ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2548/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat:

- obligarea pârâților în solidar, la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV-XV din O.U.G. nr. 130/2021,

- obligarea pârâților, în solidar, la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele ce i-au fost reținute din pensie începând cu luna aprilie 2022, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie,

- obligarea pârâților, în solidar, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului potrivit art. 1531, 1535 din C. civ., la despăgubiri constând în plata ratei inflației și a dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2) alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, începând cu data primei rețineri(luna ianuarie 2021) și până la acoperirea integrală a prejudiciului,

- anularea Deciziei nr. 227277/15.06.2022 privind acordarea pensiei militare de stat, pentru limită de vârstă, precum și deciziile ulterioare prin care Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a realizat aplicarea O.U.G. nr. 130/2021,

- obligarea Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei decizii de acordare a pensiei militare de stat, pentru limită de vârstă, fără reținerea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.

În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(2) din Legea nr. 554/2004, întrucât îi este afectat dreptul la pensie prevăzut de Legea nr. 223/2015 și art. 104 lit. i) din legea nr. 145/2019, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a pct. 11-20 din Art. XXIV și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative aprobată din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, situație în care a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV(pct. 11-20) și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal- bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie.

Prin încheierea de ședință din data de 18 mai 2023, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de Guvernul României. Totodată, s-a amânat pronunțarea la data de 30 mai 2023, când instanța a rămas în pronunțare asupra excepțiilor lipsei capacității juridice civile, lipsei calității procesual pasive a Guvernului României, lipsei calității procesual pasive a Casei de Pensii raportat la capătul de cerere referitor la restituirea contribuției, inadmisibilitatea cererii și excepția lipsei de interes și, în subsidiar, asupra fondului.

Prin sentința civilă nr. 59 din 30 mai 2023, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a pct. 11 - 20 din art. XXIV și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 ca fiind fără obiect prin raportare la existența Deciziei 650/15.12.2022.

A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său ca inadmisibilă.

A calificat excepția inadmisibilității invocată de către Guvernul României ca fiind o apărare de fond.

A respins excepția lipsei calității procesual pasive a Guvernului României cu privire la capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a prevederilor art. XXIV-XV din O.U.G. nr. 130/2021 ca neîntemeiată.

A respins excepția lipsei de interes invocată de către Casa de Pensii Sectorială ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității procesual pasive a Casei de Pensii Sectoriala a MAI referitoare la capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a prevederilor art. XXIV-XV din O.U.G. nr. 130/2021 și în consecință respinge acest capăt de cerere formulat în raport de aceasta pârâtă ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A admis excepția lipsei calității procesual pasive a Guvernului României în raport de capătul de cerere referitor la anularea Deciziei 227277/15.06.2022 și a deciziilor ulterioare prin care s-a realizat aplicarea O.U.G. nr. 130/2021 și capătul de cerere referitor la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie și în consecință respinge aceste capete de cerere formulat în raport de aceasta pârâtă ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2023 și a sentinței civile nr. 59 din 30 mai 2023, a declarat recurs reclamantul A. pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

Prin recursul formulat împotriva încheierii din 18 mai 2023, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., criticând soluția instanței de fond prin care s-a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A susținut că prima instanță nu a motivat corespunzător soluția contestată și a arătat că, la stabilirea instanței de contencios administrativ competente prin raportare la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, trebuie avut în vedere faptul că obiectul principal al acțiunii, așa cum este arătat explicit la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Prin urmare, stabilirea instanței competente se realizează în funcție de capătul de cerere având ca obiect fie restituirea sumelor reținute sau acordarea de despăgubiri egale cu sumele reținute, fie obligarea la emiterea unei decizii privind emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reținerilor din pensie. Cum calitate procesuală pasivă are, de regulă, înprivința acestor capete de cerere casa de pensii, autoritate publică locală în înțelesul Legii nr. 544/2004, instanța competentă este cea de contencios administrativ atribunalului.

Faptul că odată cu cererea de chemare în judecată a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021 nu face ca această împrejurare să constituie în obiectul principal al acțiunii cu consecința atragerii automate a competenței curții de apel ca instanță de contencios administrativ, întrucât, deși emană de la o autoritate publică centrală (Guvernul României) ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, ci reprezintă acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative, în condițiile prevăzute de art. 115 din Constituția României. Dacă voința legiuitorului ar fi fost în sensul ca aceste acțiuni să fie soluționate de secția de contencios administrativ a curții de apel, ar fi introdus expres în conținutul art. 9 această regulă și nu ar mai fi folosit la art. 9 alin. (1) și (2) sintagma "instanța de contencios administrativ", fără nici o circumstanțiere și cu atât mai puțin, la alin. (4), sintagma "instanța de contencios administrativ competentă".

Recurentul a susținut că instanța de contencios administrativ are competența de a soluționa aceste cereri și în ipoteza în care ordonanța sau dispoziții din ordonanță sunt declarate neconstituționale, însă în această situație legiuitorul condiționează admisibilitatea acțiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării deciziei Curții Constituționale.

A mai apreciat că dispozițiile art. 9 alin. (4) sunt aplicabile doar ipoteza în care vătămarea este rezultatul adoptării ordonanței Guvernului, iar nu și în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acțiunea/omisiunea autorității administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., referitoare la revizuirea hotărârii pronunțate, când Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea ce a făcut obiectul excepției invocate în acea cauză.

Competența teritorială se determină prin aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care instituie regula competenței teritoriale obligatorii, în sensul că îi revine instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului pentru persoanele fizice sau juridice de drept privat, respectiv instanței de la domiciliu! pârâtului atunci când reclamantul este o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.

În concluzie, recurentul-reclamant a învederat că aparține Tribunalului Bacău, secția civilă competența de soluționare a cauzei și nu Curții de apel Bacău, respectiv instanței care soluționează conflicte de asigurări sociale având în vedere că litigiul derivă dintr-un raport juridic de asigurări sociale gestionat de Legea nr. 223/2015.

Prin recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 59 din 30 mai 2023, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea formulată, cu modificările aduse, fără însă a se pronunța pe fondul cauzei, cu încălcarea autorității de lucru judecat de care se bucură Decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022 și greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv art. 9 alin. (3) din Legea contenciosului în contextul, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a învederat că raportul juridic dedus judecății vizează dreptul la pensie al reclamantului, drept în legătură cu care se pretinde în cererea de chemare în judecată că a fost afectat, nu un raport juridic fiscal. Diminuarea cuantumului pensiei prin prelevarea unei impuneri, contribuții, indiferent de natura și destinația acesteia, are semnificația unei vătămări a dreptului la pensie stabilit, calculat și plătit în temeiul unui raport juridic de prestații sociale, iar în acțiune se critică tocmai afectarea dreptului la pensie prin diminuarea acestuia, astfel că ceea ce se pune în discuție este diminuarea cuantumului pensiei, adică afectarea conținutului raportului juridic de prestații sociale

S-a criticat faptul că, deși la pagina 14 din sentința recurată, instanța de fond a reținut că acțiunea ar fi fost depusă după publicarea Deciziei nr. 650/15. Xll. 2022, a trecut totuși la judecată și a constatat că reținerile evidențiate prin adresa înaintată la data de 11 ianuarie 2023 sunt doar scriptic când, real, sumele au fost reținute și virate către CASS faptic.

Recurentul-reclamant a mai învederat că, potrivit practicii instanțelor de judecată din țară, cererile de chemare în judecată având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul produs între momentul primei rețineri din veniturile din pensie 10% pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, cu titlu de contribuție socială de sănătate, și momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 (28 decembrie 2022) sunt de competența instanței de contencios administrativ. Pentru aceste acțiuni, natura litigiului nu este importantă deoarece indiferent care ar fi aceasta judecata revine instanțelor de contencios administrativ.

În schimb, natura litigiului este decisivă pentru acțiunile având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul produs prin reținerile din veniturile din pensie a 10% pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, cu titlu de contribuție socială de sănătate, efectuate după momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 (28 decembrie 2022) deoarece, așa cum s-a arătat, aceste acțiuni nu-și mai au temeiul în dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Astfel, dacă litigiul privește un drept de asigurări sociale (dreptul la pensie, așa cum este reglementat de Legea nr. 223/2015), atunci competența revine secției civile, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale de sănătate.

În opinia recurentului, aceste aspecte reflectă o greșită aplicare a legii și o greșită interpretare a considerentelor și dispozitivului Deciziei Curții Constituționale nr. 650/15. XII.2022 și nu în cele din urmă o discriminare în raport cu ceilalți beneficiari de pensii militare de stat pentru limită de vârstă. Or, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile (Hotărârea din 21 februarie 2008 pronunțată în cauza Driha c. României). Face referire la jurisprudența instanțelor, prin care cererile altor reclamanți au fost admise, astfel că negarea dreptului acestuia de a obține aceste drepturi de creanță ar aduce în discuții principiile rezultate din interpretarea art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Tudor Tudor c. României sau Ștefan și Ștef c. României) sau a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție (cauza Beian c. României).

Recurentul-reclamant a invocat Decizia nr. 8/26.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2022.

Intimații-pârâți Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 18 mai 2023, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a menționat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., neformulând nicio critică concretă de nelegalitate. Criticile invocate au vizat presupusa nemotivare a soluției de respingere a excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în stabilirea instanței competente să soluționeze cauza raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., contrar susținerilor recurentului, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a excepției în discuție, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Astfel, prima instanță a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău invocată de Casa Sectorială de Pensii a MAI, reținând că temeiul juridic al cererii este reprezentat de prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004. A constatat că este competentă să soluționeze cererea cu care a fost învestită chiar de către reclamant în raport cu prevederile art. 10 din același act normativ, având în vedere că Guvernul României este autoritate centrală.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că, în raport cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ, care stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv poziționarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităților pârâte (Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne) față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri.

Nu pot fi reținute alegațiile recurentului în sensul că Tribunalul Buzău, secția civilă este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, cu motivarea că litigul derivă dintr-un raport juridic de asigurări sociale. Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Așadar, pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale.

Referitor la recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 59 din 30 mai 2023, instanța de recurs constată caracterul nefondat al susținerilor recurentului reclamant.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin acest motiv de casare, legiuitorul a avut în vedere încălcarea autorității de lucru judecat înțeleasă în sensul art. 431 din același cod, ca triplă identitate de părți, obiect și cauză. Or, este evident că în speță nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, recurentul fiind, de fapt, nemulțumit de modul în care judecătorul fondului a soluționat cauza prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 650/2022.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a reiterat susținerile potrivit cărora competența de soluționare a cauzei revine instațelor civile, completurile specializate în litigii de muncă și asigurări sociale de sănătate. A mai criticat concluzia instanței de fond prin care s-a reținut că reclamantului nu i-au fost reținute în fapt sume de bani din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Nu pot fi primite susținerile recurentului privind necompetența instanței de contencios administrativ, având în vedere motivele expuse anterior cu ocazia analizei recursului formulat împotriva încheierii din 18 mai 2023.

Nefondate sunt și susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora din pensie au fost reținute sume de bani cu titlu de contribuții de asigurări sociale. Instanța de fond a expus modalitatea în care au fost stabilite recurentului începând cu data de 14.01.2022 drepturile de pensie militară de stat, fiind utilizat algoritmul prevăzut de art. 28 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 223/2015 și la final aplicată plafonarea prevăzută de art. 60 din același act normativ.

În mod corect s-a observat că reținerile indicate în buletinul de calcul al pensiei și în taloanele de pensie sunt doar unele scriptice utilizate exclusiv pentru modul de calcul a pensiei în scopul de a se determina corecta aplicare a dispozițiilor art. 60 din Legea 223/2015, care prevăd că la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul.

Cum media soldelor lunare nete realizate la funcția de bază actualizate este de 4593 RON, iar pensia netă a fost stabilită la aceeași sumă, respectiv 4593 RON, nu se poate susține că reclamantul a înregistrat prejudiciul solicitat prin cererea de chemare în judecată, întrucât nu au fost reținute sume de bani cu titlu de contribuții de asigurări sociale.

În sfârșit, recurentul a invocat și o presupusă stare de discriminare în raport cu ceilalți beneficiari de pensii militare de stat, fără însă a prezenta alte detatalii pentru a se analiza dacă diferența de tratament invocată se referă la persoane aflate în situații comparabile.

În privința efectelor altor hotărâri judecătorești invocate de recurent, cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte reamintește că în sistemul românesc de drept hotărârile judecătorești nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.

Astfel, instanța subliniază că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora "este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății" - jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția deciziilor Curții Constituționale - conform art. 147 alin. (4) din Constituția României - precum și a soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 și următoarele din C. proc. civ., în care instanța supremă este competentă să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Așadar, nu toate hotărârile judecătorești pronunțate de instanța supremă sau alte hotărâri judecătorești definitive sunt general obligatorii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 18 mai 2023 și a sentinței civile nr. 59 din 30 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 15 mai 2024.