ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2024, după declinare de la Tribunalul Brașov, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor Aparținând Cultelor Religioase și Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea Deciziei nr. 10766/15.12.2023 emisă de CSR și obligarea intimatelor la acordarea restituirii în natură a suprafeței de teren de 229 mp, parte din terenul în suprafață de 2.710 mp, situată în Orașul Predeal, localitate componentă Timișul de Sus, jud. Brașov, și a construcțiilor edificate pe această suprafață, cu obligarea la contestatoarei la plata unor despăgubiri reprezentând contravaloarea construcțiilor, cu consecința menținerii afectațiunii de interes public de 10 ani în condițiile legii.

II Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 117/2024 din 24 septembrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocată prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva sentinței nr. 117/2024 din 24 septembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect arată că în cuprinsul hotărârii recurate se reține eronat faptul că, regula în materie de retrocedare a unor bunuri imobile este restituirea în natură doar cu exceptia data de ocuparea terenurilor cu constructii noi iar singura masura reparatorie este compensarea prin puncte.

În argumentarea acestei aprecieri instanta face o aplicare greșită a dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 94/2002 și o interpretare gresită a probelor de la dosar.

Particularitatea cauzei este dată de faptul că, edificarea construcțiilor C2, C5 ȘI C7 s-a realizat succesiv 2001, 2018 și 2020, în condițiile în care încă din anul 2003 a fost depusă cererea de retrocedare pentru imobilul integral în discuție și unitatea ce administra imobilul preluat abuziv, a fost Notificată cu privire la faptul că au solicitat restituirea în natură a întregului imobil, solicitând chiar a nu se realiza construcții/investiții suplimentare pentru a nu fi nevoiți să suporte mai apoi astfel de cheltuieli.

În acest context, realizarea construcțiilor pe terenul în discuție, cu omiterea situației juridice afectate de cererea de retrocedare, a fost realizată cu rea credință și cu scopul nepermis de a îngreuna mai apoi restituirea integrală a imobilului, persoanei îndreptățite.

Instanța în mod contrar reține pe de o parte că, trebuie să aplice dispozițiile legale anterior mentionate prin excluderea de la retrocedarea în natură, întrucât sunt construcții noi iar pe de altă parte reține că nu poate fi vorba de o rea credinta la edificarea acestora

Instanța de judecată nu numai că a aplicat discreționar dispozițiile legale incidente ci bai mult a ignorat cu desăvârșire probele de la dosar. Probele de la dosar evocau imprejurarea ca aprin Decizia 10765/15.12.2023, fost restituită mare parte din proprietatea subscrisei, mai putin suprafața de terne pe care au fost edificate nelegal și cu neobservarea cererii de retpocedate.

Or, de vreme ce este persoană îndreptățită la restituire în natură atât pentru teren cât și pentru construcțiile edificate pe acestea, legile de reparație ofera soluții concrete pentru situații speciale.

Din analiza efectivă a senstinței singura soluție care se desprinde este că prima instanță a a dispus aplicarea gresita a prevederilor cuprinse la art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. După cum a arătat în apărare, din modul în care a fost emis și motivat actul administrativ rezultă că, Comisia a procedat la o interpretare superficială a dispozițiilor legale relativ la restituirea în natură.

Recurenta susține că are calitatea de persoană îndreptățită asupra suprafeței de 229 mp parte din terenul de 2710 mp identificat cu nr. top x, înscris inițial în CF x a localității Brașov și ulterior în CF nr. x iar construcțiile identificate sub C2, C5 și C7 au fost edificate de Statul Român după preluarea abuzivă, ultima construcție fiind edificată chiar în anul 2020.

Contrar celor reținute de prima instanță, susține în continuare că, realizarea construcțiilor pe terenul în discuție, cu omiterea situației juridice afectate de cererea de retrocedare, a fost realizată cu rea credință și cu scopul nepermis de a îngreuna mai apoi restituirea integrală a imobilului, persoanei îndreptățite.

Instanța era ținută a constata faptul că, Comisia a acordat în mod neîntemeiat doar măsuri reparatorii în echivalent și că raportat la cele argumentate mai sus, s-ar fi impus restituirea în natură și a suprafeței de 229 mp. Restituirea în natură a suprafeței de 229 mp este unica soluția echitabilă de reparație după cum aceasta a fost reglementată prin legile speciale.

Mai mult decât atât, soluția restituirii în natură a suprafeței de 229 mp cu construcțiile edificate de Statul Român după preluarea abuzivă, începând cu anul 2001-2018-2020, se impune cu atât mai mult cu cât, prin Decizia 10765/15.12.2023, Comisia a dispus restituirea în natură a întregului teren și construcțiile edificate, cu menținerea afectațiunii de 10 ani, or este evident că ulterior, terenul de 229 mp poziționat în chiar mijlocul proprietății retrocedate integral prin Decizia 10765, nu mai va fi utilă scopului realizat inițial, nu se va mai dovedi util unității deținătoare.

Instanța de judecată a ignorat cu desăvârșire dispozițiile legale incidente ale art. 2 lit. a) din Legea 165/2013. În acord cu aceste dispoziții și intepretarea eronată a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2002, au condus la pronunțarea unei soluții nelegale.

Conform dispozițiilor legale enunțate omise cu desăvârșire de instanță la analiza sa, rezultă fără putință de tăgadă faptul că, prevalează întotdeauna restituirea în natură, ca prim principiu care stă la baza acordării măsurilor prevăzute de lege, se impune ca instanța să dispună în sensul adoptării unei soluții optime cu privire la restituirea în natură (teren+ construcții), având drept argument faptul că, la finalizarea afectațiunii speciale de 10 ani, imobilul retrocedat va intra în folosința subscrisei, iar suprafață de 229 mp și construcțiile nu vor mai servi scopului.

IV Apărările formulate de recurenta-reclamantă și de recurenta-pârâtă

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor aparținând Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în susbsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat, solicitând menținerea sentinței recurate.

V. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data 10 aprilie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

VI. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

De asemenea notează că soluția privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nu a fost criticată în recurs, rămânând definitivă prin nerecurare.

Înalta Curte reține că, prin contestația formulată, reclamanta a solicitat modificarea Deciziei nr. 10766/15.12.2023 emisă de CSR și obligarea intimatelor la acordarea restituirii în natură a suprafeței de teren de 229 mp, parte din terenul în suprafață de 2.710 mp, situată în Orașul Predeal, localitate componentă Timișul de Sus, jud. Brașov, precum și a construcțiilor edificate pe această suprafață, cu obligarea la contestatoarei la plata unor despăgubiri reprezentând contravaloarea construcțiilor, cu consecința menținerii afectațiunii de interes public de 10 ani în condițiile legii.

Prin Decizia nr. 10766/15.12.2023 CSR a respins cererea contestatoarei A. cu privire la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 229 mp, parte din terenul de 2710 mp, identificat cu nr. top x, înscris inițial în CF x a localității Brașov și ulterior în CF nr. x, reținându-se că terenul este ocupat de construcții edificate de Statul Român ulterior preluării abuzive, respectiv construcțiile identificate prin C2, C7 și C5. Prin aceiași Decizie s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a A. pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și s-a propus acordarea de măsuri compensatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 165/2013, exclusiv pentru suprafața de 229 mp.

Fiind chemată să analizeze legalitatea și teminicia deciziei menționate, prima instanța a procedat, în mod corect, la stabilirea situației de fapt și la identificarea dispozițiilor legale incidnete, respectiv art. 1 alin. (1)-(2), 4, 6 și 10 din O.U.G. nr. 94/2000. Cu toate acestea, deși a făcut referire, în cuprinsul considerentelor, la Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2002, reglementate prin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002, enunțând parțial conținutul dispozițiilor pe care le-a considerat relevante, curtea de apel nu a continuat raționamentul juridic și nu a explicat modalitatea în care a dat eficiență ori a înlăturat de la aplicare anumite prevederi din normele metodologice.

Normele metodologice au fost instituite tocmai pentru a facilita și explicita punerea în aplicarea a dispozițiilor din O.U.G. nr. 94/2002 astfel încât este relevantă maniera în care instanța de fond a înțeles să se raporteze la ele, în soluționarea cauzei.

Observând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că prima instanță s-a limitat la a face trimitere la dispozițiile legale cuprinse în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002 fără însă a le da eficiență și fără aface aplicarea lor la situația de fapt reținută cu privire la construcțiile edificate pe terenul a cărui restituire în natură se solicită. Modalitatea incompletă în care curtea de apel a răspuns susținerilor formulate de reclamantă cu privire la acest aspect, deniotă lipsa unui examen efectiv al chestiunii litigioase invocate în fața sa, în condițiile în care toate părțile au aduse mai multe argumente în susținerea propriei poziții procesuale.

Înalta Curte reține că aplicarea dispozțiilor legale în concordanță cu normele metodologice pe care se sprijină, prin raportare și la argumentele prezentate de părți, este esențială, având în vedere că raportul dedus judecății presupune clarificarea regimului juridic al construcțiilor edificate pe terenul asupra căruia se afirmă existența dreptului la reparație.

Or, instanța de apel nu a realizat o examinare efectivă a condițiilor care justifică restituirea în natură, respectiv acodarea de măsurii compensatorii în echivalent astfel cum acestea sunt reglementate inlcusiv în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002, și nu a înlăturat, printr-o analiză completă din punct de vedere juridic, susținerile reclamantei, cauzând acesteia o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea deciziei recurate.

Astfel, Înalta Curte reține că în cauză, instanța de fond a răspuns susținerilor reclamantei doar prin raportare la incidența prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 fără a analiza temeinicia alegațiilor din perspectiva incidenței Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2002 instituite prin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002, înlăturând, astfel, posibilitatea instanței superioare de control să cenzureze un eventual raționament juridic. Analiza deficitară și incompletă a anumitor aspecte relevante a fost privită în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea prevăzută de prevederile art. 497 C. proc. civ.

Întrucât prima instanță nu a oferit o fundamentare suficientă a raționamentul său și nu a clarificat toate asepctele relevante pentru a lăsa instanței superioare de control posibilitatea să efectueze un control real al legalității soluției adoptate se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecarea contestației, instanța de trimitere va avea în vedere atât dispozițiile O.U.G. nr. 94/2002 cât și pe cele din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002. Totodată, va proceda la efectuarea unei analize punctuale a susținerilor părților, prin raportare la probele existente la dosarul cauzei și eventual la cele care se vor mai administra, și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, răspunzând argumentat tuturoa chestiunilor litigioase supuse dezbaterii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 117/2024 din 24 septembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.