Decizia nr. 3797/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Primarul Orașului Cristuru Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat: anularea Hotărârii nr. 435/26.05.2021 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nelegală și neîntemeiată; obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată. La data de 28.01.2022, A. a depus la dosar cerere de intervenție principală, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea cererii care face obiectul acestui dosar, ca temeinică și legală. La data de 09.02.2022, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să aprecieze asupra oportunității examinării admisibilității acțiunii judecătorești, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv (art. 78 alin. (2) C. proc. civ.). La data de 09.02.2022, reclamantul a precizat cadrul procesual pasiv, arătând că solicită introducerea în prezenta cauză și a B., acesta fiind autoarea sesizării adresate pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Prin încheierea din 10.02.2022 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, B.. La data de 15.03.2022, pârâta B. a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La data de 15.03.2022, pârâta B. a depus întâmpinare la cererea de intervenție principală, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție, în principal, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca nefondată. La termenul de judecată din data de 24.03.2022, prin încheiere, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (2) din C. proc. civ. și având în vedere argumentele expuse în ședință publică, a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție principală formulată de petenta A..

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 720 din 8 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul Orașului Cristuru Secuiesc, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 720 din 8 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C. - Primarul Orașului Cristuru Secuiesc a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că "D." este o publicație lunară, fiind înregistrată în acest fel, având un număr ISSN. România a ratificat prin Legea 282/2007 Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, iar, prin art. 5 lit. e), s)-a angajat să o pună în aplicare în privința limbii maghiare și în unități administrativ-teritoriale cum este Cristuru Secuiesc. România a ratificat prin Legea 199/1997 Carta Europeană a autonomiei locale, principiile acelei Carte fiind puse în practică inclusiv prin Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019). Dat fiind faptul că editarea unor publicații nu este dat în mod expres prin lege în competența altor autorități publice obligația asumată de către România - raportată la orașul Cristuru Secuiesc - la care a făcut referire mai sus se poate realiza inclusiv prin editarea de către autoritățile publice din oraș a unei publicații periodice în limba maghiară. Având în vedere toate acestea, este evident, că editarea publicației lunare "D." de către autoritățile locale este legală, reprezentând punerea în aplicare a unei obligații asumate de către România. Fiind o publicație editată în altă limbă decât cea română și care se face public pe teritoriul României, în opinia sa, în cazul acesteia sunt relevante și aplicabile prevederile Legii 500/2004, care ca regulă generală prevede că tot conținutul ei ar trebui tradus și în limba română. Dat fiind faptul că autoritățile publice din oraș crează numai cadrul legal pentru editarea publicației "D.", conținutul ei (adică articolele din publicație) fiind realizat în mod voluntar de către diferite persoane din oraș, în acest caz sunt incidente și prevederile art. 9 din Convenția Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (ratificată de România prin Legea 33/1995), care prevede următoarele: "7. Părțile se angajează să recunoască faptul că dreptul la libertatea de expresie a fiecărei persoane aparținând unei minorități naționale include libertatea de opinie și libertatea de a primi și a comunica informații sau idei în limba minoritară, fără ingerințe ale autorităților publice și independent de frontiere. Părțile nu vor crea obstacole în calea înființării și utilizării mijloacelor de informare scrisă de către persoanele aparținând minorităților naționale." Așa cum rezultă din cele descrise anterior, publicația în cauză este realizată și difuzată în mod perfect legal, iar din această prevedere din Convenție rezultă că nici în principiu nu pot exista prevederi legale care ar crea vreun obstacol în calea editării publicației. Prin urmare, CNCD ar fi trebuit să se situeze pe poziția celor doi membri care au formulat opinie separată și ar fi trebuit să respingă cererea reclamantei din Dosarul CNCD nr. 750/2020 pe motiv că fapta reclamată este bine întemeiată legal și nu constituie discriminare. A mai susținut recurentul că, în mod eronat, a reținut prima instanță dispozițiile art. 31 din Constituție, în condițiile în care conținutul publicației nu este informație de interes public pentru că articolele din publicație nu corespund definiției noțiunii "informație de interes public", fiind scrise de către diverse persoane particulare, în mod voluntar, în timpul lor liber.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esență, a susținut că prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant se limitează să reia aspecte care au fost deja prezentate instanței de fond și care, lipsindu-le temeinicia juridică și logică, au fost deja analizate și respinse în mod temeinic de aceasta. În opinia sa, tot conținutul publicației editată de Consiliul Local al Orașului Cristuru Secuiesc, care este o autoritate administrativă autonomă deliberativă care aparține aparatului administrativ al statului român pe teritoriul căruia limba oficială este limba română, trebuie să fie editat cu prioritate în limba oficială de stat.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 16 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. Petenta A. a formulat cerere de intervenție accesorie. A susținut că a depus cererea în calitate de persoană juridică care are printre obiective apărarea drepturilor și intereselor comunității maghiare din România, inclusiv drepturile lingvistice. A solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Prin încheierea din 21.03.2024, s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de petenta A., reținându-se, în esență, că a fost analizată de prima instanță condiția interesului prevăzută de dispozițiile art. 61 C. proc. civ., ce trebuie îndeplinită atât în cazul cererii de intervenție principale, cât și a cererii de intervenție accesorie, concluzionându-se că A. nu are un interes propriu, actual, concret de a interveni în procesul de față, aspect nerecurat de aceasta odată cu fondul cauzei și care a intrat în puterea lucrului judecat. Recurentul-reclamant a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulând următoarele întrebări: "La stabilirea naturii unei informații (în concret dacă este sau nu de interes public) pe lângă criteriile de la art. 2 din Legea nr. 500/2004 pot sau nu fi avute în vedere și alte considerente (de exemplu mediul în care acea informație a fost făcută public)? Interpretarea corectă a excepției de la art. 5 pct. c) din Legea nr. 500/2004 este aceea că se referă la toate publicațiile redactate în limbile minorităților naționale indiferent de persoana editorului sau numai la publicațiile redactate în limbile minorităților naționale care au fost editate de către minoritățile naționale? În acest din urmă caz, care sunt condițiile pe care o publicație trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi considerată ca fiind a unei minorități naționale în sensul art. 5 pct. c) din Legea nr. 500/2004?" Pentru termenul din 16 mai 2024, petentul E., a formulat cerere de intervenție accesorie, prin care, în esență, a susținut că este persoană fizică care publică în mod curent în publicatia D.. Hotărârea CNCD vizează dreptul său de a mai publica și de a primi informații care se publicau în acea publicatie, făcând trimitere la dosarul nr. x/2019. La termenul de judecată din 12 septembrie 2024, Înalta Curte a constatat că cererea de intervenție accesorie formulată de către petentul E. este inadmisibilă în principiu, întrucât, raportat la argumentele invocate de către parte, nu se poate reține un interes legitim de participare la prezentul litigiu al persoanelor posibile destinatare ale publicației cu privire la care a fost emis actul atacat în prezenta cauză, astfel cum a invocat petentul. La același termen de judecată, în ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de recurs a reținut că această cerere este inadmisibilă, în speță nefiind vorba despre o veritabilă chestiune de drept, fiind vorba despre o chestiune de fapt asupra căreia instanța de control judiciar urmează să aprecieze în raport de probele concrete existente în litigiul de față. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Hotărârea nr. 435 din data de 25.05.2021, emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă petiția formulată de pârâta B. prin care s-a reclamat faptul că publicația locală "D.", editată de către Primăria a orașului Cristuru Secuiesc, este redactată exclusiv în limba maghiară, aplicându-se totodată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4000 de RON în sarcina UAT Cristuru Secuiesc. În motivarea hotărârii, Colegiul director a reținut că practic "D." nu este o publicație propriu-zisă, ci "o informare în format tipărit al autorității locale care se oferă localnicilor. Această informare conține și informații de interes public și informații de altă natură. Conform legislației, informațiile de interes public trebuie comunicate de către autorități în limba română, respectiv în limbile minorităților naționale când este cazul. Trebuie subliniat faptul că publicarea informațiilor de interes public nu limitează dreptul de a utiliza limba maternă". S-a mai reținut prin hotărârea atacată că nepublicarea informațiilor de interes public de către UAT Cristuru Secuiesc în "D." și în limba română reprezintă discriminare întrucât creează o diferențiere pe criteriul lingvistic care îngrădește exercitarea dreptului de acces la informațiile de interes public, refuzând astfel acordarea unor drepturi și facilități. Pârâtul C.N.C.D. a reținut că au fost îndeplinite condițiile cumulative ale faptei de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, și că reclamanta UAT Cristuru Secuiesc a săvârșit o astfel de faptă de discriminare, deoarece nu a respectat dreptul legal de a oferi posibilitatea accesului tuturor cetățenilor la informații cu caracter public. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Primarul Orașului Cristuru Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 435/26.05.2021 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nelegală și neîntemeiată. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Înalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Art. 10 din același act normativ prevede următoarele:"Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: (…) h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități." Potrivit dispozițiilor art. 31 din Constituția României: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. (...)" În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2004, orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoțit de traducerea sau de adaptarea în limba română. Înalta Curte constată că UAT Cristuru Secuiesc, prin autoritățile publice locale constitute la nivelul său, a înțeles să difuzeze, prin intermediul publicației "D." editată de către Primăria a orașului Cristuru Secuiesc, care este redactată exclusiv în limba maghiară, și informații de interes public, aceste informații trebuind traduse în limba română, întrucât, în caz contrar, accesul la informațiile de interes public este restricționat pe criterii lingvistice, aspect sesizat de CNCD cu prilejul emiterii hotărârii contestate. Prin urmare, exercitarea dreptului de acces la informațiile de interes public conținute în publicația "D." este condiționată de cunoașterea limbii maghiare, context în care tratamentul diferențiat are ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, iar acest tratament nu este justificat obiectiv de un scop legitim, în contextul în care dispozițiile legale incidente în speță impun obligația traducerii sau de adaptare în limba română a oricărui text scris sau vorbit într-o limbă străină, având caracter de interes public. Dreptul cetățenilor la informații de interes public, implicit dreptul de acces la informații privind evenimente de interes public organizate de autoritățile publice locale, nu poate fi îngrădit/limitat, decât în ipoteza în care aspect de îngrădiri sunt prevăzute de lege, sunt necesare într-o societate democratică și sunt proporționale cu scopul urmărit. De asemenea, pentru a nu fi apreciate discriminatorii, în sensul O.G. nr. 137/2000, îngrădirile dreptului cetățeanului la informațiile de interes public trebuie să fie aplicate nediferențiat, fără legătură cu naționalitatea/etnia persoanei și fără a fi de natură a o poziționa pe aceasta într-o poziție dezavantajoasă în raport de cetățeanul aparținând altei naționalități/etnii. Mai mult, publicarea informațiilor de interes public prin intermediul unei publicații integral în limba maghiară este de natură a defavoriza în mod nejustificat un grup de persoane/o comunitate, compusă din cetățeni vorbitori de limbă română și necunoscători ai limbii maghiare, având în vedere că aceștia, prin comparație cu vorbitorii de limbă maghiară, nu au avut acces efectiv la informațiile privind evenimentele/știrile locale de interes pentru toți rezidenții. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport susținerile recurentului privind faptul că, în opinia sa, editarea publicației lunare "D." de către autoritățile locale este legală, prin raportare la Legea 282/2007 Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare ori la art. 9 din Convenția Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (ratificată de România prin Legea 33/1995), în condițiile în care, în cauză, problema litigioasă este existența unei fapte de discriminare prin difuzarea, prin intermediul publicației "D." editată de către Primăria orașului Cristuru Secuiesc, care este redactată exclusiv în limba maghiară, și a unor informații de interes public, care, potrivit legislației, trebuie comunicate de către autorități în limba română, iar nu legalitatea editării publicației "D." în sensul invocat de recurent. După cum în mod corect a observat pârâtul C.N.C.D., dreptul minorităților naționale de a-și exprima identitatea etnică, culturală, lingvistică și religioasă nu justifică și nu poate fi folosit ca argument pentru a nu fi respectate drepturi garantate prin lege tuturor cetățenilor, în speță fiind dreptul de acces la informații de interes public. În acest context, în mod corect a distins prima instanță cu privire la rolul esențial diferit pe care îl are limba oficială a unui stat în raport cu limba unei minorități naționale, în sensul că, în timp ce limba minorității naționale realizează doar interesele acesteia, limba oficială a statului realizează interesele tuturor cetățenilor, inclusiv ale celor aparținând celorlalte minorități naționale. Cu alte cuvinte, limba oficială a statului fiind prevăzută prin Constituție, pe de o parte, statului îi revine obligația de a organiza un mecanism complex și adecvat prin care să asigure tuturor cetățenilor posibilitatea de a o învăța/cunoaște, iar, pe de altă parte, cetățenii sunt îndreptățiți să-și exercite drepturile prin intermediul limbii oficiale, iar autoritățile publice nu pot restrânge în vreun fel această prerogativă a cetățenilor fără a oferi alternative viabile, cum vădit nelegal și discriminatoriu a procedat reclamantul. Cu privirile la susținerile recurentului-reclamant privind incidența dispozițiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 500/2004, invocate de altfel și în fața primei instanțe, Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că sunt inaplicabile în cauză, cât timp publicația "D." este editată de o autoritate publică locală, prin utilizarea de fonduri publice, conține și informații de interes public și nu reprezintă o publicație a minorităților naționale care să fie editată exclusiv din fondurile acesteia sau alte fonduri private. De asemenea, faptul că art. 5 lit. c) din Legea nr. 500/2004 prevede că "Nu fac obiectul prezentei legi: (...) c) publicațiile redactate integral sau parțial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităților naționale; (...)"are doar semnificația că aceste publicații nu intră sub incidența acestei legi, iar nu că dispoziția în discuție ar reglementa un anumit statut publicațiilor în discuție, cum eronat consideră recurentul. În aceste condiții, prin Hotărârea nr. 435/26.05.2021, în mod corect pârâtul C.N.C.D. a constatat că restricționarea accesului reclamantului la informațiile de interes public, difuzate de UAT Cristuru Secuiesc, prin autoritățile publice locale constitute la nivelul său, respectiv prin intermediul publicației "D." exclusiv în limba maghiară, constituie o faptă de discriminare pe criterii lingvistice, în înțelesul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Prin urmare, discriminarea privește comunicarea unor informații de interes public exclusiv în limba maghiară, astfel că nu prezintă relevanță susținerea reclamantului că s-a "adresat instituțiilor publice din diferite omenii de a publica articole în limba română în ziar". În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, prin raportare la susținerile părților și la probele administrate în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,