ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2642/2025

HOTĂRÂRE
15.05.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2642/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căile Ferate Iași a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Investigare Feroviară Româna - AGIFER anularea Raportului de investigare comunicat prin actul nr. 1110/205/2023 din 27.06.2023, precum și a răspunsului la plângerea prealabilă comunicat prin actul nr. x/16.08.2023.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1013 din 06 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității de reprezentant si excepția lipsei de interes, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

A admis excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională CF Iași, ca inadmisibilă.

Recursul exercitat în cauză

Recurenta-reclamată Compania Națională Căi Ferate CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iași a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1013 din 06 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În susținerea recursului, se invocă motive de nelegalitate care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), pct. 6 (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și pct. 8 ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) C. proc. civ.

În esență, prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a companiei recurente de anulare a raportului de investigare al AGIFER, reținând că - deși a fost emis de autoritatea publică pârâtă în exercitarea atribuțiilor și competențelor de investigare expres prevăzute de art. 20-24 din O.U.G. nr. 73/2019 privind siguranța feroviară - raportul de investigare nu dă naștere, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Sentința dată în acest mod este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind parțial și nemotivată.

În opinia recurentei, instanța de fond nu a judecat potrivit celor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Hotărârea dată este nemotivată (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) referitor la înlăturarea efectelor considerate de recurentă ca fiind vătămări ale drepturilor și intereselor.

Se mai invocă faptul că prima instanță a judecat mai puțin, s-a referit doar la raport, nu și la actul nr. x/16.08.2023.

Oricare dintre cele două părți din proces, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, precum și dreptul ca acesta să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă. Prima instanță a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea ca inadmisibilă, însă din analiza hotărârii astfel pronunțate se constată că instanța de fond nu a analizat și argumentele reclamantei privind efectele produse.

Nemotivarea sentinței sub acest aspect creează o restrângere disproporționată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanței de control judiciar, impunându-se casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Totodată, se iprecizează că hotărârea este nelegală, întrucât, în acord cu art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorului îi revenea sarcina să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta, să aplice normele juridice incidente.

În concluzie, sentința primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fapt pentru care se impune casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare către prima instanță.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenția de Investigare Feroviară Română - AGIFER a formulat întâmpinare, prin care a formulat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, apreciind că prima instanță în mod corect a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta Compania Națională Căi Ferate CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iași a învestit instanța de contencios administrativ cu contestație împotriva investigației și a Raportului de investigare al accidentului feroviar produs la data de 29.06.2022, pe raza de activitate a reclamantei Sucursala Regională Căile Ferate Iași între halta de mișcare Sîrca și stația CFR Podu Iloaei, în zona km 49+360, în circulația trenului de marfă nr. x (aparținând operatorului de transport feroviar Grup Feroviar Român SA) prin deraierea a 15 vagoane din compunerea trenului.

Instanța de primă jurisdicție a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, apreciind că actul supus judecății nu este un act administrativ, care să poată fi cenzurat de instanța de contencios administrativ.

În esență, a reținut că Raportul de investigare a fost emis de autoritatea publică pârâtă Agenția de Investigare Feroviară Română la 27 iunie 2023, fără ca aceasta să stabilească obligații de natură administrativă în sarcina vreuneia dintre părțile implicate în accident, să constate culpa vreunei persoane juridice sau fizice în producerea acestui accident feroviar și fără să aplice sancțiuni administrative entităților investigate.

Faptul că acest Raport conține cele două recomandări de siguranță nr. 1/430 și nr. 2/430 adresate Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A. și Autorității de Siguranță Feroviară nu determină concluzia că acesta ar avea natura juridică a unui act administrativ tipic în condițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cât timp aceste recomandări de siguranță nu au caracter imperativ și coercitiv.

În cauza de față, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la greșita aplicare a prevederilor legale de către instanța de fond, în legătură cu aprecierea actului ce face obiectul litigiului dedus judecății, fiind incident motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 6 lit. g) din Anexa H.G. nr. 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul din România stabilesc expres statutul de act administrativ al investigației, astfel încât instanța de primă jurisdicție în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, fiind încălcat dreptul constituțional la justiție al reclamantei.

Conform dispozițiilor prevăzute de art. 6 lit. g) din Anexa H.G. nr. 117/2010:

"(...) Investigația are statutul juridic de act administrativ, permițând investigatorilor principali să își îndeplinească sarcinile în modul cel mai eficient și în timpul cel mai scurt cu putință. (...)".

Înalta Curte reține că, în condițiile în care legea specială stabilește expres natura actului emis în urma investigației, instanța nu poate stabili un alt regim juridic al actului și nici nu este datoare să analizeze actul emis de pârâtă și supus controlului judiciar din perspectiva prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv a trăsăturilor pe care trebuie să le îndeplinească actul administrativ, astfel cum reies din definiția dată de legiuitor.

Astfel, instanța de control judiciar reține că actul ce face obiectul cauzei este un act administrativ individual emis în aplicarea în concret a dispozițiilor H.G. nr. 117/2010, act care poate fi supus controlului judiciar, iar instanța de fond este datoare să analizeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În ceea ce privește argumentul adus de instanța de fond în motivarea soluției de inadmisibilitate a acțiunii, referitoare la împrejurarea că reclamanta nu a solicitat prin petitul cererii de chemare în judecată anularea adresei de soluționare a procedurii prealabile, instanța de control judiciar constată că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală și din această perspectivă.

Recurenta-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a contestat investigația și Raportul de investigare al accidentului feroviar produs la data de 28.12.2020, solicitând și anularea actului emis de pârâta Agenția de Investigare Feroviară Română, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Raportului de investigare, exprimându-și nemulțumirea față de răspunsul primit la plângerea prealabilă care a menținut considerentele din Raportul de investigare.

Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că se impune ca prima instanță, în rejudecare, să analizeze pe fond pretențiile deduse judecății, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată referitoare la legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 alin. (1) și (2), coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta Compania Națională Căi Ferate CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iași, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamată Compania Națională Căi Ferate CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iași împotriva sentinței civile nr. 1013 din 06 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Menține soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității de reprezentant și excepției lipsei de interes, invocate de pârâta Agenția de Investigare Feroviară Română.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 15 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2025
Ședința publică din data de 13 martie 2025 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2025-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 520/2025
Secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București - Sucursala Regională de CF Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Investig
ÎCCJ 2021-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4589/2021
Ședința publică din data de 12 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2020-07-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administr
ÎCCJ 2021-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1927/2021
Ședința publică din data de 26 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR-SA, î
Sursă