ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.03.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., anularea hotărârii nr. 36 din 23.01.2019, emisă de Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 950 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 București, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, anularea hotărârii nr. 36 din 23.01.2019, emisă de Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării. În susținerea căii de atac, reclamantul a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, consecutivă stabilirii greșite a situației de fapt. A menționat reclamantul că O.G. nr. 137/2000 reglementează mecanismele prin care orice tip de discriminare poate fi sancționat și eliminat, însă, în sentința pronunțată, prima instanță a reținut eronat că hotărârea nr. 36 din 23.01.2019, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat că recurentul a săvârșit o faptă de discriminare, a fost emisă cu respectarea unor astfel de mecanisme. A arătat recurentul că afirmațiile sale din cadrul ședinței de consiliu local din data de 30.05.2018 au fost analizate izolat, făcându-se abstracție de contextul mai larg în care acestea au fost exprimate, respectiv de faptul că discuțiile contradictorii dintre acesta și intimatul - pârât B. și-au avut punctul de plecare în dificultatea intimatului de a înțelege obiectiv subiectul dezbaterii la care participa, adresând întrebări fără legătură cu acesta. Totodată, a învederat recurentul că nu a existat o diferențiere de tratament și o situație comparabilă între intimatul-pârât B. și ceilalți consilieri locali, întrucât aceștia din urmă nu au adus în discuție aspecte care nu țineau de subiectele dezbătute, astfel că nu s-a impus cenzurarea lor. De asemenea, ceilalți consilieri locali stăpânesc foarte bine limba română, astfel că nu a fost necesară recomandarea de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare în această limbă. În opinia recurentului, pârâtului nu i-a fost atins niciun drept dintre cele recunoscute și ocrotite de lege, iar afirmațiile făcute de recurent și analizate de instanță nu au avut nicio legătură cu cetățenia franceză a intimatului-pârât ci, dimpotrivă, au avut la bază motive obiective, generate de faptul că, în cadrul ședinței de consiliu local din data de 30.05.2018, doar intimatul-pârât B. a fost cel care a avut intervenții care nu aveau legătură cu proiectul pus în dezbatere, lăsând senzația că nu înțelege subiectul acesteia, motiv pentru care, constând că pârâtul B. are dificultăți de exprimare în limba română, recurentul a formulat recomandarea de a învăța această limbă în vederea unei mai bune comunicări. Astfel, a apreciat recurentul că nu a existat nicio legătură de cauzalitate între pretinsul tratament diferențiat și criteriul de discriminare reținut de instanța de fond (dubla cetățenie, română și franceză, a pârâtului B.). În concluzie, recurentul apreciază că sentința atacată este nelegală, aceasta fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează faptele de discriminare și stabilesc criteriile care se impun a fi îndeplinite cumulativ pentru a se reține săvârșirea unei astfel de fapte.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul - pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind, în esență, că nu se poate reține o aplicare sau interpretare eronată a dispozițiilor normative incidente cauzei, în contextul în care judecătorul fondului a demonstrat că, în speță, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, elementele constitutive ale faptei de discriminare, existând raport de cauzalitate între criteriu și tratament, iar autorul unei astfel de fapte este reclamantul, drept autor al afirmațiilor ce au adus atingere dreptului său la demnitate, fără a avea o justificare obiectivă și fără a exista un scop legitim.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 9 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Examinând criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aduse de recurent manierei în care prima instanță a dezlegat chestiunea existenței faptei de discriminare, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, câtă vreme nu se poate reține că hotărârea recurată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin textele normative apreciate de recurent ca fiind eronat aplicate de prima instanță, legiuitorul a reglementat astfel: - art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." - art. 15 din același act normativ: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. Se observă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca ilicit contravențional în sensul dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv caracterul public al comportamentului, scopul sau vizarea lezării dreptului la demnitate prin discriminare și criteriul de discriminare. Totodată, în virtutea art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru reținerea discriminării este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor elemente constitutive: existența unui tratament diferit, existența unui criteriu ca motiv determinant al tratamentului diferit, atingerea adusă unui drept sau unei libertăți și absența unei justificări obiective. Din elementele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține, în limitele învestirii sale generate de memoriul de recurs (prin care au fost, în realitate, contestate doar parte dintre aspectele dezlegate de prima instanță) că activitatea/acțiunea apreciată ca având natura unei fapte de discriminare a fost cea constând în comportamentul recurentului, în calitatea acestuia de Primar al Sectorului 4 București, manifestat public cu ocazia ședințelor de consiliu local din datele de 30.05.2018 și 25.07.2018, prin care acesta s-a adresat consilierului local B., în cadrul dezbaterilor asupra unor proiecte supuse analizei, într-o manieră prin care a pus în discuție, în raport de naționalitatea sa franceză și de dubla sa cetățenie (inclusiv cea franceză) a capacității unui astfel de consilier locat de a citi și scrie bine în limba română, recurentul afirmând că sus indicatul consilier local are o deficiență majoră de înțelegere, denumită în limbajul specific "analfabetism funcțional". Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că afirmațiile analizate nu au fost extrase din context și nu au fost examinate izolat, ci prin aprecierea în ansamblu a comportamentului recurentului față de intimatul B.. Concluziile primei instanțe au fost, de altfel, confirmate chiar de aspectele învederate de recurentul-reclamant în cuprinsul motivelor de recurs, unde acesta a recunoscut că scopul afirmațiilor sale a fost de a evidenția ceea ce acesta numește "dificultăți de comprehensiune a limbii române" întâmpinate de consilierului local B.. Or, un astfel de aspect se traduce în limbajul juridic folosit de O.G. nr. 137/2000 în existența unui comportament care are ca scop sau care vizează atingerea demnității umane, fiind suficient a se constata cea mai mică culpă și fără a exista o intenție de a discrimina. Din această perspectivă, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că intimatul - pârât B. nu a fost cenzurat, în intervențiile sale din cadrul ședințelor consiliului local, prin indicarea faptului că aspectele expuse nu au legătură cu obiectul dezbaterilor purtate, ci acestuia i-au fost, în mod public și repetat, contestate capacitățile de a scrie și citi în limba română, fiind chiar evocat un analfabetism funcțional. Or, un astfel de context este apt a crea o atmosferă degradantă, umilitoare sau ofensatoare la adresa unei persoane de naționalitate franceză, ce a dobândit, însă, cetățenia română și ale cărei competențe lingvistice în materia limbii române au fost supuse, de către autoritățile statale, unei examinări oficiale, cu ocazia acordării unei astfel de cetățenii (conform art. 8 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române). O astfel de atmosferă reprezintă, prin chiar voința legiuitorului exprimată în conținutul normativ art. 15 din O.G. nr. 137/2000, o atingere adusă dreptului la demnitate, ocrotit inclusiv de o astfel de prevedere legală, motiv pentru care, contrar celor susținute de recurent, instanța de control judiciar consideră că judecătorul fondului a evaluat corect îndeplinirea în cauză a condiției lezării unui drept recunoscut de lege (dreptul intimatului - pârât B. la demnitate). Totodată, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva atributelor discriminării, recurentul interpretează eronat noțiunea de "situație comparabilă". Astfel, situația premisă relevantă sub acest aspect este cea a calității pârâtului B. de consilier local în cadrul Consiliului local al Sectorului 4, iar nu activitatea acestuia în cadrul ședințelor Consiliului local sau numărul de intervenții or aspectele evocate cu ocazia unor astfel de intervenții, fiind irelevant numărul sau tipul de intervenții al altor consilieri locali. De asemenea, instanța de control judiciar subliniază, o dată în plus, că intimatul - pârât a dobândit cetățenia română, motiv pentru care se afla într-o situație comparabilă cu cea a celorlalți consilieri locali. Cât privește tratamentul diferit aplicat de recurent intimatului - pârât B., instanța de control judiciar observă că, prin chiar motivele de recurs, reclamantul afirmă că întrucât "ceilalți consilieri locali stăpânesc foarte bine limba română (...) nu a fost necesară recomandarea de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare", fapt ce confirmă îndeplinirea unei astfel de condiții necesare reținerii discriminării (tratament diferit). De asemenea, instanța de control judiciar observă că aspectul reținut cu titlu de criteriu aferent aplicării tratamentului diferit a fost cel al cetățeniei, afirmațiile recurentului din cadrul ședințelor consiliului local făcând trimitere expresă la cetățenia franceză a intimatului. Activitatea intimatului - pârât în cadrul ședințelor consiliului local nu are relevanță în planul determinării criteriului ce a generat aplicarea unui tratament diferit și nici nu poate reprezenta o justificare obiectivă a acestuia, cu atât mai mult cu cât prin comportamentul manifestat în public ce a fost descris în paragrafele anterioare nu a fost vizat obiectul chestiunilor evocate de intimatul - pârât în cuprinsul intervențiile sale, ci capacitatea intimatului de a scrie și citi în limba română. Nefondate sunt și susținerile recurentului privind nestabilirea unei legături de cauzalitate între tratamentul diferit și criteriul cetățeniei franceze a intimatului - pârât B., câtă vreme, din contextul integrat al declarațiilor recurentului referitoare la dificultățile de comprehensiune a limbii române clamate de recurent ca fiind întâmpinate de intimatul - pârât, în calitatea sa de consilier local al Sectorului 4, rezultă că rațiunea primară a acestora a fost cea a faptului că pârâtul nu este vorbitor nativ de limba română, recurentul afirmând chiar în motivele de recurs că "pârâtul nu se exprimă bine în limba română, aspect pe care sunt convins că îl va îmbunătăți în timp". În raport de astfel de elemente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este conformă prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 București împotriva sentinței civile nr. 950 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.