ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii și Protecției Sociale anularea în totalitate a actului administrativ emis de pârâtă, respectiv a Deciziei nr. 264/29.06.2020; reintegrarea în funcția publică deținută anterior; obligarea pârâtei la plata de daune materiale reprezentând diferența de salariu, plata contribuțiilor de asigurări sociale și a impozitelor pentru diferența de salariu; dobânzi pentru sumele care i se cuveneau și nu au fost încasate la timp, daune morale în cuantum de 10.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 2019 din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii și Protecției Sociale; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prim Ministrul României; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Prim-ministrul României; a anulat Decizia nr. 264/29.06.2020 emisă de Prim Ministrul României; a obligat pârâtul Prim-Ministrul României la reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, de secretar general la Casa Națională de Pensii Publice; a obligat pârâții Prim-Ministrul României și Ministerul Muncii și Protecției Sociale la plata către reclamant a daunelor materiale reprezentând diferența de salariu dintre salariul aferent funcției de secretar general la Casa Națională de Pensii Publice și inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului și la plata contribuțiilor de asigurări sociale și a impozitelor pentru diferența de salariu, precum și la dobânda penalizatoare aferentă diferenței de salariu, de la data nașterii dreptului până la data plății efective; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 10.000 euro.

Împotriva sentinței de mai sus au promovat recurs pârâții Prim-ministrul României și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Prin Decizia nr. 4745 din 24 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de pârâții Prim-ministrul României și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale împotriva sentinței civile nr. 2019 din data de 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

A casat în parte sentința atacată și, rejudecând:

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ca nefondată.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

II. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 4745 din 24 octombrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea cererii de revizuire s-a arătat că în cadrul dosarului nr. x/2020 nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, iar cele două hotărâri pronunțate asupra aceluiași litigiu, respectiv sențința pronunțată de instanță de fond și decizia pronunțată în recurs, conțin dispoziții potrivnice.

În continuare, recurentul a expus motivele pentru care a considerat că pretențiile din cererea de chemare în judecată sunt întemeiate și a susținut că decizia instanței de recurs este contrară Deciziei nr. 3389/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentinței civile nr. 5569/05.10.2012 a Curții de Apel București și Hotărârii nr. 7948/16.12.2021 a Tribunalului București.

III. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

IV. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să existe triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că cele două hotărâri pretins a fi contradictorii nu au fost pronunțate în cauze/dosare diferite, ci în aceeași cauză, în faze procesuale diferite ale aceluiași litigiu.

Astfel, Decizia nr. 4745 din 24 octombrie 2023 a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursurilor formulate în dosarul nr. x/2020, iar sentința civilă nr. 2019 din 22 decembrie 2021 a fost pronunțată de Curtea de Apel București în soluționarea fondului cauzei în cadrul aceluiași dosar.

Cea dintâi hotărâre pronunțată nu poate constitui un reper pentru analiza contrarietății cerută de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în prezenta cauză, pentru simplul fapt că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată tocmai ca urmare a analizei legalității primei hotărări cu ocazia soluționării căii de atac a recursului.

Așadar, în cazul în care hotărârile supuse revizuirii sunt pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale, rezultate în urma soluționării unor căi de atac extraordinare, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenței unor hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

În raport de cele anterior evocate, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat și, prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârile pretins potrivnice nu sunt contradictorii, întrucât, deși au avut aceleași părți, au fost pronunțate în același dosar, în același ciclu procesual, iar nu în dosare diferite.

Referitor la susținerile revizuentului potrivit cărora Decizia nr. 4745 din 24 octombrie 2023 este contrară unor hotărâri pronunțate de instanțele naționale, Înalta Curte amintește că scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este acela de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie, ci de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.

Se constată că revizuentul nu pretinde o altă cauză juridică având același obiect și aceleași părți și care să fi fost deja analizată prin hotărârile anterioare, ci invocă alte hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii ce au purtat între alte părți, invocând, practic, jurisprudența instanțelor în cauze similare.

Prin urmare, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, sub niciun aspect - negativ sau pozitiv - în raport cu hotărârile judecătorești invocate de revizuent ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii, ci au fost pronunțate în dosare diferite, fiind, de fapt, invocate ca și practică judiciară.

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 4745 din 24 octombrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 15 mai 2024.