ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4788/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.12.2016 sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, B. și C., formulând plângere împotriva Rezoluției nr. x/2016 și solicitând: i) anularea rezoluției nr. x/2016; ii) obligarea pârâților la refacerea și întocmirea altor rapoarte, netrucate, ale Inspecției Judiciare, instituție subordonată CSM, prin administrarea unui probatoriu adecvat și la fața locului, nu prin corespondență din birourile IJ; iii) constatarea încălcării prevederilor legale și a abținerii voite a CSM de a analiza, de a se pronunța și a stabili culpele magistraților, prin încălcarea de către acest pârât a art. 97 din Legea nr. 303/2004 și a art. 134 alin. (2) din Constituție; iv) obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 50 000 RON; v) cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea adițională depusă la data de 18.05.2017, reclamantul a arătat că solicită inclusiv anularea rezoluției IJ cu nr. x/2017, continuare a rezoluției nr. x/2016, precum și mărirea câtimii despăgubirilor la suma de 60.000 de RON, actualizată cu rata dobânzii de politică monetară și cu dobândă bancară de la data introducerii acțiunii.

1.2. La data de 15.06.2017, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 65 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată.

1.3. Prin încheierea de la termenul din data de 14.09.2017, pentru motivele arătate în corpul acelei hotărâri, Curtea de Apel București a dispus: respingerea ca nefondată a excepției decăderii invocată de partea reclamantă cu privire la dreptul pârâtei C. de a propune probe și a invoca excepții; respingerea ca nefondată a excepției decăderii invocată de partea pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la cererea adițională înregistrată de reclamant la data de 18.05.2017, orele 10:20; respingerea ca nefondată a excepția netimbrării capătului de cerere privind daunele morale, astfel cum a fost invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară, obligare la refacere și întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM; sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 republicată, astfel cum a fost invocată de partea reclamantă.

1.4. Prin cererea depusă la data de 12.10.2017, partea reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 46 - 50 din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției judiciare, aprobat prin Ordinul 24/2012.

1.5. Prin cererea depusă la data de 09.11.2017, partea reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 47 (2, 3, 5, 51, 6 f, 7 c, e, f și 8) raportat la art. 47 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției judiciare, aprobat prin Ordinul 24/2012.

1.6. Prin note de ședință depuse la data de 09.11.2017, partea reclamantă a criticat aspectele privind repartizarea aleatorie a dosarului judecat la Tribunalul București, respectiv repartizarea lucrării efectuate la nivelul Inspecției Judiciare.

1.7. Prin încheierea de la termenul din data de 09.11.2017, Curtea de Apel București a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate, invocată din oficiu, a art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, astfel cum se coroborează cu decizia Curții Constituționale a României nr. 397/2014, sub aspectul constituționalității interpretării că accesul la justiție în vederea exercitării controlului judiciar de către instanța de judecată asupra rezoluțiilor Inspecției Judiciare de clasare a sesizării pentru lipsa indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare poate sau nu interveni și pentru acele abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, nesusceptibile de a genera incidența art. 509 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, a art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. (1865), a art. 426 lit. d) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. sau a art. 96 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004 republicată.

1.8. Prin încheierea de la termenul din data de 07.12.2017, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției judiciare, pentru motivele arătate în conținutul acelei hotărâri.

1.9. La data de 07.12.2017, reclamantul a depus la dosar excepție de nelegalitate a actelor de la Tribunalul București referitoare la repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/2015 (raportul din data de 05.10.2017 al șefului Departamentului IT din cadrul Tribunalului București), precum și a procesului-verbal din 08.11.2016 al Inspecției Judiciare prin care dosarul x/2016 a fost repartizat către inspectorul judiciar C..

1.10. La data de 11.01.2018, partea reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

1.11. Prin încheierea din 08.02.2018, pentru motivele arătate în corpul acelei hotărâri, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibile cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, precum și excepția de nelegalitate, așa cum au fost formulate de partea reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 810 din 26 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară, obligare la refacere și întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C., ca privind o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, INSPECȚIA JUDICIARĂ, B., și C., cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în București, ca nefondată.

Definitivă, în ceea ce privește soluționarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluție și a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecției și acordarea de daune morale în sarcina pârâților Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. și C., în cond. art. 5 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, rap. la art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, și decizia Curții Constituționale a României nr. 397/2014.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel București, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în referire la capătul principal de cerere iii) vizând pretinsa conduită imputată pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și la capătul accesoriu de cerere privind acordarea de daune morale sub acest aspect în sarcina aceluiași pârât."

Împotriva sentinței civile nr. 810 din 26 februarie 2018, a încheierii din 14 septembrie 2017 și a încheierii din 8 februarie 2018, ale Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și a încheierilor premergătoare recurate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În ceea ce privește sentința, fata de respingerea capătului de cerere ce se refera la constatarea încălcării prevederilor legale si a abținerii vădite a CSM de a analiza, de a se pronunța si a stabili culpele magistraților, recurentul a invocat faptul că prevederile art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 nu conduc la exonerarea pârâtului CSM de a răspunde unei reclamații a unui justițiabil; fiind admisă sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea acestor prevederi legale, prima instanță trebuia să dispună suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Activitatea CSM este interdependentă de cea a Inspecției Judiciare față de prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, dar și ale art. 40 lit. (f, j), art. 44 alin. (3, 6), art. 45 alin. (1), art. 47 alin. (1), art. 48 alin. (2), art. 49 alin. (6), art. 50, art. 51, art. 67 alin. (2,5,6), art. 74 alin. (2) etc.

Recurentul a arătat că una din faptele ilicite ale CSM rezidă din împrejurarea ca, deși acesta i-a semnalat in vara lui 2016, într-o reclamatie, modul defectuos in care magistrații lucrează la TB, iar inspectorii judiciari au tratat plângerea sa doar in mod formal, el însuși a ignorat cu buna știință reclamația, ceea ce-l face sa cada sub incidența art. 1349 si art. 1357 C. civ.. De-a lungul acestui proces, CSM, alături de IJ ignora totalitatea drepturilor conferite de către art. 6 alin. (1) si art. 13 din CEDO, acum identice cu articolele cu același număr din C. proc. civ.

Prin lipsa repartizării aleatorii, s-a încălcat esența dreptului de acces la justiție, așadar exista o violare a art. 6 CEDO (v. cauza Burdov/Rusiei din cererea x/2004, soluționata prin Hotărârea din 15.01.2009 a secției I, a Curții de la Strasbourg).

Din aceasta perspectiva, nerespectarea principiului repartizării aleatorii conduce la problema încălcării disp. art. 6 alin. (1) CEDO. Verificarea respectării acestui drept prin reglementarea repartizării aleatorii, este altfel importanta, daca se urmărește prevenirea invocării unor încălcări ale dreptului in fata Curții Europene. Mai mult, asigurarea unui proces echitabil are ca baza esențială tocmai respectarea principiului repartizării aleatorii, si numai astfel, drepturile garantate de Convenție simt concrete și efective, iar nu teoretice si iluzorii, iar cele cuprinse în art. 6 au tocmai acest scop, efectivitatea si eficacitatea dreptului la un proces echitabil.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca noțiunea "instanța stabilita prin lege" presupune asigurarea garanțiilor privind organizarea si compunerea tribunalului, reflecta un "principiu al statului de drept inerent oricărui sistem al Convenției", iar noțiunea de "lege" avuta ia vedere de art. 6 alin. (1) CEDO este extensiva si privește nu numai legislația referitoare la stabilirea si competenta organelor judiciare, dar si orice alta dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natura sa conducă la constatarea iregularității participării unui membru al formațiunii de judecata la soluționarea unei cauze.

Paratul CSM încalcă in mod vădit, prin conduita sa,

art. 40 lit. (f) al Legii nr. 317/2004, făcând apel la interpretări ce vizează doar îndatoriri formale ale obligațiilor sale legale stabilite de Constituție si legi organice, negând ca el trebuie sa stabilească culpa magistraților pe care-i custodeste si care se afla prin comportamental lor profesional, sub incidenta art. 99 și 99 indice 1 din Legea nr. 24/2012, pentru încălcări procedurale.

Judecătorul fondului uita ca art. 34 alin. (2) din Constituție stabilește fara dubii că CSM îndeplinește rolul de instanța de judecata, prin secțiile sale, in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor si prin urmare, paratul CSM se se află în culpa delictuala.

Recurentul se referă la schimbarea nr. dosarului x/2015 de la Jud. sector 6, in 6013/3 03/2015/a5, la tribunal. Recurentul mai critică paragraful 5 al paginii 19, prin aceea că judecătorul fondului încalcă principiul constituțional potrivit căruia legea e deasupra oricărui Regulament; Legea (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 317/2004) primează oricărui Regulament (aici art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară).

Judecătorul fondului confunda repartizarea aleatorie automata, cu aceea ciclica, care este dependenta 50 % de intervenția umana. Se arată că trebuiau verificate procesele-verbale atașate dosarului (de altfel, inexistente in situațiile reclamate la TB si IJ), pentru repartizarea aleatorie către secția a 3-a a tribunalului, apoi către propriul complet.

De altfel, parata C., a dispus in rezoluția pe care a semnat-o la 12.12.2016, pentru dosarul x/2016, începerea cercetării disciplinare fata de judecatoarea D. de la CAB tocmai pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99, lit. o) din Legea 303/2004, respectiv pentru nerespectarea in mod grav sau repetat a dispozițiilor privind repartizarea aleatorie a dosarelor.

Pârâții C. si B. nu au respectat nici termenul de 45 zile, maxim admise de art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004, pentru a închide cercetările lor, in cele doua rezoluții atacate in cauza de fata. Pe de altă parte, rezervarea actuală a postului insp. jud. C. pe raza CAB duce la concluzia ii interzicea sa se ocupe de un dosar îndreptat împotriva colegilor sau potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

În drept, recursul împotriva sentinței a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește încheierea de ședința din 14.09.2017, aceasta conține o grava eroare procedurala, pentru ca se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei C., excepție ridicata de respectiva fara a mai fi avut aceasta calitate de a propune excepții, căci si-a trimis întâmpinarea cu depășirea timpului admis de lege, fiind decăzută din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepții in afara celor de ordine publica.

In aceeași încheiere sunt făcute afirmații nelegale, in sensul ca ar fi trebuit sa dea adresa de domiciliu a numitei C. si ca respectiva fiind citata la IJ, termenul de 25 zile in care trebuia sa-si formuleze întâmpinarea se "dilata". In plus, se mai afirma m mod fals ca respectiva C. nu a ridicat excepții, semnatarul încheierii uitând insa ca a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe care nelegal judecătorul a si acceptat-o ulterior.

În drept, recursul împotriva acestei încheieri a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul împotriva încheierii din 08.02.2018, fata de respingerea excepției de nelegalitate relativa la actele administrative efectuate la IJ si la TB in vederea repartizării aleatorii a cauzelor sale, se arată că prima instanță a calificat greșit, ca fiind simple operațiuni tehnico-administrative atât Raportul din 5.10.2017 al șefului Departamentul IT al TB, către președintele TB, precum si PV/8.11.2016 al IJ, prin care dosarul x/2016 a fost repartizat către insp. jud. C., uitând ca actele de repartizare a unui dosar precum si instrucțiunile de utilizare a ECRIS sunt acte administrative ce îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește recursul împotriva încheierii din 08.02.2018, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

4.1. Întâmpinările formulate de pârâții Inspecția Judiciară și B.

Pârâții Inspecția Judiciară și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Referitor la susținerile recurentului privind capătul principal de cerere iii) vizând pretinsa conduită imputată pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii", se arată că susținerile recurentului sunt nefondate și neîntemeiate. Astfel, așa cum se reține și în cuprinsul sentinței atacate, instanța de fond a reținut că prin încheierea de la termenul din data de 14.09.2017, pentru motivele arătate în corpul acelei hotărâri, Curtea de Apel București a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. 7314/IJ/3S58/DIJ/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x emise de pârâta Inspecția Judiciară.

Referitor la susținerea recurentului privind suspendarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) și (3) din legea nr. 317/2004, republicată, se arată că este neîntemeiată, întrucât lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Față de respingerea excepției de nelegalitate, se arată că nu pot fi reținute criticile recurentului, întrucât așa cum se poate observa în încheierea din data de 08.02.2018, la acest termen a fost pusă în discuție admisibilitatea excepției de nelegalitate formulată de reclamant în referire la procesul-verbal de repartizare la nivelul Inspecției Judiciare, precum și în referire la lucrările de repartizare efectuate la nivelul Tribunalului București, din perspectiva art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, prin încheierea din data de 18.02.2018, instanța s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea excepției din perspectiva art. 4 din Legea nr. 554/2004; în urma deliberării, instanța de fond a apreciat că excepția nu este admisibilă, motivul vizând natura în concret a respectivelor acte lato sensu atacate.

Față de cele menționate, în mod corect instanța de fond a apreciat că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată, având în vedere faptul că actele administrative contestate sunt rezoluția de clasare nr. 7314/IJ/385S/DU/2016 și rezoluția/actul cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară, astfel că nu pot fi reținute motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8.

Cu referire la încheierea din data de 14.09.2017, recurentul precizează că aceasta conține o "gravă eroare procedurală, pentru că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.", motivând în acest sens că în cuprinsul încheierii, la pagina 2, punctul 1 sunt făcute afirmații nelegale.

Motivele de recurs cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. sunt neîntemeiate. În mod corect, Curtea de Apel București prin încheierea din data de 14.09.2018 a admis excepția, apreciind, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii, că pârâta C. nu are calitate procesuală pasivă în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară, obligare la refacere și întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM.

De asemenea, "Curtea reține art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că pârâta menționată justifică o calitate procesuală pasivă sub aspectul capătului de cerere în despăgubiri".

Față de celelalte critici formulate de recurentul-reclamant A., privind hotărârea instanței pronunțată în dosarul nr. x/2016 și care vizează actele Inspecției Judiciare - rezoluția nr. x/2016 și actul nr. x/2017, se arată că sunt inadmisibile, motivat de faptul că, pe de o parte, instanța a pronunțat o hotărâre definitivă în ceea ce privește soluționarea capătului principal de cerere privind "anulare rezoluție și a capetelor accesorii de cerere privind refacerea verificărilor și acordarea de daune morale în sarcina pârâților Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. și C., în condițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, raportat la art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, și decizia Curții Constituționale a României nr. 397/2014; pe de altă parte, soluția de unificare a jurisprudenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că - în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Inspecția Judiciară, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Față de cele menționate, se poate constata cu ușurința că sentința, precum și încheierile recurate au fost motivate, în cuprinsul acestora fiind reținute susținerile părților, a fost expusă situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, cât și motivele pentru care instanța a respins sau a admis chestiunile deduse judecății, având în vedere dispozițiile legale în materia contenciosului administrativ, și a dispozițiilor legale privind atribuțiile și competențele Inspecției Judiciare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, art. 496 C. proc. civ., prevederile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicata, precum și Legea nr. 554/2004.

4.2. Întâmpinarea formulată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de tardivitate a recursului, cu consecința respingerii acestuia ca tardiv formulat; excepția nulității recursului, cu consecința anulării acestuia, ca nemotivat; în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Referitor la excepția de tardivitate a recursului, se arată că raportat la data de 30.05.2018, când i s-a comunicat reclamantului hotărârea primei instanțe, recursul declarat la data de 18.06.2018 a depășit termenul legal, care se împlinea la data de 15.06.2018.

Referitor la excepția nulității recursului pentru nemotivare, se arată că cererea de recurs este nulă si prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare, având in vedere că nu cuprinde dezvoltarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, mențiuni ce sunt obligatorii potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din același act normativ.

Afirmația generală, conform căreia sentința atacată este netemeinică și nelegală, în condițiile in care s-au indicat numai articolele din C. proc. civ. ce constituie, în opinia recurentului, temeiurile legale, fără dezvoltarea acestor motive, nu reprezintă o motivare in sensul procedural al termenului. Mai mult decât atât, singura critică a recurentului se referă la neluarea de către instanța de fond a măsurii suspendării facultative a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, critică ce insă nu se încadrează în niciunul dintre temeiurile de drept invocate.

Având în vedere că recurentul nu a dezvoltat criticile sale cu privire la sentința atacată, iar o încadrare a motivelor de către instanța de recurs nu este posibilă, se solicită admiterea excepției nulității, cu consecința constatării nulității recursului, pentru nemotivare.

În subsidiar, asupra fondului recursului se arată următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) prg. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotararea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității actului procedural.

Întrucât recurentul nu a dezvoltat, in mod concret, criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nici nu a indicat formele de procedură încălcate, se impune cu necesitate concluzia că recurentulului nu i s-a produs nicio vătămare in înțelesul art. 175 C. proc. civ. și, prin urmare, nu se poate reține incidența acestui motiv de recurs.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Testul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, însă analizând considerentele sentinței se constată că aceasta cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, argumentele acesteia prezentând o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția. Așadar, observând considerentele sentinței criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pentru care instanța a apreciat că nu se poate imputa pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii o conduită necorespunzătoare față de soluționarea sesizărilor reclamantului.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Ținând cont de aceste aspecte, se arată că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală cu privire la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară și respingerea capătului de cerere privind conduita imputată subscrisului.

Astfel cum a arătat și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, reclamantul a avut posibilitatea reală și efectivă de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la faptele apreciate de acesta ca fiind abateri disciplinare, pretins săvârșite de anumiți judecători de la Tribunalul București, care au intrat în completurile de judecată ce au soluționat cauza în care reclamantul a fost parte.

Competența de soluționare a sesizărilor reclamantului aparține Inspecției Judiciare, în conformitate cu prevederile art. 44 și urm. din Legea nr. 317/2004, în vederea exercitării acțiunii disciplinare fiind obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către această autoritate.

In virtutea prerogativelor ce revin Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare în materie disciplinară, pârâtul a înaintat Inspecției Judiciare sesizările reclamantului, respectând întocmai dispozițiile legale la care face trimitere reclamantul.

Procedura disciplinară ce se desfășoară în fața secțiilor Consiliului este ulterioară etapei obligatorii de cercetare de către Inspecția Judiciară a faptelor reclamate ca întrunind elementele constitutive ale unei abateri disciplinare și intervine numai în măsura în care se dispune exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât cu privire la sesizarea reclamantului s-a dispus clasarea, în condițiile art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege, prin rezoluția nr. x/2016 a Inspecției Judiciare, rezultatul fiindu-i comunicat direct acestuia.

În mod corect, instanța de fond a constatat că nu se poate reține în sarcina pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii vreo obligație în luarea vreunei măsuri față de magistrații nominalizați în sesizările formulate de recurent, câtă vreme împotriva acestora nu s-a declanșat de către Inspecția Judiciară o acțiune disciplinară în condițiile prevăzute de lege.

In drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a formulat răspunsuri la întâmpinările depuse de intimații- CSM și Inspecția Judiciară, prin care a combătut susținerile celor doi intimați.

6.1. La dosar a fost atașată Decizia nr. 687/2020 a Curții Constituționale, prin care a fost soluționată excepția de neconstituționaltiate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) raportate la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018.

6.2. În cadrul recursului, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 47 alin. (7) din Legea 317/2004 republicata.

6.3. La data de 6 aprilie 2021, recurentul a depus o completare la excepția de neconstituționalitate deja invocată, precum și o cerere nouă de invocare a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

6.4. Prin încheierea din data de 19 octombrie 2021 pronunțată în Dosar nr. x/2021 (format în vederea soluționării cererilor depuse de recurent conform punctelor 6.2 și 6.3 din prezentele considerente), a fost admisă în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de recurentul-reclamant A.; a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și a fost respinsă în rest sesizarea cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, ca inadmisibilă.

6.5. La termenul de azi, 19 octombrie 2021, au fost puse în discuție cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României, precum și excepțiile tardivității și nulității recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

II.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

Prin rezoluția nr. x/2016 din 14.11.2016 întocmită de inspector judiciar E. și avizată de inspector șef B., Inspecția Judiciară a dispus, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, clasarea sesizării formulate de către petentul A..

Din verificările efectuate, inspectorul judiciar a constatat ca rezultând următoarele:

«Petentul [A.] a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 2080/09.03.2016, a încheierii de ședință pronunțată la data de 08.03.2016, precum și a încheierii de ședință din data de 12.01.2016, hotărâri pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2015.

Judecătoria Sectorului 6 București, în calitate de instanță de fond, a creat dosarul asociat nr. x/2015, pe care l-a înaintat instanței de control judiciar, respectiv Tribunalul București, în vederea soluționării cererii comune de apel declarate împotriva sentinței și a încheierilor pronunțate la data de 12.01.2016 și 08.03.2016, în dosarul nr. x/2015.

Dosarul nr. x/2015 a fost înregistrat și repartizat aleatoriu, în sistem informatic, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 09.05.2016, primind dată recomandată pe dosar la 10.05.2016.

Procedura prealabilă în dosarul nr. x/2015 a fost demarată la 10.05.2016, prin comunicarea către petent, în calitate de apelant, a obligației de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 158,69 RON, obligație al cărei termen de complinire era data de 27.06.2016.

Din mențiunile existente în Ecris s-a constatat că la data de 24.06.2016, petentul a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Pe cale de consecință, la data de 30.06.2016, s-a procedat la crearea dosarului asociat nr. x/2015, având ca obiect reexaminarea anulare cerere.

Prin încheiere de ședință din camera de consiliu din data de 01.07.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015.1, cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de către petent a fost respinsă ca neîntemeiată».

În motivarea rezoluției litigioase, emitentul a mai indicat faptul că «dosarul nr. x/2015 a fost înregistrat și repartizat aleatoriu, în sistem informatic, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 09.05.2016, primind dată recomandată pe dosar la 10.05.2016.», «dosarul nr. x/2015 are ca obiect soluționarea apelurilor declarate de către petent împotriva sentinței civile nr. 2080/09.03.2016 și a celor două încheieri pronunțate în dosarul nr. x/2015», respectiv că «referitor la afirmațiile petentului precum că dosarele nu au fost repartizate aleatoriu la Tribunalul București, din verificările efectuate au reieșit că au fost respectate dispozițiile legale și regulamentare incidente în cauză. (…) Asigurarea imparțialității și transparenței în realizarea actului de justiție este garantată prin distribuirea aleatorie a dosarelor fiind eliminată posibilitatea repartizării dirijate a cauzelor. De altfel, folosirea programului informatic Ecris de repartizare aleatorie a cauzelor, pe complete și termene de judecată, exclude orice posibilitate de dirijare a dosarelor către anumiți judecători ai instanței și garantează, totodată, că repartizarea nu s-a făcut în beneficiul uneia dintre părți», cu reținerea totodată a disp. art. 11, art. 52 alin. (1) și art. 53 din Legea nr. 304/2004."

Prin adresa nr. x/2017 emisă la 20.01.2017 de Inspecția Judiciară prin inspector șef B., a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantul A. împotriva rezoluției nr. x/2016, apreciindu-se că aceasta a fost emisă «cu respectarea tuturor condițiilor legale speciale în materie și nu aduce atingere niciunui drept subiectiv sau interes legitim».

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu o acțiune ce privește, între altele, anularea rezoluției nr. x/2016 emisă la 14.11.2016 de pârâta Inspecția Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de partea reclamantă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, precum și a adresei nr. x/2017 emisă la 20.01.2017 de respingere a plângerii prealabile.

II.2. Cu privire la cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României

Recurentul a solicitat suspendarea judecățrii cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției invocate de către acesta.

Înalta Curte, având în vedere exclusiv excepția de neconstituționalitate admisă și înaintată Curții Constituționale de către instanța de recurs (art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004), constată că, potrivit art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Instanța poate suspenda judecata:

Înalta Curte menționează că nu poate reține înrâurirea hotărâtoare a modului de soluționare a excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională (fără a contesta existența unei legături între cele două cauze), existând la îndemâna recurentului remedii procesuale în măsura în care se va constata neconstituționalitatea textului invocat de către acesta. Ca urmare, se va respinge ca nefondată cererea de suspendare formulată.

II.3. Cu privire la excepția tardivității recursului, invocată de intimatul-pârât CSM

Înalta Curte constată că, raportat la data comunicării sentinței (30.05.2018), recursul declarat la data de 15.06.2018 conform datei poștei este formulat în interiorul termenului legal, astfel că va fi respinsă ca nefondată excepția invocată.

II.4. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât CSM

Înalta Curte constată că recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Deși cererea de recurs cuprinde și aspecte de fapt, Înalta Curte constată că susținerile din memoriul de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., neexistând sancțiunea unei nulități parțiale a recursului. Astfel, va fi respinsă excepția, ca nefondată.

II.5. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat o serie de critici referitoare în mod indirect și la capetele de cerere având ca obiect anularea rezoluției date de inspecția judiciară și acordarea de daune morale aferente acestuia.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din dispozitivul sentinței recurate, sentința este definitivă în ceea ce privește soluționarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluție și a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecției și acordarea de daune morale în sarcina pârâților Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. și C., în cond. art. 5 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, rap. la art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și decizia Curții Constituționale a României nr. 397/2014, respectiv art. 460 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acțiunii judiciare împotriva rezoluției de clasare a Inspecției Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenție activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acțiuni. Față de aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. și față de reglementarea la art. 47 din Legea nr. 317/2004 rep. a procedurii privitoare la rezoluția de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că hotărârea pronunțată într-un astfel de caz este "irevocabilă", adică "definitivă" față de art. 8 din Legea nr. 76/2012, față de caracterul asemănător al celor două proceduri, hotărârea judecătorească pronunțată în cazul acțiunii îndreptate împotriva rezoluției de clasare este definitivă, la fel ca și cea privind rezoluția de respingere.

Prin urmare, aceste critici nu pot fi analizate de instanța de față, învestită cu o cale de atac a recursului, nedeschisă de lege.

În schimb, Înalta Curte va analiza criticile prin raportare exclusivă la capătul principal de cerere vizând pretinsa conduită imputată pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și la capătul accesoriu de cerere privind acordarea de daune morale sub acest aspect în sarcina aceluiași pârât (așa cum a precizat recurentul prin cererea de recurs).

Raportat la acest capăt de cerere, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță aplicabilitatea prevederilor art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a art. 1349 - Răspunderea delictuală - alin. (1) și (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. cu art. 1357 - Condițiile răspunderii - din același act normativ.

Având în vedere faptul că sentința este definitivă în ceea ce privește soluționarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluție și a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecției, rezultă că lipsește fapta ilicită pretinsă de partea reclamantă, nedemonstrându-se a fi existat vreo conduită nelegală a autorităților publice pârâte, astfel că în lipsa uneia dintre condițiile cumulative amintite nu există temeiul angajării răspunderii delictuale.

Cât timp nu este îndeplinită una din condițiile răspunderii civile delictuale, cerută cumulativ alături de celelalte condiții prevăzute de textele mai sus menționate, acțiunea în daune împotriva pârâtului CSM este nefondată.

Cum în mod corect a reținut prima instanță, nu devine incidentă nici răspunderea "funcționarului" în sensul art. 16 din Legea nr. 554/2004, lipsind premisa esențială a plății despăgubirilor.

Înalta Curte constată că majoritatea criticilor din cuprinsul memoriului de recurs se referă la aspecte ce țin de capetele de cerere care nu pot face obiectul recursului (repartizarea aleatorie; schimbarea nr. dosarului x/2015 de la Jud. sector 6; încalcarea principiului constituțional potrivit căruia legea e deasupra oricărui Regulament; practica diferită a inspectorilor judiciari; nerespectarea termenului de 45 zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004; lipsa de imparțialitate a inspectorului judiciar). Aceste aspecte au fost definitiv soluționate de prima instanță, neputând fi reiterate în fața instanței de recurs.

Recurentul a invocat faptul că prevederile art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 nu conduc la exonerarea pârâtului CSM de a răspunde unei reclamații a unui justițiabil; fiind admisă sesizarea Curții Constituționale cu neconstituționalitatea acestor prevederi legale, prima instanță trebuia să dispună suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării inspecției:

"(1) Se înființează Inspecția Judiciară ca structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul București, prin reorganizarea Inspecției Judiciare.

(...)(3) Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate."

Înalta Curte reține că aceste prevederi legale nu instituie nicio prezumție de culpă în sarcina pârâtului CSM, mai ales în condițiile în care s-a reținut cu putere de lucru judecat (pe primele capete de cerere) lipsa unei fapte ilicite. De asemenea, se mai reține că nu a fost formulată nicio cerere de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a textului de mai sus; în fine, nu se poate reține nici înrâurirea hotărâtoare a modului de soluționare a excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională existând la îndemâna recurentului remedii procesuale în măsura în care se va constata neconstituționalitatea textului invocat de către acesta.

Niciunul din textele legale invocate de către recurent (art. 44 alin. (1), (3) și 6 din Legea nr. 317/2004, art. 40 lit. f) și j), art. 45 alin. (1), art. 47 alin. (1), art. 48 alin. (2), art. 49 alin. (6), art. 50, art. 51, art. 67 alin. (2,5,6), art. 74 alin. (2) nu duce la dovedirea culpei pârâtului CSM, astfel cum a invocat recurentul; faptul că, potrivit art. 34 din Constituție, CSM îndeplinește rolul de instanță de judecata, prin secțiile sale, in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si procurorilor nu duce la constatarea culpei delictuale a pârâtului CSM, deoarece nu se poate suprapune peste atribuțiile Inspecției Judiciare, care are propriul rol în cercetarea disciplinară și sesizarea secției competente a CSM.

În concluzie, criticile invocate de recurent în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce privește motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., deși au fost formal invocate de către recurent, nu cuprind critici concrete cărora să le poată răspunde instanța de recurs.

II.6. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 14 septembrie 2017

Recurentul a criticat această încheiere din perspectiva greșitei admiteri a excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei C..

Înalta Curte constată că, prin încheierea recurată, prima instanță a constatat că pârâta C. nu are calitate procesuală pasivă în referire la capetele de cerere privind anularea rezoluției nr. x/2016 și a rezoluției/actului cu nr. x/2017 emise de pârâta Inspecția Judiciară, obligare la refacere și întocmire alte rapoarte, respectiv constatare pretinsă conduită imputată CSM.

Or, aceste capete de cerere au fost soluționate definitiv de prima instanță, sentința fiind definitivă în ceea ce privește soluționarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluție și a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecției și întocmire alte rapoarte.

Ca urmare, nu pot fi analizate de către prezenta instanță de recurs niciun fel de critici cu privire la excepții procesuale ce privesc aceste capete de cerere, cât timp nu există calea de atac a recursului împotriva sentinței, nu este deschisă nici împotriva încheierilor premergătoare.

Conform prevederilor art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. (aplicabile și procedurii din recurs față de dispozițiile art. 494 din C. proc. civ.), "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel."

În concluzie, cât timp recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva sentinței pe capetele de cerere având ca obiect anularea rezoluției, refacerea inspecției și întocmire alte rapoarte, nu aree deschisă această cale de atac nici împotriva acestei încheieri care a soluționat un incident procedural ce privea aceleași capete de cerere.

II.7. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 8 februarie 2018

Recurentul a criticat această încheiere din perspectiva greșitei respingeri a excepției de nelegalitate privind actele administrative efectuate la IJ si la TB in vederea repartizării aleatorii a cauzelor sale.

Prima instanță a statuat că, prin excepția de nelegalitate invocată, reclamantul a atacat, pe de o parte, o serie de aspecte privind repartizarea efectuată la nivelul Tribunalului București cu privire la dosarul vizat de plângerea adresată Inspecției Judiciare, iar pe de altă parte chestiunea repartizării dosarului reclamantului la nivelul Inspecției Judiciare. Astfel, în urma deliberării, prima instanță a apreciat că excepția nu este admisibilă, motivul vizând natura în concret a respectivelor acte lato sensu atacate. Din punctul de vedere al Curții, în discuție nu sunt propriu-zis acte administrativ unilaterale, ci simple operațiuni tehnico-administrative generatoare ale unor activități la nivelul instanței sau la nivelul Inspecției Judiciare, susceptibile însă de analiză implicită potrivit art. 18 alin2 ca operațiuni în controlul de legalitate propriu actului atacat. Practic, față de natura acelor chestiuni de simple operațiuni tehnico-administrative, Curtea nu se învestește cu o excepție de nelegalitate propriu-zis în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar prin prisma criticilor formulate în concret în conținutul cererii introductive de instanță, făcându-se referire la aspectele privind repartizarea dosarului și repartizarea lucrării la nivelul Inspecției Judiciare, Curtea de apel a efectuat o analiză sub acest aspect în cond. art. 18 din Legea nr. 554/200, în cadrul capetelor de cerere având ca obiect anulare rezoluție, refacere inspecției și întocmirea de alte rapoarte. În mod corect, prima instanță a statuat că, în ceea ce privește excepția de nelegalitate, legea nu mai prevede o cale de atac separată, ci aceasta va fi disponibilă în raport de soluția dată asupra fondului cererii de chemare în judecată.

Or, aceste capete de cerere au fost soluționate definitiv de prima instanță, sentința fiind definitivă în ceea ce privește soluționarea capătului principal de cerere privind anulare rezoluție și a capetelor accesorii de cerere privind refacerea inspecției și întocmire alte rapoarte.

Conform prevederilor art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. (aplicabile și procedurii din recurs față de dispozițiile art. 494 din C. proc. civ.), "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel."

În concluzie, cât timp recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva sentinței pe capetele de cerere având ca obiect anularea rezoluției, refacerea inspecției și întocmire alte rapoarte, nu are deschisă această cale de atac nici împotriva acestei încheieri care a soluționat un incident procedural (excepția de nelegalitate) ce privea aceleași capete de cerere.

II.8. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României, ca nefondată; va respinge excepțiile tardivității și nulității recursului, ca nefondate; va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 810 din 26 februarie 2018, a încheierii din 14 septembrie 2017 și a încheierii din 8 februarie 2018, ale Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României, ca nefondată.

Re