ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3333/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, anularea Hotărârii nr. 8/23.12.2021, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 171/02.12.2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu consecința emiterii unei noi decizii de salarizare.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 652 din 19 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; A respins, în rest, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 652 din 19 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței ca netemeinică și nelegală, respectiv anularea Hotărârii nr. 8/23.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Cluj și a Deciziei nr. 171/02.12.2021, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și obligarea pârâților la emiterea unor noi decizii de încadrare și salarizare în ceea ce o privește. În motivarea recursului arată că prin Hotărârea nr. 8/23.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Cluj s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 171/02.12.2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sens în care a solicit revocarea deciziei menționate și emiterea unei noi decizii de salarizare. În fapt, prin Decizia nr. 171/02.12.2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, i s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.12.2021, întrucât în baza deciziei nr. 137/2021 a fost transferată de la Judecătoria Videle la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, pe funcția de grefier cu studii superioare, grad I și gradația 4, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 10-15 ani, la ambele unități deținând aceeași funcție. Precizează că prin decizia contestată i s-a acordat un salariu de bază de 6651 RON, spor pentru risc și suprasolicitare 998 RON și spor pentru condiții grele 998 RON. În acest sens, invocă dispozițiile art. 10 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora: "(2) fiecărei funcții/grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradații, corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, cu excepția funcțiilor de demnitate publică și a funcțiilor de conducere pentru care gradația este inclusă în indemnizația lunară/salariul de bază prev. de anexele I-IX". Or, aceste dispoziții sunt aplicate în mod diferit de către ordonatorul de credite, astfel că este dezavantajată față de situația avută la Judecătoria Videle, anterior transferului, în condițiile în care potrivit ultimului fluturaș de salariu, salariul brut avut a fost compus din 6335 RON (baza brută) la care se adaugă suma de 1900 RON și suma de 950 RON, cumulând un total brut de 9185 RON, față de total brut 8647 RON, cât s-a stabilit prin decizia contestată. Așadar, diferența salarială rezultată, după transfer, este de 538 RON brut, încălcându-se principiul egalității, nediscriminării și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, raportat la faptul că a fost și a rămas angajată în cadrul familiei ocupationale Justiție. Susține că prin Hotărârea nr. 8/23.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Cluj, s-a reținut că salariul i-a fost stabilit în funcție de grilele aplicabile Ministerului Public, care pot fi diferite față de cele ale Ministerului Justiției, recurenta-reclamantă arătând că, fiind vorba de transfer, și că la ambele unități a fost încadrată pe același post, iar drepturile salariale odată câștigate nu se modifică, i s-a creat un tratament diferit, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă.

Apărările formulate în recurs 4.1. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, apreciind că instanța de fond a reținut în mod corect incidența Deciziei nr. 15/2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care a vizat interpretarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 153/2017, semnificative fiind paragrafele 93-95. În același context, invocă și Deciziile Curții Constituționale nr. 669/2022 și nr. 697/2019. 4.2. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare. Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, pentru aceleași argumente invocate și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, anularea Hotărârii nr. 8/23.12.2021, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 171/02.12.2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu consecința emiterii unei noi decizii de salarizare. Instanța de fond a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, în rest, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, ca nefondată. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă A.. În esență, recurenta-reclamantă este nemulțumită de faptul că, urmare a transferului de la Judecătoria Videle la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, începând cu data de 01.12.2021, i s-au acordat drepturi salariale inferioare celor pe care le primea în calitate de grefier în cadrul Judecătoriei Videle, deși funcțiile ocupate în cadrul ambelor unități sunt similare, iar recurenta-reclamantă avea aceeași vechime (10-15 ani) și gradație (4). Înalta Curte constată că anterior transferului, respectiv atunci când recurenta a ocupat postul de grefier în cadrul Judecătoriei Videle, salariul acesteia era compus din: salariu de bază lunar de 6.335 RON (corespunzător unei vechimi în funcție între), spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate, ambele în cuantum total de 1.900 RON și spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în sumă de 950 RON. Ulterior transferului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, prin Decizia nr. 171/01.12.2021, atacată în prezenta cauză, recurentei-reclamante i s-au stabilit următoarele drepturi salariale: salariu de bază lunar de 6.651 RON (corespunzător unei vechimi în funcție între 10-15 ani și gradația 4); spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate, ambele în cuantum total de 998 RON; spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în valoare de 998 RON. Cu toate acestea, astfel cum a reținut în mod corect și instanța de fond, nivelul sporurilor acordate în cadrul celor două unități era diferit. Astfel, în cadrul Judecătoriei Videle, acesta a fost de 45% din salariul de bază, fiind superior celui de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar sporurile acordate în cadrul Ministerului Public se încadrau limitei maxime prevăzute de acest text de lege, respectiv de 30% din salariul de bază. În concret, transferul recurentei-reclamante s-a făcut la un alt ordonator principal de credite, instanța de fond reținând în mod corect că aceștia au libertatea de a stabili nivelul sporurilor acordate angajaților în funcție de maniera în care înțeleg să își planifice bugetul, aspect care scapă controlului instanței de contencios administrativ, întrucât intră în sfera puterii discreționare de care aceștia se bucură. Prin urmare, în condițiile în care în cadrul unității la care recurenta-reclamantă s-a transferat, sporurile se acordă în marja de 30% din salariul de bază, conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, și nu în cea de 45%, astfel cum se acordau la Judecătoria Videle, susținerile recurentei-reclamante sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât este vorba despre ordonatori principal de credite diferiți. Sub acest aspect, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, în cauză sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a reținut că: "93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară. 94. Mai mult, în această privință, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19) 95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii." Din aceeași perspectivă, se impun a fi relevate și următoarele paragrafe din aceeași decizie: "89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite. 90. Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative." După cum reiese din paragrafele de mai sus, inclusiv Curtea Constituțională a reținut că existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, astfel cum a susținut recurenta. Aceasta pentru că respectivii angajatori pot opta, în marja permisă de lege, să acorde anumite sporuri ori un cuantum diferit al acestora, chiar dacă este vorba de aceeași funcție, cu aceeași gradație și condiții de vechime. Din aceeași perspectivă nu poate fi reținută nici incidența în cauză a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, invocată de către recurenta-reclamantă, în condițiile în care este vorba de ordonatori principali de credite diferiți și în condițiile în care salariul recurentei-reclamante a fost stabilit în mod corect conform grilelor de calcul de la unitatea de parchet la care s-a transferat. Nu poate fi reținut argumentul recurentei în sensul că, fiind vorba de transfer, și cum la ambele unități a fost încadrată pe același post, drepturile salariale odată câștigate nu se puteau modifica, câtă vreme unitatea la care s-a transferat nu putea calcula salariul recurentei în raport de grilele de la Judecătoria Videle, ci doar în raport de propriile grile, aplicabile întregului personal al Parchetului la care s-a transferat. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 652 din 19 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.