fi sancționat pentru eventuala depășire a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, prin raportare la data depunerii în format fizic a cererii de emitere a avizului de angajare.

Or, în acest cadru juridic, Înalta Curte constată că data cererilor de eliberare a avizului de angajare este data la care acestea au fost formulate online, respectiv 07.03.2024 și 15.03.2024, dată la care solicitările intimatei-reclamante au dobândit dată certă, potrivit art. 278 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, din moment ce societatea reclamantă a depus cererile pentru eliberarea avizului de angajare în termenul de 90 de zile prevăzut de art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că devin aplicabile dispozițiile art. 59 alin. (9^1) din O.U.G. nr. 194/2002 potrivit cărora: "Dacă în termenul de valabilitate a permisului unic sau a Cărții albastre a UE, calculat potrivit alin. (9), se solicită eliberarea unui aviz de angajare pentru străinul în cauză, în condițiile legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, dreptul de ședere temporară în scop de muncă nu încetează mai devreme de 5 zile lucrătoare de la data soluționării cererii de eliberare a avizului de angajare."

Contrar susținerilor recurentului-pârât, sintagma "30 de zile de la data înregistrării" prevăzută de art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014, nu se referă la modalitatea de depunere a cererii, stabilind doar că termenul de soluționare curge de la înregistrare, iar în speță, așa cum anterior s-a arătat, cererile de eliberare a avizului de angajare au fost înregistrate la data de 07.03.2024, respectiv 15.03.2024.

De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul recurentului-pârât că legiuitorul a înțeles să dea prevalență doar înregistrării "oficiale", singura aptă să producă efecte juridice, acest argument bazându-se pe refuzul recunoașterii de către pârât a cererilor depuse online și considerarea ca reprezentând înregistrare "oficială" doar cererea depusă în format fizic, argument care a fost găsit neîntemeiat de instanța de control judiciar.

Drept urmare, în mod just, prima instanță a reținut că pârâtul este în culpă pentru situația creată, întrucât a soluționat cu întârziere cererile societății reclamante în condițiile în care aceasta a efectuat formalitățile în perioada de valabilitate a dreptului de ședere al celor doi cetățeni străini, înregistrând și depunând întreaga documentație necesară.

Instanța de control judiciar mai reține că, în îndeplinirea competențelor cu care a fost investit, recurentul-pârât se supune principiului proporționalității, care impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea pârâtă are obligația să îl îndeplinească și garantarea drepturilor și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor.

Or, în speță, instituția pârâtă nu a respectat propriile proceduri privind termenele de depunere a cererilor/documentelor la ghișeu, respectiv soluționare a cererilor și, pe de altă parte, în mod eronat aceasta a apreciat că termenul de înregistrare a cererii este reprezentat de termenul depunerii acesteia la ghișeu, lipsind astfel de orice efecte juridice procedura desfășurată online.

Așa fiind, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, soluționând cererea de acordare a avizelor de muncă cu întârziere, s-au creat premisele constatării unei șederi ilegale pe teritoriul României și, prin urmare, premisele respingerii cererii de acordare a avizelor de muncă, ceea ce denotă nelegalitatea refuzului exprimat de autoritatea pârâtă.

În raport de cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad împotriva sentinței civile nr. 635 din data de 30 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 iunie 2025.