ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2023

Ședința publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Prim Ministru României - B. și Ministrul Muncii și Protecției Sociale - C., a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea Deciziei nr. 228/27.04.2020 a Prim-ministrului, privind revocarea din funcția de președinte cu rang de secretar de stat a Casei Naționale de Pensii Publice și Președinte al Consiliului de Administrație și, în subsidiar, repunerea părților în situația anterioara, cu consecința plății, constând în indemnizațiile lunare neîncasate, în funcția de demnitate publică, președinte cu rang de secretar de stat a Casei Naționale de Pensii Publice și Președinte al Consiliului de Administrație, actualizate cu indicele de inflație și indexate, de la data de 27.04.2020 până la reintegrarea în această funcție publică; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 405 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâți s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată de către pârâtul Primul Ministru al României.

S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministrul Muncii și Protecției Sociale și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prim Ministru României.

S-a anulat Decizia nr. 228/27.04.2020 emisă de pârâtul Primul Ministru al României.

S-a dispus repunerea reclamantului în funcția de demnitate publică, președinte cu rang de secretar de stat al Casei Naționale de Pensii Publice și președinte al Consiliului de Administrație.

A fost obligat pârâtul Primul Ministru al României la plata sumei de 100 RON către reclamant cu titlu cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 946 din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Prim Ministru României B. și Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

A fost obligat pârâtul Ministrul Muncii și Protecției Sociale să efectueze operațiunile administrative necesare pentru plata indemnizațiilor lunare, neîncasate de reclamantul repus în demnitatea publică, de la momentul revocării nelegale până la momentul revenirii în funcție, actualizate cu indicele de inflație.

Recurentul – pârât Prim-ministrul României și recurentul-reclamant A. au formulat recursuri împotriva sentinței civile nr. 405 din 17 martie 2021

Recurenții-pârâți Ministrul Muncii și Protecției Sociale și Prim-ministrul României au formulat recursuri împotriva sentinței civile nr. 946 din 16 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Asupra recursurilor declarate în dosarul nr. x/2020 având ca obiect sentința civilă nr. 405/17.03.2021 și sentința dată în aplicarea art. 444 alin. 1 C. proc. civ. respectiv sentința civilă nr. 946/16.06.2021.

Recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 405/17.03.2021 prin care s-a dispus asupra excepțiilor invocate de părți pe fond a fost admisă acțiunea formulată de reclamant dispunându-se anularea Deciziei nr. 228/27.04.2020 emisă de pârâtul Primul Ministrul al României și repunerea reclamantului în funcția de demnitate publică deținută anterior.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Primul Ministru al României.

Recursul declarat recurentul-reclamant vizează soluționarea nelegală a excepției calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Muncii și Protecției Sociale respectiv nelegală în opinia recurentului a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

Aspectele de nelegalitate invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ. susținându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 2 (9) lit. c) din Legea nr. 554/2004 în raport de dispozițiile ar. 133 din Legea nr. 263/2010 față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ministrului muncii. Se arată că această autoritate are calitate procesuală pasivă deoarece decizia de revocare din funcție a sa dispusă de Primul Ministru se ia la propunerea motivată a Ministerului Muncii, acesta dobândind calitatea procesuală pasivă în raport de actul care a stat la baza deciziei de revocare.

Prima instanță a dispus anularea deciziei de revocare a reclamantului pentru nemotivarea sa în fapt și în drept decizie apreciată ca fiind un act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că Ministerul Muncii și Protecției Sociale avea obligația să motiveze propunerea de revocare a reclamantului din funcția de președinte a Casei Naționale de Pensii Publice al Consiliului de Administrație.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Recursul declarat de recurentul-pârât Prim-Ministrul României având ca obiect sentința civilă nr. 405/17.03.2021 este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor cât și în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii pe fond.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea unor norme de procedură de către prima instanță respectiv încălcarea principiului disponibilității și depășirea rolului activ al judecătorului respectiv încălcarea dispozițiilor art. 9 și 22 C. proc. civ.

În esență se susține că prima instanță a reținut ca motiv de nelegalitate al deciziei de revocare contestat un aspect care nu a fost invocat ca atare de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Se arată că motivul de nelegalitate reținut respectiv nemotivarea deciziei, ca act administrativ individual în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu a fost pus în discuția părților și astfel cum a fost invocat au fost încălcate dispozițiile art. 9 și 22 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă două aspecte de nelegalitate privind greșita soluționare a excepției inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile excepție respinsă și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii și pe fond nelegala admitere a acțiunii și a anulării deciziei de revocare din funcție a reclamantului.

Aspectele de nelegalitate privind soluționarea excepțiilor.

Se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/204 coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 de către prima instanță prin faptul că s-a apreciat că nu este obligatorie plângerea prealabilă pe motiv că decizia de revocare a intrat în circuitul civil și și-a produs efectele.

Se susține că în cauză nu erau incidente duspozițiileart. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 acțiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

În ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii se invocă încălcarea dispozițiile art. 133 alin. 9 din Legea nr. 263/2010, susținându-se că această autoritate care formulează propunerea de revocare din funcție, care stă la baza emiterii deciziei de revocare are calitate procesuală pasivă în raport de obiectul cauzei.

Al doilea aspect de nelegalitate care privește pe fond soluția de anulare dispusă vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 133 alin. (9) din Legea nr. 263/2010 raportat la art. 2031 C. civ. și la dispozițiile aplicabile normele de tehnică legislativă specifice actului administrativ cu caracter individual.

Se arată faptul că prima instanță a apreciat în abstract în sensul că decizia contestată nu este motivată ca act administrativ cu caracter individual fără a ține cont de obiect și de dispozițiile speciale aplicabile acestui tip de act administrativ.

Nelegalitatea unui act administrativ se constată prin raportarea actului în discuție Ia prevederile actelor normative de nivel superior, în baza și în executarea cărora a fost emis, în conformitate cu dispozițiile art. 4 și art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, republicată. Or, în speță, Decizia Prim-ministrului nr. 228/2020 este întemeiată legal, fiind emisă în baza și în executarea în concret a dispozițiilor Legii nr. 263/2010 și în limitele acestora, cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

In speță, fără condiționarea expresă a îndeplinirii anumitor proceduri, se poate considera că legiuitorul18 a menționat mandatul de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii nu pentru a interzice Prim-ministrului eliberarea din funcție a președintelui C.N.P.P. înainte de expirarea termenului, ci pentru a puncta posibilitatea reînnoirii. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca numirea și eliberarea președintelui C.N.P.P. să fie efectuată pe baza unor criterii specifice, ar fi menționat în mod expres acest lucru.

Astfel, cât timp actul de numire a avut ca temei legal prerogativele acordate de lege Prim-ministrului, de numire în funcția asimilată funcției de demnitate publică, fiind deci intuitu personae, fără îndeplinirea unei condiții exprese, și eliberarea din funcție trebuie să fie considerată ca legal emisă în același temei, elementul determinant constituindu-l aprecierea persoanei

Actul de numire al reclamantului în calitatea de președinte al C.N.P.P., reprezentat de Decizia Prim-ministrului nr. 498/2019, nu conține o motivare (de fapt sau de drept) de o amploare superioară celei conținute în actul a cărui anulare a fost dispusă de instanța de fond.

Se solicită admiterea recursului și în principal rejudecarea în sensul admiterii excepției lipsei proceduri prealabile și respingerii acțiunii ca inadmisibilă și în subsidiar, pe fond, după stabilirea corectă a cadrului procesual respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca legală a deciziei de revocare a reclamantului din funcția de demnitate deținută.

Recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 946 din 18.06.2021 de completare a sentinței civile din 17.05.2021 sentință dată în aplicarea art. 144

(1)

C. proc. civ.

Recursurile au fost declarate de recurenții-pârâți Prim-ministrul României și de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Recursul declarat de recurentul-pârât Prim-ministrul României este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 2 și pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței de completare dispozitiv.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. se invocă încălcarea principiului continuității în judecarea cauzei, în sensul că sentința de completare din 16.06.2021 a fost pronunțată de un al judecător decât cel care a soluționat cauza prin sentința din 17.03.2021.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 444 C. proc. civ. cererea de completare fiind tardivă, inadmisibilă, formulată față de o persoană fără calitate și pe fond în subsidiar ca neîntemeiată.

Recursul declarat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. vizează greșita admitere a cererii de completare în contradictoriu cu această autoritate care nu are calitate procesuală pasivă, în cauză, în raport de obiect astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 405/17.03.2021.

Se solicită admiterea recursului și respingerea cererii de completare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

La dosar părțile au formulat întâmpinari vizând recursurile declarate în cauză, pe sentințe pronunțate.

S-a formulat cerere de intervenție accesorie de către fostul ministru al Muncii numita C. intervenție în favoarea Ministrului Muncii intervenție admisă în principiu conform încheierii motivate din ședința publică din 14.02.2023.

Prin cererea de intervenție accesorie se invocă excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant și pe fond se solicită respingerea recursurilor declarate de reclamant și de recurentul-pârât Prim-ministrul României pe sentința din 17.03.2021 sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii.

Motivat în ședința publică din 9 .05.2023Curtea a respins excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant vizând sentința din 17.03.2021 apreciind că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Curtea asupra recursurilor declarate apreciază următoarele:

Recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 405/17.03.2021.

Recursul declarat de recurentul-pârât Primul Ministru al României este apreciat ca fondat recursul declarat de recurentul-reclamant fiind apreciat ca fondat și respins ca atare pentru următoarele considerente.

Recursul declarat de recurentul-pârât Prim ministrul României întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ. este apreciat ca fondat în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția dată pe fond respectiv soluția de admitere a acțiunii și de anulare a Deciziei nr. 228/27.04.2020 inclusiv pe capătul subsidiar privind repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei.

Soluțiile date excepților sentinței date cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 9 și art. 22 C. proc. civ. respectiv încălcarea principiului disponibilității părților și a rolului activ al judecătorului.

Faptul că reclamantul nu a invocat expres ca motiv de nelegalitate aspectul privind nemotivarea deciziei de revocare nu poate fi reținută ca o depășire a rolului activ sau o încălcare a principiului disponibilității faptul că prima instanță a reținut nemotivarea deciziei ca act administrativ individual, cu aspect de nelegalitate.

Instanța de judecată nu era obligată, nefiind excepție de procedură sau de fond să pună în discuția părților aspectul de nelegalitate reținut respectiv absența totală a nemotivării deciziei de revocare. Plecând de la această premisă instanța de fond a constatat excesul de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Urmează ca instanța de recurs a analiza în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. situația premisă reținută de prima instanță și de a constata motivat în sens contrar prima instanță în analiza legalității deciziei contestate anulate pentru nemotivare apreciat exces de putere al autorității în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este apreciat ca fondat, în parte, în ceea ce privește pe fond soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilorart. 29 și art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ și cu stabilirea greșită și nelegală a situației premisă respectiv a existenței unui exces de putere în sensul aet. 2(1) lit. (n) din Legea nr. 554/2004.

În cauză contrar primei instanțe, Curtea apreciază că Decizia nr. 228/27.04.2020 emisă de pârâtul Prim ministrul României este legală, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor art. 31 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019, privind codul administrativ decizia fiind un act administrativ, potrivit art. 29 din Codul administrativ, decizie care a avut la bază propunerea formulată ministrului de resort competent, a ministrului muncii și protecției sociale, concretizată în adresa nr. x/16.04.2020.

Contrar primei instanțe care a anulat decizia de revocare, ca act administrativ, pentru nemotivare, ca o cerință de nelegalitate a actului administrativ individual Curtea reține legalitatea emiterii deciziei de revocare în raport de art. 31 din Codul administrativ și cu respectarea principiului simetriei, în sensul că în cauză nu există un exces de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004.

Din perspectiva cerinței motivării actului administrativ Curtea constată că din modalitatea de redactare a art. 31 din Codul administrativ, că atât numirea cât și eliberarea din funcția de președinte CNPP a reclamantului cu rang de subsecretar de stat, funcție de demnitate publică, intră în competența exclusivă acordată de lege prim-ministrului, în vederea organizării și funcționării în bune condiții a miniștrilor și a celorlalte autorității publice Legea nu prevede nicio condiție pentru numirea în funcția de demnitate publică deținută de reclamant cum ar fi parcurgerea unor proceduri de selecție în îndeplinirea anumitor condiții de studii ori experimente profesionale numirea fiind dispusă fără necesitate unei motivări în fapt, în baza prerogativelor exclusive legale ale primului-ministru numirea fiind dispusă în considerația unor calități personale, pe baza încrederii acordate de aceasta persoanei beneficiare.

Conform principiului simetriei actelor juridice, organul care numește o persoană într-o funcție publică, are dreptul de a o elibera din acea funcție beneficiind de aceeași marjă largă de apreciere deoarece eliberarea din funcție nu reprezintă o sancțiune disciplinară ci reprezintă o prerogativă absolută acordată de lege Primului ministru, în cauză neputând fi reținut excesul de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea 554/2004 pentru nemotivare cum în mod nelegal a fost constatat de prima instanță.

În cauză nu există un exces de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004, decizia contestată fiind emisă în limitele competențelor prevăzute de lege art. 31 din Codul administrativ și fără încălcarea vreunui drept recunoscut de lege în favoarea reclamantului. Acesta a fost eliberat din funcție în aceleași condiții în care a fost numit, cu respectarea principiului simetriei în cauză nefiind probat de reclamant existența unei exercitări abuzive sau excesive a dreptului de apreciere a autorității publice Prim ministrul României.

Conform principiului simetriei actelor juridice, organul care numește o persoană într-o funcție publică are dreptul de a o elibera din aceea funcție în aceleași condiții, bucurându-se de aceeași marjă de apreciere. Atât timp cât numirea reclamantului în funcția de președinte CNPP prin Decizia nr. 498/2019 nu cuprinde motivele de fapt care sprijină această decizie, eliberarea din funcție nu se poate dispune în condiții diferite mai stricte decât cele avute în vedere la ocuparea funcției.

Funcția de subsecretar de stat nu face parte din categoria funcțiilor prevăzute de Legea nr. 188/1991 reclamantul nu a ocupat această funcție prin concurs. A fost numit în baza prerogativelor primului ministru pe baza încrederii acordate la data numirii și de aceea conform principiului simetriei nici eliberarea din funcție nu poate fi supusă unor altor condiții de fond și formă.

Eliberarea din funcție a reclamantului nu reprezintă o sancțiune disciplinară în cauză fiind respectat principiul simetriei în drept, organul care numește o persoană într-o funcție are dreptul de a o elibera din aceea funcție pe aceleași considerente avute la numire, chiar anterior expirării mandatului de 5 ani. Aceasta deoarece nu i se poate restrânge primului ministru posibilitatea de a lua măsuri pentru eficientizarea activității, decizia de eliberare din funcție fiind una se oportunitate și fiind legal emisă, conform principiului simetriei în considerarea aprecierii și încrederii acordate persoanei în cauză nefiind demonstrat excesul de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste constatări pe fond Curtea apreciază ca nelegală soluția de anulare a Deciziei nr. 228/27.04.2020, în cauză fiind îndeplinite pe fond condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. soluția dispusă urmând a fi reformată inclusiv în ceea ce privește capătul de cerere subsidiar asupra căruia s-a dispus prin sentința din 17.03.2021, respectiv repunerea reclamantului în funcția de demnitate publică deținută anterior emiterii Deciziei nr. 228/27.04.2020, decizie legală care urmează a fi menținută ca efect al respingerii pe fond a acțiunii formulate de reclamant.

În ceea ce privește soluția în ceea ce privește soluția pe fond și aplicarea principiului simetriei există practică consolidată la nivelul ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal – deciziile nr. 540/11.02.2015 respectiv Decizia nr. 1858/6.05.2015 și Decizia nr. 2571 din 17.06.2020.

În ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate Curtea va menține dispozițiile privind soluționarea lor considerentele fiind comune în ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată în recurs în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale a ministrului muncii și protecției sociale. Pe aspectul soluționării excepțiilor sentința atacată urmează a fi menținută în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În cauză în ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/204, prima instanță a făcut corect aplicarea art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 în sensul că decizia contestată a intrat în circuitul civil și a produs efectele și în consecință nu mai era obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile anterior sesizării instanței ca o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 nu sunt limitate a fi aplicate numai în cazul actelor administrativ cu caracter normativ.

În cea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii și Protecției Sociale sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 această autoritate neavând calitatea de autoritate emitentă a deciziei contestate.

Faptul că Ministerul Muncii a făcut propunerea de revocare a reclamantului din funcție nu atrage calitatea de parte în litigiul dedus judecății calitate de parte având-o doar Primul Ministru în calitate de emitent al deciziei de revocare, decizie legal emisă cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ,

Pentru aceleași motive, Curtea va admite cererea de intervenție accesorie formulată în recurs, cerere de intervenție formulată în interesul recurentului-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale în sensul că această autoritate nu are calitate procesuală pasivă, fiind admisă corect excepția lipsei calității procesuale pasive,

Pentru aceleași motive, cu privire la soluționarea acestei excepții și stabilirea cadrului procesual Curtea va aprecia ca nefondat recursul declarat de reclamant în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În raport de obiect compararea legalității Deciziei de revocare din funcție a reclamantului nr. 228 din 27.04.2020 emisă de pârâtul Prim Ministru al României în cauză numai această autoritate are calitatea procesual pasivă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 57/20199 privind codul administrativ inclusiv în ceea ce privește cerința motivării actului administrativ.

Faptul că pârâtul Ministerul Muncii a făcut o propunere de revocare nemotivată în opinia reclamantului nu determină dobândirea calității de parte într-o cauză în care decizia de revocare a intrat în competența exclusivă acordată de lege primului ministru, în vederea organizării ministerelor și celorlalte autorități publice.

În consecință, recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 405/17.03.2021 urmează a fi apreciat ca nefondat și respins ca atare.

Recursurile declarate de recurenții-pârâți împotriva sentinței civile din 16.06.2021, sentință dată în aplicarea art. 444 C. proc. civ. în sensul că s-a admis cererea de completare formulată de reclamant privind dispozitivul sentinței civile nr. 405/2021.

Cererea de completare a avut ca obiect obligații privind capătul de cerere subsidiar admis în sensul repunerii reclamantului în funcția anterioară ca o consecință a anulării deciziei de revocare.

Curtea pentru toate considerentele reținute în recursurile analizate având ca obiect sentința nr. 405 din 17.03.2021 și plecând de la premisa constatării legalității deciziei de revocare a reclamantului din funcție și a inexistenței excesului de putere în sensul art. 281) lit. "n" din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți recursuri declarate împotriva sentinței civile nr. 496/16.06.2021.

În cauză având în vedere recursul declarat de recurentul-pârât Primul Ministru pe sentința civilă nr. 405/17.03.2021, recurs apreciat ca întemeiat și admis în sensul rejudecării și respingerii pe fond a acțiunii formulate de reclamant în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 444 C. proc. civ. pe completare, pe cererile subsidiare.

Aceasta deoarece cererea reclamantului de completare în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru este nefondată urmând a fi respinsă ca atare.

Aceasta deoarece fiind legală decizia de revocare a reclamantului din funcție nu este posibilă legal, repunerea reclamantului în funcția deținută anterior revocării ca o cerere subsidiară și care a format obiectul sentinței de completare.

Aceasta urmează a fi apreciată ca nefondată și respinsă ca atare în contradictoriu cu autoritatea emitentă a Deciziei nr. 228/27.04.2020.

În ceea ce privește cererea reclamantului de completare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale aceasta urmează a fi respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Această autoritate nu are calitate procesual pasivă în cauză neavând calitatea de emitent al deciziei contestate și nu poate dobândi calitatea pe o cerere de completare formulată în condițiile art. 444 C. proc. civ.

Cererea de completare care pe fond este neîntemeiată în condițiile în care acțiunea care a făcut obiectul sentinței civile nr. 405/17.03.2021 este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare pe ambele capete de cerere – capătul principal având ca obiect anularea Deciziei nr. 228/2020 și capătul subsidiar pe repunerea reclamantului în funcția de demnitate publică deținută anterior și de Președinte al Consiliului de Administrație.

Având în vedere considerentele expuse Curtea pe recursurile declarate în baza art. 496-497 C. proc. civ. va dispune:

Va admite recursul declarat de recurentul – pârât Primul Ministru al României împotriva sentinței civile nr. 405 din 17 martie 2021, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., menținând ca legal emisă Decizia nr. 228/27.04.2020 a Prim- Ministrului.

Va admite cererea de intervenție accesorie și va menține celelalte dispoziții privind soluționarea excepțiilor invocate de părți.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 405 din 17 martie 2021.

Va admite recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 496/16.06.2021 și va casa sentința atacată și rejudecând

Va respinge cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 405/2021 formulată în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca nefondată și, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii și Protecției Sociale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul – pârât Primul Ministru al României împotriva sentinței civile nr. 405 din 17 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca nefondată.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C. în interesul recurentului – pârât Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 405 din 17 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 405 din 17 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile formulate de recurentul pârât Ministrul Muncii și Protecției Sociale și de recurentul – pârât Primul Ministru al României împotriva sentinței civile nr. 946 din 16 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Respinge cererea reclamantului de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 405 din 17 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, formulată în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca nefondată și, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii și Protecției Sociale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.