ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 279/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2023, sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secția PENTRU JUDECĂTORI, anularea Hotărârii nr. 2284/03.11.2022, emisă de pârât, anularea soluției de respingere a plângerii prealabile, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului patrimonial constând în diferența dintre indemnizația de judecător încasată de către reclamantă și pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul pentru perioada 1 decembrie 2022 - 15 februarie 2023, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 1 decembrie 2022 până la data plății efective și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 8 mai 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea soluției de respingere a plângerii prealabile, invocate de către pârât prin întâmpinare, reținând că răspunsul la plângerea prealabilă nu este un act administrativ și nu există nicio prevedere specială care să impună atacarea sa, motiv pentru care nu consideră că acțiunea împotriva răspunsului la admiterea plângerii prealabile este inadmisibilă și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere faptul că se solicită despăgubiri de la emitentul unui act administrativ pretins a fi nelegal și nu plata drepturilor salariale sau a pensiei propriu-zise, motiv pentru care, apreciază că, calitatea procesuală pasivă aparține Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin sentința civilă nr. 444/2023 pronunțată la 09 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, a anulat Hotărârea nr. 2284/03.11.2022, emisă de pârât, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei de anulare a soluției de respingere a plângerii prealabile, a obligat pârâtul să plătească reclamantei: daune materiale constând în diferența dintre indemnizația de judecător încasată de către reclamantă și pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul pentru perioada 1 decembrie 2022 - 15 februarie 2023, cu dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective, daune morale în cuantum de 5.000 de euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății și suma de 4.350 de RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din data de 8 mai 2023 și a sentinței civile nr. 444/2023 pronunțată la 09 octombrie 2023, ambele de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

Consiliul Superior al Magistraturii susține că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente. Astfel, subliniază că, potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 117 din Legea nr. 263/2010 și art. 14 din H.G. nr. 1275/2005, competența privind plata pensiei de serviciu revine caselor teritoriale de pensii, iar plata indemnizației de judecător este în sarcina instanțelor, conform art. 131 alin. (2) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel încât Consiliul nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la legalitatea Hotărârii nr. 2284/03.11.2022, arată că acest act a fost emis în temeiul art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 și art. 65 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în exercitarea atribuției de propunere a eliberării din funcție prin pensionare, atribuție ce implică verificarea îndeplinirii condiției de vechime de cel puțin 25 de ani în funcțiile expres prevăzute de lege. Interpretarea instanței de fond potrivit căreia Consiliul ar fi efectuat un control asupra deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii este eronată, întrucât verificarea vechimii este o obligație legală a Consiliului în cadrul procedurii de eliberare din funcție.

În ceea ce privește perioada 21.10.1986 - 28.02.1987, în care intimata-reclamantă a exercitat funcția de jurist stagiar anterior obținerii licenței în drept, se arată că aceasta nu poate fi asimilată funcției de jurisconsult, întrucât, conform art. 12 din Decretul nr. 143/1955 și art. 76 din Legea nr. 28/1978, funcția de jurisconsult putea fi exercitată doar de absolvenți cu diplomă, iar intimata nu avea diplomă la acel moment.

În consecință, vechimea în această funcție nu poate fi considerată utilă pentru acordarea pensiei de serviciu conform art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar secția pentru judecători a procedat corect la respingerea cererii de pensionare.

Cu privire la capetele de cerere privind daunele materiale și morale, Consiliul invocă dispozițiile art. 575 și art. 577 din Codul administrativ, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii administrativ-patrimoniale, respectiv existența unui act administrativ ilegal, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate și a culpei autorității. Hotărârea nr. 2284/03.11.2022 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, iar anularea sa nu conduce automat la angajarea răspunderii, în lipsa probării celorlalte condiții.

Instanța de fond nu a motivat concret stabilirea datei de 01.12.2022 ca moment de început al prejudiciului material, iar prejudiciul moral nu a fost dovedit, fiind invocate doar presupuse discuții la nivel local, fără relevanță juridică.

În sprijinul argumentelor, se invocă Decizia nr. 31/07.12.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, Decizia nr. 3972/2023 a ÎCCJ, Decizia nr. 2356/2011 și Decizia nr. 1/2014, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Tolstoi Miloslovsky c. Regatul Unit, subliniindu-se că despăgubirile morale trebuie să fie proporționale și să nu conducă la îmbogățirea fără just temei.

În concluzie, Consiliul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată

Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat/nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează în principal solicitarea de solicitat anulare în partea adresei nr. x/04.07.2022 și a Ordinului nr. 418/C/07.02.2022.

Prin încheierea din data de 8 mai 2023, a fost admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea soluției de respingere a plângerii prealabile și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și prin sentința recurată s-a admis în parte acțiunea, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii formulând recurs împotriva ambelor decizii, criticile putând fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a cărei incidență poate fi reținută în cauză.

Critica formulată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, referitoare la soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive pronunțată prin încheierea de ședință din data de 8 mai 2023 pronuințată de către Curtea de Apel Cluj, se impune a fi respinsă ca nefondată, întrucât interpretarea instanței de fond sub acest aspect este conformă cu dispozițiile legale incidente și cu jurisprudența relevantă în materie.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că, deși plata pensiei de serviciu revine, potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 117 din Legea nr. 263/2010 și art. 14 din H.G. nr. 1275/2005, caselor teritoriale de pensii, obligația de reparare a prejudiciului cauzat prin emiterea unui act administrativ nelegal nu se confundă cu obligația de plată a pensiei propriu-zise.

În speță, reclamanta nu a solicitat stabilirea sau plata pensiei de serviciu de către Consiliul Superior al Magistraturii, ci repararea prejudiciului patrimonial constând în diferența dintre pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul și indemnizația de judecător încasată în perioada în care cererea de pensionare i-a fost nelegal respinsă.

Această pretenție derivă din răspunderea administrativ-patrimonială a autorității publice, reglementată de art. 575 și art. 577 din Codul administrativ, și nu din competența materială privind plata pensiei.

În acest sens, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că Hotărârea nr. 2284/03.11.2022, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, este un act administrativ individual, care a produs efecte juridice directe asupra situației reclamantei. Prin urmare, autoritatea emitentă a acestui act are calitate procesuală pasivă în litigiul având ca obiect anularea actului și repararea presupusului prejudiciului cauzat prin acesta.

Susținerea recurentului-pârât potrivit căreia nu ar avea nicio atribuție legală cu privire la plata drepturilor solicitate de reclamantă este, în acest context, nerelevantă, întrucât nu plata pensiei este în discuție, ci solicitarea de reparare a unui presupus prejudiciu cauzat prin emiterea unui act administrativ. În jurisprudența constantă a instanțelor de contencios administrativ, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că autoritatea emitentă a actului administrativ contestat are calitate procesuală pasivă în litigiile privind anularea actului și repararea prejudiciului cauzat prin acesta, indiferent de competența privind plata efectivă a unor drepturi bănești.

În concluzie, instanța de fond a interpretat, sub acest aspect, corect dispozițiile legale incidente, reținând că Consiliul Superior al Magistraturii are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport cu pretențiile formulate de reclamantă.

Examinând sentința civilă nr. 444/2023 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor intimatei, Înalta Curte constată că se impune reformarea acesteia în sensul celor care urmează.

Conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

"Propunerea" la care se referă art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu este un act pur formal de înaintare către Președintele României a cererilor de eliberare din funcție a magistraților. Dimpotrivă, din modul în care este reglementată sfera atribuțiilor CSM în materia eliberării din funcție a judecătorilor și procurorilor, rezultă că acesta este cel care decide cu privire la caracterul fondat al cererii. În sensul celor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat și în alte cauze, e.g. decizia nr. 2590/2016 și 3972/2023.

În acord cu cele afirmate de instituția recurentă, art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede că cererile de pensionare formulate de judecătorii și procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu se depun la casa teritorială de pensii competentă, iar plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție.

Consiliul Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condițiilor legale pentru pensionare, inclusiv a vechimii minime de 25 de ani în funcțiile expres prevăzute de lege, conform art. 82 alin. (2). A susține contrariul ar însemna golirea de conținut a prerogativei Consiliului, transformând-o într-un simplu act de transmitere, fără filtrul legal necesar.

Înalta Curte consideră că decizia de pensionare și hotărârea emisă în aplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reprezintă două acte distincte, cu roluri diferite.

Astfel, decizia emisă de casa teritorială de pensii vizează acordarea pensiei de serviciu (drept sumă de bani plătită periodic pe baza unor norme legale), în timp ce hotărârea CSM vizează propunerea de eliberare din funcție, în sensul încetării funcției de magistrat.

Întrucât între cele două acte nu există o suprapunere a rolului pe care îl îndeplinesc, aspectele statuate în Decizia nr. 169097/04.10.2022 privind acordarea pensiei de serviciu nu pot înlătura obligația CSM de a realiza verificările impuse de demersul de emitere a propunerii de eliberare din funcție și nici consecințele unor astfel de verificări (ce pot consta fie în admiterea, fie în respingerea cererii de eliberare din funcție).

Nu este relevant, din perspectiva celor analizate în cauza pendinte, că potrivit art. 139 alin. (3) din Legea nr. 127/2019, deciziile de pensionare necontestate în instanță au caracter definitiv, câtă vreme acest caracter definitiv vizează dreptul la suma de bani plătită periodic, iar nu condițiile de eliberare din funcția de magistrat.

În raport de astfel de aspecte, se reține, că în aplicarea art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, în mod corect CSM a realizat, în demersul de emitere a Hotărârii nr. 2284 din 3 noiembrie 2022 verificări privind îndeplinirea, de către intimata-reclamantă a condiției privind vechimea utilă în magistratură.

În continuare, Înalta Curte reține că cererea de eliberare din funcție prin pensionare a fost formulată de partea reclamantă în temeiul prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Conform acestora: Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat- asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător la Curtea Constituțională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul de la Curtea Constituțională, judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Din aceste prevederi normative rezultă caracterul limitativ al profesiilor asimilate la calculul vechimii vizate de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, mai precis: avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, precum și necesitatea exercitării unei astfel de profesii.

La calculul vechimii utile în magistratură realizat prin Hotărârea nr. 2284 din 3 noiembrie 2022 a CSM, în mod corect nu au fost valorificată perioada 21.10.1986 - 28.02.1987 în care reclamanta A., studentă la drept, a avut funcția de jurist stagiar, întrucât care a promovat examenul de diplomă în luna iunie 1987. Perioada verificată nu putea constitui vechime utilă pentru acordarea pensiei de serviciu, deoarece era anterioară obținerii licenței în drept.

Înalta Curte reitrează faptul că verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru pensionare este o obligație a autorității care propune eliberarea din funcție, iar neîndeplinirea acestei obligații poate atrage anularea actului administrativ emis. Mai mult, autoritatea emitentă are competența și obligația de a analiza temeinicia cererii de pensionare, inclusiv prin raportare la vechimea efectivă în funcțiile juridice relevante.

În speță, Hotărârea nr. 2284/03.11.2022 a fost emisă în temeiul art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 și art. 65 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Instituța recurentă a constatat că perioada 21.10.1986 - 28.02.1987, în care reclamanta a activat ca jurist stagiar anterior obținerii licenței în drept, nu poate fi considerată vechime în funcție juridică, întrucât, potrivit art. 12 din Decretul nr. 143/1955 și art. 76 din Legea nr. 28/1978, funcția de jurisconsult putea fi exercitată doar de absolvenți cu diplomă. În mod corect, secția pentru judecători a exclus această perioadă din calculul vechimii, reținând că reclamanta avea o vechime de 24 de ani și 9 luni, insuficientă pentru îndeplinirea condiției prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Instanța de fond a ignorat aceste dispoziții și a apreciat că Consiliul nu avea competența de a verifica vechimea, deși această verificare este esențială pentru legalitatea propunerii de eliberare din funcție.

Prin urmare, Hotărârea nr. 2284/03.11.2022 a fost legal emisă, în exercitarea unei atribuții prevăzute expres de lege, cu respectarea condițiilor de fond impuse de regimul juridic al pensiei de serviciu.

În concluzie, reținerea instanței de fond este eronată, Consiliul Superior al Magistraturii are nu doar competența, ci și obligația de a verifica îndeplinirea condiției de vechime prevăzută de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în cadrul procedurii de eliberare din funcție prin pensionare. Această verificare este un act de legalitate și nu unul de cenzură asupra deciziei de pensionare emisă de casa de pensii.

Înalta Curte constată, cu privire la capetele de cerere privind daunele materiale și morale, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 575 și art. 577 din Codul administrativ. Pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor: existența unui act administrativ ilegal, producerea unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate și a culpei autorității.

Or, Hotărârea nr. 2284/03.11.2022 a fost emisă în exercitarea unei atribuții legale, cu respectarea dispozițiilor incidente, fără a fi dovedită culpa recurentului pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Judecătorul fondului nu a motivat concret stabilirea datei de 01.12.2022 ca moment de început al prejudiciului material, iar prejudiciul moral nu a fost dovedit, fiind invocate doar presupuse discuții la nivel local, fără relevanță juridică. În plus, cuantumul daunelor morale acordate, respectiv 5.000 euro, este excesiv și contravine jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 1/2014) și Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoi Miloslovsky c. Regatul Unit), care impun un raport rezonabil de proporționalitate între prejudiciu și despăgubire.

În concluzie, toate criticile formulate în recurs sunt întemeiate, iar sentința civilă nr. 444/2023 se impune a fi casată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Conchizând, în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanța de recurs va respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii pronunțate la 8 mai 2023 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și va admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 444/2023 pronunțate la 09 octombrie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal și va casa în parte sentința atacată. Rejudecând cauza, Înalta Curte constată că se impune respingerea, ca neîntemeiate, a capetelor de cerere privind anularea Hotărârii nr. 2284/03.11.2022, emisă de pârât, obligarea la plata de daune materiale constând în diferența dintre indemnizația de judecător încasată de către reclamantă și pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul pentru perioada 1 decembrie 2022 - 15 februarie 2023, cu dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective, obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4350 RON și menținere restului dispozițiilor sentinței, întrucât refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a înainta Președintelui României propunerea de eliberare din funcție prin pensionare a intimatei-reclamante a fost justificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii pronunțate la 8 mai 2023 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de conten-

cios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 444/2023 pronunțate la 09 octombrie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința și rejudecând cauza:

Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind anularea Hotărârii nr. 2284/03.11.2022, emisă de pârât, obligarea la plata de daune materiale constând în diferența dintre indemnizația de judecător încasată de către reclamantă și pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul pentru perioada 1 decembrie 2022 - 15 februarie 2023, cu dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective, obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4350 RON.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 ianuarie 2025.