ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3804/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.04.2023, sub dosar nr. x/2021, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cincșor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat instanței să dispună anularea deciziei nr. 10574/26.01.2023 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea Comisiei speciale de retrocedare de a emite decizie de acordare despăgubiri pentru imobilul înscris în CF x Cincșor nr. top. x, 19 ce face obiectul cererii de retrocedare x/27.02.2003.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 83/F/2023 din 13 iunie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cincșor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, și a fost anulată Decizia nr. 10574/26.01.2023 emisă de Comisia Specială de Retrocedare și obligare a Comisiei Speciale de Retrocedare să emită decizie prin care să acorde măsuri compensatorii pentru imobilul înscris în CF x Cincșor, nr. top x,19.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 83/F/2023 din 13 iunie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, în pofida constatării de către instanța de fond a faptului că dispozitiile O.U.G. nr. 94/2000 stabilesc că se acordă măsuri compensatorii pentru imobilele înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în mod eronat instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 6 alin. (1) nu exclud imobilele înstrăinate anterior acestei că acestei date, statuând faptul că aceste imobile se încadrează în categoria imobilelor pentru care nu se poate dispune retrocedarea în natură, potrivit art. 1 alin. (5) O.U.G. nr. 94/2000. În combaterea raționamentului instanței de fond, recurenta a înțeles să invoce aspectele în continuare expuse. Art. 1 alin. (1), art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Imobilul solicitat a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, prin expropriere, în baza Decretului nr. 187/1945. Desi nu există nicio prevedere expresă a faptului că pentru imobilele înstrăinate legal înainte de data de 22 decembrie 1989 nu mai pot fi acordate despăgubiri, în opinia sa, această aserțiune reiese din interpretarea per a contrario a textului de lege prevăzut în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare. Din interpretarea per a contrario a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5), reiese faptul că imobilele înstrăinate înainte de data de 22 decembrie 1989 nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000. Legiuitorul a prevăzut în mod expres condiția temporală prin care unui solicitant i se poate propune măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat pentru care face dovada dreptului de proprietate și anume ca imobilul să fie înstrăinat de către Statul Român după data de 22 decembrie 1989. Deși Curtea de Apel Brașov, prin sentința civilă recurată, a statuat faptul că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 94/2000 a fost de a repara prejudiciile suferite de cultele religioase cărora le-au fost preluate imobilele de către Statul Român, anterior anului 1989, indiferent de traseul pe care le-au avut aceste imobile, din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice de aplicare a ordonanței anterior menționate, legiuitorul a limitat categoriile de imobile pentru care se pot acorda măsuri reparatorii, fie restituire în natură, fie propunere de acordare de măsuri compensatorii. Astfel, contrar aprecierii instanței de fond, legiuitorul nu a prevăzut acordarea măsurilor reparatorii indiferent de traseul imobilelor preluate abuziv, întrucât acesta nu a dorit eludarea principiilor care stau la baza acordării măsurilor reparatorii, indiferent de temeiul legii în care sunt acordate. Prin urmare, nu pentru toate imobilele se poate dispune acordarea de măsuri reparatorii, iar limitele acordării sunt trasate de legiuitor. În ceea ce privește obligarea recurentei la acordarea de măsuri compensatorii pentru acest imobil, recurentul a invocat prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora instanța, soluționând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. A făcut trimitere și la prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și faptul că potrivit prevederilor art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, procedura dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entității învestite ce propus acordarea de măsuri compensatorii.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă Parohia Evanghelică C.A. Cincșor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare, sub nr. x/27.02.2003, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cincșor prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. a solicitat restituirea imobilului situat în localitatea Cincșor, având destinația inițială de locuință pentru învățător, înscris în C.F. nr. x a localității Cincșor, nr. top. x, 19. Din înscrisurile depuse alăturat cererii de retrocedare, respectiv copia certificată a cărții funciare nr. x a localității Cincșor și traducerea legalizată a acesteia, a rezultat că imobilul solicitat a fost proprietatea Comunității Bisericii Evanghelice Lutherane din Cincșor. Imobilul a fost transcris în CF în format electronic nr. x a localității Voila. Potrivit informațiilor comunicate de Primăria comunei Voila, imobilul nu a figurat în inventarul comunei Voila, iar proprietarii actuali ai imobilului sunt persoane fizice. Din cuprinsul cărții funciare 139, comuna Cincșor, reiese că prin actul 62 (sau 621) din 14 iulie 1967, s-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului înscris pe numele Statului Român cu nr. top x, în favoarea lui A., B. și C.. La data de 28.01.1988, cota de 1-3 din imobil, proprietatea lui C. s-a întabulat în favoarea Statului Român. Prin Decizia nr. 10574/26.01.2023 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare depusă de Parohia Evanghelică C.A. Cincșor prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A., cu privire la restituirea imobilului, întrucât a fost înstrăinat de Statul Român anterior datei de 22 decembrie 1989. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cincșor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat instanței să dispună anularea deciziei nr. 10574/26.01.2023 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea Comisiei speciale de retrocedare de a emite decizie de acordare despăgubiri pentru imobilul înscris în CF x Cincșor nr. top. x, 19 ce face obiectul cererii de retrocedare x/27.02.2003. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă și a fost anulată Decizia nr. 10574/26.01.2023 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, pârâta care a fost obligată să emită decizie prin care să acorde măsuri compensatorii pentru imobilul înscris în CF x Cincșor, nr. top x,19 formulând recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în opinia sa, imobilele înstrăinate înainte de data de 22 decembrie 1989 nefăcând obiectul O.U.G. nr. 94/2000, legiuitorul prevăzând în mod expres condiția temporală prin care unui solicitant i se poate propune măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat pentru care face dovada dreptului de proprietate și anume ca imobilul să fie înstrăinat de către Statul Român după data de 22 decembrie 1989. Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de control judiciar constată că, în raport cu situația de fapt reținută, chestiunea litigioasă dedusă judecății o reprezintă interpretarea și aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cu care "În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5).", în sensul dacă aceste dispoziții se aplică și pentru imobilele care au fost înstrăinate legal și înainte de data de 22 decembrie 1989. Înalta Curte constată că, ulterior pronunțării sentinței recurate, această problemă de drept a fost dezlegată, cu ocazia pronunțării Deciziei interpretative nr. 12 din 17 iunie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 678 din 15 iulie 2024, în sensul că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai titularii cererilor de retrocedare ale căror imobile, ce fac obiectul ordonanței de urgență, au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din actul normativ sus-menționat." În aceste condiții, față de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea de către prima instanță a art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 nu sunt conforme celor statuate prin Decizia nr. 12/17.06.2024. Pentru problema ce interesează în cauză, sunt relevante următoarele considerente ale deciziei 12 din 17 iunie 2024: "67. Înalta Curte constată că interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000, prevăzută chiar în textul analizat, este în litera și în spiritul legii, reținându-se numai situația imobilelor ce fac obiectul ordonanței de urgență ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989. 68. Un prim argument adus în favoarea acestei interpretări este obiectul de reglementare al art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000. Art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000 vizează doar imobilele înstrăinate după 22 decembrie 1989, deci reglementează natura măsurilor reparatorii într-o situație particulară și din acest motiv trebuie interpretat restrictiv. Textul nu vizează categoriile de bunuri pentru care se cuvin măsuri reparatorii, acestea fiind regăsite la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000, iar interpretarea contrară ar conduce la extinderea domeniului de aplicare al ordonanței de urgență. 69. În ceea ce privește existența unei ingerințe în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție este adevărat că, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituția României, republicată, dispozițiile privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Iar, potrivit dispozițiilor art. 21 din Constituția României, republicată, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această convenție au fost ratificate de Parlamentul României prin Legea nr. 30/1994, astfel că, în ipoteza în care, deși a existat o preluare a unui bun de către stat (privare de bun) anterior datei de 22 decembrie 1989, textul Convenției și al protocoalelor adiționale nu poate obliga statul contractant să repare prejudiciul cauzat pentru perioada anterioară ratificării acesteia." Așa fiind, având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunii de drept incidente speței, Înalta Curte constată că se impune reformarea sentinței recurate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.