ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 238/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată la data de 15 decembrie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției din data de 24 noiembrie 2021, emise în dosarul nr. x de Inspecția Judiciară, prin inspector-șef al Inspecției Judiciare, B., solicitând anularea parțială a rezoluției în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1514 pronunțată la 23 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții INSPECTIA JUDICIARĂ și C., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1514 pronunțată la 23 septembrie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac promovate recurenta susține că sentința pronunțată pe fondul judecății nu cuprinde în dispozitivul hotărârii mai multe fapte săvârșite de agenții guvernamentali în județ, precum este cazul procurorului intimat, inacțiuni sau tergiversări ale administrării mijloacelor de probă, care în timp s-au deteriorat complet sau nu au mai putut fi folosite fiind alterate și in inexistente la fața locului și nici nu motivează soluția adoptată sub aceste aspecte.

Hotărârea încalcă legile în vigoare, iar prin rezoluția atacată este protejată mafia lemnului din județul Harghita, care are acces direct la liderii locali, angajații instituțiilor statului (poliție, procuratură, composesoratele și ocoalele silvice private) și familiile lor, cel mai bun instrument de a devaliza lemnul din pădure, aparent legal.

Tergiversarea soluționării plângerilor prealabile depuse, nu au făcut decât să ducă la alterarea probelor în teren și dispariția altor mijloace de probă, creșterea vegetaței și apoi ascuderea la propriu a bornelor de hotar sub pământ, permițând modificarea limitelelor exterioare și dând posibilitate mafiei lemnului să taie și să fure ilegal arborii.

Menționează că, potrivit înscrisurilor depuse reczultă că domnul procuror C. a încălcat Constituția României prin art. 16 instituie principiul egalității tuturor cetățenilor în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminare și art. 132 alin. (1) stabilește că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității și imparțialității. Acesta nu și-a exercitat corect atribuțiile și sarcina cu care a fost investit, având obligația de a asigura toate probele disponibile ce tin de faptele cauzei și să le analizeze, aspecte ce trebuiau făcute cu fermitate și axate pe puterea legală a faptelor, la timp, echitabil și conform principiului dreptății ca echitate și cu celeritate.

Consideră că verificările prealabile făcute de pârâta Inspecția Judiciară au fost incomplete, care nu a depus toate diligențele necesare și legale în vederea stabilirii situațiilor de fapt și de drept, avute în vedere la momentul formulării sesizărilor de către recurentă. Ulterior, au fost confirmate furturile masive de material lemnos, de tăieri ilegale pe picior a arborilor nemarcați, a tulburării de posesie inclusiv a proprietății recurentei și a tăierii de arbori însemnați, de către membrii ai mafiei lemnului din zonă, a faptului că au murit oameni în timpul unor tăieri și furturi de material lemnos. În anul 2021 a fost descoperită în zonă o tăiere nemarcată de peste 3.000 de arbori, care acum face obiectul unor cercetări penale.

Apreciază că un singur aspect este foarte cert: mafia lemnului a prosperat economic și financiar enorm și fără precedent, iar pădurile au fost tăiate. Între timp probele de la fața locului s-au alterat prin curgerea timpului.

Susține că, în prealabil, anterior oricărei analize se impune precizarea că termenul legal în care poate fi exercitată acțiunea disciplinară este de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită, așa cum prevede art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, aspect care trebuie luată în considerare.

Recurenta a făcut sesizări într-un termen mai scurt de 1 an, în sensul că nu este legală procedura și că, probatoriul și mijloacele de probă dispar prin inacțiune sau tergiversări.

În acest context, nu are temei legal susținerea IJ că, drept consecință a aplicării prevederilor legale, activitatea desfășurată în dosarele nr. x/2015 de procurorul C., nr. 466/P/2017, de D., nr. 46/P/2017 de Lucia Airinei și nr. 688/P/2017, de E., față de datele la care au fost dispuse soluțiile, respectiv 18.12.2017, 04.09.2018, 09.02.2017 și 10.10.2017, nu mai pot fi supuse verificărilor.

În contradictoriul acestor susțin neconforme cu realitatea, atrage atenția că împreună cu soțul său F., a solicitat la data de 28.06.2018, Consiliului Superior al Magistraturii să efectueze verificări în legătură cu modul de soluționare a dosarului nr. x/2015, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, în care procuror de caz a fost C..

Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru procurori, în lucrarea nr. x/2018, la data de 11.09.2018, a emis Rezoluția prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate, pe motiv că în raport cu situația de fapt stabilită, întrucât Inspecția Judiciară nu are atribuții jurisdicționale, din verificările prealabile efectuate nu se prefigurează elemente de natură a conduce la concluzia existenței indiciilor săvârșirii unor abateri disciplinare în sarcina procurorului care a soluționat dosarul menționat, conform rezoluției.

Ulterior, numeroase persoane au primit în proprietate terenuri, prin încălcarea legii și a dispozițiilor legale în vigoare, configurând o cârdășie instituțională totală, între primăria G., Comisia de Fond Funciară locală, H., Direcția Silvică, Garda Forestieră Harghita, cu poliția G., precum și procurorii de caz, primii în acțiuni de interese și împroprietărire ilegale și cei din urmă, pentru acoperirea actelor și faptelor penale săvârșite. Persoanele favorizate au rude și membrii de familie în toate instituțiile statului, asigurând o reușită a acțiunilor lor.

Menționează că titlul de proprietate emis lui I. a fost făcut fără respectarea dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1991 și fără localizarea certă datorită lipsei planului parcelar nu ar fi trebuită să se poată modifica arbitrar și unilateral limitele hotarelor în vecinătatea parcelelor sale, dar totuși a reușit cu largul concurs procurorului C.. S-a încercat și prin instanța de judecată în invocarea unei acțiuni posesorii, dar acțiunea a fost respinsă pentru că s-a constatat că posesia s-a realizat prin violență.

În schimb, prim-procuror C. i-a persecutat judiciar printr-o cercetare penală în dosarul x/2015, unde a constatat că soțul recurentei, F. în data de 09.05.2015 a demontat gardul despărțitor situat în terenul său și cel al numitului I., montând un nou gard pe terenul aflat în posesia celui din urmă, faptă îndeplinește condițiile tipicității infracțiunii de tulburare de posesie și prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.. În realitate numitul I. a ridicat gardul pe proprietatea reclamantei și a tăiat toți copacii de pe teren. Procurorul de caz vorbește despre "terenul său", în condițiile în care F. nu era proprietar al terenului, reclamanta fiind singura moștenitoare și drept urma singura proprietară a terenului în cauză.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că vor fi analizate doar motivele de recurs astfel cum au fost învederate prin cererea de recurs formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, întrucât completarea motivelor de recurs înaintate instanței la data de 16.01.2023, 27 februarie 2023 și 29 ianuarie 2024 au depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la data comunicării hotărârii recurate (14 noiembrie 2022). Potrivit prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal iar, conform dispozițiilor art., 185 C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat întru-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului.

În consecință, față de dispozițiile legale mai-sus învederate, nu se vor analiza motivele de recurs formulate prin cererile de completare, depuse tardiv la instanța de recurs.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurenta A. este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă și contradictorie a hotărârii primei instanțe.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în condițiile în care aceasta nu enunță în mod concret ce anume nu a fost avut în vedere de către instanța fondului.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (și) "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Potrivit jurisprudenței CEDO, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

Instanța de recurs observă că sunt nefondate și criticile formulate de recurentă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția primei instanțe, clamând prin cererea de recurs formulată că instituția intimată și judecătorul fondului în mod nelegal au reținut că prin rezoluția din data de 24 noiembrie 2021, emisă în dosarul nr. x prin inspector-șef al Inspecției Judiciare, B., s-a verificat și constatat că plângerile penale au fost legal rezolvat de către procurorii de caz și că, nu există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului, verificând rezoluția de clasare atacată a reținut că marja de apreciere a Inspecției Judiciare a fost respectată și rezoluția de clasare nu a fost emisă cu exces de putere.

Astfel, instanța de fond a analizat criticile recurentei-reclamante prin raportare la dispozițiile speciale în materie disciplinară prevăzute de Legea nr. 317/2004 și Legea nr. 303/2004 și a verificat dacă există exces de putere, astfel cum aceasta este definită prin dispozițiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Precizând că dispozițiile art. 99 și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 sunt singurele prevederi prin care se analizează o sesizare disciplinară, judecătorul fondului a stabilit că răspunderea disciplinară este atrasă doar în situația în care există încălcări de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de procuror, și pentru care nu există o justificare.

Înalta Curte precizează că Inspecția Judiciară este obligată să respecte dispozițiile Legii nr. 304/2004 (care la art. 46 și 64 stabilește clar cum se desfășoară verificările) și independența magistraților (judecătorilor și procurorilor care se supun doar legii).

Instanța de fond a verificat doar dacă instituția pârâtă a respectat dispozițiile legale anterior indicate. Astfel, judecătorul fondului a precizat în mod legal că nu poate să dezlege o chestiune litigioasă vizând întinderea și durata cercetărilor, verificarea înscrisurilor (titluri de proprietate) și a modului de dezlegare a chestiunilor de fond ale plângerilor penale, întrucât competența de a se pronunța asupra legalității măsurilor dispuse de procuror revine, conform legii, procurorului ierarhic superior, judecătorului de cameră preliminară sau instanței penale, după caz. Singurul instrument de verificare a modului în care a fost soluționată o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 336-339 C. proc. pen., aparține doar autorității ierarhic superioare, și, după caz, a controlului judiciar exercitat de către instanța de judecată în materie penală.

Totodată, instanța de recurs precizează faptul că procurorul de caz este singurul care poate aprecia dacă este legal sau nu a analiza din perspectiva dreptului penal acte și fapte pretins infracționale ale unor persoane responsabile sau nu de tăierile ilegale de material lemnos, aspect ce ține de modul de exercitare a rolului său activ, de îndeplinire a atribuțiilor sale, respectiv de esența activității de urmărire penală, lucru ce poate fi cenzurat doar de instanța penală și nu în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară. Soluția procurorului poate fi verificată prin căile de atac prevăzute de lege și nu poate forma obiectul cercetării disciplinare, întrucât s-ar încălca principiul independenței procurorului în dispunerea soluțiilor.

Trebuie precizat că exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență este singura excepție în care se poate interveni asupra soluției procurorului, aspect ce nu a rezultat din verificările prealabile efectuate de inspectorul judiciar.

Art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 este de strictă interpretare în materia juridică în materia abaterii disciplinare: rea-credință - judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane și gravă neglijență - judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că instituția pârâtă a verificat argumentele reclamantei raportat la cerințele laturii obiective și subiective a abaterii disciplinare, în sensul dacă magistrații - procurori au încălcat norme de drept material sau procesual sau dacă, cu rea-credință și în mod conștient sau din neglijență, au acționat în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia față de reclamantă.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare a legilor de o gravitate deosebită, cu consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților ori participanților la procesul civil sau penal, iar analiza acțiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare, ceea ce presupune un control sumar, în aparență, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut sau vor face obiectul cercetării proceselor penale în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare.

În cazul în speță, instanța de fond s-a referit la dreptul de apreciere sau puterea discreționară a instituției-pârâte și/sau a magistratului-procuror, și care reprezintă marja de libertate lăsată la libera apreciere asupra unei soluții astfel că, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acțiune în limitele competenței sale, iar dacă se încalcă aceste limite se poate ajunge la un exces de putere ce poate fi cenzurat de către instanțele de judecată.

Argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susținerea recursului în sensul că a depus în termen cererile de verificare a rezoluțiilor emise de către procurorul C., care în mod abuziv a emis ordonanțe și a sancționat cu amendă pe reclamantă și soțul ei, nu a verificat și comparat înscrisurile și titlurile de proprietate depuse de către reclamantă, a constatat eronat că proprietar al terenului despădurit este soțul său, privesc aspecte ce nu pot fi verificate de către instanța de contencios administrativ și astfel, nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate ale sentinței pronunțate de Curtea de Apel București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1514 pronunțate la 23 septembrie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2024.