ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată 05.12.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Spital Târgu Ocna înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău în data de 05.12.2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la: anularea deciziei nr. 41/12.03.2021 emisă de Directorul Penitenciarului Spital Târgu Ocna și a tuturor documentelor care au stat la baza acestei decizii ca fiind nelegale; restabilirea situației anterioare în sensul obligării pârâtului la plata compensației lunare pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 135/01.09.2020; obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute în urma recalculării începând cu luna martie 2021 până în prezent, reprezentând diferența între compensația lunară pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului, astfel cum a fost calculată prin Decizia nr. 135/01.09.2020 și cea stabilită prin Decizia nr. 41/12.03.2021; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 138/2023 pronunțată la 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Spital Târgu Ocna și Ministerul Justiției, a anulat în parte art. II alin. (2) teza finală din Ordinul MJ nr. 476/C/2021 din 1 februarie 2021 în ceea ce privește obligația emiterii actelor administrative de alocare sau, după caz, de realocare la plată începând cu data depunerii cererii inițiale, a anulat în parte Decizia nr. 41/12.03.2021 emisă de Directorul Penitenciarului Spital Tg. Ocna, respectiv art. 1 alin. (1) cu privire la data de la care se realocă reclamantul la plata compensației lunare pentru chirie și art. 1 alin. (2) cu privire la recalcularea sumelor lunare pentru compensarea chiriei stabilite în baza Deciziei emisă de Directorul Penitenciarului Spital Tg. Ocna nr. 135/2020 pentru perioada cuprinsă între 5.08.2020 și data intrării în vigoare a Ordinului MJ nr. 476/C/2021, a obligat pârâtul Penitenciarul Spital Tg. Ocna la restituirea sumelor reținute în urma recalculării, reprezentând diferența dintre compensația lunară pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului, așa cum a fost calculată prin Decizia nr. 135/01.09.2020 și cea stabilită prin Decizia nr. 41/12.03.2021 pentru perioada cuprinsă între 5.08.2020 și data intrării în vigoare a Ordinului MJ nr. 476/C/2021 și a obligat pârâții să plătească reclamantului fiecare câte 25 de RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 138/2023 pronunțate la 15 decembrie 2023 de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs A., Ministerul Justiției și Penitenciarul Spital Târgu Ocna, care au solicitat admiterea căi de atac promovate.

Prin recursul formulat, Penitenciarul-Spital Târgu Ocna solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Recurentul-pârât a susține că hotărârea este nelegală și netemeinică, invocând două motive principale de recurs, în temeiul art. 488 pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Primul motiv de nelegalitate vizează încălcarea normelor de procedură, întrucât instanța de fond nu a introdus în cauză emitentul actului administrativ contestat, respectiv Directorul Penitenciarului-Spital Târgu Ocna, deși se solicita anularea Deciziei nr. 41/2021 emisă de acesta. Judecata s-a desfășurat doar în contradictoriu cu Penitenciarul și Ministerul Justiției, fără participarea emitentului, ceea ce contravine principiului contradictorialității și dreptului la apărare.

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, instanța are obligația de a cita autoritatea emitentă a actului administrativ în cazul invocării excepției de nelegalitate. De asemenea, art. 78 alin. (2) C. proc. civ. și art. 161 din Legea nr. 554/2004 impun instanței să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a terțului, atunci când soluționarea pricinii nu se poate face fără participarea acestuia. În speță, instanța trebuia fie să dispună introducerea în cauză a Directorului Penitenciarului, fie să respingă cererea fără a se pronunța pe fond.

Al doilea motiv de nelegalitate vizează fondul cauzei și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 145/2019 și ale OMJ 476/C/2021, considerând că art. II alin. (2) teza finală din OMJ 476/2021 încalcă principiul neretroactivității legii civile.

Recurentul-pârât susține că acest ordin nu retroactivează, ci reglementează efectele juridice viitoare ale unor situații juridice născute anterior, ceea ce este permis conform doctrinei și jurisprudenței românești. Legea nr. 145/2019 a introdus o formă alternativă de compensare lunară a chiriei pentru polițiștii de penitenciare care contractează un credit ipotecar sau imobiliar pentru achiziționarea unei locuințe. OMJ 476/2021, emis în aplicarea acestei legi, stabilește condițiile de acordare a compensației, fără a modifica retroactiv situațiile juridice anterioare.

În concluzie, recurentul solicită constatarea nelegalității sentinței nr. 138/2023, întrucât aceasta a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură și prin aplicarea greșită a normelor de drept material, afectând drepturile procesuale ale părților și legalitatea actului administrativ contestat. Apreciază că se impune casarea hotărârii și rejudecarea cauzei cu respectarea cadrului procesual corect.

Ministerul Justiției prin recursul formulat, solicită casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, instituția pârâtă invocă dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum și prevederile art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea normelor legale aplicabile.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului A. și a dispus anularea parțială a art. II alin. (2) teza finală din Ordinul ministrului justiției nr. 476/C/2021, precum și a unor dispoziții din Decizia nr. 41/2021 emisă de Directorul Penitenciarului-Spital Târgu Ocna. În esență, Curtea de Apel Bacău a reținut că prevederea privind emiterea actelor administrative de realocare la plată începând cu data cererii inițiale contravine principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din C. civ.

Ministerul Justiției contestă această interpretare, susținând că instanța de fond a făcut o confuzie între dobândirea dreptului și determinarea cuantumului acestuia.

Potrivit recurentului, Ordinul nr. 476/C/2021 nu retroactivează, ci reglementează modalitatea de calcul a compensației lunare pentru chirie în cazul achiziției unei locuințe, clarificând ce se înțelege prin "locuință" în sensul Legii nr. 145/2019. Ordinul a fost emis în temeiul art. 111 alin. (13) din această lege și nu modifică retroactiv situații juridice deja încheiate, ci stabilește condițiile de acordare a dreptului în varietatea sa alternativă, respectiv compensarea chiriei pentru plata ratei aferente unui credit ipotecar sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Recurentul-pârât arată că Decizia nr. 135/2020 a recunoscut dreptul reclamantului la compensarea chiriei, iar Decizia nr. 41/2021 a determinat cuantumul acestui drept în conformitate cu noile reglementări. Astfel, nu se poate susține că dreptul a fost afectat retroactiv, ci doar că modalitatea de calcul a fost ajustată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

În opinia Ministerului pârât, instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de "facta praeterita", aplicând-o în mod extensiv asupra efectelor juridice ale unui act administrativ emis în executarea legii.

În concluzie, Ministerul Justiției solicită instanței de control judiciar să constate legalitatea Ordinului nr. 476/C/2021, să admită recursul formulat și să respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, întrucât hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu ignorarea dispozițiilor legale incidente și printr-o interpretare eronată a principiului neretroactivității. Actul administrativ contestat nu aduce atingere dreptului recunoscut de lege, ci doar stabilește în mod legal și justificat condițiile de exercitare și limitele acestuia, în conformitate cu scopul și spiritul Legii nr. 145/2019.

Recurentul-reclamant A. prin recursul incident invocă două motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, susține că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din C. civ.. Instanța de fond a dispus anularea parțială a unor dispoziții din Ordinul MJ nr. 476/C/2021 și din Decizia nr. 41/12.03.2021, însă fără a înlătura în totalitate efectele juridice ale acestora, permițând în continuare aplicarea retroactivă a unor norme administrative care modifică drepturi deja câștigate sub imperiul legislației anterioare, respectiv OMJ nr. 482/C/2020.

Recurentul-reclamant argumentează că actele administrative contestate contravin dispozițiilor Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, precum și prevederilor constituționale referitoare la ierarhia normelor juridice și la protecția drepturilor câștigate.

Subliniază că modificările aduse prin Ordinul MJ nr. 476/C/2021 nu pot afecta situațiile juridice deja constituite anterior intrării în vigoare a acestuia, întrucât ar echivala cu o aplicare retroactivă nepermisă a legii. În acest sens, invocă doctrina juridică privind aplicarea legii în timp, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția drepturilor patrimoniale și la testul de proporționalitate în cazul ingerințelor statului.

Totodată, invocă nemotivarea hotărârii de fond sub aspectul discriminării între beneficiarii compensației pentru chirie și cei care beneficiază de compensarea ratei creditului ipotecar, instanța nereușind să răspundă în mod concret criticilor sale. Arată că această omisiune echivalează cu necercetarea fondului cauzei și încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul-reclamant susține că diferențele de tratament între categoriile de salariați în ceea ce privește cuantumul compensației lunare pentru locuință sunt nejustificate și constituie o formă de discriminare indirectă, cu efecte patrimoniale semnificative.

În concluzie, solicită admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea cauzei în fond, cu consecința anulării în integralitate a dispozițiilor art. 11 din Ordinul MJ nr. 476/C/2021 și a Deciziei nr. 41/12.03.2021, precum și obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Prin recursul depus la data de 20 martie 2023 recurentul-reclamant reiterează cele menționate prin recursul incident, susținând că actele administrative contestate contravin dispozițiilor Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, precum și prevederilor constituționale referitoare la ierarhia normelor juridice și la protecția drepturilor câștigate.

Subliniază că modificările aduse prin Ordinul MJ nr. 476/C/2021 nu pot afecta situațiile juridice deja constituite anterior intrării în vigoare a acestuia, întrucât ar echivala cu o aplicare retroactivă nepermisă a legii.

În acest sens, se invocă doctrina juridică privind aplicarea legii în timp, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția drepturilor patrimoniale. Se arată că drepturile câștigate sub imperiul unei reglementări anterioare nu pot fi modificate sau suprimate prin acte normative ulterioare, fără a se încălca principiul securității juridice și al statului de drept.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea cauzei în fond, cu consecința anulării în integralitate a dispozițiilor art. 11 din Ordinul MJ nr. 476/C/2021 și a Deciziei nr. 41/12.03.2021, precum și obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul promovat de către Penitenciarul Tg. Ocna și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurentul-pârât Penitenciarul Tg. Ocna a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului părții reclamante ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anularea deciziei nr. 41/12.03.2021 emisă de Directorul Penitenciarului Spital Târgu Ocna și a tuturor documentelor care au stat la baza acestei decizii ca fiind nelegale; restabilirea situației anterioare în sensul obligării pârâtului la plata compensației lunare pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 135/01.09.2020; obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute în urma recalculării începând cu luna martie 2021 până în prezent, reprezentând diferența între compensația lunară pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului, astfel cum a fost calculată prin Decizia nr. 135/01.09.2020 și cea stabilită prin Decizia nr. 41/12.03.2021; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința recurată s-a admis în parte acțiunea, reclamantul A. și pârâții Ministerul Justiției și Penitenciarul Spital Târgu Ocna formulând recurs, cererile fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursurile formulate sunt nefondate, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Criticile formulate de recurentul-reclamant A. prin recursurile promovate (incident și principal) și întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la casarea hotărârii recurată, întrucât instanța de fond a pronunțat o soluție legală și cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a principiilor constituționale aplicabile în materie.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de fond a analizat legalitatea Ordinului MJ nr. 476/C/2021 și a Deciziei nr. 41/12.03.2021, reținând în mod corect că dispozițiile art. II alin. (2) teza finală din ordinul menționat, în măsura în care impun emiterea actelor administrative de alocare sau realocare la plată începând cu data depunerii cererii inițiale, contravin principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din C. civ.. În consecință, instanța a dispus anularea parțială a acestor dispoziții, precum și a prevederilor corespunzătoare din Decizia nr. 41/2021, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Ordinului MJ nr. 476/C/2021, restabilind astfel situația juridică anterioară în mod proporțional și justificat.

Recurentul susține că în mod eronat că instanța de fond ar fi permis aplicarea retroactivă a ordinului administrativ, întrucât această afirmație este infirmată de considerentele sentinței, care delimitează cu claritate perioada în care se aplică reglementarea anterioară, respectiv între data depunerii cererii inițiale (5.08.2020) și data intrării în vigoare a Ordinului MJ nr. 476/C/2021. Pentru perioada ulterioară, instanța a constatat că efectele juridice ale raportului de muncă, în ceea ce privește compensația lunară pentru chirie, se supun reglementării în vigoare la momentul acordării prestației, fără a se încălca principiul neretroactivității, întrucât este vorba despre efecte viitoare ale unei situații juridice în curs de desfășurare.

În ceea ce privește pretinsa discriminare între beneficiarii compensației pentru chirie și cei care beneficiază de compensarea ratei creditului ipotecar, instanța de fond a analizat în mod detaliat regimul juridic aplicabil și a constatat că Ordinul MJ nr. 476/C/2021 nu introduce un tratament diferențiat nejustificat, ci stabilește condiții tehnice de acordare a compensației în funcție de natura locuinței achiziționate și de structura creditului contractat. Astfel, diferențele de cuantum nu derivă dintr-o discriminare, ci din aplicarea unor criterii obiective, reglementate în mod expres de lege și de ordinul de punere în aplicare, în conformitate cu dispozițiile art. 111 din Legea nr. 145/2019. Prima instanța a reținut că noțiunea de locuință, în sensul legii, nu include suprafețele de teren sau anexele gospodărești care nu au destinație de locuință, iar compensația lunară se acordă exclusiv pentru partea din rată aferentă locuinței propriu-zise, conform scadențarului și raportului de evaluare.

Susținerile recurentului-reclamant privind nemotivarea hotărârii de fond sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât instanța a expus în mod clar și detaliat raționamentul juridic care a condus la soluția pronunțată, analizând atât cadrul legal aplicabil, cât și jurisprudența Curții Constituționale și a instanțelor naționale relevante.

Considerentele sentinței reflectă o examinare completă a fondului cauzei, cu respectarea dreptului la un proces echitabil și a exigențelor de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În concluzie, recursurile (incident și principal) formulate de recurentul-reclamant A. nu pot fi primite, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., iar hotărârea recurată este legală, temeinică și motivată în mod corespunzător.

Cu toate că au fost formulate memorii de recurs separate recursurile declarate de către pârâții Penitenciarul Târgul Ogna și Ministerul Justiției vor fi analizate împreună de către Înalta Curte, care va răspunde criticilor prin considerente comune.

Referitor la motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. invocat de către pârâtul Penitenciarul Spital Târgul Ogna, privind pretinsa încălcare a normelor de procedură prin neintroducerea în cauză a emitentului actului administrativ contestat, respectiv Directorul Penitenciarului-Spital Târgu Ocna, se constată că această critică nu poate fi primită. Potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în contencios administrativ se formulează împotriva autorității publice care a emis actul administrativ, iar în speță, Penitenciarul-Spital Târgu Ocna a fost citat și a formulat apărări în calitate de pârât.

De asemenea, instanța de fond a reținut că Decizia nr. 41/2021 a fost emisă de directorul unității în exercitarea atribuțiilor conferite de lege și de ordinul ministrului, în cadrul Penitenciarului, astfel că citarea instituției în ansamblul său este suficientă pentru respectarea principiului contradictorialității.

În plus, instanța a analizat în mod complet și echilibrat susținerile părților, fără a se constata vreo vătămare procesuală care să justifice casarea hotărârii conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sunt nefondate criticile recurenților-pârâți, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitoare la greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, întrucât hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale și cu principiile fundamentale ale dreptului civil și administrativ.

Instanța de fond a făcut o distincție clară între momentul nașterii dreptului și modalitatea de calcul a prestației, stabilind că dreptul reclamantului la compensarea chiriei s-a născut sub imperiul Ordinului nr. 482/C/2020, iar modificarea ulterioară a condițiilor de acordare prin Ordinul nr. 476/C/2021 nu poate produce efecte asupra perioadei anterioare intrării în vigoare a acestuia.

În acest sens, instanța a aplicat corect doctrina privind distincția dintre facta praeterita și facta futura, reținând că doar efectele juridice viitoare pot fi supuse reglementării noi, nu și cele deja produse.

Contrar susținerilor recurentului-pârât Ministerul Justiției, instanța de fond nu a confundat dobândirea dreptului cu determinarea cuantumului acestuia, ci a analizat în mod distinct momentul nașterii dreptului și regimul juridic aplicabil în privința efectelor sale. Astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut în mod întemeiat că dreptul reclamantului la compensarea chiriei pentru plata ratei aferente creditului ipotecar s-a născut la data depunerii cererii, sub imperiul Ordinului ministrului justiției nr. 482/C/2020, iar modificarea ulterioară a condițiilor de acordare prin Ordinul nr. 476/C/2021 nu poate produce efecte retroactive asupra unei situații juridice deja consolidată.

Dispozițiile art. II alin. (2) teza finală din Ordinul nr. 476/C/2021, care impun emiterea actelor administrative de realocare la plată începând cu data cererii inițiale, au fost corect sancționate de instanța de fond ca fiind contrare principiului neretroactivității, consacrat at de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din C. civ.. Potrivit acestor norme, legea civilă dispune numai pentru viitor, iar actele juridice încheiate anterior intrării în vigoare a unei reglementări noi nu pot fi afectate în mod retroactiv.

Jurisprudența Curții Constituționale confirmă această interpretare, statuând în mod constant că o reglementare nouă nu poate afecta retroactiv drepturi deja dobândite, ci doar poate reglementa pentru viitor condițiile de exercitare a unor drepturi similare. În acest sens, sunt relevante Deciziile nr. 375/2005, nr. 287/2004, nr. 330/2001, nr. 294/2004 și nr. 458/2003, care consacră principiul potrivit căruia legea nouă nu poate modifica efectele juridice ale unei situații juridice constituite anterior.

În speță, instanța de fond a constatat că Decizia nr. 135/2020, emisă în temeiul Ordinului nr. 482/C/2020, a stabilit în mod legal cuantumul compensației lunare pentru chirie, iar modificarea acestuia prin Decizia nr. 41/2021, emisă în temeiul Ordinului nr. 476/C/2021, nu putea afecta retroactiv drepturile deja acordate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a noii reglementări. În consecință, instanța a dispus anularea parțială a dispozițiilor din Ordinul nr. 476/C/2021 și din Decizia nr. 41/2021, limitând efectele acestora la perioada ulterioară intrării în vigoare a ordinului modificator.

Susținerea Ministerului Justiției potrivit căreia Ordinul nr. 476/C/2021 nu retroactivează, ci doar clarifică modalitatea de calcul a compensației, nu poate fi primită, întrucât chiar textul art. II alin. (2) impune aplicarea noilor condiții începând cu data cererii inițiale, ceea ce echivalează cu o aplicare retroactivă a reglementării. În plus, instanța de fond a reținut că această aplicare retroactivă a condus la diminuarea compensației lunare acordate reclamantului și la reținerea unor sume deja încasate în mod legal, ceea ce constituie o vătămare patrimonială nejustificată.

În concluzie, hotărârea instanței de fond este fondată, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor constituționale și legale aplicabile, precum și în acord cu jurisprudența relevantă. Criticile formulate de părți nu sunt apte să conducă la casarea hotărârii atacate, întrucât nu se constată nicio încălcare a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile principale declarate de A., Ministerul Justiției și Penitenciarul Spital Târgu Ocna și recursul incident declarat de A., toate împotriva sentinței nr. 138/2023 pronunțate la 15 decembrie 2023 de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile principale declarate de A., Ministerul Justiției și Penitenciarul Spital Târgu Ocna și recursul incident declarat de A., toate împotriva sentinței nr. 138/2023 pronunțate la 15 decembrie 2023 de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 ianuarie 2025.