ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5939/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 300/03.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Napoca, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.01.2019, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a formulat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, A., cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 660 din data de 15.11.2017 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2017, ca nelegală.

Prin sentința civilă nr. 146 pronunțată la data de 8 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar rejudecând pe fond cauza, admiterea acțiunii în contencios administrativ, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea recurată este criticată sub aspectul interpretării și aplicării eronate a normelor de procedură instituite de Ordinul privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și Discriminării publicată în Monitorul Oficial al României nr. 348/06.05.2008, a Legii nr. 60/1991 și a O.U.G. nr. 137/2000.

Sub un prim aspect se arată de către recurent că în mod nelegal instanța de fond a considerat că plângerea/sesizarea cu nr. x/22.06.2017 a A. nu a rămas fără obiect, atâta vreme cât solicitarea cu nr. x/21.06.2017 formulată de Asociația "B." a fost soluționată prin autorizația cu același număr, în sensul că manifestarea publică a fost aprobată în data de 1 iulie 2017 între orele 10:00-12:00 pe traseul indicat cu estimarea unui număr de 300 de persoane cu obligația respectării Legii nr. 61/1990, evenimentul având loc conform aprobării primite.

Arată recurentul că deși la data la care a fost citat cu privire la existența sesizării formulate de către A. în fața CNCD, cât și la data la care a fost citat cu privire la ședința de mediere, evenimentul era deja aprobat, cu toate acestea excepția lipsei obiectului petiției a fost respinsă pentru motive ce au excedat obiectului acestuia, respectiv deși s-a acordat aviz favorabil, au existat numeroase cereri în acest sens, sau Consiliul director ia act și de data la care a fost înaintată petiția către CNCD și răspunsul Primăriei, respectiv 21 iunie 2012, nefiind precizată ora, astfel că se poate preconiza că răspunsul primăriei a venit după sesizarea CNCD.

Arată recurentul că motivele de respingere a excepției lipsei de obiect sunt nelegale atâta vreme cât obiectul sesizării era clar, respectiv medierea între petent și partea reclamată în vederea organizării evenimentului în data de 01.07.2017, însă evenimentul era deja aprobat. Pe cale de consecință consideră recurentul că motivele suplimentare, și care nu au legătură cu obiectul sesizării inițiate de A. nu pot fi primite ca motive de respingere a excepției lipsei obiectului petiției, fiind nelegale și străine de obiectul clar precizat de petentă, și anume "medierea în vederea organizării evenimentului de tip C.".

Sub un al doilea aspect arată recurentul că nu a existat din partea acestuia nicio tergiversare în ce privește desfășurarea marșului C., întrucât la toate solicitările de autorizare s-a răspuns în aceeași zi, motiv pentru care nu se poate reține că soluționarea, în mod nefavorabil a sesizărilor reprezintă o discriminare, întrucât de îndată ce organizatorii au precizat un traseu liber de evenimente, acest eveniment a fost aprobat.

În ce privește reținerile instanței de fond în sensul existenței unei forme de discriminare indirectă în raport de faptul că organizarea evenimentului a fost aprobată după refuzarea unui număr de 22 de cereri, arată recurentul că nu a negat faptul că intimata a formulat un număr de 22 de cereri, însă arată că s-a ajuns la acest număr întrucât organizatorii evenimentului au formulat mai multe cereri într-o singură zi.

După o prezentare a celor 22 de cereri formulate de intimată, precum și a răspunsurilor emise de recurent acestor cereri, susține recurentul că nu poate fi considerată discriminare împrejurarea că printr-un singur răspuns s-au soluționat mai multe cereri.

În ce privește refuzul aprobării cererilor formulate de către comunitatea LGBT, arată recurentul că acest refuz a avut de fiecare dată argumente bazate pe reglementările art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 care interzic desfășurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în același loc sau pe aceleași trasee, indiferent de caracterul acestora.

În plus, susține recurentul că cererile pentru organizarea adunărilor publice se aprobă cu respectarea dispozițiilor legale, în ordinea depunerii lor. Astfel arată recurentul că în contextul dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 coroborat cu răspunsurile adresate comunității LGBT, soluția autorității locale raportat la fiecare dintre cererile comunității LGBT a fost justificat de factori obiectivi și străini de orice discriminare. Autoritatea locală a răspuns prompt la fiecare dintre solicitări, și de îndată ce organizatorii au indiciat un traseu liber de alte evenimente, acesta a fost organizat, fiind comunicat în acest sens acceptul privind organizarea evenimentului.

În acest context, arată recurentul că nu există nicio tergiversare întrucât au existat evenimente aprobate anterior, iar prima solicitare a comunității LGBT a fost la data de 08.06.2017 iar autorizarea a fost deja emisă la data de 21.06.2017, când organizatorii au formulat o solicitare nouă pe un traseu liber.

Cu respectarea prevederilor legale și promovând egalitatea de șanse pentru toate categoriile de grupuri organizatoare, cererile s-au aprobat în ordinea depunerii lor, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare așa cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000. Refuzul solicitărilor comunității LGBT au avut o justificare legală și obiectivă fiind o consecință legitimă a aplicării art. 5 din Legea nr. 60/1991

Intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. nu au formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Intimata-pârâtă A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la existența unei discriminări izvorâte din faptul că la nivelul Primăriei municipiului Cluj-Napoca nu permite exercitarea dreptului la întrunire în cazul marșului de tip C. ce urmează să aibă loc la data de 1 iulie în municipiul Cluj-Napoca.

Prin Hotărârea nr. 660/15.11.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare indirectă, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

In acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și A., anularea Hotărârii nr. 660/15.11.2017 prin care s-a decis că fapta sesizată reprezintă discriminare indirectă conform art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, prin sentința recurată, acțiunea fiind respinsă, recurentul-reclamant formulând critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Amintește Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice", iar potrivit art. 2 alin. (4) din același act normativ: "(4)Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale".

Totodată, potrivit art. 20 alin. (6) din același act normativ "persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice."

Din cuprinsul acestor dispoziții legale citate, rezultă că pentru a fi în prezența unei discriminări, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza criteriilor enunțate de legiuitor, inclusiv apartenența la o categorie profesională, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

De asemenea, pentru a se constata existența unei stări de discriminare nu este suficient să se afirme că există o faptă de discriminare, ci, este necesar probarea existenței acestei fapte, în materie de discriminare sarcina probei fiind partajată între cel ce invocă discriminarea și cel acuzat de discriminare.

Astfel, doar în măsura în care existența faptei de discriminare este dovedită poate opera prezumția existenței unei discriminări instituită de alin. (6) al art. 20 din O.G. nr. 136/2000.

În speță, intimatul-pârât a sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminării cu privire la existența unei discriminări izvorâte din împrejurarea existentă la nivelul Primăriei municipiului Cluj-Napoca care nu permite exercitarea dreptului la întrunire în cazul marșului C. ce urmează să aibă loc la data de 1 iulie 2017 în municipiul Cluj-Napoca, aspecte dovedite în prezenta cauză.

Astfel, constată Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, că în prezenta cauză există o faptă de discriminare indirectă rezultată din refuzurile repetate ale recurentului-reclamant de a aviza organizarea marșului de tip C..

Reține Înalta Curte că a fost nevoie de 22 de solicitări, înscrisuri aflate la dosarul cauzei, din partea intimatei-pârâte A. pentru a se aviza în mod favorabil organizarea marșului de tip C..

În ce privește alegațiile recurentului ce vizează faptul că refuzul aprobării cererilor formulate de către comunitatea LGBT a avut ca argumente reglementările art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 și că cererile se soluționează în ordinea depunerii lor, constată Înalta Curte caracterul nefondat al acestora.

Este adevărat că dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 interzic desfășurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în același loc sau pe aceleași trasee, indiferent de caracterul acestora, obligație ce trebuie respectată de către instituția publică, însă ceea ce nu s-a respectat în prezenta cauză este ordinea soluționării cererilor de avizare a diferitelor evenimente, fapt din care rezultă, pe de o parte, un refuz de a soluționa cererea, iar pe de altă, o tergiversare a soluționării cererii.

Astfel, observă Înalta Curte, verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, că refuzul cererii din 08.06.2017 formulată de comunitatea LGBT este contrar susținerilor recurentului întrucât pe traseul solicitat a fost aprobată o cerere depusă la data de 12.06.2017 de către D. și a E..

Prin urmare în mod corect a reținut a instanța de fond că a fost aprobată o cerere depusă ulterior celei formulate de comunitatea LGBT în data de 12.06.2017.

În ce privește aprobarea cererilor pentru organizarea manifestărilor "Jazz in the Park" și "F." cu motivarea că aceste solicitări au fost formulate anterior celor ale comunității LGBT constată Înalta Curte că cererea formulată de dl. G. pentru organizarea evenimentului "F." a fost formulată ulterior celei a comunității LGBT, respectiv la data de 20.06.2017. În ce privește cererea pentru organizarea evenimentului "Jazz în the Park" aceasta a fost formulată, într-adevăr anterior celei a comunității LGBT, respectiv la data de 31.01.2017, însă acest aspect nu este apt a înlătura răspunderea pentru fapta săvârșită.

Astfel, verificând numărul cererilor depuse de comunitatea LGBT pentru aprobarea manifestării din 01 iulie 2017 se constată că a fost nevoie de 22 de cereri pentru ca recurentul să avizeze solicitarea respectivă.

Este fără relevanță împrejurarea că organizatorii evenimentului au formulat mai multe cereri într-o singură zi și astfel s-a ajuns la un număr de 22 de solicitări din partea comunității LGBT, relevant fiind faptul că recurentul a înțeles să aprobe fie cereri înregistrate ulterior, fie nu a făcut dovada că pe traseul solicitat au fost aprobate anterior alte solicitări.

În ce privește critica din recurs referitoare la faptul că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei de obiect a sesizării raportat la faptul că solicitarea cu numărul x/21.06.20217 formulată de Asociația "B." a fost soluționată prin autorizația cu același număr fiind aprobată manifestarea din data de 01 iulie 2017, constată Înalta Curte că este nefondată.

În acord cu judecătorul fondului, reține Înalta Curte că este analizată conduita de ansamblu a recurentului-reclamant respectiv dacă prin refuzurile repetate s-a realizat o formă de discriminare indirectă, o tergiversare a avizării organizării marșului de tip C..

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că sesizarea nr. x din 22.06.20217 formulată de A. a avut ca obiect "fapta de neautorizare a marșului de tip C. stabilit pentru data de 01 iulie 2017", așa cum de altfel arată și recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, în raport de obiectul sesizării, Consiliul Național pentru Discriminare are obligația de a investiga, constata și sancționa faptele de discriminare conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, astfel că este fără relevanță faptul că solicitarea comunității LGBT a fost aprobată la data sesizării Consiliului Național pentru Discriminare.

Mai mult decât atât, în condițiile în care a fost nevoie de 22 solicitări pentru autorizarea evenimentului din data de 01 iulie 2017 se impunea efectuarea de verificări de către Consiliul Național pentru Discriminare.

În raport de aceste considerente, constată Înalta Curte că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva sentinței nr. 146 din 08 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.