ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2880/2025

Ședința publică din data de 27 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Contestații Electorale, reclamanta a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să i se permită să participe la alegerile președințiale, pe lista candidaților, în temeiul art. 81 coroborat cu art. 16 din Constituția României.

Totodată, reclamanta a mai solicitat verificarea, potrivit Constituției României, Legii nr. 47/1992 și Legii nr. 370/2004, a legalității semnăturilor de susținere ale candidaților contestați și ale declarațiilor de colaborare ale acestora cu fosta securitate, precum și suspendarea provizorie a candidaturilor înregistrate ale tuturor partidelor și ale candidaților independenți.

Prin sentința civile nr. 96 din 28 septembrie 2024 Curtea de Apel București - Contestații Electorale a decis următoarele:

A respins cererea A. în contradictoriu cu pârâții Curtea Constituțională a României Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 96 din 28 septembrie 2024 Curtea de Apel București - Contestații Electorale a declarat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, permiterea canditatului feminin să participe în echipa paritară cu canditatul masculin la alegerile președințiale.

Intimata-pârâtă Autoritatea Electorală Permanentă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes, iar, pe fond, a solictat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părților cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurentă nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, astfel că lipsește dezvoltarea în mod real în conținutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecința nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

Din lecturarea sentinței recurate rezultă că instanța de fond a reținut că potrivit "Hotărârii nr. 66/01.10.2019 și a Hotărârii nr. 9/07.10.2024, ambele pronunțate de Curtea Constituțională, Curtea Constituțională este competentă să analizeze contestațiile privind înregistrările candidaturilor în temeiul prerogativelor Curții prevăzute de dispozițiile art. 146 lit. f) din Constituție, art. 37 și art. 38 din Legea nr. 47/1992, art. 31 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României cu modificările și completările ulterioare. Deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii și nu pot face, contrar susținerilor reclamantei, obiectul analizei instanței de judecată.".

A concluzionat instanța de fond că "Prin raportare la aceste prevederi legale, dar și celelalte dispoziții ale Legii nr. 370/2004, Curtea constată că cererea reclamantei de a i se permite să continue participarea la alegeri pe lista candidaților este inadmisibilă și nu poate fi soluționată de o instanță de judecată, întrucât cade în sarcina Curții Constituționale a României competența de a exercita rolul de judecător electoral pentru alegerea Președintelui României, instanța de control constituțional având mai multe atribuții, printre care și soluționarea contestațiilor privind candidaturile, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională fiind definitive și neputând face obiectul unor contestații adresate instanțelor de judecată, indiferent ce formă îmbracă aceste contestații, respectiv acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun sau formulată pe calea ordonanței președințiale.".

Din această perspectiva, obligația de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, așa cum s-a arătat mai sus, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidența vreunui motiv de casare.

Astfel, recurenta-reclamantă reiterează în calea extraordinară de atac situația de fapt, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentința atacată și să se raporteze la considerentele acesteia.

Recurenta solicită încuviințarea unor probe referitoare la "poliția politică instituită de dl. B." care fac dovada "crimelor împotriva umanității, împotriva subsemnatei sub toate aspectele vieții sociale, profesionale, familiale, chiar de candidații la alegeri președințiale sau persoane infiltrate ca clienți sau chiar consilieri din cadrul baroului pentru motivul originii subsemnatei.".

Or, toate aceste alegații nu se pot constitui în motive de recurs care să poată fi circumscrise cazurilor de casare reglementate în materia recursului de C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține.

Recurenta reclamantă A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 96 din 28 septembrie 2024 a Curții de Apel București - Contestații Electorale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.