Decizia nr. 329/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea formulată la data de 02.09.2022 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ sub dosar nr. x/2022 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamant a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia sa, rețineri realizate cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensie respectiv luna ianuarie 2022 și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexată cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004), obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011), obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004). De asemenea, reclamantul a solicitat în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, să se dispună sesizarea Curții Constituționale a României, cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative emise la17.12.2021, publicată în Monitorul Oficial 1202/2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV pct. l 1-14, pct. 16-20, respectiv art. XXV din aceeași ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și alin. (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 8 din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. S-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la data încetării acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei. S-a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului să emisă un act administrativ prin care să se dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Guvernul României solicitând ca prin admiterea căii de atac să se modifice sentința civilă în sensul respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea sa la plata despăgubirilor. În motivarea recursului, pârâtul a susținut că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamantă, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligația dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susține că solicitarea de către reclamanți a penalităților ar mai avea obiect.

Apărările formulate în cauză Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că nu prezintă relevanță adoptarea O.U.G. nr. 4/15.02.2023 întrucât plata sumelor în 12 rate lunare, fără achitarea penalităților de întârziere și a dobânzilor legale nu conduce decât la creșterea daunelor efectiv suferite de creditorii pârâți.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, reclamantul este fost procuror, fiind pensionar la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021, conform deciziei nr. 216805/17.11.2006. Urmare a intrării în vigoare a acestui act normativ, acesta a suferit o diminuare a dreptului de pensie prin reținerea contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, potrivit art. 155 alin. (1) lit. a)1 Codul fiscal, introdus prin art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021. În perioada ianuarie - septembrie 2022, cuantumul total net al contribuției de asigurări sociale de sănătate reținut din pensia reclamantului a fost de 15.506 RON astfel cum rezultă din adresa nr. x/12.09.2022 emisă de CNPP. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, solicitând totodată sesizarea Curții Constituționale. cu excepția de neconstituționalitate a acestui articol, în temeiul art. 9 din Legea 554/2004. Înalta Curte reține că prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv. Prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care potrivit alin. (5) oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ ce "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Raportat la temeiul de drept al acțiunii, prealabil verificării excepției lipsei de obiect, se impune analiza motivelor de recurs referitoare la pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul invocând, în esență, împrejurarea că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, iar nu într-un raport juridic civil cum este cel de acordare a unor despăgubiri materiale. Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, argumentele vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. Examinând criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023 nu mai subzistă interesul intimatului - reclamant de a acționa, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deși condiția existenței obiectului acțiunii privind obligarea Guvernului României la plata despăgubirilor egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, precum și cea privind obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să se dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantului, era îndeplinită la data promovării acțiunii și la data pronunțării sentinței, ulterior, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/15.02.2023, obiectul cererii de chemare în judecată sub aceste aspecte nu mai subzistă, fiind realizate pretențiile concrete deduse judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamant este la momentul de față rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial nr. 138/17.02.2023, sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. Potrivit art. 2 din același act normativ, restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii. Or, în concret, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, Înalta Curte constată că nu se mai justifică folosul practic în susținerea cererii de acordare a despăgubirilor, precum și cea privind emiterea unui act prin care să se dispună încetarea reținerilor, acestea fiind deja prevăzute la nivel legislativ. În consecință, Înalta Curte, consecutiv admiterii recursului declarat de pârâtul Guvernul României și casării sentinței recurate, în condițiile art. 496 alin. (1) raportat la art. 32-33 C. proc. civ., va respinge capătul de cerere privind obligarea Guvernului la plata despăgubirilor egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 și capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să se dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantului, ca rămase fără obiect. Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii. Despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligația de plată a acestor accesorii aparține tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamanților a obligației de plată a unei contribuții, printr-un act normativ neconstituțional. Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin lipsirea acestora de drepturile cuvenite cuprinde trei componente: plata sumelor reținute; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației (damnum emergens) și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința, va respinge capetele de cerere privind plata despăgubirilor reținute și obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantului, ca rămase fără obiect, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate în ceea ce privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei.