ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2023 la data de 15 septembrie 2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii:

- anularea în tot Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (cu modificările și completările ulterioare) pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor sau SAU anularea în parte a Hotărârii, în privința anulării sintagmei " Inspecția Judiciară (...) pot transmite și din oficiu comisiei de evaluare date și informații utile pentru efectuarea evaluării" din art. 38 alin. (2) din Regulamentul 11 privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și 11 procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 jj (cu modificările și completările ulterioare);

- anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 (cu modificările și completările ulterioare) pentru aprobarea Ghidului de evaluare a activității profesionale a magistraților;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din din 11 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și a dispus sesizarea Curții constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate în cauză de reclamant și, în temeiul art. 413 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Împotriva încheierii din 11 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de suspendare a cauzei până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a declarat recurs reclamantul A..

Prin decizia nr. 5390 pronunțată la 15 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 11 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a casat încheierea recurată și a trimis cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.

Prin sentința civilă nr. 957/2023 pronunțată la 29 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, a anulat în parte art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/4 octombrie 2007, și anume partea din art. 38 alin. (2) care prevede că "Inspecția Judiciară (…) pot transmite și din oficiu comisiei de evaluare date și informații utile pentru efectuarea evaluării."și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 957/2023 pronunțată la 29 mai 2023 de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs A. și Consiliul Superior al Magistraturii, precum și recursul incident declarat de A., care au solicitat admiterea căii de atac promovate.

Prin recursul principal reclamantul A. susține încălcarea normelor de drept material prin interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în sensul că instanța de fond a considerat inadmisibilă cererea de anulare a unor acte administrative cu caracter normativ abrogate tacit, fără a analiza efectele juridice ale modificării art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018. Această modificare legislativă a condus la pierderea temeiului legal al Hotărârilor Plenului CSM nr. 676/2007 și nr. 10/2008, ceea ce impunea constatarea abrogării tacite și anularea actelor în cauză.

Instanța a ignorat principiul ierarhiei actelor normative consacrat de art. 64 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 24/2000, precum și principiul legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, refuzând să aplice sancțiunea anulării în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În plus, s-a încălcat dreptul de acces la justiție al persoanei vătămate, garantat de art. 52 alin. (1) și alin. (2) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin refuzul de a analiza legalitatea aplicării actelor administrative ulterior abrogării tacite.

Recurentul-reclamant invocă omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor motive esențiale din cererea de chemare în judecată, respectiv nelegalitatea Hotărârii nr. 10/2008 prin depășirea limitelor delegării legislative.

Susține că art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 nu conferă competență Plenului CSM de a adopta un Ghid de evaluare, ci doar secțiilor corespunzătoare de a aproba un regulament.

Instanța nu a analizat acest motiv distinct, deși era determinant pentru legalitatea actului contestat.

De asemenea, nu a fost analizat efectul modificării legislative asupra temeiului juridic al hotărârilor contestate, deși reclamantul a invocat expres abrogarea tacită și caducitatea actelor. Această omisiune echivalează cu o neanalizare a fondului cauzei și încalcă obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor motivelor invocate, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța de fond a reținut în mod contradictoriu că nu poate analiza legalitatea actelor administrative prin raportare la legislația ulterioară, dar a procedat la o astfel de analiză în cazul altor dispoziții din aceleași acte.

Astfel, instanța a verificat conformitatea art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 676/2007 cu Legea nr. 317/2004 și cu Regulamentul (UE) 2016/679, deși anterior a susținut că nu poate analiza actele prin raportare la norme ulterioare.

Această inconsecvență afectează coerența și logica hotărârii, iar refuzul de a analiza efectele modificării art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 asupra hotărârilor contestate conduce la o soluție netemeinică.

În plus, instanța nu a calificat juridic actele deduse judecății, deși avea obligația de a restabili calificarea juridică corectă conform art. 22 C. proc. civ., ceea ce afectează fundamentul hotărârii și conduce la casarea acesteia.

Judecătorul fondului a retinut în mod eronat caracterul definitiv al sentinței civile nr. 1316/28.06.2022 (decizie atacată prin recurs în dosarul nr. x/2023), a apreciat inadmisibilitatea contestării actelor abrogate tacit, în absența oricărei excepții procedurale prevăzute de art. 245 C. proc. civ.

Prima instanță a ignorat și depășirea limitelor delegării legislative în cazul Ghidului de evaluare aprobat prin Hotărârea nr. 10/2008, care nu are temei legal în forma actuală a art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant solicită ca, în temeiul art. 519 C. proc. civ., să fie sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept esențiale pentru soluționarea cauzei.

Apreciază necesar clarificarea obligației instanței de contencios administrativ de a exercita controlul judecătoresc asupra actelor administrative cu caracter normativ abrogate tacit, dar aplicate ulterior abrogării, în cadrul acțiunii în anulare reglementate de art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (4) și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, solicită stabilirea obligației instanței de fond de a analiza calificarea juridică exactă a actului dedus judecății, respectiv constatarea abrogării tacite la o anumită dată, și de a aplica sancțiunile juridice corespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute expres de lege.

Recurentul-reclamant subliniază că Legea nr. 554/2004 nu reglementează noțiunile de inexistență, abrogare tacită sau caducitate, iar interpretarea restrictivă a instanței de fond contravine jurisprudenței Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și dispozițiilor constituționale privind accesul la justiție și controlul legalității actelor administrative.

În cadrul recursului formulat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente. Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes a intimatului-reclamant în formularea cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia ca lipsită de interes, precum și în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, Consiliul Superior al Magistraturii susține că intimatul-reclamant nu mai justifică un interes legitim în contestarea dispozițiilor regulamentare criticate, întrucât actul administrativ individual emis în temeiul art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă, iar norma legală care a stat la baza emiterii acestui act, respectiv Legea nr. 303/2004, a fost abrogată.

Invocă dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, precum și art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., subliniind că interesul judiciar trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, iar în lipsa unei vătămări concrete, nu poate fi justificată legitimarea procesuală activă.

Pe fondul cauzei, se arată că cele două hotărâri contestate - Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007 și Hotărârea nr. 10/2008 - au fost adoptate cu respectarea prevederilor art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la momentul emiterii, precum și a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Instanța de fond a recunoscut compatibilitatea dintre actele administrative contestate și normele primare în temeiul cărora au fost adoptate. Mai mult, dispoziția contestată din art. 38 alin. (2) a fost preluată integral în art. 97 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, ceea ce confirmă validitatea soluției regulamentare.

Recurentul-pârât contestă interpretarea instanței de fond potrivit căreia dispoziția din art. 38 alin. (2) ar conferi Inspecției Judiciare atribuții neprevăzute de lege în materia evaluării magistraților. Se susține că această dispoziție nu interferează cu regimul răspunderii disciplinare și nu impune comisiei de evaluare obligația de a valorifica informațiile transmise de Inspecția Judiciară, ci doar permite comunicarea unor date considerate utile, fără a afecta independența comisiei în procesul de evaluare. Se invocă art. 65 alin. (3) și art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum și faptul că atribuțiile Inspecției Judiciare sunt reglementate prin ordin al Inspectorului-șef, publicat în Monitorul Oficial.

În ceea ce privește garanțiile procedurale, se arată că Regulamentul privind evaluarea activității profesionale prevede o serie de mecanisme care asigură dreptul la apărare al magistratului evaluat, inclusiv accesul la dosarul de evaluare, posibilitatea de autoevaluare, solicitarea unui interviu, formularea de observații și obiecții, precum și contestarea calificativului acordat. Prin urmare, dispoziția contestată nu generează o presiune nejustificată asupra magistraților și nu încalcă principiile de claritate și previzibilitate ale normelor juridice.

În concluzie, Consiliul Superior al Magistraturii solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată în principal, ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin recursul incident, recurentul-reclamant solicită anularea în parte a motivării care a stat la baza deciziei de anulare a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007, păstrând însă soluția de anulare parțială a acelei dispoziții și înlocuirea motivării instanței cu argumentele prezentate în calea de atac.

Instanța de fond a aplicat eronat normele de drept material atunci când a considerat că art. 38 alin. (2) nu depășește limitele delegării legislative conferite de art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004.

În realitate, această prevedere a regulamentului a acordat Inspecției Judiciare atribuții care nu se regăseau în legea organică și nu puteau fi delegate Plenului CSM, care avea competența de a stabili doar normele de aplicare ale Legii nr. 303/2004, nu să extindă sfera prerogativelor Inspecției în evaluarea profesională. De asemenea, textul criticat încalcă dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679, Legea nr. 190/2018 și Legea nr. 363/2018, deoarece nu respectă drepturile persoanei vizate (dreptul la informare, opoziție, rectificare și ștergere), nu clarifică sursa, durata și scopul prelucrării datelor cu caracter personal și nu stabilește o bază legală valabilă pentru transferul acestor date, angajând Inspecția Judiciară într-o prelucrare arbitrară și neprevăzută de lege.

Recurentul-pârât susține că judecătorul fondului nu a analizat și nu a motivat aspectele esențiale legate de dreptul magistratului de a fi informat asupra sesizării comisiei de evaluare, încălcând art. 1326-1328 din C. civ. și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului referitoare la accesul la justiție și la un proces echitabil.

Prima instanță nu a verificat competențele și limitele sesizării Inspecției Judiciare prevăzute de art. 45-47 din Legea nr. 317/2004 și nu a luat în considerare că această instituție, implicată atât în cercetarea disciplinară, cât și în evaluarea profesională, pierde aparența de imparțialitate și exercită o presiune nejustificată asupra magistraților. Lipsa oricărei proceduri contradictorii, a termenelor-limită de comunicare a datelor și a posibilității de cale de atac împotriva sesizării transformă norma regulamentară într-un mijloc de intimidare, contrar principiului securității juridice și al încrederii legitime.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant solicită ca, în rejudecare, considerentele eronate ale instanței de fond privind art. 38 alin. (2) din Regulament să fie înlăturate și înlocuite cu argumentele detaliate în prezenta cale de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., menținându-se totodată anularea parțială a textului regulamentar.

Recurentul-pârât a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului promovat de reclamant și respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare în cuprinsul căreia în principal invocă excepția lipsei de interes a apărărilor recurentului-pârât, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare, prin care, în principal, invocă excepția lipsei de interes a recursului promovat de instituția pârâtă, iar în subsidiar, solicită respingerea recursului pârâtului ca nefondat.

Recurentul-pârât a depus răspuns întâmpinare și întâmpinare la recursul incident prin care, în principal, invocă excepția lipsei de interes a recurentului în formularea recursului incident și, în subsidiar, solicită respingerea recursului incident ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu următoarele:

Recurentul susține că Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să se pronunțe în senul că: - se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ abrogate tacit (aplicate ulterior abrogării tacite), conform art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (4), art. 18 din Legea nr. 554/2004; - în cazul în care reclamantul a solicitat, în baza art. 4 alin. (4), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (4), art. 18 alin. (1), art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ cu caracter normativ abrogat tacit (aplicat ulterior abrogării tacite), instanța de fond avea obligația de a pune în discuție calificarea juridică exactă a actului dedus judecății (constatare că actul administrativ cu caracter normativ a fost abrogat la o anumită dată) și calificarea juridică a eventualei sancțiuni neprevăzute expres de art. 18 din Legea nr. 554/2004 (de exemplu, eventuala constatare că actul administrativ cu caracter normativ a fost abrogat la o anumită dată).

Asupra admisibilității sesizării, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Conform art. 520 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, iar dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților, iar aliniatul 2 prevede că, prin încheiere, cauza va fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

i) existența unei cauze aflate în curs de judecată;

ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competenta legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;

iv) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;

vii) problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite.

Primele trei condiții sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuție suplimentară, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție este legal investită cu soluționarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri pronunțare în materia contenciosului administrativ de către Curtea de apel.

Cu privire la condiția iv) - a legăturii cu cauza- Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, întrucât este necesar a se prezenta o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

În concret este necesar ca sesizarea să vizeze probleme de interpretare a legii, aspect care nu se regăsește în cauză, recurentul-reclamant clamând prin cererea de sesuizare necesitatea clarificării obligației instanței de contencios administrativ de a exercita controlul judecătoresc asupra actelor administrative cu caracter normativ abrogate tacit, dar aplicate ulterior abrogării, în cadrul acțiunii în anulare reglementate de art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (4) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, chestiuni particulare care vizează aplicarea legii în timp la situația de fapt dedusă judecății.

Potrivit art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac care analizează legalitatea hotărârii atacate în cazurile strict reglementate de lege și în limita criticilor formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ca inadmisibilă, nefiind întrunite în mod cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată prin întâmpinare

Excepția invocată este raportată la dispozițiile generale cuprinse în art. 32 C. proc. civ. potrivit cărora interesul este o condiție esențială pentru exercitarea oricărei cereri în justiție și acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

a) Recurentul-reclamant susține că adoptarea Hotărâri nr. 1113/2021 privind aprobarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor, lasă fără interes recursul pârâtului, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii recunoaște că Hotărârile Plenului CSM nr. 676/2007 și nr. 10/2008 sunt abrogate.

Interesul ca și condiție de exercitare a căii de atac privește folosul practic urmărit de recurentul-pârât prin demersul său judiciar, respectiv, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât prezintă în continuare un interes în soluționarea recursului întrucât adoptarea Hotărâri nr. 1113/2021 privind aprobarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor nu reprezintă un răspuns pentru toate aspectele de nelegalitate invocate, chestiuni juridice care necesită o rezolvare definitivă și care constituie esența litigiului dedus judecății.

Criticile din recurs se referă la chestiuni juridice soluționate de prima instanță, ce necesită un răspuns din partea instanței de soluționare a căii de atac, prin raportare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material incident.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată nefondată excepția lipsei de interes în formularea recursului principal de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și o va respinge.

b) Recurentul-pârât susține că recursul incident promovat de către reclamantul A. este lipsit de interes.

Interesul ca și condiție de exercitare a căii de atac privește folosul practic urmărit de recurentul-reclamant prin demersul său judiciar, respectiv, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, admiterea recursului cu consecința admiterii în tot cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant prezintă în continuare un interes în soluționarea recursului, întrucât solicitarea de înlocuire a motivării sentinței recurate și criticile aduse se referă la chestiuni juridice soluționate de prima instanță, ce necesită un răspuns din partea instanței de recurs, prin raportare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material incident.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată nefondată excepția lipsei de interes în formularea recursului incident de reclamantul A..

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul principal și recursul incident declarate de reclamantul A. sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare în tot Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (sau anularea în parte a Hotărârii, în privința anulării sintagmei "Inspecția Judiciară (...) pot transmite și din oficiu comisiei de evaluare date și informații utile pentru efectuarea evaluării" din art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 și anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 npentru aprobarea Ghidului de evaluare a activității profesionale a magistraților.

Prin sentința recurată s-a anulat în parte art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/4 octombrie 2007, și anume partea din art. 38 alin. (2) care prevede că "Inspecția Judiciară (…) pot transmite și din oficiu comisiei de evaluare date și informații utile pentru efectuarea evaluării." și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, părțile formulând recurs.

Instanța de recurs reține că recursurile formulate de reclamant sunt nefondate, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate pe acest aspect.

Criticile formulate prin recursul principal, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Reclamantul susține că instanța de fond ar fi interpretat greșit dispozițiile art. 4 alin. (4) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu ar fi analizat legalitatea unor acte administrative cu caracter normativ abrogate tacit, ca urmare a modificării art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018.

Această susținere nu poate fi primită, întrucât instanța de fond a reținut în mod corect că actele administrative cu caracter normativ se analizează prin raportare la temeiul legal existent la data emiterii lor, iar modificările legislative ulterioare nu pot conduce automat la anularea actelor respective.

Abrogarea tacită nu produce efecte retroactive și nu poate constitui, în sine, un motiv de anulare în sensul art. 18 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, nu se poate reține încălcarea principiului ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 64 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 24/2000, întrucât hotărârile Plenului CSM au fost adoptate în temeiul expres al art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, în formă în vigoare la momentul emiterii.

Instanța de fond a analizat în mod corect legalitatea acestor acte prin raportare la dispozițiile legale incidente la data adoptării lor, fără a ignora principiul legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor motive esențiale, se constată că instanța a analizat în mod explicit temeiul legal al Hotărârii nr. 10/2008 și a reținut că aceasta a fost emisă în limitele competenței conferite de lege. Reclamantul susține că doar secțiile CSM ar fi avut competența de a aproba regulamentul, însă această interpretare nu este susținută de textul legal aplicabil la data emiterii actului. Instanța nu a omis analiza acestui aspect, ci a respins argumentul ca nefondat, ceea ce nu echivalează cu o omisiune de analiză în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că hotărârea instanței de fond este motivată în mod clar și coerent.

Reclamantul susține că instanța ar fi procedat contradictoriu, analizând legalitatea unor dispoziții prin raportare la norme ulterioare, deși anterior ar fi afirmat că nu poate face acest lucru.

Această susținere nu este întemeiată, întrucât instanța a făcut distincția între analiza legalității actului la momentul emiterii și verificarea compatibilității acestuia cu norme de protecție a datelor cu caracter personal, în contextul aplicării Regulamentului (UE) 2016/679.

Această analiză nu contrazice principiul aplicării legii în timp, ci reflectă obligația instanței de a verifica efectele actuale ale actului în raport cu drepturile fundamentale.

În ceea ce privește recursul incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., se constată că argumentele formulate de recurentul-reclamant nu pot conduce la modificarea considerentelor hotărârii instanței de fond.

Reclamantul susține că art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 676/2007 ar fi fost adoptat cu depășirea competenței conferite de lege și că ar încălca dispozițiile privind protecția datelor cu caracter personal.

Instanța de fond a analizat aceste aspecte și a reținut că dispoziția contestată nu conferă Inspecției Judiciare atribuții decizionale în procesul de evaluare, permite transmiterea unor informații, iar problema din cuprinsul ei fiind lipsa unui termen clar în comunicarea acestora date.

De asemenea, s-a constatat că dispozițiile respective, Hotărârea 676/2007 [fără art. 38 alin. (2) apreciat nleegal în lipsa unui termen clar de comunicare a informațiilor] și nr. 10/2008 adoptate de CSM nu contravin Regulamentului (UE) 2016/679, Legii nr. 190/2018 sau Legii nr. 363/2018, întrucât prelucrarea datelor se face în cadrul unei proceduri administrative reglementate, cu respectarea drepturilor persoanei vizate.

Critica referitoare la lipsa unei proceduri contradictorii și la afectarea imparțialității nu este susținută de dispozițiile legale incidente.

Instanța de fond a reținut că magistratul evaluat beneficiază de garanții procedurale, inclusiv dreptul de a formula observații, de a solicita interviu și de a contesta calificativul acordat. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În concluzie, atât recursul principal, cât și recursul incident sunt nefondate, criticile formulate nu justifică casarea hotărârii sub aspectele menționate.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., exercitarea unei acțiuni în contencios administrativ presupune existența unei vătămări concrete într-un drept subiectiv sau interes legitim, precum și justificarea unui interes născut, actual, personal și determinat.

În cauză instanța de fond nu a observat la momentul soluționării capătului de cerere privind anularea în parte a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 676/04.10.2007, că era îndeplinită condiția lipsei de interes procesual la momentul pronunțării hotărârii.

Or, în cauză, se constată că actul administrativ individual emis în temeiul dispoziției regulamentare contestate - respectiv rezoluția nr. 1319/29.04.2021 emisă de Inspecția Judiciară - a fost anulată în parte prin sentința civilă nr. 1316/28.06.2022, definitivă prin decizia nr. 5511/17.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București.

În plus, dispoziția regulamentară contestată nu mai putea produce efecte juridice asupra reclamantului, întrucât temeiul legal al acesteia, respectiv Legea nr. 303/2004, a fost abrogat la 15 decembrie 2022 prin Legea nr. 303/2022.

În aceste condiții, nu mai subzistă o vătămare actuală care să justifice continuarea demersului judiciar, iar capătul de cerere privind anularea parțială a art. 38 alin. (2) din Regulament apare ca lipsit de interes.

Practica instanței supreme este constantă în sensul că, în cadrul contenciosului administrativ subiectiv, sancționarea nelegalității unui act administrativ este condiționată de existența unei vătămări produse într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

Astfel, în decizia nr. 1266/06.03.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu poate fi admisă o acțiune în contencios administrativ în lipsa unei afectări directe și personale. Aceeași exigență rezultă și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza Plaumann c. Comisia CEE, unde s-a reținut că legitimarea procesuală presupune o atingere directă și individuală a drepturilor persoanei care formulează acțiunea.

În raport cu aceste considerente, se constată că interesul procesual al părții reclamante nu mai subzistă.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa în parte sentința recurată, iar rejudecând cauza, va respinge, ca rămas fără interes, capătul de cerere privind anularea în parte a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/4 octombrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în formularea recursului principal de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes în formularea recursului incident de reclamantul A..

Respinge recursul principal și recursul incident declarate de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 957/2023 pronunțate la 29 mai 2023 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2021, ca nefondate.

Admite recursul principal declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 957/2023 pronunțate la 29 mai 2023 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge, ca rămas fără interes, capătul de cerere privind anularea în parte a art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/4 octombrie 2007.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 ianuarie 2025.