ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2024

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 930 din 23 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile indicate mai sus reclamanta A., a declarat recurs, criticile formulate vizând interpretarea și aplicarea eronată a normelor juridice incidente cauzei, respectiv sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45

1

alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004, a dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și a dispozițiilor art. 99 lit. t) prin raportare la art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, precum și că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În motivarea recursului, după o prezentare a situației de fapt, se arată că la data de 02.03.2017 pe rolul Curții de Apel București a fost demarat un litigiu înregistrat sub nr. x/2017 urmarea acțiunii pe care a formulat-o, litigiu care a avut drept obiect "anulare act administrativ dec. nr. 321/22.12.2016".

Ulterior, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale active, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată asupra cărora completul din cadrul Curții de Apel București s-a pronunțat cu prioritate.

În cadrul acestui dosar, la termenul din data de 05 septembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII A contencios administrativ și fiscal a rămas în pronunțare iar prin sentința civilă nr. 3171 din data de 14 septembrie 2017 a respins excepțiile invocate de intimata pârâtă Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, inclusiv excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, reținându-se că:

"având în vedere calitatea reclamantei de contestator, în mod evident aceasta are calitate procesual activă în formularea acțiunii de față ce vizează tocmai desființarea deciziei ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă contestația sa";

Ulterior a fost administrată în cauză proba cu expertiza contabilă, concluziile raportului de expertiză fiindu-i favorabile și confirmând susținerile din cererea de chemare în judecată cu privire la nelegalitatea actelor administrative contestate.

Cu toate acestea, completul de judecată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a făcut altceva decât să continue raționamentul greșit expus de către completul din cadrul Curții de Apel București, acționând contrar rațiunii pentru care calea de atac a recursului a fost adoptată și reglementată în C. proc. civ., respectiv verificarea conformității hotărârii pronunțate de instanța inferioară cu dispozițiile legale.

Completul din recurs ar fi avut obligația, în primul rând, de a constata conduita greșită și abordarea nelegală adoptată de către instanța de fond și care s-a finalizat cu pronunțarea unor soluții contradictorii prin intermediul a două hotărâri civile pronunțate în același dosar. Ulterior constatării nelegalității cu care a acționat instanța de fond, completul de control judiciar ar fi avut îndatorirea să ia măsuri cu privire la acea soluție, respectiv să dispună desființarea ei și întoarcerea acesteia la Curtea de Apel București ori păstrarea ei în vederea rejudecării.

Detaliind, caracterul nelegal al hotărârii primei instanțe rezidă în faptul că o excepție, în speță excepția lipsei calității procesuale active, nu poate fi soluționată în trepte, cu atât mai mult cu cât judecătorul nu poate reveni asupra soluției pronunțate anterior chiar asupra aceleiași chestiuni.

În acest sens, este foarte bine știut faptul că excepțiile procesuale sunt dezlegate de către instanța de judecată prin intermediul unor încheieri interlocutorii. Caracteristica acestora constă în aceea că asupra deciziilor adoptate, instanta nu poate reveni.

În continuare recurenta-reclamantă a prezentat scurte considerații cu privire la nelegalitatea Rezoluției de clasare nr. 1810/12.10.2022 și a Rezoluției nr. C22-1700/22.11.2022.

A susținut că raportat și la modalitatea formală de argumentare a soluției de clasare dispusă, rezultă superficialitatea care a caracterizat instrumentarea acestui demers. Mai mult decât atât, din motivarea Inspecției Judiciare regăsită în cuprinsul Rezoluției de clasare nr. 1810/12.10.2022 "(...) verificările prealabile au relevat expunerea concretă a raționamentului juridic urmat de instanța de recurs, raționament clar, concis și din care rezultă cu evidență argumentele respingerii căii de atac ", rezultă faptul că nu s-a înțeles obiectul sesizării mele. Subsemnata nu am criticat în vreun fel faptul că raționamentul expus de către instanța de recurs ar fi ambiguu, ci că acesta nu are suport legal, instanța acționând contra prevederilor legale în materie.

Totodată, a mai arătat că inspectorul judiciar nu a analizat în ce măsură aspectele sesizate de recurentă pot întruni în concret elementele constitutive ale abaterii disciplinare semnalate, acesta limitându-se, în contra dispozițiilor art. 14 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de Inspecție, a prezenta o serie de considerațiuni de ordin general privind activitatea Inspecției Judiciare și funcționarea sistemului instanțelor de judecată.

Prin contestația formulată la Curtea de Apel București, a prezentat motivat nelegalitatea acesteia prin aceea că, în principal, s-a procedat la continuarea practicii inspectorului judiciar care a dispus clasarea sesizării subsemnatei prin Rezoluția nr.

1810/12.10.2022, respectiv aceea de a emite o rezoluție formală.

Se mai susține că maniera aleasă de completul de trei judecători ai Înaltei Curți în soluționarea cauzei a îngrădit accesul liber la justiție revăzut de normele constituționale prin aceea că instanța de contencios transformă calea contestației revăzută la dispozitiile art. 45

1

alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 317 2004 într-o cale de atac pur formală.

Solicită recurenta-reclamantă a se observa că acceptarea unei asemenea practici echivalează cu suprimarea căii de atac a contestației prevăzută la dispozițiile art. 45

1

alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004. Or, această manieră de a proceda are efecte vădit păgubitoare în dreptul său la accesul liber la justiție, prevăzut la dispozițiile art. 21 din Constituție. Arată că în plan procesual, accesul liber la justiție se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acțiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice.

Față de acestea a solicitat să se constate faptul că sentința civilă nr. 930/2023 a fost dată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 45

1

alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 317/2004, prin aceasta instanța de contencios vătămându-i vădit dreptul de acces la justiție, astfel cum este explicitat în doctrina dreptului european.

În cauză, Inspecția Judiciară a depus la dosar întâmpinare solicitând menținerea hotărârii atacate și respingerea ca nefondat a recursului formulat de către recurentă, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare:

Rezultă cu evidență că niciunul dintre aceste posibile motive de casare invocate de către recurentă nu se verifică în speță, instanța de fond motivând coerent și amplu soluția dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în cererea introductivă a reclamantei, hotărârea fiind transparentă, permițând realizarea controlului judiciar.

În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată. În acest context, apreciază că hotărârea Curții de Apel București este transparentă și justifică dispozitivul, permițând realizarea controlului judiciar.

Cât privește al doilea motiv de nelegalitate invocat, a arătat că, prin raportare la criticile formulate, care vizau exclusiv soluțiile și considerentele unor hotărâri judecătorești, în mod just a apreciat instanța de fond că nu se impunea administrarea probei cu înregistrarea ședinței de judecată sau a altor probe, ori solicitarea unor relații suplimentare.

Se arată în continuare că nici susținerile reclamantei privind motivarea rezoluțiilor de clasare, nu au fost primite de Curtea de Apel București, acestea fiind respinse ca neîntemeiate, reținându-se că au fost analizate sesizarea și plângerea formulate, răspunzându-se în mod concret criticilor expuse, fiind descrisă situația de fapt și indicate, în mod explicit, motivele pentru care s-a constatat lipsa elementelor care să releve comiterea de către judecători a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Un prim motiv de recurs invocat a vizat lipsa motivelor pe care s-a întemeiat soluția și motivarea contradictorie a hotărârii atacate, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele invocate de recurentă sub acest aspect nu se circumscriu însă ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată, fiind infirmate de conținutul hotărârii recurate.

Astfel, examinând modul în care instanța de fond a analizat acțiunea, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., astfel încât nu se poate reține o nemotivare a acesteia.

Chiar și ipotezele privind motivarea contradictorie sau străină de natura cauzei sunt contrazise de conținutul hotărârii recurate în care se regăsesc considerentele care susțin soluția - adoptată a instanței de fond cu referire la probele administrate motivele de fapt și drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Ca urmare, se constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Prima instanță, în opinia Înaltei Curți, a interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente, în raport de obiectul cauzei, neexistând aspecte de nelegalitate de natură a determina casarea cu trimitere sau respectiv rejudecarea în sensul admiterii acțiunii.

Astfel fiind, criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa reținere greșită a normelor speciale, respectiv a Legii nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii și a Legii nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, sub imperiul cărora s-a declanșat procedura de contestare a actelor intimatei.

Această ipoteză este exclusă având în vedere considerentele sentinței civile recurate precum și natura actelor administrative, în speță, rezoluția nr. 1810 din data de 12.10.2022, emisă în lucrarea nr. 22-2848, prin care Inspecția Judiciară, Direcția de inspecție pentru judecători a dispus clasarea sesizării și rezoluția din 22.11.2022, emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva rezoluției de clasare.

Este locul aici a aminti faptul că, prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 2.09.2022, petenta A. a solicitat să se constate săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, de către judecătorii B., C. și D., din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea sesizării, a arătat, în esență, că, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și inadmisibilității invocate de pârâtă au fost respinse prin sentința civilă nr. 3171/14.09.2017, de către Curtea de Apel București, după care instanța a procedat la administrarea probei cu expertiza contabilă.

A susținut că, instanța de fond, Curtea de Apel București, ar fi pronunțat o soluție diametral opusă cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei și a expus în conținutul sentinței civile nr. 2757/12.06.2018, considerente din care ar rezulta neîndoielnic că instanța a revenit asupra propriului raționament expus în hotărârea anterioară.

A arătat că, în primul rând, completul de recurs avea obligația de a constata conduita greșită și abordarea nelegală adoptată de către instanța de fond, care s-a finalizat cu pronunțarea unor soluții contradictorii prin intermediul a două hotărâri civile pronunțate în același dosar. Ulterior constatării nelegalității cu care a acționat instanța de fond, completul de control judiciar ar fi avut îndatorirea să ia măsuri cu privire la acea soluție, respectiv să dispună desființarea ei și întoarcerea acesteia la Curtea de Apel București ori păstrarea ei în vederea rejudecării.

Prin cererea de recurs, recurenta critică hotărârea atacată din perspectiva respingerii acțiunii, solicitând admiterea recursului și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât soluția de clasare soluția administrativă de clasare a sesizării este nelegală și temeinică și că toate criticile formulate de reclamantă sunt fondate.

În considerarea acestui motiv de nelegalitate, se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, nefiind încălcate dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 (în vigoare la acea dată).

Astfel, în mod temeinic și legal Curtea de Apel București a arătat că Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, în vigoare la data emiterii rezoluțiilor contestate, nu prevăd obligația de a se menționa date privind conținutul verificărilor și data finalizării acestora în cuprinsul rezoluției de clasare și a rezoluției Inspectorului-șef, criticile reclamantei în acest sens fiind respinse.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul lucrării de inspecție nr. 22-2848, Curtea a constatat că au fost efectuate verificări prealabile ce au vizat conținutul sesizării și înscrisurile atașate de petiționară, precum și datele și informațiile furnizate de sistemul ECRIS al instanțelor cu privire la activitățile din dosarul nr. x/2017, finalizarea acestora fiind consemnată de către inspectorul judiciar investit cu soluționarea sesizării, prin procesul-verbal nr. x din 12.10.2022.

Ca atare, prin raportare la criticile formulate, care vizau exclusiv soluțiile și considerentele unor hotărâri judecătorești, în mod just a apreciat judecătorul fondului că nu se impunea administrarea probei cu înregistrarea ședinței de judecată sau a altor probe, ori solicitarea unor relații suplimentare.

Referitor la criticile recurentei privind motivarea rezoluțiilor de clasare, acestea nu au fost primite de instanța fondului fiind respinse ca neîntemeiate, în considerarea faptului că din conținutul acestora reiese că s-a răspuns în mod concret criticilor expuse, fiind descrisă situația de fapt și indicate, în mod explicit, motivele pentru care s-a constatat lipsa elementelor care să releve comiterea de către judecători a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Mergând în continuare si analizând aspectele invocate de recurenta -reclamantă care vizează modalitatea de instrumentare și soluționare a dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, inspectorul judiciar a subliniat că raționamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești este clar expus în considerente și reprezintă un element esențial al activității de judecată, ce nu poate fi cenzurat în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară.

Or, față de limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 a rezultat că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excede competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță, în raport de criticile concrete aduse de petent, care vizează aprecierea probelor și identificarea textelor de lege aplicabile, în mod corect a reținut Inspecția Judiciară relativ la calitatea hotărârii reclamate de petent că nu poate atrage consecințe disciplinare, pentru judecător.

Mai mult decât atât, este de menționat că dispozițiile luate de un judecător în exercitarea competenței sale de a conduce desfășurarea procesului, cum ar fi admiterea sau respingerea unor probe, soluționarea unor excepții procesuale, vizând aplicarea anumitor instituții juridice, se încadrează în activitatea jurisdicțională, iar analiza unei sesizări disciplinare se face strict prin raportare la dispozițiile art. 99 și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 rep., sediul legal al materiei abaterilor disciplinare săvârșite de magistrați.

Într-adevăr, judecătorii nu beneficiază de o imunitate absolută pentru actele adoptate în exercitarea funcțiilor judiciare ale acestora, iar regimul răspunderii personale a judecătorilor trebuie să fie conceput astfel încât să asigure justițiabililor protecția jurisdicțională efectivă, respectiv să cuprindă garanții care să permită înlăturarea, în percepția justițiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea judecătorilor în privința unor elemente exterioare, ce ar fi de natură să aducă atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică și într-un stat de drept.

Obligația judecătorului de a respecta normele de drept material sau procedural nu poate fi pusă în discuție, deoarece principiul independenței judecătorului, consacrat la art. 124 alin. (3) din Constituție, care presupune excluderea oricăror influențe exercitate asupra acestuia cu privire la atribuția sa esențială de a judeca litigiile cu care este învestit, este corelat chiar în conținutul normei constituționale cu obligația judecătorului de a se supune legii. În aceste condiții, independența judecătorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să-i permită nesocotirea responsabilităților specifice funcției, limitele independenței sale fiind raportate la cerința imperioasă privind respectarea legii.

În considerentele hotărârii ce face obiectul dosarului nr. x/2017, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că recurenta a făcut o confuzie între calitatea unei persoane de a formula o contestație în cadrul recursului grațios și capacitatea procesuală activă care este atributul exclusiv al unei persoane care prezintă un interes în formularea unei acțiuni în justiție, că în mod just prima instanță a respins cele două excepții având în vedere faptul că reclamanta urmărea cu prioritate anularea deciziei de soluționare a contestației care reprezenta răspunsul la plângerea prealabilă formulată de aceasta și că, în mod corect prima instanță, raportându-se la capătul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv desființarea deciziei menționate, a efectuat analiza efectivă a calității procesuale active în promovarea unei contestații pe cale administrativă.

Instanța de fond a subliniat că în hotărâre a fost expusă distincția dintre calitatea unei persoane de a formula contestație administrativă împotriva unei decizii de impunere și a unui raport de inspecție fiscală emise pe numele altei persoane și calitatea procesuală activă (în cadrul procesului judiciar) a persoanei căreia i s-a respins contestația administrativă, nerezultând incidența art. 99 din Legea nr. 303/2004, în sensul exercitării funcției cu rea-credință, prin încălcarea cu știință a unor norme de drept material sau cu gravă neglijență, prin încălcarea în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil a acelorași norme de către magistrații cu privire la care s-a formulat sesizarea.

Așadar, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac legale.

Relativ la abaterea disciplinară de la lit. t) a art. 99, Curtea reține că, potrivit textului menționat "Constituie abateri disciplinare:(…) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. (…)

Norma de drept prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 sancționează ca abatere disciplinară, prin raportare la art. 99

1

alin. (1) din lege, exercitarea funcției cu rea-credință, adică încălcarea de către judecător cu știință a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Recurenta- reclamantă nu a indicat care elementele de fapt prezentate în cuprinsul sesizării sau al acțiunii urmărește să fie examinate prin prisma prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, însă din referirile acesteia ar rezulta faptul că judecătorii completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de recurs au dispus cu vădită rea credință respingerea acesteia.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție.

Reaua-credință presupune intenția frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună știință de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi și/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puțin magistratul, deși nu urmărește expres, acceptă în mod conștient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În cauză, Înalta Curte nu va reține susținerile recurentei din recurs deoarece verificarea săvârșirii abaterii disciplinare reclamate nu poate fi efectuată de intimată decât cu respectarea dispozițiilor art. 97 alin. (1) și (2) din legea nr. 303/2004, dispoziții care sunt incidente în cauză.

Față de cele mai sus, Înalta Curte, în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 930 din 23 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 12 iunie 2024.