ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4679/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 25.01.2023, reclamanta Parohia A și reclamantul Consistoriul B din România în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 10487/11.11.2022 a Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile aparținând cultelor religioase, prin care au solicitat: anularea în parte a deciziei atacate în ceea ce privește neacordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele: a) înscris în CF (...) a localității (...), cu nr. top. x/2/1 și y, loc de casă cu suprafața de 547 stj.p.+16 stj.p. (2026.80 mp.); b) înscris în CF (...) , cu nr. top. x/2/2, loc de casă cu suprafața de 570 stj. P. (2052 mp.); c) înscris în CF (...), cu nr. top. x/2/3, loc de casă cu suprafața de 587 stj.p. (2113.20 mp.); d) înscris în CF (...), cu nr. top. x/24/ 2/1, teren în suprafață de 1533.94 mp; obligarea pârâtei la restituirea în echivalent către reclamante a imobilelor descrise mai sus; cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 78/2023 din 31 mai 2023 a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată și precizată de reclamanta Parohia A și de reclamantul Consistoriul B din România în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

S-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 10487/11.11.2022 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, în ceea ce privește neacordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru: imobilul înscris în CF (...) a localității, cu nr. top. x/2/1 și y, loc de casă cu suprafața de 547 stj.p.+16 stj.p. (2026.80 mp.); imobilul înscris în CF (...), cu nr. top. x/2/2, loc de casă cu suprafața de 570 stj.p. (2052 mp); imobilul înscris în CF (...), cu nr. top. x/2/3, loc de casă cu suprafața de 587 stj.p. (2113.20 mp.) fiind obligată pârâta Comisia Specială de Retrocedare la acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent pentru aceste imobile.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinței nr. 78/2023 din data de 31 mai 2023 a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta - pârâtă a susținut că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în pofida constatării de către instanța de fond a faptului că dispozitiile O.U.G. nr. 94/2000 stabilesc că se acordă măsuri compensatorii pentru imobilele înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în mod eronat instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 6 alin. (1) nu exclud imobilele înstrăinate anterior acestei că acestei date, statuând faptul că aceste imobile se încadrează în categoria imobilelor pentru care nu se poate dispune retrocedarea în natură, potrivit art. 1 alin. (5) O.U.G. nr. 94/2000.

În combaterea raționamentului instanței de fond, recurenta a înțeles să invoce aspectele în continuare expuse.

Art. 1 alin. (1), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Imobilele ce fac obiectul litigiului au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, prin expropriere, în baza Decretului nr. 187/1945.

Desi nu există nicio prevedere expresă a faptului că pentru imobilele înstrăinate legal înainte de data de 22 decembrie 1989 nu mai pot fi acordate despăgubiri, în opinia sa, această aserțiune reiese din interpretarea per a contrario a textului de lege prevăzut în art. 6 alin. (1) din O.U.G. 94/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Din interpretarea per a contrario a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5), reiese faptul că imobilele înstrăinate înainte de data de 22 decembrie 1989 nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Legiuitorul a prevăzut în mod expres condiția temporală prin care unui solicitant i se poate propune măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat pentru care face dovada dreptului de proprietate și anume ca imobilul să fie înstrăinat de către Statul Român după data de 22 decembrie 1989.

Deși Curtea de Apel Brașov, prin sentința civilă recurată, a statuat faptul că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 94/2000 a fost de a repara prejudiciile suferite de cultele religioase cărora le-au fost preluate imobilele de către Statul Român, anterior anului 1989, indiferent de traseul pe care le-au avut aceste imobile, din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice de aplicare a ordonanței anterior menționate, legiuitorul a limitat categoriile de imobile pentru care se pot acorda măsuri reparatorii, fie restituire în natură, fie propunere de acordare de măsuri compensatorii.

Astfel, contrar aprecierii instanței de fond, legiuitorul nu a prevăzut acordarea măsurilor reparatorii indiferent de traseul imobilelor preluate abuziv, întrucât acesta nu a dorit eludarea principiilor care stau la baza acordării măsurilor reparatorii, indiferent de temeiul legii în care sunt acordate.

Prin urmare, nu pentru toate imobilele se poate dispune acordarea de măsuri reparatorii, iar limitele acordării sunt trasate de legiuitor.

În ceea ce privește obligarea recurentei la acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent pentru respectivele imobile, recurentul a invocat prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora instanța, soluționând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

A făcut trimitere și la prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. 94/2000, precum și faptul că potrivit prevederilor art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entității învestite de lege, prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii.

Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă Parohia A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva întâmpinării formulate de intimata-reclamantă Parohia A, recurenta – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat Răspuns la întâmpinare, în cadrul căruia a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență, argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, apoi instanța a acorda un nou termen de judecată pentru astăzi 22.10.2024.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor din întâmpinare, dar și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare, sub nr. 2575/21.02.2003 (fila 28 din volumul 1 al dosarului de fond), reclamanta Parohia A prin Consistoriul B a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna (...), având destinația inițială de moară, înscris în C.F. nr. (...) a localității (...), nr. top. (...) și (...)/2.

Potrivit Cărții funciare nr. (...) a localității (...), proprietarul imobilului identificat cu număr topografic (...),(...) a fost Oficiul C, Confesiunea de Augsburg.

Potrivit CF nr.(...) a localității Bod, pe terenul identificat cu nr. cad.(...) ( nr.top.x/2/4) exista o clădire ( cu o suprafață construită de 222 m.p. potrivit Registrului cadastral al parcelelor ) edificată în anul 1950.

Potrivit Încheierii nr.3896/10.10.1955, foaia B, poz.nr.11 din CF nr.(...) a localității (...), imobilul identificat cu nr. top.(...),(...) se transcrie în C.F. a localității (...) în favoarea Statului Român, cu titlu de expropriere, în baza Decretului nr. 187/1945.

Ulterior, imobilul teren, identificat cu nr. top.(...)-x/2/1, imobilul teren identificat cu nr. top.x/2/2 și imobilul teren identificat cu nr. top.x/2/3, situate în comuna (...), str, (...) nr, (...) județ Brașov au fost înstrăinate de Statul Român unor persoane fizice în anul 1958.

Potrivit Încheierii nr.1656/08.03.1958, foaia B, poziția nr. x din CF nr. (...) a localitățio (...) imobilul identificat cu nr.top.(...)-x/2/1 ( A+128) de transscrie în C.F, nr. (...) a localității (...), în favoarea unei persoane fizice, cu titlu de împroprietărire.

Potrivit Încheierii nr.1656/08.03.1958, foaia B, poz.x din C.F.nr.(...) a localității (...), imobilul identificat cu nr. top x/2/2 ( A+129) se transcrie în C.F. nr.(...) a localității (...) în favoarea unei pesoane fizice cu titlu de împroprietărire.

Potrivit Încheierii nr, 1656/08.03.1958, foaia B, poz.nr.x din C.F nr.(...) a localității (...), imobilul identificat cu nr. topo.x/2/3 ( A+130) se transcris în C.F a localității (...) în favoarea unei persoane fizice cu titlu de împroprietărire.

Prin Decizia nr. 10487/11.11.2022 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România s-a dispus respingerea cererii de retrocedare nr. x/21.02.2003, cu privire la restituirea imobilului teren, identificat cu nr. top. (...)-x/2/1 (A+128), a imobilului teren, identificat cu nr. top. x/2/2 (A+129) și a imobilului teren, identificat cu nr. top. x/2/3 (A+130), situate în comuna (...), str. (...) nr. (...), județul Brașov, întrucât au fost înstrăinate de Statul Român unor persoane fizice anterior datei de 22 decembrie 1989, respectiv în anul 1958.

S-a reținut de către Comisie din interpretarea per a contrario a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că imobilele înstrăinate înainte de data de 22 decembrie 1989 nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Parohia A și reclamantul Consistoriul B din România, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România au solicitat instanței să dispună anularea în parte a Deciziei nr. 10487/11.11.2022 respectiv, în ceea ce privește neacordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele:

a) înscris în CF (...) a localității (...), cu nr. top. x/2/1 și y, loc de casă cu suprafața de 547 stj.p.+16 stj.p. (2026.80 mp.);

b) înscris în CF (...) (...), cu nr. top. x/2/2, loc de casă cu suprafața de 570 stj. P. (2052 mp.);

c) înscris în CF (...) (...), cu nr. top. x/2/3, loc de casă cu suprafața de 587 stj.p. (2113.20 mp.);

d) înscris în CF (...) (...), cu nr. top. x/24/ 2/1, teren în suprafață de 1533.94 mp; dar și obligarea pârâtei la restituirea în echivalent către reclamante a imobilelor.

La judecata pe fond, la ultimul termen de judecată reclamanții prin apărător au precizat că nu își mai mențin cererea in ceea ce privește imobilul identificat cu nr. top. x/2/4/2/1, teren cu o suprafață de 1533,94 m.p.

Prin sentința recurată cererea formulată și precizată de reclamanta Parohia A și de reclamantul Consistoriul B din România a fost admisă și a fost anulată în parte Decizia nr. 10487/11.11.2022 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, în ceea ce privește neacordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru: imobilul înscris în CF (...) a localității (...), cu nr. top. x/2/1 și y, loc de casă cu suprafața de 547 stj.p.+16 stj.p. (2026.80 mp.); imobilul înscris în CF (...) (...), cu nr. top. x/2/2, loc de casă cu suprafața de 570 stj.p. (2052 mp.; imobilul înscris în CF (...) (...), cu nr. top. x/2/3, loc de casă cu suprafața de 587 stj.p. (2113.20 mp.), pârâta Comisia Specială de Retrocedare fiind obligată la acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent pentru aceste imobile

Împotriva acestei soluții pârâta Comisia Specială de Retrocedare a promovat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în opinia sa, imobilele înstrăinate înainte de data de 22 decembrie 1989 nefăcând obiectul O.U.G. nr. 94/2000, legiuitorul prevăzând în mod expres condiția temporală prin care unui solicitant i se poate propune măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat pentru care face dovada dreptului de proprietate și anume ca imobilul să fie înstrăinat de către Statul Român după data de 22 decembrie 1989.

Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că, în raport cu situația de fapt reținută, chestiunea litigioasă dedusă judecății o reprezintă interpretarea și aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cu care "În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5), în sensul dacă aceste dispoziții se aplică și pentru imobilele care au fost înstrăinate legal și înainte de data de 22 decembrie 1989.

Înalta Curte constată că, ulterior pronunțării sentinței recurate, această problemă de drept a fost dezlegată, cu ocazia pronunțării Deciziei interpretative nr. 12 din 17 iunie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/1/2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 678 din 15 iulie 2024, în sensul că ”În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai titularii cererilor de retrocedare ale căror imobile, ce fac obiectul ordonanței de urgență, au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din actul normativ sus-menționat.”

În aceste condiții, față de prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea de către prima instanță a art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 nu sunt conforme celor statuate prin Decizia nr. 12/17.06.2024.

Pentru problema ce interesează în cauză, sunt relevante următoarele considerente ale Deciziei 12 din 17 iunie 2024:

”67. Înalta Curte constată că interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000, prevăzută chiar în textul analizat, este în litera și în spiritul legii, reținându-se numai situația imobilelor ce fac obiectul ordonanței de urgență ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989.

Art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000 vizează doar imobilele înstrăinate după 22 decembrie 1989, deci reglementează natura măsurilor reparatorii într-o situație particulară și din acest motiv trebuie interpretat restrictiv.

Textul nu vizează categoriile de bunuri pentru care se cuvin măsuri reparatorii, acestea fiind regăsite la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000, iar interpretarea contrară ar conduce la extinderea domeniului de aplicare al ordonanței de urgență.

Iar, potrivit dispozițiilor art. 21 din Constituția României, republicată, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această convenție au fost ratificate de Parlamentul României prin Legea nr. 30/1994, astfel că, în ipoteza în care, deși a existat o preluare a unui bun de către stat (privare de bun) anterior datei de 22 decembrie 1989, textul Convenției și al protocoalelor adiționale nu poate obliga statul contractant să repare prejudiciul cauzat pentru perioada anterioară ratificării acesteia.”

Așa fiind, având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunii de drept incidente speței, Înalta Curte constată că se impune reformarea sentinței recurate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reținând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct.8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată și precizată de cei doi reclamanți, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva Sentinței nr. 78/2023 din 31 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge cererea formulată și precizată de reclamanții Parohia A și Consistoriul B din România, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut culterlor religioase din România, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 22 octombrie 2024.