ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3063/2024

Ședința publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.12.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, în contradictoriu cu pârâta A., în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2044 a contenciosului administrativ, precum si în temeiul prevederilor art. 20 alin. (9) din Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a formulat acțiune în anulare împotriva Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 778/20.10.2021, comunicată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe la data de 27.12.2021, solicitând anularea hotărârii CNCD, întrucât este netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 813 din data de 5 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, în contradictoriu cu pârâții A. și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii introductive în sensul anulării Hotărârii nr. 778/2021 a C.N.C.D. ca fiind netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că CNCD ar fi trebuit să constate lipsa faptelor discriminative și să claseze sesizarea, prin raportare la faptul că, cunoașterea unei limbi oficiale a Uniunii Europene, a limbii maghiare, nu contravine niciunui act normativ în vigoare. Cu toate acestea CNCD a considerat ca fiind discriminatorie față de comunitatea românească, dar nu în mod direct față de persoanele cu limba maternă română. Astfel, CNCD a reținut, pe de-o parte, că nu toți românii sunt excluși de la ocuparea posturilor la care se referă anunțul criticat de către petent, întucât printre aceștia pot fi persoane care cunosc limba engleză, franceză, italiană, inclusiv limba maghiară, și pe de altă parte a aplicat sancțiunea amenzii reținând că discriminarea a vizat o comunitate și nu a vizat în mod direct pesoanele cu limba maternă română. Această motivare contradictorie a fost menținută de Curtea de Apel București prin sentința recurată, care a reținut legalitatea actului administrativ contestat, devenind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

A mai susținut recurentul-reclamant că, deși a invocat în acțiunea introductivă toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie ale Hotărârii nr. 778/2021 a CNCD, Curtea de Apel București a analizat doar formal hotărârea, nu și conținutul acesteia, raportat la dispozițiile actelor normative care reglementează materia, constatând că Hotărârea nr. 778/2021 a respectat toate exigențele motivării în fapt și în drept cu indicarea clară a faptelor relevante. Instanța de fond a înlăturat toate apărările reclamantului fără a argumenta această înlăturare și a reținut că exercitarea atribuțiilor de serviciu ale unui consilier în cadrul Primăriei cu condiția cunoașterii unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene, nu este justificată obiectiv, iar metoda nu este adecvată și necesară, deoarece o astfel de funcție nu presupune în esența sa, contacte directe cu cetățenii, fiind dezavantajate persoanele de limbă maternă română, comparativ cu persoanele de limbă maternă maghiară. Statuând astfel, instanța de fond s-a substituit autorității publice locale, hotărând asupra oportunității, iar nu asupra legalității, neluând în considerare faptul că posturile publicate pentru ocupare prin concurs, vizau persoane cu studii superioare care indiferent de limba maternă, au studiat (cel puțin) o limbă străină, fapt ce poate fi atestat cu diploma obținută.

Instanța de fond, dacă ar fi analizat obiectiv și temeinic cauza dedusă judecății, ar fi putut constata că dispozițiile art. 2 alin 3 și 4 din O.G. nr. 137/2000 nu se aplică speței, întrucât nu există nicio practica neutră care dezavantajează anumite persoane și nu există comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități. Lipsa unei analize obiective a speței deduse judecății a determinat interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale și confirmarea unei sancțiuni contravenționale, motiv pentru care sentința civilă nr. 813/2023 pronunțată de Curtea de Apel București este netemeinică și nelegală, pronunțată conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, instanța de fond s-a raportat în soluționarea cauzei la dispoziții legale care nu mai sunt în vigoare, respectiv la art. 76 din legea nr. 215/2001 și la art. 108 din Legea nr. 188/1999, ambele acte normative fiind abrogate atât la data nașterii raportului juridic litigios, cât și la data judecării cauzei, astfel că nu pot constitui temeiul soluționării cauzei de instanța de judecată.

A mai susținut recurentul-reclamant că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, ca și CNCD de altfel, a obstrucționat demersul autorității executive a administrației publice locale de a-și forma un aparat de specialitate de înaltă ținută profesională, care cunoaște și o limbă străină din limbile oficiale ale UE, încadrând demersul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe drept un demers discriminator, o faptă contravențională, stabilind în locul autorităților publice locale ce este și ce nu este oportun pentru administrația locală, respectiv că un funcționar public nu trebuie să cunoască o limbă străină. Această abordare este total greșită în contextul actual, în care se pune accent tot mai marc pe cunoașterea limbilor străine, la nivel național, în toate domeniile de activitate.

Nu se poate reține că populația de etnie maghiară este avantajată față de vorbitorii limbii române, în condițiile în care nu toată comunitatea poate accede la ocuparea posturilor publicate, ci numai acele persoane care îndeplinesc condițiile de pregătire profesională și condițiile de cunoaștere a unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Având în vedere că examenele se susțin în limba română, este greu de imaginat că pentru o persoană de etnie maghiară ar exista avantaje la angajare, pentru aceștia fiind mult mai greu susținerea unui concurs/examen în limba română. Simpla cunoaștere a limbii maghiare nu este suficient pentru a accede la ocuparea unui post, cum nici simpla cunoaștere a limbii române prin ea însăși, nu este condiție suficientă pentru ocuparea postului.

Consideră că nu poate fi reținută o diferență de tratament, atât hotărârea CNCD, cât și sentința prin care a fost menținută această hotărâre, fiind date cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concret, instanța de fond a înlăturat toate susținerile sale privind lipsa caracterului discriminator al anunțului, a înlăturat și argumentele care relevau caracterul contradictoriu și nelegal al Hotărârii nr. 778/2021, a dat o interpretare distorsionată a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000. În speță, nu s-a făcut dovada că ar exista un refuz de a angaja în muncă o persoană pentru motivul că acesta aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale, sau unei categorii defavorizate ori din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia și nici că ar exista o condiționare a ocupării unui post prin anunț sau concurs, lansat de angajator, ori de reprezentantul acestuia, de apartenență la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, de vârsta, de sexul, sau orientarea sexuală, respectiv de convingerile candidaților.

Recurentul-reclamant a criticat și introducerea de către instanța de fond în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, această entitate neputând sta ca parte în cauză, întrucât are activitate jurisdicțională pronunțând hotărâri, conform atribuțiilor în materia discriminării, parte fiind doar A., cu care reclamantul a înțeles să se judece.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția netimbrării recursului declarat de reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii 778/20.10.2021 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a reținut în sarcina reclamantului o fapta de discriminare și s-a decis sancționarea acestuia cu 2000 RON, în temeiul art. 2 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 137/2000.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanță, prin respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii, iar împotriva acestei soluții reclamanta a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat și argumente ce țin de fondul cauzei, care constituie, în fapt, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinței recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere doar criticile care sunt de natură a susține cazurile de casare invocate, întrucât o reiterare a susținerilor formulate în fața instanței de fond, cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate, nu îndeplinește cerința calificării acesteia drept critici în recurs.

În continuare, examinând sentința recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta devine incident "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În speță, subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a invocat existența unei motivări contradictorii a sentinței recurate, ca urmare a constatării legalității actului administrativ contestat, precum și lipsa unei motivări în ceea ce privește apărările reclamantului, formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește pretinsa contradictorialitate a considerentelor, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat acest motiv de recurs prin raportare la hotărârea emisă de CNCD, atacată în prezenta cauză, și nu la sentința recurată, în realitate, acesta reiterând aspecte ce țin de fondul cauzei. Or, astfel de argumente nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar, care este chemată să răspundă exclusiv motivelor de nelegalitate aduse sentinței instanței de fond. Împrejurarea că prima instanță a reținut legalitatea actului administativ contestat față de care reclamantul a invocat motive contradictorii, nu poate conduce în mod direct la concluzia că hotărârea recurată cuprinde, de asemenea, o motivare contradictorie, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată, instanța de control judiciar nu poate da eficiență nici criticilor recurentului-reclamant privind neanalizarea de către primul judecător a unor aspecte, câtă vreme motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept expuse de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

În speță, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 22 alin. (2) și cele ale art. 425 C. proc. civ. și prezentat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate. Cât privește criticile referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii la situația juridică în cauză, ele vor fi avute în vedere cu ocazia examinării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar", fiind incidente în cauză și argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României), conform cărora:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Din cuprinsul sentinței recurate rezultă că judecătorul fondului a trecut prin filtrul propriei analize elementele de fapt și de drept ale cauzei, dar și susținerile tuturor părților. Dacă argumentele și probele administrate de către intimată au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate, acest lucru nu poate echivala cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei, ori cu lipsa motivării soluției pronunțate.

În acest context, instanța de control judiciar reține că sentința recurată îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a procedat la sintetizarea criticilor formulate de acesta prin cererea de chemare în judecată și a apreciat că argumentele prezentate nu pot fi reținute, față de dispozițiile art. 2 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 137/2000, prezentând apoi în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată asupra unui motiv de nelegalitate invocat nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În cadrul controlului judiciar se reține că soluția primei instanțe este corectă și se impune a fi menținută pentru considerentele care vor fi arătate în cele ce urmează:

Recurentul-reclamant a invocat, în esență, interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, considerând că aceata ar fi trebuit să constate că, prin Hotărârea nr. 778/20.10.2021, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat greșit că reclamantul a săvârșit fapta de discriminare reclamată.

Înalta Curte apreciază ca fiind relevante în cauză dispozițiile art. 2 alin. (1-3) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora:

"Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale."

În ceea ce privește examinarea condițiilor necesare identificării unei posibile discriminări, din economia dispozițiilor ordonanței rezultă că, pentru a fi în prezența unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile); existența unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricția sau preferința să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute de lege.

Înalta Curte nu poate valida susținerile recurentului-reclamant, apreciind că dispozițiile menționate anterior au fost corect aplicate situației de fapt dovedită în cauză.

Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că, la baza investigației efectuate de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stat sesizarea petentei A., prin care s-a reclamat existența unor fapte de discriminare pe criterii etnice a cetățenilor români, necunoscători ai limbii maghiare, prin faptul că Primăria Sfântu Gheorghe a postat în luna decembrie 2020 pe pagina oficială de internet un anunț cu privire la organizarea unui concurs în vederea ocupării posturilor de Consilier (S), clasa I, gradul profesional principal, Consilier (S), clasa I, gradul profesional asistent și Consilier (S), clasa I, gradul profesional debutant, iar printre condițiile impuse pentru ocuparea unui astfel de post a fost și cunoașterea unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene, dovedită cu documente care să ateste deținerea competenței, emise în condițiile legii - nivel bază.

Prin actul atacat, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că prin impunerea pentru înscrierea la concurs a condiției de a cunoaște o limbă străină, oficială a Uniunii Europene, a fost încălcat dreptul cetățenilor români nevorbitori de limba maghiară de a accede la o astfel de funcție.

Partea reclamantă s-a apărat în sensul inexistenței discriminării din moment ce demersul autorității executive a administrației publice locale viza formarea unui aparat de specialitate de înaltă ținută profesională, care cunoaște și o limbă străină din limbile oficiale ale Uniunii Europene și că nu se poate reține că populația de etnie maghiară este avantajată față de vorbitorii limbii române, în condițiile în care examenele se susțin în limba română.

Înalta Curte reține că funcția de consilier în cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Sfântu Gheorghe nu presupune atribuții specifice de relații cu publicul, astfel că nu era necesară impunerea condiției de a cunoaște o limbă străină, oficială a Uniunii Europene, în vederea participării la concurs, o astfel de condiție nefiind adecvată și justificată în mod obiectiv. În condițiile în care populația Municipiului Sfântu Gheorghe este formată majoritar din cetățeni de etnie maghiară, iar limba maghiară este limbă oficială a Uniunii Europene, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că persoanele de limbă maternă (limba română) au fost dezvantajate comparativ cu cele de limbă maternă maghiară, fiind limitat astfel în mod nejustificat accesul la un loc de muncă a celor dintâi. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cuprinsul anunțului nu a fost indicată în mod expres limba oficială a Uniunii Europene de care era nevoie în activitatea desfășurată în cadrul posturilor scoase la concurs, fiind astfel facilitat accesul cetățenilor români de etnie maghiară la ocuparea unui astfel de post, aceștia fiind vorbitori de limbă maghiară, care este o limbă străină, oficială a Uniunii Europene.

În acest context, condiționarea participării la concurs de cunoașterea unei limbi oficiale a Uniunii Europene reprezintă un criteriu discriminatoriu, aparent neutru, care dezvantajează persoanele vorbitoare de limba română, reclamanții nefăcând dovada existenței unei justificări obiective a unei astfel de condiții.

Instanța de control judiciar consideră că este îndeplinită și condiția comportamentului activ prin publicarea anunțului de organizare a concursului, cu includerea acestei condiții, care are ca efect limitarea nejustificată a accesului la un loc de muncă a cetățenilor români, care nu vorbesc o limbă străină, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi reținută în sarcina reclamantului fapta de discriminare indirectă.

În ceea ce privește motivul de recurs privind greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și ale Legii nr. 188/1999 care erau abrogate atât la momentul nașterii raportului juridic litigios, cât și la data judecării cauzei, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond nu s-a fundamentat pe aceste prevederi legale, ci pe cele prevăzute de O.G. nr. 137/2000, reținând, în esență, că exercitarea atribuțiilor de serviciu ale unui consilier în cadrul primăriei, cu condiția cunoașterii unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene, nu este justificată obiectiv, iar metoda nu este adecvată și necesară. Instanța de fond a făcut referire la prevederile Legii nr. 215/2001 și ale Legii nr. 188/1999 pentru a evidenția reglementările privind utilizarea limbilor minorităților naționale în administrația publică locală, însă acest din urmă aspect nu prezintă relevanță în prezenta cauză, prin raportare la obiectul litigiului pendinte, instanța fiind chemată să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității hotărârii CNCD prin care s-a reținut existența unei fapte de discriminare în sarcina reclamantului, din perspectiva dispozițiilor O.G. nr. 137/2000. Drept urmare, criticile de nelegalitate nu sunt de natură a conduce la reformarea sentințe, o eventuală admitere a recursului pentru acest motiv fiind lipsită de finalitate, în raport de cele arătate anterior.

În ceea ce privește modul în care a fost stabilit cadrul procesual din prezenta cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante dispozițiile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

Acestor dispoziții le corespund, în materia specială a contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept."

Așadar, în măsura în care natura juridică a litigiului impune, pentru respectarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât și a principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., părților litigante le este conferită posibilitatea de a solicita extinderea cadrului procesual.

Trebuie subliniat însă că, deși specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezența în proces a unor terți, dispozițiile art. 78 din C. proc. civ. și cele ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 obligă instanța de judecată doar la punerea în discuția părților a necesității introducerii în cauză a altor persoane, însă nu-i conferă acesteia și posibilitatea de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv, în contra dreptului de dispoziție al părților, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că prin încheierea din 15 septembrie 2022, instanța de fond a pus în discuție introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar reprezentantul convențional al reclamantului, prezent la acel termen de judecată, a fost de acord cu introducerea acestuia în cauză.

Astfel, instanța de fond a manifestat rol activ în acord cu prevederile art. 22 C. proc. civ.,a respectat principiul contradictorialității și a dat curs prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., respectiv art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, punând în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a CNCD, acesta fiind emitentul actului administrativ atacat.

Instanța de control judiciar subliniază că acțiunea în anularea unui act administrativ se formulează în contradictoriu cu emitentul actului respectiv, or, în condițiile în care, prin demersul judiciar pendinte s-a solicitat de către reclamant anularea hotărârii nr. 778/20.10.2021, al cărei emitent este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în mod corect a reținut prima instanță că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe împotriva sentinței civile nr. 813 din data de 5 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.