ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.11.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal cu nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din lucrarea nr. C21- 1738/04.11.2021; desființarea rezoluției nr. 2837 emisă de Direcția de inspecție pentru judecători în lucrarea nr. x din 14.10.2021; trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor sau obligarea pârâtei să dispună începerea cercetării disciplinare; completarea verificărilor să fie făcută în maxim 30 zile.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 605 din 21 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., solicitând: suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea dosarelor nr. x/2021 și y/2021 înregistrate pe rolul Curții de Apel București, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ulterior reluării judecății conform art. 415 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 605/21.03.2022 și admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, recurentul-reclamant a arătat următoarele:

Instanța de fond a ignorat nelegal voința Parlamentului care a stabilit că Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor se aprobă prin hotărâre de fiecare din secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii. Prin urmare, nu exista un temei de drept valid pentru ca inspectorul judiciar B. să poată dispune sesizarea comisiei de evaluare, prin rezoluția nr. 1319/29.04.2021. Art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor era abrogat la data când B. a dispus sesizarea comisiei de evaluare.

În continuare, recurentul-reclamant a evidențiat principiul ierarhiei actelor normative, prevăzut de art. 4 din Legea nr. 24/2000, arătând că instanța de fond și inspectorul judiciar aveau obligația de a ști să interpreteze actele normative. Dacă ar fi știut acest lucru, și-ar fi dat seama că, începând cu 18 octombrie 2018, Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008 (cu modificările și completările ulterioare) și nr. 676/2007 (cu modificările și completările ulterioare) nu mai au fundament juridic, nefiind vorba de hotărâri ale secției pentru judecători din cadrul C.S.M.

În urma intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 prevede că Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor se aprobă prin hotărâre de fiecare din secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii.

De la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, art. 38 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 nu mai era un text legal în vigoare fiind, deci, lipsit de forță juridică.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, doar Hotărârea nr. 1113 din 7 octombrie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor (adoptată de C.S.M., secția pentru judecători și publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 15 octombrie 2021) ar putea constitui temei pentru orice element referitor la evaluarea activității profesionale a judecătorilor. B. a dispus sesizarea comisiei de evaluare înainte de adoptarea acestui act normativ, deci în absența oricărui temei legal.

Față de principiul neretroactivității legii a arătat că, în mod nelegal, instanța de fond a valorificat Hotărârea nr. 1113 din 7 octombrie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor (adoptată de C.S.M., secția pentru judecători și publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 15 octombrie 2021), în condițiile în care a fost dispusă sesizarea comisiei de evaluare înainte de adoptarea acestui act normativ.

Instanța de fond a reținut corect că doar comisia de evaluare era singura în măsură să îi analizeze activitatea, conform art. 39 din Legea nr. 303/2004. Cu toate acestea, în mod eronat instanța de fond a reținut posibilitatea inspectorului judiciar de a dispune sesizarea comisiei de evaluare, în absența unui temei de drept valid.

Conform art. 38 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului nu va putea adopta Regulamente sau hotărâri prin care să adauge la dispozițiile cuprinse în legi.

Astfel cum prevede art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, organizarea și funcționarea Inspecției Judiciare, structura organizatorică și atribuțiile compartimentelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al inspectorului-șef, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

De altfel, art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 stabilește că Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii.

Plenul Consiliului nu putea stabili prin art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 competențe/atribuții ale Inspecției Judiciare. Valorificarea art. 66 alin. (3), art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 [și lipsa de efecte juridice a art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007] trebuia făcută din oficiu de inspectorul judiciar, față de principiul ierarhiei actelor normative.

De altfel, abrogarea tacită a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 676/2007 a fost recunoscută de inspectorul judiciar C. și inspectorul-șef D.. Practic, instanța de fond a ignorat efectele Legii nr. 242/2018, valorificând un temei de drept abrogat.

În mod ilogic a apreciat inspectorul judiciar C. și inspectorul-șef D. că abrogarea tacită a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 676/2007 nu are relevanță în cauză, în condițiile în care justificarea pretinsei legalități a activității lui B. a fost făcută în funcție de acest act normativ. Practic, deși B. nu a avut vreun temei legal pentru a sesiza comisia de evaluare, Inspecția Judiciară a apreciat fals că B. a procedat legal.

Transmiterea de inspectorul judiciar către comisia de evaluare a datelor sale cu caracter personal putea fi reținută ca fiind legală doar dacă art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor nu ar fi fost abrogat. Cum nu exista un temei de drept valid care să-i permită inspectorului judiciar sesizarea comisiei de evaluare, nu se poate reține că transmiterea datelor sale cu caracter personal s-ar circumscrie atribuțiilor inspectorilor judiciari.

Art. 5 lit. b), c) din Regulamentul (UE) 2016/679 impune ca datele cu caracter personal obținute de Inspecția Judiciară din lucrările de inspecție (în procedura verificărilor prealabile) să fie utilizate doar în scopul de a verifica dacă există indicii privind săvârșirea sau nu a unei abateri disciplinare. Astfel, B. nu putea dispune transmiterea respectivelor date către comisia de evaluare.

În plus, prin aplicarea art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (cu modificările și completările ulterioare), text legal abrogat tacit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018 ce a modificat art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, nu i-au fost asigurate garanțiile minime prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, Legea nr. 190/2018 și Legea nr. 363/2018, în condițiile în care prelucrarea datelor cu caracter personal (ce au fost transmise comisiei de evaluare) a fost guvernată de arbitrariu. De exemplu, nu i-a fost respectat dreptul de informare, de opoziție, de rectificare sau de ștergere. În plus, inspectorul judiciar nu a evidențiat de unde provin informațiile, cât timp, în ce mod și cu ce scop sunt stocate respectivele date de Inspecția Judiciară, neexistând niciun fel de norme legale în acest sens.

A mai precizat că și considerentele rezoluției nr. 1319/29.04.2021 reprezintă o prelucrare de date cu caracter personal, ce nu se bazează pe consimțământul său. Art. 77 C. civ. prevede că orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile și condițiile prevăzute de legea specială.

Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cercetarea disciplinară se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la protecția datelor cu caracter personal.

Art. 15 alin. (1) din Codul Deontologic din 2005 al judecătorilor și procurorilor stabilește că judecătorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.

Astfel, sesizarea comisiei de evaluare nu se circumscria atribuțiilor Inspecției Judiciare, datele sale cu caracter personal fiind utilizate în afara ariei de competență a Inspecției Judiciare. Nu exista niciun temei de drept ce i-ar fi permis inspectorului judiciar B. să încalce Regulamentul (UE) 2016/679, în privința sesizării comisiei de evaluare cu încălcarea legislației protecției datelor cu caracter personal.

Art. 45 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 vizează exclusiv activitatea inspectorilor judiciari în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, nu posibilitatea sesizării comisiei de evaluare.

Efectuarea de către inspectorul judiciar a oricăror verificări conform art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 presupunea exercitarea unei atribuții prevăzute de lege sau regulamente. Or, atât timp cât art. 38 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 nu mai era un text legal în vigoare (fiind lipsit de forță juridică de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018), nu se poate reține exercitarea unei atribuții prevăzute de lege sau regulamente.

Deci, în mod greșit instanța de fond a valorificat art. 45 alin. (1), (3), art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 pentru a reține că inspectorul judiciar B. avea calitatea pentru a putea dispune sesizarea comisiei de evaluare.

De altfel, art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (în perioada anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, act normativ ce a abrogat tacit Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007) permitea doar Inspecției Judiciare, nu inspectorilor judiciari, să dispună sesizarea comisiei de evaluare.

Față de art. 69 alin. (1) lit. a)

1

), b) din Legea nr. 317/2004, doar inspectorul-șef, în calitate de reprezentant al Inspecției Judiciare, putea să dispună sesizarea comisiei de evaluare, în baza art. 38 alin. (2) menționat anterior. În fapt, inspectorul judiciar B. nu avea posibilitatea legală să dispună sesizarea comisiei de evaluare nici măcar înainte de abrogarea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 676/2007.

Acolo unde Plenul C.S.M. a dorit să ofere atribuții de a dispune sesizarea comisiei de evaluare unor persoane fizice, a specificat-o expres în art. 38 alin. (2) menționat anterior (judecătorii, respectiv procurorii care ocupă funcții de conducere la instanța sau, după caz, la parchetul unde își desfășoară activitatea judecătorul sau procurorul evaluat sau la instanțele, respectiv parchetele ierarhic superioare), inspectorul judiciar B. necircumscriindu-se vreunei astfel de situații.

Art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 (în perioada anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, act normativ ce a abrogat tacit Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007) stabilea competența doar a persoanelor cu funcții de conducere de a sesiza comisia de evaluare: inspectorul-șef (unicul reprezentant legal al Inspecției Judiciare), judecătorii, respectiv procurorii care ocupă funcții de conducere. Astfel, un simplu inspector judiciar nu poate sesiza comisia de evaluare.

În mod eronat inspectorul judiciar C. și inspectorul-șef D. au interpretat art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 (text legal abrogat tacit de Legea nr. 242/2018) prin raportare la art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004. Legea nr. 317/2004 nu reglementează dreptul inspectorilor judiciari de a sesiza comisia de evaluare. În plus, Legea nr. 317/2004 nu face referire, în sensul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, la Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007. Deci, atribuțiile inspectorilor judiciari conform art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 nu pot fi extinse la atribuțiile instituției Inspecției Judiciare, conform art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007. O interpretare contrară ar însemna că și personalul ce asigură paza sau curățenia în cadrul Inspecției Judiciare ar fi putut sesiza comisia de evaluare, conform art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007, aspecte absurde.

Într-adevăr, art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 nu reglementează întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la acțiunile/inacțiunile necesar a fi apreciate de comisia de evaluare. Cu toate aceste, acest text legal se completează cu art. 12 alin. (7) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018 (modificat și completat).

De altfel, Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție reprezintă cadrul general aplicabil pentru orice lucrări de inspecție.

În mod eronat instanța de fond a corelat atribuțiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 317/2004 de cele prevăzute de art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, în condițiile în care cercetarea disciplinară nu are nicio legătură cu sesizarea comisiei de evaluare. Sesizarea adresată Inspecției Judiciare de E. S.R.L. și F. nu viza aspecte de competența comisiei de evaluare, fiind solicitată doar sancționarea sa disciplinară în temeiul art. 99 lit. c), e), f) din Legea nr. 303/2004, de către Inspecția Judiciară.

Dacă s-ar fi apreciat că sesizarea adresată Inspecției Judiciare nu era de competența acestei instituții, art. 12 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018 (modificat și completat) impunea transmiterea sesizării către instituțiile competente. În cauză, nu a fost reținută o astfel de situație, fiind demarate și efectuate verificările prealabile privind o sesizare referitoare la pretinse abateri disciplinare. De altfel, inspectorul judiciar a precizat expres că transmite din oficiu rezoluția către comisia de verificare, în temeiul art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (cu modificările și completările ulterioare).

Art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 prevede că inspectorii judiciari verifică sesizările adresate Inspecției Judiciare sau se sesizează din oficiu în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor, procurorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și a magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale ale acestora.

În cauză, întrucât inspectorul judiciar a dispus din oficiu sesizarea comisiei de evaluare [nereținând art. 12 alin. (6) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018 (modificat și completat)], era obligatorie întocmirea unui proces-verbal, conform art. 12 alin. (7) Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018 (modificat și completat). Astfel, printr-un proces-verbal întocmit de inspectorul judiciar, avizat de directorul direcției corespunzătoare și de inspectorul-șef, trebuiau prevăzute expres faptele considerate a fi fost săvârșite de reclamant, necesar a fi apreciate de comisia de evaluare. În cauză, un astfel de act nu există. Prin urmare, nu există o sesizare legală a comisiei de evaluare.

A mai evidențiat că art. 24 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018 (modificat și completat) nu e incident, textul reglementând exclusiv situația constatării și a altor fapte decât cele reclamate, în materie disciplinară, în vederea desfășurării verificărilor prealabile. De altfel, inspectorul judiciar nu a reținut că ar fi constatat și alte fapte decât cele reclamate, el neconsemnând niciun asemenea fapt.

Sesizarea din oficiu presupune existența de elemente noi în privința conduitei analizate de B., în privința căruia respectivul nu a fost sesizat deja. Astfel, B. nici măcar nu a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la acțiunile/inacțiunile mele necesar a fi apreciate de comisia de evaluare.

În mod greșit a reținut inspectorul judiciar C. și inspectorul-șef D. că sesizarea comisiei de evaluare nu reprezenta un element nou, în condițiile în care nu a fost solicitată niciodată Inspecției Judiciare acest fapt de către E. S.R.L. și F..

Art. 45 alin. (1), (3) din Legea nr. 317/2004 vizează exclusiv activitatea inspectorilor judiciari în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, nu posibilitatea sesizării comisiei de evaluare.

Efectuarea de către inspectorul judiciar a oricăror verificări conform art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 presupunea exercitarea unei atribuții prevăzute de lege sau regulamente. Or, atât timp cât art. 38 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 nu mai era un text legal în vigoare (fiind lipsit de forță juridică de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018), nu se poate reține exercitarea unei atribuții prevăzute de lege sau regulamente.

Deci, în mod greșit instanța de fond a valorificat art. 45 alin. (1), (3), art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 pentru a reține că, prin considerentele rezoluției nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060) contestate de reclamant, inspectorul judiciar B. nu și-a depășit competența, limitele de apreciere și limitele sesizării.

Art. 45 alin. (4), (5) din Legea nr. 317/2004 prevede expres ce se întâmplă, dacă, în urma efectuării verificărilor prealabile, inspectorul judiciar constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

Astfel, în rezoluția nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060), la rubrica "Rezultatul verificărilor prealabile. Argumentarea soluției prin raportare la aspectele sesizate", inspectorul judiciar B. nu putea evidenția aspecte privind sesizarea comisiei de evaluare. De altfel, el nici nu a fost învestit în acest sens, prin sesizarea înregistrată de Inspecția Judiciară la 18.03.2021, fiind încălcat principiul disponibilității.

În conformitate cu art. 24 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018 (cu modificări și completări), verificările prealabile sunt, de regulă, limitate la situația de fapt sesizată. Alin. (4) al textului prevede unica excepție, când e posibilă sesizarea din oficiu cu privire la alte fapte, strict în materie disciplinară. În cauză, inspectorul judiciar nu s-a sesizat din oficiu cu privire la abateri disciplinare.

Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede limitativ cazurile în care Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu, transmiterea de date și informații către comisia de evaluare nefiind prevăzută de acest act normativ. Astfel, art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (ce era deja abrogat tacit prin intrarea în vigoare a Legii nr. Legii nr. 242/2018) nu putea eluda normele unei legi organice.

În plus, întrucât Inspecția Judiciară nu are atribuții legale în efectuarea evaluării profesionale a judecătorilor ori în determinarea evaluării performanțelor profesionale a judecătorilor, inspectorul judiciar B. nu avea cum să aprecieze ce date și informații ar fi utile pentru efectuarea evaluării sale profesionale, ca judecător.

Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție reglementează posibilitatea ca, în cazul în care inspectorii judiciari constată disfuncționalități în activitatea instanțelor, au obligația de a întocmi, în afară de rezoluția de clasare, o notă prin care sunt evidențiate aspectele constatate și propunerile pe care le formulează. O astfel de notă nu a fost întocmită, inspectorul judiciar dispunând direct sesizarea comisiei de evaluare, prin rezoluția de clasare.

Inspectorul judiciar nu a decis transmiterea sesizării formulate de E. S.R.L. și F., ci doar a rezoluției nr. 1319/29.04.2021. Practic, B. nu a decis nici măcar transmiterea faptelor sesizate (în care au fost invocate date și informații neîntemeiate), ci doar a actului juridic întocmit de el.

Totodată, inspectorul judiciar nu a reținut încălcarea Codului deontologic de către reclamant sau indicii ale săvârșirii unei abateri disciplinare. Mai mult, bazându-se pe elemente de fapt, acesta a avut o mulțime de aprecieri pozitive în privința recurentului-reclamant.

După toate aceste elemente de fapt pozitive la adresa reclamantului, inspectorul judiciar a tras niște concluzii fără niciun fundament faptic, neindicând pe ce anume se bazează. A făcut aprecieri subiective absurde, nemotivate, neindicând în concret cum a ajuns la respectivele concluzii. Totodată, a reprodus niște norme/principii, fără nicio raportare la acțiunile/inacțiunile sale, strict pentru a crea o falsă impresie de motivare. În fapt, soluția de sesizare a comisiei de verificare nu are ca temei o structură logică bazată pe argumente.

Inspectorul judiciar B. a arătat că nu cunoaște normele minime de drept care să-i permită să fie judecător. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impune ca orice hotărâre să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Aprecierile sale neîntemeiate, fără a fi indicat niciun element de fapt, nu pot fi valorificate.

Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție stabilește că rezoluția de clasare cuprinde, printre altele, situația de fapt reținută și argumentarea soluției prin raportare la aspectele sesizate. Astfel, nefundamentându-și aprecierile subiective (prin evidențierea elementelor de fapt ce ar arăta comportamentul său neprofesionist), inspectorul judiciar nu a respectat nici acest act normativ.

În absența motivelor de fapt ce au stat la baza aprecierilor subiective, trebuie reținut că inspectorul judiciar B. a dat dovadă de abuz de drept, singurul lui scop fiind de a-l desconsidera profesional printr-un act al Inspecției Judiciare și de a încerca să-i facă rău prin sesizarea comisiei de evaluare.

De altfel, datele și informațiile prevăzute de art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (text legal abrogat taci prin intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018) vizau strict elemente de fapt, nu aprecieri subiective neîntemeiate ale unui inspector judiciar. În cauză, astfel de elemente de fapt nu există, neputându-se reține că aberațiile neîntemeiate ale lui B. reprezintă date și informații utile pentru efectuarea evaluării, fiind doar o metodă de denigrare a sa. Analiza utilității datelor transmise comisiei de evaluare trebuiau a fi apreciate de Inspecția Judiciară, conform art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 (aplicat greșit de B., fiind un text abrogat). Practic, doar datele și informațiile utile puteau fi transmise comisiei de evaluare.

A menționat că inspectorul judiciar B. nu a dispus transmiterea de date și informații utile pentru efectuarea evaluării, ci a dispus transmiterea unui întreg act juridic - rezoluția nr. 1319/29.04.2021 (din lucrarea nr. 21-1060). Practic, comisia de evaluare ar trebui să citească respectiva rezoluție pentru a vedea ce informații conține, urmând eventual a selecta (din cele 15 pagini) dacă dorește a utiliza ceva. Este evident că nu acesta era scopul art. 38 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 (text legal abrogat taci prin intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018).

Art. 38 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007 (aplicat greșit de B., fiind un text abrogat) nu conferea un drept Inspecției Judiciare de a transmite o rezoluție de clasare. Textul menționat viza doar date și informații utile comisiei de evaluare, nu o rezoluție de clasare.

Lipsa oricărui raționament juridic, logic, a inspectorului judiciar B. este dovedită și de faptul că, în condițiile neîncălcării Codului deontologic și a nesăvârșirii vreunei abateri disciplinare, recurentul-reclamant ar fi avut un comportament neprofesionist, necesar a fi avut în vedere de comisia de evaluare. Inspectorul judiciar se pare că nu cunoaște că normele deontologice reglementează întreaga activitate profesională a judecătorilor, neputându-se reține, în privința aceleiași acțiuni/inacțiuni, existența unui neprofesionist deontologic.

În mod eronat instanța de fond a reținut că susținerile sale privind neutilizarea de inspectorul judiciar a formulei de adresare respectuoasă de tipul "prenume nume", în cazul său, nu au niciun suport probator, în condițiile în care rezoluția nr. 1319/29.04.2021 (atașată cererii de chemare în judecată) evidențiază acest aspect.

În mod eronat instanța de fond a reținut că susținerile reclamantului privind faptul că inspectorul judiciar nu i-a analizat niciuna din apărările sale (formulate în punctul de vedere depus în etapa verificărilor prealabile) nu au niciun suport probator, în condițiile în care punctul său de vedere și rezoluția nr. 1319/29.04.2021 (atașate cererii de chemare în judecată) evidențiază acest aspect.

Astfel cum prevede art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod imparțial. Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție prevede că, în exercitarea atribuțiilor, inspectorii sunt obligați să adopte o atitudine obiectivă, echidistantă și neutră, de natură a înlătura orice suspiciuni privind lipsa de imparțialitate. Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare stabilește că inspectorii judiciari facilitează îndeplinirea scopului Inspecției Judiciare și se abțin de la orice acte sau fapte de natură a pune în pericol realizarea obiectivelor acesteia.

Conform art. 3 alin. (2) din Codul Deontologic din 2005 al judecătorilor și procurorilor, judecătorii trebuie să-și exercite funcția cu obiectivitate și imparțialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor și influențelor de orice natură. Art. 7 din același act normativ stabilește că judecătorii au îndatorirea să promoveze supremația legii, statul de drept și să apere drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Art. 8 prevede judecătorii sunt obligați să respecte egalitatea cetățenilor în fața legii, asigurându-le un tratament juridic nediscriminatoriu, să respecte și să apere demnitatea, integritatea fizică și morală a tuturor persoanelor care participă, în orice calitate, la procedurile judiciare. Art. 9, art. 10 reglementează imparțialitatea magistraților și obligația de a se abține în caz de incompatibilitate. Art. 23 din Codul Deontologic din 2005 al judecătorilor și procurorilor stabilește că judecătorii sunt datori să se abțină, potrivit legii, de la orice activitate legată de actul de justiție în cazurile care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății.

În cauză, aceste principii au fost încălcate de inspectorul judiciar, în momentul în care a dispus sesizarea comisiei de evaluare. În afară de faptul că nu i-a analizat niciuna din apărările sale (formulate în punctul de vedere depus în etapa verificărilor prealabile), l-a tratat diferențiat și sub aspectul modului de adresare. Astfel, petentul era identificat ca fiind F., în timp ce reclamantul a fost identificat ca fiind A.. De altfel, și inspectorul judiciar s-a definit ca fiind B.. Practic, respectivul inspector judiciar a folosit formula de adresare respectuoasă de tipul "prenume nume" atât în privința sa, cât și în privința petentului, însă a refuzat să îi asigure același tratament reverențios, fiind definit doar cu formula "nume prenume". Astfel, inspectorul judiciar a arătat că îl consideră inferior lui și petentului, neasigurându-i același grad de respect, prin neutilizarea formulei de politețe corespunzătoare.

Fără a indica vreun temei legal, inspectorul judiciar C. și inspectorul-șef D. au apreciat că discriminarea sa nu are importanță. Este o apreciere eronată, eu fiind singura persoană ce a fost identificată prin "nume și prenume" în rezoluția de clasare, restul persoanelor fizice fiind identificate cu formula reverențioasă "prenume și nume". Practic, i-a fost negată egalitatea de tratament. A mai precizat că, la 01.04.2021, a formulat un punct de vedere cu privire la sesizarea înregistrată de Inspecția Judiciară, arătând că aceasta este neîntemeiată și evidențiind că se numește A. (nu A.).

A mai subliniat că reclamantul a fost considerat neprofesionist de inspectorul judiciar, ce a considerat necesară sancționarea sa de comisia de evaluare, în condițiile în care nu i-a fost adusă la cunoștință intenția de a face aplicarea art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor. Astfel, nu se poate vorbi despre un inspector judiciar imparțial, în condițiile în care a decis neprofesionalismul reclamantului, având o părere preconcepută despre acest aspect (ce a denaturat percepția realității), fără a-i solicita un punct de vedere. Inspectorul judiciar l-a considerat vinovat că a avut o atitudine care nu respectă profesionalismul interacțiunii sociale, fără a-i oferi măcar ocazia de a-i dovedi nevinovăția. Prin urmare, B. a avut o predispoziție sau o prejudecată efectivă cu privire la soluția de a sesiza comisia de evaluare.

Decizia inspectorului judiciar de a sesiza din oficiu comisia de evaluare, în urma efectuării de verificări prealabile, încalcă principiul transparenței, prevăzut de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, nefiindu-i adusă la cunoștință intenția respectivului de sesizare a comisiei de evaluare, ci doar soluția sa finală. Totodată, e încălcat principiul contradictorialității, un astfel de aspect nefiind pus în discuția părților interesate și dreptul la apărare. Mai mult, inspectorul judiciar i-a ignorat apărările formulate prin punctul de vedere (ce vizau strict cererea de sancționare disciplinară ce i-a fost comunicată), din care reieșea clar că comportamentul său a fost unul profesionist.

În fapt, inspectorul judiciar a prevăzut și a urmărit sancționarea sa pe orice plan posibil, chiar din perspectiva evaluării profesionale, depășind limita verificărilor în materie disciplinară în mod părtinitor.

Din perspectiva comportamentului societății E. S.R.L. și a lui F., inspectorul judiciar nu a reținut că aceștia și-au exercitat drepturile procesuale în mod abuziv, astfel:

- în calitate de avocat de peste 14 ani și cadru didactic, F. știa (sau cel puțin trebuia să știe) la termenul din 08.03.2021 că procedura de citare era neîndeplinită cu pârâții, instanța neputând discuta aspecte ale cauzei cu nerespectarea principiului contradictorialității și egalității de arme;

- cererea formulată la 08.03.2021 de F. privind revenirea asupra necesității citării pârâților a fost respinsă ca neîntemeiată, în mod legal și fundamentat. În cazul în care ar fi fost nemulțumit cu privire la această soluție motivată, respectivul avea posibilitatea să exercite căile legale de atac împotriva încheierii din 08.03.2021;

- atunci când instanța l-a chemat pe F. la ordine, punându-i în vedere să aibă un comportament adecvat, respectivul a replicat, întrerupând judecătorul;

- atunci când instanța i-a atras atenție lui F. că poate fi sancționat cu amendă judiciară, respectivul a întrebat zeflemitor cât e cuantumul, neconformându-se măsurilor dispuse privind exercitarea poliției ședinței;

- după închiderea dezbaterilor, la 08.03.2021, în ciuda avertizării conform art. 217 alin. (6) din C. proc. civ., F. a continuat să deranjeze solemnitatea ședinței de judecată, vorbind fără a i se fi acordat cuvântul și rămânând la pupitrul destinat părților. Astfel, respectivul a tulburat ședința și a nesocotit măsurile luate în privința respectării ordinii și bunei-cuviințe. Strict pentru a face posibilă continuarea ședinței de judecată, în privința restului dosarelor planificate, s-a impus evacuarea din sala de judecată a lui F.;

- conform art. 194 lit. a) C. proc. civ., indicarea unui nume și prenume al pârâtului persoană fizică de "G.", în condițiile în care la termenul din 05.04.2021 s-a prezentat o persoană cu numele H., iar E. S.R.L. a refuzat a preciza dacă e vorba de aceeași persoană fizică și a formulat o cerere de renunțare la judecată, dovedește că E. S.R.L. și F. au urmărit un abuz de drept. Ascunderea datelor reale de identificare ale unui pârât nu poate avea altă justificare;

- conform art. 194 lit. a) C. proc. civ., indicarea unor adrese de citare a pârâților la care aceștia nu locuiau și nu-și desfășurau activitatea (aspect reținut de agentul procedural, valorificat de instanță la 08.03.2021), dovedește că E. S.R.L. și F. au urmărit un abuz de drept. Ascunderea datelor reale ale ambilor pârâți nu poate avea altă justificare;

- faptul că E. S.R.L. a refuzat să răspundă solicitării de a indica dacă pârâtul "G." era, de fapt, H., ce ar fi putut duce la judecarea pe fond a cauzei chiar la termenul din 05.04.2021, dovedește că demersul procesual al societății și al lui F. era unul abuziv.

Astfel cum prevede art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință.

B. a demonstrat că e rupt de orice realitate a justiției, neputând vedea evidentul din comportamentul societății E. S.R.L. și a lui F.. De altfel, inspectorul judiciar B. nu cunoaște rolul și limitele exercitării poliției ședinței, în condițiile în care, la termenul din 08.03.2021, F. a demonstrat că nu este un partener al justiției, în sensul art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Art. 56 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocați, adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287/19.12.2019 și asumat de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Hotărârea Comisiei Permanente nr. 264/16.12.2019 și de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 2310/27.09.2019, prevede:

"Avocatul poate contribui la o bună organizare și desfășurare a ședinței de judecată prin implicarea sa responsabilă în stabilirea zilelor și a orelor de strigare a cauzei, precum și prin respectarea dispozițiilor instanței referitoare la cauzele în care sunt incidente motive de amânare fără discuție, respectiv la luarea cu prioritate a unor cauze".

Nu trebuie omis faptul că lui F. nu i s-a aplicat o amendă judiciară la termenul din 08.03.2021 (aspect ce arată gradul ridicat al reclamantului de receptivitate și toleranță chiar la comportamente zeflemitoare și lipsite de respect), interesul superior al justiției implicând doar posibilitatea de a putea continua ședința de judecată a celorlalte dosare (în cadru solemn), aspect posibil doar prin evacuarea din sală a respectivului, după închiderea dezbaterilor.

În condițiile în care F. continua să vorbească fără să i se fi acordat cuvântul (după închiderea dezbaterilor) și a refuzat a se opri și a părăsi pupitrul destinat părților, este evidentă lipsa de respect manifestată de acesta față de actul de justiție, față de judecătorul cauzei și față de justițiabilii prezenți în sală (în privința cărora nu putea fi efectuată strigarea cauzei).

În condițiile în care inspectorul judiciar nu a evidențiat ce acțiune/inacțiune ar fi constituit "o atitudine care nu respectă întocmai profesionalismul interacțiunii sociale", este evident că sesizarea comisiei de evaluare este neîntemeiată, neconținând date și informații utile pentru efectuarea evaluării. De altfel, chiar inspectorul judiciar a evidențiat că aprecierea sa nu se bazează pe niciun element de fapt, din verificările efectuate nefiind "decelate elemente de mimică, gestică, context etc.".

Instanța de fond a făcut confuzie între atribuția prevăzută de art. 45 din Legea nr. 317/2004 (ce nu face obiectul prezentei judecăți) și sesizarea comisiei de evaluare conform art. 38 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007.

Instanța de fond trebuia să rețină că profesionalismul său a fost reținut definitiv prin încheierea din 23.03.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, acest aspect nemaiputând face obiectul sesizării comisiei de evaluare.

Prin încheierea din 23.03.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare a recurentului-reclamant, formulată de E. S.R.L. În considerentele încheierii, s-a reținut că, la termenul din 08.03.2021, și-a exercitat legal și corect atribuțiile prevăzute de lege. În plus, judecătorul respectiv a subliniat că anumite alegații cu privire la comportamentul meu din 08.03.2021 sunt lipsite de orice fundament factual.

Dosarul nr. x/2021 a fost soluționat de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 05.04.2021, fără a fi contestată soluția din 23.03.2021 pronunțată cu privire la respingerea cererii de recuzare. Astfel, considerentele încheierii din 23.03.2021 se bucură de autoritate de lucru judecat, Inspecția Judiciară neputând să rețină contrariul, neputând nici măcar să analizeze diferit problemele tranșate de judecătorul ce a respins cererea de recuzare. Chiar dacă s-ar reține incidența puterii de lucru judecat (și nu a autorității de lucru judecat), această concluzie își păstrează valabilitatea. Astfel, inspectorul judiciar B. nu avea cum să aprecieze că comportamentul reclamantului ar fi fost neprofesionist. De altfel, necontestarea de către părți a celor reținute în încheierile din 08.03.2021 și 23.03.2021 face ca aceste încheieri să dovedească, definitiv, comportamentul său profesionist.

Puterea de lucru judecat a încheierii din 23.03.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, obligatorie pentru toate persoanele fizice/juridice, impune că ceea ce s-a constatat și statuat de respectiva instanță nu mai poate fi contrazis de un inspector judiciar. Practic, B. nu a dat eficiență lucrului judecat.

Rezoluția de clasare nr. 2837 emisă de Direcția de inspecție pentru judecători în lucrarea nr. x din 14.10.2021, care i-a fost comunicată de Inspecția Judiciară (atașată cererii de chemare în judecată), nu este confirmată de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare și nici nu este avizată de directorul de direcție. Este inadmisibil a se accepta că i s-a comunicat un act juridic neconfirmat și neavizat (astfel cum l-a atașat cererii de chemare în judecată), în timp ce același act juridic este depus la dosar de Inspecția Judiciară confirmat și avizat, fiind valorificat cel din urmă. O interpretare contrară ar duce la posibilitatea existenței aceluiași act juridic în forme diferite (confirmat/avizat, cât și neconfirmat/neavizat), situație absurdă.

Conform art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. În cauză, această confirmare lipsește de pe exemplarul rezoluției comunicate recurentului-reclamant.

Conform Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, în cazurile în care Legea nr. 317/2004 prevede expres că un act se confirmă de inspectorul-șef, după avizarea de directorul de direcție, inspectorul-șef poate confirma actul sau, în caz contrar, dispune una din soluțiile prevăzute expres de lege. În cauză, această avizare lipsește de pe exemplarul rezoluției comunicate recurentului-reclamant. Prin urmare, ele nu există și nici nu ar putea să îi fie opozabile.

Principiul opozabilității față de terți (art. 1281 din C. civ.) este aplicabil actelor unilaterale, conform art. 1325 din C. civ.. Doar comunicarea avizului/confirmării, alături de rezoluția de clasare, ar trebui să producă efecte juridice (clasarea sesizării), fiind în același timp o condiție de opozabilitate a actului unilateral, în ansamblul său.

Constatarea nelegalității respectivelor acte normative va atrage nelegalitatea actelor contestate de mine prin cererea de chemare în judecată.

În dosarul nr. x/2021 înregistrat de Curtea de Apel București, reclamantul, în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea rezoluției nr. 1319/29.04.2021 (lucrarea nr. 21-1060 din 29.04.2021), în privința considerentelor ce vizau sesizarea comisiei de evaluare. Anularea acestui act va demonstra că inspectorul judiciar a săvârșit abaterile disciplinare sesizate de recurentul-reclamant din prezenta cauză.

Toate aceste aspecte dovedesc culpa instanței de fond și faptul că inspectorul judiciar B. a săvârșit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i) prima teză, j), m), s), t) din Legea nr. 303/2004, în privința aprecierilor acestuia privind sesizarea comisiei de evaluare, în baza art. 38 alin. (2) din Hotărârea nr. 676/04.10.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor (conform considerentelor rezoluției nr. 1319/29.04.2021).

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

- respingerea cererii de suspendare formulată de recurentul-reclamant în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

- respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

În esență, a considerat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, întrucât a răspuns capetelor de cerere cuprinse în acțiune, a analizat probele și documentele depuse de părți în sprijinul celor solicitate, iar hotărârea este motivată, conform normelor legale.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că acesta reglementează posibilitatea casării sentinței de fond, în situația unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, acestea fiind în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reținute față de modalitatea de instrumentare a cauzei de către judecătorul Curții de Apel București.

A apreciat că nici criticile de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se verifică în speță, instanța de fond motivând coerent și amplu soluția dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în cererea introductivă a reclamantului. În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora pentru a se considera ca hotărârea este motivată.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a învederat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, constatând că actele administrative contestate sunt legale și temeinice, fiind dispuse cu respectarea dispozițiilor legale. În mod corect a constatat instanța de fond că rezoluția nr. C21-1738 a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 2837/14.10.2021 emisă în dosarul nr. x, a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 45 ind. l alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, cu respectarea condițiilor legale speciale în materie,