ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5576/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.07.2023 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României: 1. Repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

Obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamantului, cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia reclamantului si până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004)

Obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri si până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

Obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea acestor rețineri din pensia sa (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004);

În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv neconstitutionalitatea prevederilor din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii solicitate a fi restituite (art. XXIV pct. 11-14, 16-20), art. XXV din aceeași Ordonanță;

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 170 din 6 februarie 2024, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de reclamant; A admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; A dispus obligarea pârâtului Guvernul României la despăgubiri către reclamant constând în contravaloarea dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în perioada 01.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului; A respins restul pretențiilor formulate. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 170 din 6 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea, pe fond, în întregime, a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivarea recursului arată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală, deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată. Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din lege. Astfel, arată că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată. De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun. Totodată, susține că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că: de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie; dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele. Astfel, susține că în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Consideră că instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, și nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale. Mai susține că în mod eronat instanța de fond l-a obligat la plata către reclamant a dobânzii legale, în condițiile în care Guvernul României nu are capacitate juridică civilă și nici calitate procesuală pasivă, astfel că poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba de o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. În acest context, potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative, care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, raporturile de drept administrativ fiind unele de subordonare ierarhică, ce se supun principiilor proprii dreptului administrativ și jurisdicției speciale administrative. Arată că susținerile sale privind lipsa capacității civile a Guvernului sunt confirmate de dispozițiile art. 187 și următoarele din Legea nr. 287/2009, fiind reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în decizia nr. 363 din 4 februarie 2014, prin care s-a reținut că potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, instituția pârâtului este reglementată ca o autoritate publică, organ cu caracter colegial, lipsit de personalitate juridică și capacitate juridică civilă, însă lipsa personalității juridice și a capacității juridice civile, nu exclude existența capacității juridice administrative, care este o capacitate juridică cu caracter special și limitat, caracteristică autorității publice, în derularea unor raporturi juridice specifice, cum ar fi cele de drept administrativ. Arată că, deși dispozițiile Legii nr. 90/2001 au fost abrogate prin art. 597 din O.U.G. nr. 57/2019, argumentele instanței supreme își păstrează valabilitatea, întrucât prevederile art. 39 din lege, la care se face referire în motivarea Deciziei nr. 363 din 4 februarie 2014, au fost preluate fără modificări de art. 54 din Codul administrativ. Mai arată că nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii. Precizează că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 actul normativ: "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate." De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din aceeași ordonanță: "Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii". În ceea ce privește obiectul cererii și interesul de a acționa, arată că prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 și a reglementat în sensul solicitat de părțile reclamante, împrejurare față de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect. Susține că prin O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competența caselor teritoriale de pensii, a caselor de pensii sectoriale, precum și a entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație. Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare. Consideră că, întrucât solicitarea părții reclamante vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS, reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale. Mai arată că pentru aceleași considerente este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, potrivit cărora dobânda penalizatoare este "dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență (...)", rezultând că debitorului obligației bănești principale, îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. 4. Apărările formulate în recurs Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și dispozițiile legale incidente. 5. Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 iunie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. 6. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României, la plata de despăgubiri constând în sumele reținute din pensie începând cu luna ianuarie 2022, dată fiind punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, indexate cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, precum și obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de reclamant; a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la despăgubiri către reclamant constând în contravaloarea dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în perioada 01.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului; a respins restul pretențiilor formulate. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămat în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acțiune în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie. Punctual, prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență. Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023". Consecutiv adoptării O.U.G. nr. 4/2023, prima instanță s-a învestit pe fond doar cu pretențiile formulate în cauză de intimatul-reclamant privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute din pensie conform O.U.G. nr. 130/2021 și dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri. Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensiile intimatului, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speță. În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Județeană de Pensii nu îi conferă acestei entități calitate procesuală pasivă în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și Casa Județeană de Pensii, referitor la atribuțiile conferite acesteia de lege, ci, așa cum s-a arătat, obiectul cauzei de față îl reprezintă despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire. Nici faptul că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute în temeiul ordonanței declarate neconstituționale se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a conferi în proces calitate procesuală pasivă Caselor Județene de Pensii, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat. Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri. Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenții actelor administrative emise în baza ordonanței, a căror anulare s-ar cere, sau autoritățile publice în privința cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speță, dreptul de pensie originar aparținând domeniului asigurărilor sociale. De asemenea, Curtea subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale." Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." (alin. (5). Se observă că dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În schimb, acțiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat. Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă. În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă. În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligația să recurgă la acțiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate. Prin urmare, pretențiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală și actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflație, iar, în raport cu acestea, casele județene de pensii nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimatului-reclamant prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparținea emitentului, în speță Guvernului României. Din aceeași perspectivă sunt nefondate și susținerile recurentului-pârât referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive. Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății – calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. În speță, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condițiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanței de urgență declarate neconstituționale. De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și că nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului, în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională. În fine, și critica vizând soluția dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată sunt nefondate, întrucât instanța de fond, reținând incidența dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 170 din 6 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.