ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.02.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Interne, anularea art. 7 alin. (1) lit. n), art. 8 alin. (1) lit. n), art. 13 alin. (1) lit. f), art. 14 alin. (1) lit. i), art. 16 alin. (1) lit. i) și art. 271 alin. (1) lit. e) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Prin sentința civilă nr. 1740 din 23 noiembrie 2021, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

Recurentul-reclamant invocă motivarea contradictorie a sentinței atacate, în acest scop exemplifică următoare paragrafe din cuprinsul motivării, respectiv: actele emise sunt autentice și, în baza art. 2013 alin. (2) C. civ. și mandatul pentru încheierea unui act supus formei autentice, trebuie dat tot în formă autentică; în dreptul administrativ se pot prevedea dispoziții speciale, impuse de specificul raporturilor juridice proprii ale unei ramuri de drept, iar în considerarea acestor aspecte specifice, legiuitorul, fie primar, fie secundar, impune astfel de condiții suplimentare, de fond sau de formă.

În acest context, recurentul-reclamant se întreabă dacă ordinul contestat respectă dispozițiile art. 2013 C. civ. sau derogă de la aceste prevederi legale.

De asemenea, se indică și motivele contradictorii din cuprinsul paragrafelor când, judecătorul fondului reține, pe de o parte, că reclamantul invocă încălcarea unor dispoziții din C. civ. și din Legea nr. 51/1995, iar pe de altă parte, susține că reclamantul nu invocă reale critici de nelegalitate sau nulitate a actului administrativ, ci este nemulțumit de însuși conținutul substanțial al dispoziției legale, prin urmare nu se cunoaște ce anume a reținut prima instanță.

O altă critică vizează încălcarea disp. art. 269 C. proc. civ. și aplicarea greșită a disp. art. 2013 C. civ., recurentul-reclamant consideră că prima instanță confundă autenticitatea cu autentificarea, deoarece actul de înmatriculare, de radiere, de autorizație provizorie, sunt acte administrative unilaterale, de autoritate, care se bucură de prezumția de autenticitate, fără să fie acte autentice.

Dispozițiile art. 2013 C. civ. nu sunt aplicabile în speță, deoarece textul privește ipoteza când mandatarul încheie actul autentic, în timp ce actul de înmatriculare, chiar dacă ar fi autentic, este un act unilateral, iar mandatarul nu contribuie cu nimic la emiterea sa.

Astfel cum un coproprietar (soțul) poate merge în instanță să apere bunuri comune și să obțină hotărâre judecătorească (act autentic), tot așa poate merge și la poliție să obțină actul de înmatriculare.

Ordinul atacat încalcă prevederile C. civ. și cele ale Legii nr. 51/1995 privind profesia de avocat și Statutul profesiei, respectiv dispozițiile în legătură cu proprietatea comună în devălmășie și drepturile soților asupra bunurilor comune, precum și cele ce privesc mandatul special al avocatului, iar o lege organică nu poate fi completată printr-un act emis de ministru.

Recurentul-reclamant susține și interpretarea greșită a legii, încălcarea principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, prin aceea că norma criticată care impune procura specială și autentică, fără nicio distincție, s-ar aplica și în cazul soților pentru bunurile comune și în cazul avocatului.

O ultimă critică susține încălcarea disp. art. 2 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 554/2004, deoarece actul contestat este emis de ministru, ce are calitate procesuală pasivă în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministrul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care solicitat admiterea excepției nulității recursului pentru nemotivare în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ministrului Afacerilor Interne. Pe fond, a precizat că înțelege să achieseze la toate apărările formulate de Ministerul Afacerilor Interne.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că în cauza de față recurentul-reclamant a solicitat anularea disp. art. 7 alin. (1) lit. n), art. 8 alin. (1) lit. n), art. 13 alin. (1) lit. f), art. 14 alin. (1) lit. i), art. 16 alin. (1) lit. i), art. 271 alin. (1) lit. i) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației provizorie sau pentru probe a vehiculelor, prin care se solicită obligarea prezentării procurii speciale și autentice atunci când se urmărește efectuarea procedurilor sus-menționate.

Prima instanță a arătat că reclamantul a invocat o vătămare, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, doar din perspectiva operațiunii de înmatriculare a unui autoturism, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. n) din Ordinul MAI nr. 1501/2006, în sensul că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza depunerii procurii speciale în formă autentică, după caz (lit. n).

În speță, recurentul-reclamant s-a prezentat la Direcția de Înmatriculare a autovehiculelor din București, sos. Pipera 49, în calitate de avocat al soției pentru înmatricularea unui autoturism cumpărat pe numele soției sale, însă cererea a fost respinsă, deoarece nu a prezentat procură specială și autentică din partea acesteia, proprietar al autoturismului.

Prin considerentele sentinței recurate, la pagina 11, judecătorul fondului a considerat că înmatricularea este o operațiune în urma căreia se emite un act autentic, certificatul de înmatriculare.

În acest sens, prima instanță a arătat la pagina 12 din cuprinsul motivării, că sunt aplicabile disp. art. 2013 C. civ. privitoare la contractul de mandat, conform cărora, mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus potrivit legii unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși.

Prin urmare, instanța de fond a considerat că, în situația de față, forma autentică este obligatorie, chiar și în situațiile arătate prin art. 126 din Legea nr. 51/1995, ca urmare a naturii de act autentic a certificatului de înmatriculare.

Totodată, instanța de fond a reținut, la pagina 12 din considerente că reclamantul nu urmărește anularea dispoziției din ordinul contestat, ci completarea acesteia cu un caz particular, cel al avocatului și de asemenea, în realitate se critică modul de aplicare al normei.

Înalta Curte constată existența unor motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, se susține că certificatul de înmatriculare este un act autentic și este obligatorie procura autentică, iar pe de altă parte, se indică anumite prevederi din Legea nr. 51/1995, dar nu se valorifică, nu se cunoaște dacă opinia instanței este aceea că mandatul avocațial este suficient, deoarece la pagina 13 din considerente, se arată că se justifică depunerea unei procuri speciale autentice și în situația în care unul dintre soți solicită înmatricularea vehiculului pe numele celuilalt soț, deși bunul este comun, fără să se facă referire la existența unui mandat dat în temeiul Legii nr. 51/1995.

În continuare, prima instanță consideră că există anumite ramuri de drept pentru care legiuitorul impune condiții suplimentare și prin care nu se încalcă prevederile C. civ. și nici comunitatea de bunuri, însă nu nominalizează prevederile incidente și este contrar primelor considerente prin care s-a stabilit că disp. art. 2013 C. civ. sunt aplicabile și în cazul mandatului dat soțului avocat pentru înmatricularea unui autoturism.

În final, instanța de fond consideră că, în realitate, reclamantul nu aduce veritabile critici, deși anterior, prin aceleași considerente a arătat că în cazul avocatului mandatar este necesară forma autentică și a analizat acțiunea din perspectiva motivelor de nelegalitate, ca urmare a incidenței Legii nr. 51/1995.

Față de acestea, Înalta Curte consideră că motivarea sentinței recurate este contradictorie, nu se cunoaște dacă se aplică art. 2013 C. civ. sau există norme derogatorii sau dacă există critici reale de nelegalitate a actului administrativ contestat, nu se cunoaște cum s-a dezlegat pricina, fiind astfel întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de cele arătate mai sus, urmează să fie avute în vedere la rejudecarea pricinii, cu excepția celor întemeiate pe greșita aplicare a disp. art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, referitoare la calitatea procesuală pasivă a ministrului afacerilor interne, în privința cărora recurentul-reclamant nu aduce niciun argument, nu dezvoltă susținerea, fiind pur formată, astfel că dezlegarea dată de prima instanță este definitivă.

În concluzie, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi admis, se va dispune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în raport de considerentele deja expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1740 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.