ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3240/2024

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, la data de 02.11.2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună:

I. Anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 69 din 1 februarie 2012, în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută la art. 3 pct. 5 din același act normativ;

II. Suspendarea executării H.G. nr. 69 din 1 februarie 2012, în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din același act normativ, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea de ședință nr. 4 din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii pronunțate la data de 13 decembrie 2023, a formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 69 din 1 februarie 2012, în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din același act normativ, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2023.

În motivarea recursului, recurenta a făcut aprecieri cu privire la chestiunile de fond ale cererii de chemare în judecată indicând dispozițiile legale incidente și motivele de fapt pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din legea nr. 554/2004 până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2023

Recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond a reținut în mod greșit că motivele de nelegalitate invocate nu pot fi analizate în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actelor administrative, în considerarea faptului că în cadrul cererilor de suspendare întemeiate pe dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pot fi analizate și motivele invocate prin cererea de suspendare, câtă vreme acestea sunt evidente și nu implică examinarea fondului cauzei.

Astfel, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că actul administrativ normativ reprezentat de H.G. nr. 69/2012 este nelegal în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din același act normativ, motivat de faptul că nu sunt compatibile cu dreptul comunitar, respectiv cu prevederile art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 și încalcă principiul proporționalității sancțiunii cu scopul urmărit.

Referitor la condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că executarea actului administrativ atacat, respectiv aplicarea față de aceasta a dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 69/2012 este de natură a-i cauza grave și ireparabile prejudicii.

Impactul financiar pe care suspendarea licenței comunitare deținute de societate este unul devastator, în actualul context economic din țară și prin prisma angajamentelor financiare pe care societatea și le-a asumat tocmai în considerarea veniturilor relativ constante obținute din desfășurarea activității.

Intimații-pârâți Guvernul României și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului și excepția netimbrării recursului, excepții care au fost respinse de către Înalta Curte, așa cum reiese din practicaua prezentei decizii.

Pe fondul cauzei au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Preliminar este de menționat că prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 01 septembrie 2023 și înregistrată sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Inspectoratul de Stat pentru controlul în transportul rutier, solicitând să se dispună, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării H.G. nr. 69 din 01 februarie 2012, în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din același act normativ, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 119 din 18 septembrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată și a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. prin administrator B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Inspectoratul de Stat pentru controlul în transportul rutier.

Această soluție a fost menținută prin Decizia nr. 851 din 14 februarie 2024, prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-reclamantă A.-prin administrator B. împotriva sentinței civile nr. 119 din 18 septembrie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin prezenta cerere, reclamanta A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 69/2012, în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută la art. 3 pct. 5 din același act normativ, precum și suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 69/2012, în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d). cu referire la încălcarea prevăzută la art. 3 pct. 5 din același act normativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte constată că problema de drept care se impune a fi dezlegată este aceea a examinării cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, care poate fi primită în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

Curtea de apel a reținut că, în speță, reclamanta a motivat cazul temeinic justificat prin prisma motivelor de nelegalitate aduse în susținerea cererii în anulare. Dar chiar primind ca valabile în sprijinul probării cazului temeinic justificat apărările astfel formulate, judecătorul fondului a reținut că motivele invocate nu infirmă la prima vedere legalitatea prezumată a actului administrativ contestat, ci fac necesară analizarea concretă a calității sale raportat la acquisul UE, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului reglementată de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Altfel spus, apărările formulate, sunt specifice cererii în anulare, fără a fi evidențiate vicii evidente de natură să creeze îndoieli rezonabile asupra legalității textului criticat. Din contră, fiind în dispută interpretarea și respectarea unor dispoziții supranaționale, cu atât mai mult se impune observația că problema nu ține de aparență.

În subsidiar, a constatat că nici condiția pagubei iminente nu este dovedită din moment ce se întemeiază pe chestiuni îndepărtate cauzal de obiectul judecății, eventuala vătămare fiind cauzată de încheierea procesului-verbal de contravenție, contestat de altfel pe cale judiciară.

Motivele de recurs expuse de către recurentă, prin cererea de recurs, nici nu se subliniază care ar fi argumentele pentru care aceste două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ar fi îndeplinite.

Este bine știut că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ fiscal și prevederile art. 215 Codul de procedură fiscală, care instituie obligativitatea plății unei cauțiuni.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, decelate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența probelor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului pentru că, în caz contrar, s-ar prejudicia fondul cauzei - ceea ce nu este permis în cadrul procedurii sumare suspendării de executare.

Aceasta nu înseamnă însă că indiciile de nelegalitate trebuie să se refere exclusiv la dimensiunea formală a actului administrativ, pentru că legea nu face distincție între cerințele de legalitate de ordin procedural și cele substanțiale, esențial fiind doar ca aparența de nelegalitate să fie evidentă, să poată fi identificată fără o examinare aprofundată a cauzei.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

În speță, această condiție nu este îndeplinită pentru că reclamantul a invocat motive de nelegalitate a actului atacat, instanța reținând în mod corect că nu se poate omite principiul dezvoltat în jurisprudență potrivit căruia instanțele trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, respectiv emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței sale, nemotivarea actului administrativ, emiterea actului administrativ în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, modificarea importantă a actului în calea recursului administrativ și alte asemenea.

Ca atare, nu se poate considera că recurenta-reclamantă reclamantul a făcut dovada unui caz bine justificat de suspendare a executării acestor acte, impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauză, nu s-a dovedit că este îndeplinită această condiție, pentru că, în cazul concret al reclamantei, aceasta susținând că o posibilă vătămare ar fi cauzată de încheierea procesului-verbal de contravenție, de altfel contestat pe cale judiciară.

Drept urmare, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Nu în ultimul rând, se observă că cererea de suspendare a executării art. 23 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 3 pct. 5 din H.G. nr. 69/01.02.2012 a fost formulată, în considerarea unor motive similare, și în procedura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind respinsă prin sentința nr. 119/18.09.2023, care are caracter definitiv, astfel încât, nefiind aduse argumente noi, soluția judiciară anterioară vine în sprijinul celor expuse în precedent.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a Încheierii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva încheierii de ședință nr. 4 din 13 decembrie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 12 iunie 2024.