ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2454/2025

Ședința publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la 16 ianuarie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând:

- anularea adresei nr. H 5 - 1567 datată 3 septembrie 2018 prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamant împotriva Fișei de evaluare profesională aferentă perioadei 1 iunie 2017 - 31 decembrie 2017, întocmită de către Directorul Direcției America Latină și Caraibe din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;

- obligarea pârâtului la refacerea procedurii de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru întregul an 2017, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 1083 din 29 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE - DIRECȚIA GENERALĂ AFACERI GLOBALE.

A fost anulată Adresa nr. x/03.09.2018 de soluționare a contestației împotriva Fișei de evaluare profesională și Fișa de evaluare profesională aferentă perioadei 01.06.2017-31.12.2017.

A fost obligat pârâtul să refacă procedura de evaluare a performanțelor profesionale ale reclamatului pentru întregul an 2017.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamatului cheltuieli de judecată în cuantum de 18.565 RON reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 1083 din 29 iunie 2023, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii primei instanțe, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea acțiunii introductive.

În esență, în motivare, a arătat că judecătorul fondului a pronunțat hotărârea pe baza unor motive contradictorii când a reținut că nu exista bază legală pentru evaluarea performanțelor profesionale ale reclamantului dar, cu toate acestea, a obligat pârâtul la refacerea evaluării profesionale acestuia pentru anul 2017.

Prin faptul că prima instanță a dispus efectuarea unei operațiuni administrative (refacerea procedurii de evaluare), era obligată să indice autorității pârâte, și reclamantului deopotrivă, care va fi reglementarea ce se va utiliza pentru parcurgerea operațiunii în deplină legalitate.

Or, pentru evaluarea performanțelor profesionale ale reclamantului pentru întregul an 2017, argumentația oferită de judecătorul fondului este contradictorie iar hotărârea este imposibil de executat.

De asemenea, prima instanță remarcă inexistența bazei legale pentru evaluarea profesională a reclamantului anterior datei de 17 ianuarie 2019.

Hotărârea de fond poate fi apreciată că nu cuprinde motive contradictorii numai dacă instanța de control judiciar va estima că evaluarea profesională a reclamantului, aferentă activității depuse în anul 2017, va putea fi evaluată în anul 2024 potrivit criteriilor de evaluare ce au fost edictate la data de 17 ianuarie 2019, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2019, care constituie reglementarea primară în materia evaluării performanțelor profesionale ale funcționarilor publici.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Refacerea procedurii de evaluare trebuie să fie întreprinsă pe baza unei reglementări indicate de instanță, astfel încât să nu fie susceptibilă de a fi ulterior criticată pentru motive ce nu pot fi atribuite unei culpe a autorității pârâte.

Or, hotărârea atacată este contradictorie și, deci, echivocă în considerentele sale, din moment ce nu trasează în mod lămuritor care este cadrul legal ce trebuie respectat pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului acesteia.

A susținut că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a hotărârii de fond, cu indicarea temeiului legal ce va servi evaluării profesionale a reclamantului și cu observarea faptului că, pentru argumentația expusă de judecătorul fondului, respectiv pentru lipsa bazei legale primare pentru evaluarea reclamantului, nu se poate aprecia că există o culpă procesuală a MAE în inițierea procesului și nici nu se justifică obligarea pârâtului de a plăti cheltuieli de judecată deoarece nu a căzut în pretenții.

Neîndeplinirea obligației legiuitorului primar de înlocuire în cadrul normativ, specific evaluării profesionale a funcționarilor publici, a acelor dispoziții declarate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională a României, nu este o împrejurare ce poate fi imputată acestuia.

Hotărârea a fost dată și cu încălcarea normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de casare a arătat că este lipsit de logică juridică raționamentul primei instanțe care, până la proba contrarie, a reținut că un act administrativ respectă legea în baza căruia a fost emis dar că, în aplicarea sa, autoritatea publică pârâtă a încălcat legea.

Ordinul viza, bineînțeles, evaluarea activității întregului personal al MAE care beneficia de un contract de muncă, în această categorie aflându-se și reclamantul.

A precizat că normele de drept administrativ constrâng conduita autorității publice în sensul că întreaga activitate a acesteia este prescrisă de lege (lato sensu) și că nu există nicio acțiune pozitivă a autorității care să nu își găsească fundamentarea într-o normă legală sau infra-legală.

Soluția nelegală a instanței de fond își are originea în ce au constat în parcurgerea efectivă a procedurii de evaluare profesională confuzia operată de judecător între obiectul acțiunii, care nu poartă asupra verificării legalității Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018, și efectele executării acestuia, de către reclamant, acesta asumându-și caracterul obligatoriu al Regulamentului, în ceea ce-l privește, dar respingând calificativul primit.

Autoritatea publică era chemată să respecte dispozițiile Ordinului nr. 891/2018 și, în condițiile în care s-a statuat că acest act administrativ nu a fost emis cu înfrângerea sau neobservarea cadrului juridic superior, nici aplicarea sa nu putea să conducă la o altă concluzie decât aceea că actul este incident și în ceea ce privește evaluarea profesională a titularilor unui contract individual de muncă, indiferent de faptul că, în deciziile Curții Constituționale, membrii corpului diplomatic și consular al României sunt considerați drept funcționari publici cu statut special.

În nicio parte a deciziilor Curții Constituționale nu se arată, expressis verbis, că diplomații nu trebuie să încheie contracte de muncă cu subscrisul minister angajator sau că evaluarea profesională a acestora trebuie să fie derogatorie de la dispozițiile legislației muncii.

Dimpotrivă, statutul special al membrilor Corpului diplomatic și consular al României poate fi remarcat prin faptul că nu i se aplică nicio prevedere din cele ce formează Statutul funcționarilor publici, inclusiv cele ce privesc evaluarea profesională a funcționarilor publici, menționate la art. 485 și următoarele din Codul administrativ.

Efectele actului administrativ sunt legale, în mod necesar, dacă MAE a urmat dispozițiile sale întocmai, iar aceste prevederi au fost apreciate drept legale de către instanță. Judecătorul fondului nu a admis o excepție de nelegalitate a Ordinului nr. 891/29.05.2018, deși putea să o facă pe cale incidentală, prin invocarea din oficiu a excepției și prin punerea acesteia în discuția părților chiar și când acestea nu înțelegeau sa o invoce.

Dacă, în privința evaluării profesionale a reclamantului, efectele aplicării Ordinului nr. 891/29.05.2018 au fost considerate nelegale de către judecătorul fondului, deoarece ordinul era considerat inaplicabil în speță, această împrejurare nu putea să conducă decât la concluzia că actul administrativ atacat, urmărit fidel de către autoritatea pârâtă în aplicarea efectelor sale, a fost emis cu neobservarea cadrului normativ superior și, în consecință, ar fi trebui apreciat ca nelegal, ceea ce nu s-a întâmplat.

Judecătorul fondului a soluționat pricina pe baza unor motive contradictorii, ce își neagă reciproc validitatea logică, fapt ce poate fi asimilat unei motivări nerezonabile și inapte să susțină silogismul judiciar în structura sa argumentativă.

Hotărârea de fond a fost pronunțată cu reținerea în mod greșit a incidenței, în cauza dedusă judecății, a prevederilor Legii nr. 188/1999, ca drept comun în materia procedurii de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici.

Legea nr. 188/1999 nu a fost aplicabilă membrilor Corpului diplomatic și consular al României decât în lipsa unei norme de reglementare specifice în propriul statut (Legea nr. 269/2003) sau, în subsidiar, în legislația muncii (Codul muncii).

La data soluționării pe fond a cauzei și când a dispus refacerea procedurii de evaluare, aparent, pe baza Legii nr. 188/1999, prima instanță a încălcat flagrant dispozițiile în vigoare ale art. 382 lit. i) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ unde se arată clar faptul că prevederile Titlului II al Părții ia VI-a a Codului Administrativ, respectiv cel care normează Statutul funcționarilor publici numiți într-o funcție publică și care derulează raporturi de serviciu cu instituția angajatoare, nu se aplică în cazul "membrilor Corpului diplomatic și consular al României și personalului contractual încadrat pe funcții specifice ministerului cu atribuții în domeniul afacerilor externe".

Prima instanță a aplicat o lege străină de materia aflată în dezbatere și, în consecință, a elaborat un raționament juridic greșit care a condus la admiterea acțiunii.

Atunci când anulează fișele de evaluare ale reclamantului și adresa de soluționare a contestației, în mod fals prima instanță consideră că se află în prezența unei lacune legislative (imposibilitatea utilizării normelor corespunzătoare din H.G. nr. 611/2008, precum și cele ale Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 891/2018) și se raportează la genul proxim de reglementare în baza unei echități ce nu își găsește locul în dezlegarea speței.

În temeiul art. 5 alin. (2) C. proc. civ. a arătat că delimitarea între interpretarea legii, pe de o parte, si completarea lacunelor legislative, pe de altă parte, rezidă în faptul că interpretarea se plasează în cadrul aprecierii sensului pe care îl are litera legii, în timp ce dincolo de limitele interpretării se pune problema revelării si completării lacunelor.

Dacă, în urma verificării dispozițiilor legale, judecătorul ajunge la concluzia că este vorba despre un caz de abținere conștientă de la reglementare din partea legiuitorului, nu se poate spune că există o lacună legislativă. În acest caz, judecătorul fondului nu avea voie să soluționeze cazul aplicând metoda analogiei normelor sau folosind propriile sale opinii juridice. Într-o asemenea situație, judecătorul ar trece în locul legiuitorului, contracarând o decizie conștientă a acestuia. Soluția nu putea fi, într-un astfel de caz, decât respingerea acțiunii, fapt ce nu a avut loc și care a generat prezenta cale de atac.

Întrucât judecătorul fondului nu a înaintat în dezbatere celelalte argumente ale reclamantului referitoare la justificarea acordării calificativului, nici instanței de control judiciar nu îi revine obligația de a verifica mai mult decât nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma celor reținute de judecătorul fondului și care au făcut obiectul criticilor din recurs.

Pentru toate aceste argumente, a solicitat admiterea recursului.

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu verificarea legalității adresei nr. x/03.09.2018 de soluționare a contestației împotriva Fișei de evaluare profesională aferentă perioadei 01.06.2017-31.12.2017 emisă de Ministerul Afacerilor Externe.

Apreciind caracterul întemeiat al pretențiilor deduse judecății, prima instanță a procedat la admiterea cererii de chemare în judecată, a anulat actul contestat și a obligat pârâtul la refacerea procedurii de evaluare a performanțelor profesionale ale reclamatului pentru întregul an 2017.

Împotriva acestei soluții, a formulat cerere de recurs reclamantul, susținând că hotărârea primei instanțe conține motive contradictorii și a fost emisă cu încălcarea și aplicarea greșită a legii materiale în cauză.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ...8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În ceea ce privește existența unor motive contradictorii, Înalta Curte reține că pentru a se putea casa o hotărâre din această perspectivă ar trebui să existe contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau să existe contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată.

Înalta Curte reține că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, soluția din dispozitiv se află în concordanță cu raționamentul juridic cuprins în considerentele hotărârii, care este unul coerent, structurat logico - juridic, în sensul că succesiunea argumentelor relevate converg către ideea admiterii cererii de chemare în judecată.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

Prin urmare, criticile privind existența în considerentele hotărârii a unor motive contradictorii va fi înlăturată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Pornind la analiza punctuală a criticilor din recurs, Înalta Curte reține că alegația recurentului referitoare la confuzia operată de judecătorul de la fond cu referire la obiectul acțiunii, care nu poartă asupra verificării legalității Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018 ci asupra efectelor executării acestuia, nu se confirmă deoarece, în mod legal și temeinic a reținut prima instanță că s-au tranșat anumite aspecte ale judecății de o manieră incidentală, fiind stabilit că raporturile care leagă părțile litigante sunt raporturi de serviciu și nu raporturi de muncă, reclamantul fiind funcționar public și fiindu-i aplicabile, în perioada care interesează cauza, dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care au un caracter special în raport cu legislația muncii.

Așadar, dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În aceste condiții, la acest moment procesual nu mai poate fi repus în discuție faptul că reclamantul ocupă o funcție publică, dezlegările date de instanța de control judiciar prin decizia civilă nr. 3737/26.10.2020 se impun, fără posibilitatea de a mai fi contrazise, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul (res iudicata pro veritate habetur).

În raport de criticile conform cărora reclamantul putea a fi evaluat din punct de vedere profesional în temeiul Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018, Înalta Curte reține că relevanță în cauză prezintă considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 311 din 10 aprilie 2018, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, care dispunea că: "metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, după consultarea organizațiilor sindicale ale funcționarilor publici, reprezentative la nivel național".

Curtea Constituțională a reținut că evaluarea activității și a conduitei unui funcționar public ține de statutul acestuia și, prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, prin lege organică. Instanța de contencios constituțional a reținut că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 transmit executivului competența de a reglementa în domenii ce țin de statutul funcționarului public, respectiv metodologia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, iar delegarea atribuției de a stabili aceste norme către Guvern, prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, nu respectă exigențele principiului constituțional al securității juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii.

Totodată, evaluarea profesională a reclamantului în temeiul Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018 încalcă cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 637/2015, conform cărora "Metodologia privind evaluarea polițistului se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor.", astfel:

"33. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, prin trimiterea la acte administrative, cu forță juridică inferioară legii, care să reglementeze, în absența unor norme cu forța juridică a legii organice, evaluarea activității și conduitei polițistului, încalcă prevederile cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție.

În concluzie, evaluarea profesională a reclamantului, realizată în temeiul Regulamentului anterior amintit, s-a efectuat cu nerespectarea dispozițiilor legale astfel că nu putea fi menținută în cadrul controlului efectuat de instanța de judecată.

În continuare, referitor la invocarea din oficiu a excepției de nelegalitate a Ordinului MAE nr. 891/2018, așa cum a fost solicitată de recurent, aceasta nu se impunea și nu se impune în cauză câtă vreme problema de drept care a fost dezbătută a fost chiar cea a incidenței sau nu în cauză a respectivului ordin. Astfel, fiind tranșată calitatea de funcționar public a reclamantului A. care era diplomat - ministru plenipotențiar, rezultă că acestuia i se aplica în mod evident Legea nr. 188/1999 privind Statul funcționarului public. Cu toate acestea, în mod corect a reținut prima instanță că nu exista, la nivelul anului 2018, o bază legală pentru realizarea evaluării profesionale a funcționarului public aferentă anului 2017, întrucât norma de trimitere care permisese adoptarea metodologiei de evaluare a performantelor profesionale individuale ale funcționarilor publici prin H.G. nr. 611/2008 fusese deja declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 818/2017.

În aceste condiții, dată fiind succesiunea în timp a normelor legale precum și declararea ca fiind neconstituționale a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, fișa de evaluare a funcționarului public întocmită în temeiul Regulamentului aprobat prin Ordinul MAE nr. 891/2018, care era aplicabil personalului contractual, este nelegală, acest act nefiind incident a reglementa raportul de serviciu al reclamantului, astfel că se impunea anularea acesteia, și, în temeiul art. 18 din Legea 554/2004, dată fiind puterea instanței de contencios ce exercită jurisdicție deplină, se impunea obligarea pârâtului la realizarea unei noi evaluări profesionale a domnului A..

Totodată, se impune a preciza că prima instanță, contrar celor susținute de recurentul - pârât, a identificat temeiul legal care trebuia să stea la baza evaluării profesionale a reclamantului, faptul că norma de drept incidentă a fost declarată neconstituțională, nu poate fi apreciată ca o cauză exoneratoare de vină pentru pârât, care neaplicând norma legală incidentă speței, a apelat la un artificiu și a efectuat procedura de evaluare profesională a funcționarului public în temeiul unui ordin care era incident personalului contractual al instituției.

Referitor la criticile din recurs ce vizează obligarea Ministerului Afacerilor Externe, în mod greșit, la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că partea procesuală care pierde procesul, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., este obligată la plata cheltuielilor de judecată. Or, verificând, actele și lucrările dosarului, față de admiterea cererii de chemare în judecată, Ministerul Afacerilor Externe a fost partea care a căzut în pretenții astfel că este justificată obligarea acesteia la plata cheltuielilor efectuate de reclamant pentru anularea actului administrativ nelegal emis de pârât. În consecință, prima instanță, care a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, a acționat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

În concluzie, Înalta Curte reține că niciuna dintre criticile dezvoltate de către pârât nu este aptă a conduce la reformarea sentinței de la fondul cauzei, aceasta fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1083 din 29 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.