ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3177/2024

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 11 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând: executarea silită a sentinței civile nr. 69/15.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, definitivă prin Decizia nr. 817/2023 din 16.02.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 stabilit în conformitate cu Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13, aferent salarizării procurorilor DNA și DIICOT, conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 69/15.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, definitivă prin Decizia nr. 817/2023 din 16.02.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal; obligarea pârâtului la plata către reclamantă, de penalități în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, calculate cu începere de la data de 16.03.2023 și până la executarea obligației stabilite prin titlul executoriu; aplicarea, în sarcina conducătorului autorității publice pârâte, respectiv a persoanei obligate la emiterea în mod corespunzător a ordinului de salarizare, a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere.

Prin sentința nr. 253 din 9 iunie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 253 din 9 iunie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea căii de atac recurenta susține următoarele:

În mod nelegal prima instanță a reținut că titlul executoriu este neclar sub aspecte esențiale pentru etapa ulterioară a punerii în executare corectă, în sensul că "nici în considerente și nici în dispozitivul sentinței civile nr. 69/15.03.2022 nu rezultă cum trebuia stabilit salariul de bază al reclamantei, cu luarea în considerare a coeficientului ele multiplicare 19, după momentul atingerii nivelului maxim prevăzut în Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, fiind necesar a se apela la procedura reglementată de art. 443 C. proc. civ. pentru înlăturarea neclarităților"', și ca atare a constatat că, în lipsa unor obligații clare și explicite în sarcina autorității publice prin titlul executoriu, nu poate fi reținută îndeplinirea culpei autorității publice în neexecutarea conformă a respectivei obligații.

Or, din lecturarea titlului executoriu la care se face referire rezultă contrariul celor susținute de prima instanță în motivarea hotărârii recurate.

Astfel, în considerentele hotărârii nr. 69/15.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, se precizează în mod clar și concis următoarele: "referitor la criteriile în raport de care trebuie stabilite indemnizația de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, cu autoritate de lucru judecat, instanțele au decis că reclamanta are dreptul la calcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la coeficentul de multiplicare 19, începând cu 18.11.2016"; "pârâtul avea obligația de a proceda la emiterea ordinului individual de salarizare în sensul statuat prin sentința definitivă nr. 541/21.09.2020 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2019, refuzul acestuia nefiind justificat":

Din dispozitivul sentinței civile nr. 541 din data de 21.09.2020 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 19.05.2021 prin Decizia nr. 657 a Curții de Apel Oradea, la care face trimitere titlul executoriu, rezultă că instanța a obligat acest pârât să recalculeze indemnizația de încadrare în ceea ce o privește pe recurentă, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 18.11.2016, prin luarea in considerare a coeficientului 19,00 (diferențe de drepturi salariate în raport de indemnizațiile procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006), "în continuare, pentru viitor", și "după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017".

De asemenea, în dispozitivul hotărârii nr. 69/15.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, se arată că: "obligă pârâtul să emită un nou ordin de încadrare începând cu data de 18.11.2016 și în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, stabilit în conformitate cu Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A). pct. 13, aferent salarizării procurorilor DNA și DIICOT".

Mențiunile din conținutul ordinului contestat, legate de grad, plafonare, etc. au fost făcute de pârât în cadrul apărărilor depuse prin întâmpinare în dosarele în care au fost emise titlurile executorii prezentate, instanțele pronunțându-se pe acestea în sensul că nu au fost admise și ca atare a fost obligat în mod definitiv și irevocabil să emită recurentei ordin de salarizare prin luare în considerare a coeficientului 19 în condițiile dispuse de Tribunalul Bihor prin sentința nr. 54/21.09.2020, recalculare care, însă, din anexa la ordin nu rezultă că s-ar fi făcut.

În ceea ce privește motivarea primei instanțe, în sensul că din titlul executoriu a cărei executare face obiectul acestui dosar, respectiv sentința civilă nr. 69/2023 din 15.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, "nu rezultă cum trebuia stabilit salariul de bază al recurentei cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, după momentul nivelului maxim prevăzut în Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017", apreciază recurenta că este nelegală din moment ce potrivit sentinței civile nr. 541 din data de 21.09.2020 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 19.05.2021 prin Decizia nr. 657 a Curții de Apel Oradea, instanțele au stabilit în mod definitiv și irevocabil recunoașterea acestor drepturi salariale și după intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, mențiune făcută în mod expres în dispozitivul acestei hotărâri ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Referitor la contestarea Ordinului nr. 481/30.03.2023 în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, la care face trimitere prima instanță, arătă recurenta că un nou litigiu cu privire la obligarea intimatului-pârât de a-i recunoaște drepturi salariale care deja au fost recunoscute în mod definitiv prin sentința civilă nr. 541 din data de 21.09.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, indiferent de gradul profesional deținut și de limitările impuse de Legea nr. 153/2017, nu ar face decât să tergiverseze în mod nepermis punerea în executarea a titlurilor executorii pe care le deține cu privire la aceste drepturi, fiind prea oneros și contrar cerințelor art. 35 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, recurenta a invocat și dispoziile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Arătă că hotărârea nr. 253/2023 din 09 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal i-a fost comunicată efectiv în data de 11.08.2023, fiind depusă în cutia poștală în perioada în care a fost plecată din țară (în concediu), aflându-se în imposibilitatea de a formula recurs la aceasta în termenul legal de 5 zile de la data comunicării, termen menționat astfel în hotărâre, fapt pentru care în cererea anexată recursului a solicitat repunerea în termenul de recurs.

Precizează recurenta că, deși a formulat cerere de comunicare în format electronic a actelor procedurale în acest dosar încă din data de 12.05.2023, instanța nu i-a comunicat niciun act procedural conform solicitării, ci comunicarea s-a făcut doar prin poștă, luând la cunoștință despre acestea în mod tardiv.

În data de 18.05.2023 (data poștei pe plicul găsit la cutia poștală) i s-a comunicat citația emisă la data de 15.05.2023 pentru termenul din data de 16.06.2023, termen despre care avea cunoștință de pe portalul instanței.

În data de 26.05.2023 (data poștei) i s-a comunicat citația emisă la 19 mai 2023 pentru termenul din 09.06.2023 cu mențiunea că din oficiu s-a dispus preschimbarea termenului de judecată de la data de 16.06.2023 la data de 09.06.2023. Această comunicare a găsit-o în cutia poștală, ulterior datei la care a formulat notele de ședință din data de 12.06.2023, în intervalul de timp de la data comunicării ambelor citații și formularea notelor, fiind plecată din localitate, (anexez în copie citația și plicul față/verso).

Mai mult decât atât, învederează că, având în vedere că în data de 15.05.2023 pe adresa de email a primit de la registratura instanței că i s-a aprobat cererea de comunicare a actelor procedurale în format electronic/acces la dosar electronic, nu a considerat că ar trebui să țină o evidență strictă cu privire la verificarea cutiei poștale, cu atât mai mult cu cât în marea majoritate a perioadei mai - iunie 2023 a fost plecată de la domiciliu împreună cu familia.

Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, recurenta-reclamantă invocă faptul că, desi a solicitat comunicarea actelor de procedură prin e-mail, acestea i s-au comunicat doar prin poștă, iar, la data cănd i s-a comunicat hotărârea recurată era plecată în concediu.

Înalta Curte analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, având în vedere, pe de o parte, faptul că de pe dovada de înmânare a hotărârii recurate nu se poate deduce care este data de comunicare prin poștă, iar, pe de altă parte, deși recurenta-reclamantă a solicitat comunicarea hotărârii atacate în format electronic, instanța constată că nu există o dovadă în acest sens.

În ceea ce privește recursul formulat, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru a aplica procedura executării silite.

Astfel conform art. 24 din Legea nr. 554/2004,

"(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică persoanei juridice, autorității sau instituției publice, după caz, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., pentru un termen maximum de 3 luni, socotit de la data comunicării încheierii privind stabilirea amenzii.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților."

În raport de cele reglementate la alin. (1) - (3), instanța de recurs observă că, într-o primă etapă, executarea silită presupune aplicarea, în sarcina persoanei juridice/autorității/instituției publice debitoare, a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, respectiv obligarea aceleiași persoane juridice/autorități/instituții publice debitoare la plata unor penalități către reclamant, însă numai în măsura îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii judecătorești sau, în lipsa unui astfel de termen, termenul de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a împlinit; persoana juridică/autoritatea/instituția publică debitoare nu a executat obligația stabilită prin hotărârea judecătorească; persoana juridică/autoritatea/instituția publică debitoare este în culpă.

Prin urmare, cât timp anterior pronunțării de către instanța de contencios administrativ a unei hotărâri de constrângere la executare silită întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004, persoana juridică/autoritatea/instituția publică debitoare a executat obligația stabilită prin hotărârea judecătorească și a emis actul administrativ, lipsește condiția privitoare la neexecutare pentru a putea continua procedura specială reglementată prin dispozițiile legale anterior citate.

Împrejurarea că, creditorul executării contestă legalitatea actului administrativ emis ca urmare a executării hotărârii judecătorești, solicitând în acest fel, în mod indirect, anularea acestui act, nu este de natură să conducă la concluzia că debitorul nu și-a executat obligația, deoarece prin neexecutare în sensul art. 24 din lege se înțelege atitudinea persoanei juridice/autorității/instituției publice debitoare de a nu efectua nici un act material, de a se opune executării, de a bloca executarea, de o asemenea manieră încât creditorul nu poate recurge la nici un demers legal pentru a-și vedea satisfăcută creanța sa.

Or, în cauza dedusă judecății, prin emiterea Ordinului nr. 481/30.03.2023 și comunicarea acestuia către recurenta-reclamantă, aceasta din urmă are deschisă calea contestării actului administrativ emis și a pretinderii de daune materiale în condițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în măsura în care se confirmă criticile privitoare la nelegalitate.

Contrar celor invocate de către recurenta-reclamantă, instanța de recurs nu poate constata că Ordinul nr. 481/30.03.2023 este emis de o asemenea manieră încât nu poate fi considerat ca satisfăcând cerința de executare a sentinței civile nr. 69/15.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Prin Ordinul nr. 481/30.03.2023, intimatul-pârât a procedat la stabilirea salariului de bază al recurentei, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 pentru perioada 18.11.2016 - 01.01.2018, respectiv prin raportare la gradul profesional, vechimea în funcție și muncă conform Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru perioada 01.01.2018 - 14.02.2022.

Mai mult decât atât, instanța observă că anterior introducerii cererii de chemare în judecată (11.05.2023), intimatul-pârât, prin Ordinul nr. 481/30.03.2023 și-a îndeplinit obligația din sentința civilă nr. 69/15.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, definitivă prin Decizia nr. 817/2023 din 16.02.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

De fapt, instanța de recurs observă că recurenta-reclamantă este nemultumită întrucât intimatul-pârât a procedat la stabilirea salariului de bază al recurentei, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 începând de la 1.01.2018, aceasta având posibilitatea contestării Ordinului în discuție.

Prin urmare, instanța de fond a procedat în mod corect respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare pentru dispunerea măsurilor de constrângere la executarea silită prevăzute de art. 24 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 253 din 9 iunie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 iunie 2024.