ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 851/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava–Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 01 septembrie 2023 și înregistrată sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Inspectoratul de Stat pentru controlul în transportul rutier, solicitând să se dispună, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării H.G. nr. 69 din 01 februarie 2012, în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din același act normativ, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 119 din 18 septembrie 2023, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată și a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Inspectoratul de Stat pentru controlul în transportul rutier.

Împotriva sentinței civile nr. 119 din 18 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.-prin administrator B., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond a reținut în mod greșit că motivele de nelegalitate invocate nu pot fi analizate în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actelor administrative, în considerarea faptului că în cadrul cererilor de suspendare întemeiate pe dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pot fi analizate și motivele invocate prin cererea de suspendare, câtă vreme acestea sunt evidente și nu implică examinarea fondului cauzei.

Astfel, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că actul administrativ normativ reprezentat de H.G. nr. 69/2012 este nelegal în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d), cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din același act normativ, motivat de faptul că nu sunt compatibile cu dreptul comunitar, respectiv cu prevederile art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 și încalcă principiul proporționalității sancțiunii cu scopul urmărit.

Referitor la condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că executarea actului administrativ atacat, respectiv aplicarea față de aceasta a dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 69/2012 este de natură a-i cauza grave și ireparabile prejudicii.

Impactul financiar pe care suspendarea licenței comunitare deținute de societate este unul devastator, în actualul context economic din țară și prin prisma angajamentelor financiare pe care societatea și le-a asumat tocmai în considerarea veniturilor relativ constante obținute din desfășurarea activității.

Intimatul-pârât Inspectoratul de Stat pentru controlul în transportul rutier a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.-prin administrator B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei-reclamante privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

În fapt, reclamanta a fost sancționată contravențional prin procesul-verbal de constatare nr. x din data de 16 mai 2023, încheiat de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier prin care s-a reținut că în data de 16 mai 2023, ora 12:22, pe DN 2, km 203, localitatea Mărășești, județul Vrancea, a fost oprit și verificat în trafic autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, utilizat de către operatorul de transport rutier A. S.R.L., menționându-se că pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare x operatorul de transport nu deține copie conformă a licenței comunitare (de transport) și s-a constatat efectuarea transportului rutier cu un vehicul rutier pentru care operatorul de transport nu deține copia conformă a licenței comunitare (de transport), faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 3 pct. 5 din H.G. nr. 69/2012, dispunându-se aplicarea în sarcina societății A. S.R.L a sancțiunii amenzii în sumă de 9.000 RON, precum și a măsurii suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, conform art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012.

Ca urmare a acestei situații, societatea reclamantă a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 69/01.02.2012 în ceea ce privește dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d) cu referire la încălcarea prevăzută de art. 3 pct. 5 din același act normativ, până la pronunțarea instanței de fond, dispoziția legală a cărei suspendare se solicită având următorul conținut:

Art. 23 (1) I.S.C.T.R. suspendă licența de transport/licența comunitară, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:

d) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 4, 5, 11 și 13.

Art. 3 - Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor de aplicare a acesteia, și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: 5. efectuarea transportului rutier cu un vehicul rutier pentru care operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu nu deține copia conformă a licenței de transport/copia conformă a licenței comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, după caz ori efectuarea transportului rutier în baza unei copii conforme a licenței de transport/a unei copii conforme a licenței comunitare sau a unei copii conforme a certificatului de transport în cont propriu necorespunzătoare tipului de transport efectuat sau suspendate, după caz.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Așa cum s-a reținut anterior, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat în esență drept motive ce ar reprezenta în înțelesul său un caz bine justificat, aceleași argumente invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată. Argumentele susținute de reclamantă nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acțiunii în anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivului act.

Instanța de recurs reține că argumentele invocate de recurenta-reclamantă privind incompatibilitatea dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 3 pct. 5 din H.G. nr. 69/2012 cu dreptul comunitar, respectiv cu art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, respectiv analizarea respectării principiului proporționalității sancțiunii cu scopul urmărit, antamează chiar problema de drept ce trebuie dezlegată pe fondul cauzei, or, așa cum s-a reținut și în precedent, în cadrul procedurii suspendării executării nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Așadar, această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, aceste motive invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Pentru aceste motive instanța de control judiciar apreciază că în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate, recurenta - reclamantă nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, care determină principiul executării sale din oficiu.

Înalta Curte are în vedere și că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția necesității prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi analizată, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L.-prin administrator B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.-prin administrator B. împotriva sentinței civile nr. 119 din 18 septembrie 2023 a Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.