ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2457/2025

Ședința publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu - Mureș, sub nr. x/2023, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sâncrăieni, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea discriminării și A., a solicitat anularea Hotărârii nr. 241/25.05.2023.

Prin sentința nr. 171 din 5 decembrie 2023, cauza a fost declinată spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrată sub același număr de dosar pe rolul acestei din urm instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1314 din 12 iulie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1314 din 12 iulie 2024, a declarat recurs reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii de la fond și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că în cauză se relevă lipsa interesului petiționarului de a formula sesizarea către CNCD, petiționarul nu poate fi considerat persoană interesată, neavând domiciliul în comuna Sâncrăieni, pe când în publicație se regăsesc numai articole care prezintă interes exclusiv pentru locuitorii comunei. Mai mult, lipsa de interes în formularea sesizării a fost invocată de recurentă și din perspectiva lipsei vătămării pententului A..

Instanța de fond a reținut că în domeniul discriminării, sarcina probei este împărțită între petent și reclamant: petentul are obligația de a dovedi existența unei fapte, care, aparent, dă naștere unei discriminări, în privința acesteia legea instituie, practic, o prezumție de discriminare, în timp ce persoana reclamată are sarcina de a răsturna aparența de discriminare a stării de fapt clamate.

Instanța de fond, analizând caracterul discriminatoriu al faptei, a dat o aplicare greșită prevederilor art. 195 alin. (1) din Codul administrativ "în raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română", reținând că se desprinde ideea că orice persoană care are cetățenia română are dreptul de a avea acces la informații cu caracter public în limba română, de a fi informat " asupra treburilor publice ".

Potrivit art. 195 alin. (1) din Codul administrativ "în raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română", ceea ce impune ca o situație premisă existența unui raport juridic concret dintre un anume cetățean și autoritatea în discuție. În cauza de față, nu rezultă obiectul concret al raportului juridic dintre petentul domiciliat în județul Covasna și Primăria comunei Sâncrăieni și ca el să fi fost afectat prin conținutul articolelor din publicația locală " B. " destinată în exclusivitate cetățenilor comunei Sâncrăieni, cu o populație de etnie maghiară în procent de 93,72%, articole care nu vizau informații de interes public.

Instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2004 nu au aptitudinea de a face inaplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) din același act normativ, întrucât textul care instituie excepția menționată nu vizează publicațiile finanțate din fonduri publice ale unităților administrativ teritoriale, adică ale unei persoane juridice de drept public a statului român, ci publicațiile persoane juridice de drept privat sau ale persoanelor fizice, tocmai ca o expresie a dreptului la identitate consfințit la nivelul legii fundamentale, respectiv art. 6 alin. (2) din Constituție.

Contrar celor reținute de prima instanță a arătat că o măsură la care se referă paragraful 3 din art. 4 este și prevederea art. 5 din Legea 500/2004, dat fiind faptul că legea prevede ca "Orice text scris sau vorbit într-o limba străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie sa fie însotit de traducerea sau de adaptarea în limba română", însă art. 5 printre excepții conține și următoarea: "Publicațiile redactate integral sau parțial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităților naționale" (la lit. c). Or, în mod evident publicația în cauză intră în acea categorie deci în cazul ei este valabilă acea excepție, astfel conform Convenției Cadrul editarea ei nu poate fi considerată discriminare. Există deci texte de lege concrete, care stipulează fără echivoc, că cea ce a constatat CNCD (anume că editarea publicației "B." în limba maghiară ar constitui discriminare) este faptic neadevărat.

Din formularea excepției de la lit. c). din art. 5 rezultă, că aceasta este valabilă în cazul tuturor publicațiilor în limbile minorităților naționale, indiferent de cine le editează și de ce fel de informații conțin. Și unde legea nu face diferență, nimeni nu are voie să facă, deci ar fi nelegal a susține că exceptia nu ar fi aplicabilă în cazurile în care o publicație este editată de o autoritate publică.

A susținut că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru ca fapta reclamată să fie considerată discriminare, iar pentru aceste motive, se impune admiterea recursului și casarea sentinței atacate deoarece a fost emisă cu încălcarea normelor de drept în vigoare.

Intimatul - pârât A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentin ței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

Intimatul - Pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat, la rândul său, respingerea căii de atac promovate de UAT Comuna Sâncrăieni, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 241/25.05.2023 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanță, prin respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni a formulat recurs împotriva acestei soluții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând o greșită aplicare a normelor de drept material de către judecătorul de primă instanță.

Se impune precizarea că, în condițiile în care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, astfel că, în temeiul art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare menționate în contextul factual prezentat în hotărârea atacată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:

"(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (...)".

De asemenea, se observă că art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că:

"Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii pârâtului pentru fapte de discriminare, prima instanță a efectuat o analiză privind întrunirea elementelor faptei contravenționale prevăzute de art. 10 lit. h) din O.U.G. nr. 137/2000.

În vederea elaborării raționamentului juridic, raționament care va fi validat în cadrul controlului judiciar al recursului, judecătorul fondului, verificând înscrisurile de la dosar, a concluzionat că publicația "B." cuprinde informații de interes public așa cum sunt acestea definite la art. 2 din Legea nr. 500/2004, care prevede:

"(…) prin text cu caracter de interes public se înțelege orice text care, în cadrul unor atribuții de serviciu, este afișat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoștința publicului a unei denumiri, a unei informații sau a unui mesaj, cu conținut direct ori indirect publicitar; (…).

În aceste condiții, referitor la ziarul ce conține informații de interes public, care este editat de către unitatea administrativ-teritorială, cu utilizarea fondurilor publice, nu se poate reține că petiționarul(necunoscător de limbă maghiară) nu are interes a adresa sesizare Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării privind săvârșirea unei fapte de discriminare pe criterii lingvistice. Aceasta deoarece publicația a fost editată, exclusiv, în limba maghiară, iar nu și în limba română.

Or, așa cum prevede art. 13 din Constituția României limba oficială în România este limba română, iar informațiile de interes public trebuie să fie aduse la cunoștința maselor în limba oficială, iar pentru respectarea drepturilor minorităților naționale, și în limba acestora.

Prin urmare, fapta UAT Comuna Sâncrăieni de a aduce la cunoștința publică a unor informații de interes larg doar în limba populației majoritare a comunei dar minoritare din România nu poate fi apreciată ca fiind conformă dispozițiilor legale în vigoare.

Această linie de raționament este confirmată și de dispozițiile art. 31 din Constituție care prevede că dreptul la informație publică nu poate fi îngrădit, or, în cauza de față, prin folosirea limbii maghiare, în mod exclusiv, la editarea publicației ce face obiect al dosarului, a fost îngrădit dreptul la informație al petiționarului.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 195 Cod Administrativ, Înalta Curte reține că, în mod corect a judecătorul fondului a concluzionat că domnul A. a făcut dovada editării și publicării pe pagina de internet a comunei Sâncrăieni, exclusiv în limba maghiară, a ziarului oficial al unității administrativ teritoriale (B.), deși prevederile legale de la art. 195 Cod Administrativ consfințesc dreptul său de a avea acces la informații cu caracter public în limba română, astfel că se creează aparența unei discriminări prin restricționarea accesului la un text cu caracter de interes public, pe baza unor criterii de limbă sau etnie, a persoanei care a formulat sesizarea.

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia s-ar încadra în situația de excepție de la art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2004, care prevede "Nu fac obiectul prezentei legi: (…) lit. c) publicațiile redactate integral sau parțial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităților naționale;(…).", Înalta Curte o va aprecia ca fiind neîntemeiată în condițiile în care autoritatea recurentă este o persoană de drept public, finanțată din fonduri publice, iar nu o entitate privată. O asemenea concluzie se impune și prin raportare la prevederile legale de la art. 154 din Codul administrativ, "Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor(populație majoritară sau minoritară), a prevederilor Constituției (…), printre drepturile reglementate la nivel constituțional fiind, așa cum s-a arătat deja, și acela de a fi informat "asupra treburilor publice".

În aceste condiții, în mod corect, a reținut prima instanță că petiționarul a făcut dovada faptei de discriminare de care se face vinovată unitatea administrativ teritorială prin nepublicarea ziarului în limba oficială a statului și în limba minorităților naționale din comună și a sancționat în consecință atitudinea instituției publice a statului.

Așadar, într-o asemenea situație, cele statuate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cadrul deciziei a cărei anulare se solicită prin demersul litigios de față, referitor la existența unei fapte de discriminare săvârșite de recurentă, s-a realizat cu respectarea prevederilor legale incidente materiei supuse verificării.

Pentru argumentația anterior expusă, Înalta Curte reține că nu se identifică motive de reformare a sentinței civile atacate în prezenta cauză, aceasta fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii de către judecătorul fondului.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta U.A.T. Comuna Sâncrăieni, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă U.A.T. Comuna Sâncrăieni împotriva sentinței civile nr. 1314 din 12 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.