ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR - S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Investigare Feroviară Română, anularea Actului nr. 1020/23/2016 emis de AGIFER, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Raportului de investigare nr. x/23.05.2016 întocmit de pârât, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 2883 din 07 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea reclamantei ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de ședință din data de 30.06.2017 și a sentinței pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că atât considerentele referitoare la lipsa caracterului administrativ al Raportului de investigare nr. x/23.05.2016 întocmit de pârâtă, cât și soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii sunt nelegale, întrucât instanța de fond nu a analizat argumentele de fapt și de drept invocate de reclamantă în acțiunea introductivă și probatoriul administrat.

Recurenta a precizat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței să pronunțe soluția de respingere a contestației deduse judecății și nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile/susținerile/apărările CFR S.A..

De asemenea, recurenta a susținut că soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă și considerentele referitoare la lipsa caracterului administrativ al Raportului de investigare sunt nelegale, întrucât instanța nu a analizat argumentele de fapt și de drept invocate de CFR S.A. prin acțiunea dedusă judecății și probatoriul administrat.

Recurenta a arătat că încheierea de ședință din data de 30.062017 a fost dată cu încălcarea condițiilor impuse de art. 233 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că prima instanță nu a efectuat o analiză temeinică a dispozițiilor legale incidente în cauză și nici a probatoriului administrat, în condițiile în care recurenta a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică cu obiective complexe, ceea ce echivalează cu o nemotivare a sentinței pronunțate în cauză.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că actul atacat nu este un act administrativ individual sau normativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susținut că rezultă în mod evident caracterul de act administrativ al actului atacat din prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 55/2006 privind siguranța feroviară. De asemenea, a arătat recurenta că rezultă caracterul de act administrativ al actului și din dispozițiile art. 6 lit. g) și art. 45 din Anexa la H.G. nr. 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul din România.

Astfel, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală, având în vedere că din interpretarea dispozițiilor legale mai sus artate rezultă că instituia pârâtă este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, iar actele emise de aceasta sunt acte administrative unilaterale supuse cenzurii instanei de contencios administrativ și fiscal.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata Agenția de Investigare Feroviară Română s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar va admite recursul, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate CFR - S.A. cu privire la greșita aplicare a prevederilor legale de către instanța de fond, în legătură cu aprecierea actului ce face obiectul litigiului dedus judecății.

Reclamanta a supus controlului judiciar actul emis de pârâta Agenția de Investigare Feroviară Română, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Raportului de investigare nr. x/23.05.2016 întocmit de pârâtă, ca urmare a acțiunii de investigare privind accidentul feroviar produs la data de 26.05.2015 în stația Vânători, Km 288+300, în circulația trenului de marfă nr. 50428, prin deraierea a 7 vagoane aflate în compunerea trenului în pozițiile 23-29.

Instanța de primă jurisdicție a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, apreciind că actul supus judecății nu este un act administrativ, care să poată fi cenzurat de instanța de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 55/2006 privind siguranța feroviară stabilesc expres caracterul administrativ al investigației, astfel încât instanța de primă jurisdicție în mod greșit a reținut că actul atacat nu este un act administrativ, fiind încălcat dreptul constituțional la justiție al reclamantei.

Conform dispoziției prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 55/2006, investigația are statutul juridic de act administrativ, permițând investigatorilor principali să își îndeplinească sarcinile în modul cel mai eficient și în timpul cel mai scurt cu putință.

Înalta Curte reține că în condițiile în care legea specială stabilește expres natura actului emis în urma investigației, instanța nu poate stabili un alt regim juridic al actului și nici nu este datoare să analizeze actul emis de pârât și supus controlului judiciar din perspectiva prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv a definiției actului administrativ conform Legii contenciosului administrativ.

Astfel, instanța de control judiciar reține că actul ce face obiectul cauzei este un act administrativ individual emis în aplicarea în concret a dispozițiilor H.G. nr. 117/2010, act care poate fi supus controlului judiciar, iar instanța de fond este datoare să analizeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

De asemenea, instanța de recurs constată că motivele invocate de recurentă subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, întrucât soluția instanței de fond vizează neîncadrarea actului în categoria actelor administrative care pot fi cenzurate de instanța de contencios administrativ, iar pe acest aspect instanța și-a motivat soluția dată.

Având în vedere considerentele care au determinat soluția recursului de față și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sențința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva încheierii din 30 iunie 2017 și a sentinței nr. 2883 din 07 iulie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.