ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2025

HOTĂRÂRE
23.01.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 15.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, solicitând: anularea Deciziei de respingere acordare aviz de muncă pentru B. emisă în data de 08.08.2023 cu nr. x/DIMB/S1 ca fiind nelegală; obligarea pârâtului la reanalizarea solicitării de eliberare a avizului de muncă și să dispună emiterea avizului de muncă pentru numitul B., angajat al societății A. S.R.L; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 50 din 15 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei plângerii prealabile, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, a anulat decizia nr. x/08.08.2023 emisă de pârât.

A obligat pârâtul la reanalizarea cererii de eliberare a avizului de muncă pentru numitul B..

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2480 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON și onorariu avocat în cuantum de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrari - Directia pentru Imigrari a Municipiului Bucuresti a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 50 din 15 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În cadrul motivării hotărârii atacate prin prezentul recurs, instanța de fond, în mod eronat, acordă eficiență juridică unei simple cereri de programare online depusă de către angajator la data de 26.04.2023, cerere care se formulează în prezent la adresa de internet www.x.ro, dar care nu îndeplinește criteriul înregistrării efective a cererii, așa cum cer în mod imperativ prevederile art. 28 din O.G. nr. 25/2014.

Instanța de fond precizează: "În cauză, Curtea constată că societatea reclamantă a depus cerere pentru emiterea avizului de angajare la data de 26.04.2023 online iar la data de 10.07.2023 a depus fizic la sediul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București, aceeași cerere...".

Or, contrar susținerilor instanței de fond, numărul de înregistrare 749044 din 26.04.2023 reprezintă doar un număr de ordine acordat în mod automat de către adresa de internet www.x.ro pentru solicitările de programare online și nu reprezintă numere de înregistrare efectivă al unor cereri depuse la ghișeul recurentului.

Aceste numere de ordine se folosesc de către lucrătorii structurii Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București pentru identificarea cererilor online depuse anterior de către solicitanți, în momentul depunerii efective la ghișeu a cererilor, și doar la acest moment instituția recurentă aloca numere de înregistrare efectivă, conform O.G. nr. 25/2014.

În cazul speței de față, numărul de înregistrare oficial al cererii reclamantei este 5203743/10.07.2023 și în niciun caz 749044 din 26.04.2023.

În opinia recurentului-pârât din eroare, instanța de fond a acordat valoare juridică unui simplu număr de ordine al unei cereri de programare transmise online iar nu unui număr oficial de înregistrare, asa cum prevede expres O.G. nr. 25/2014 la art. 28 alin. (2).

Recurentul-pârât precizează că în legislația specifică regimului străinilor (O.U.G. nr. 194/2002 si O.G. nr. 25/2014) nu se menționează că eliberarea documentelor necesare străinilor se face cu respectarea principiului "echității procedurii administrative", cu ignorarea prevederilor legale incidente, direct aplicabile.

Concluzia instanței de fond: "Curtea retine că în cauză, societatea angajatoare A. S.R.L. a depus cererea de emitere a avizului de angajare, cu respectarea termenului de 90 zile prevăzut de art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002" este eronată, întrucât societatea angajatoare nu a făcut altceva decât să trimită o simplă solicitare de programare online (însoțită de unele documente justificative necesare) și în niciun caz nu a depus o cerere oficială, conform O.G. nr. 25/2014, însoțită de toate documentele legale, în termenul legal, aspect realizat abia în data de 10.07.2023, ulterior intrării în ședere ilegală a cetățeanului străin.

În opinia recurentei-pârâte pentru a fi valid argumentul instanței de fond, conform căruia cele 30 zile s-ar calcula de la data transmiterii online a unei simple cereri de programare, ar trebui, conform regulilor juridice, să fie prevăzut expressis verbis într-un text de lege.

În concluzie, susține recurentul-pârât că cererile în materia regimului juridic al străinilor, indiferent că este vorba despre prelungirea dreptului de ședere temporară (O.U.G. nr. 194/2002) sau încadrarea în muncă a străinilor în România (O.G. nr. 25/2014) se depun numai personal și li se acordă număr de înregistrare official, și aceasta chiar dacă există posibilitatea transmiterii online a cererilor de programare în vederea depunerii fizice.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin cererea înregistrată on-line la data de 26.04.2023 sub nr. 749044, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 25/2014, acordarea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B..

În urma acestei înregistrări, a primit programare pentru depunerea în format fizic la Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a cererii și a documentelor în susținere, la data de 10.07.2023, când a primit numărul de înregistrare 5203743, fiind fixat termenul pentru soluționare la data de 08.08.2023.

La data de 08.08.2023 a fost emisă decizia (adresa) nr. x prin care s-a comunicat intimatei-reclamante că cererea nr. x/10.07.2023 prin care a solicitat emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B. a fost respinsă, pe motiv că nu au fost respectate dispozițiile art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, cetățeanul străin aflându-se în ședere ilegală pe teritoriul Românie la data depunerii cererii în format fizic, respectiv la data de 10.07.2023.

Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit 4 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România: (1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător. (2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: . . . . . . . . . .f) străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze în muncă îndeplinește condițiile prevăzute la . . . . . . . . . . . . art. 11 . . . . . . . . . .din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 (1) Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin . . . . . . . . . .permisul de ședere.

Potrivit art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 (1) În vederea obținerii avizului de angajare, angajatorul depune la Inspectoratul General pentru Imigrări o cerere însoțită de: . . . . . . . . . .

Potrivit art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România: Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul unic sau Cartea albastră a UE, acestea rămân valabile până la expirarea perioadei pentru care au fost eliberate, dar . . . . . . . . . .nu mai mult de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă dacă străinul nu beneficiază de indemnizație de șomaj.

Înalta Curte reține că angajatorul poate solicita, prin depunerea unei cereri, Inspectoratului General pentru Imigrări emiterea avizului de angajare în privința unui cetățean străin, care s-a aflat anterior în raporturi de muncă cu un alt angajator, pe perioada valabilității permisului de ședere al cărui titular este cetățeanul străin, respectiv anterior expirării unui termen de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă.

În cauza de față, Înalta Curte constată că raporturile de muncă ale cetățeanului străin B. cu angajatorul anterior S.C. C. S.R.L. au încetat la data de 01.04.2023, iar la această dată, cetățeanul străin era titularul permisului de ședere ROU x, valabil până la data de 23.11.2023 .

În aceste condiții, instanța de recurs apreciază că societatea intimată avea posibilitatea de a depune la Inspectoratul General de Imigrări cererea pentru emiterea avizului de angajare în privința cetățeanului străin B. până la data de 30.06.2023, dată până la care străinul are dreptul legal de ședere pe teritoriul României, în temeiul permisului de ședere indicat.

În cauză, intimata-reclamantă a depus cererea pentru emiterea avizului de angajare la data de 26.04.2023 online, iar la data de 10.07.2023 a depus fizic, la sediul Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, aceeași cerere.

Având în vedere că art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 nu prevede în mod expres că cererea pentru emiterea avizului de angajare se poate depune doar în format fizic, instanța de control judiciar apreciază că are caracter excesiv conduita administrativă a recurentului-pârât de a nu lua în considerare data depunerii cererii de către angajator, pe portalul x

Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că pentru asigurarea caracterului echitabil al procedurii administrative, data depunerii online a cererii pentru emiterea avizului de angajare, ar trebui avută în vedere de autoritate pentru stabilirea respectării de către angajator a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 56 alin. (9) O.U.G. nr. 194/2002.

Pentru a ajunge la această concluzie, în mod corect instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că angajatorul are doar posibilitatea alegerii datei la care înțelege să depună online cererea pentru emiterea avizului de angajare, în timp ce data pentru depunerea în format fizic a cererii este determinată în mod automat pe portal.

Or, în aceste condiții, instanța de recurs reține că angajatorul nu poate fi sancționat pentru eventuala depășire a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, prin raportare la data depunerii în format fizic a cererii de emitere a avizului de angajare, având în vedere că această dată nu este aleasă de angajator, ci este generată în mod automat de portalul gestionat de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Față de aspectele menționate, instanța concluzionează că societatea intimată a depus cererea de emitere a avizului de angajare, cu respectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 56 alin. (9) O.U.G. nr. 194/2002, care a început să curgă la data de 01.04.2023 (data încetării raportului de muncă al cetățeanului străin cu angajatorul anterior), respectiv online la data de 26.04.2023, astfel încât refuzul exprimat de recurentul-pârât prin decizia (adresa) nr. x/08.08.2023 are caracter nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrari - Directia pentru Imigrari a Municipiului Bucuresti, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrari - Directia pentru Imigrari a Municipiului Bucuresti împotriva sentinței civile nr. 50 din 15 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2388/2024
Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată,
ÎCCJ 2025-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 607/2025
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – S
ÎCCJ 2024-11-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5565/2024
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27.0
ÎCCJ 2024-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel B
ÎCCJ 2024-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4243/2024
Ședința publică din data de 2 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.07.
Sursă