ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2449/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 5.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând obligarea acestora la întocmirea și afișarea listelor lunare cu bunuri, servicii și participații deținute la societățile comerciale ale statului ce pot fi acordate în compensarea imobilelor preluate abuziv, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2062 din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel București:

- a respins, ca nefiind necesară soluționării cauzei, cererea reclamantului de suplimentare a probei cu înscrisuri.

- a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

- a obligat pârâții la întocmirea și afișarea la loc vizibil a tabelului care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

- a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.

- a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală față de AAAS.

Totodată, în temeiul art. 484 alin. (2) din C. proc. civ., a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 2062/16.11.2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea recursului. În susținerea cererii, recurenta invocă caracterul nelegal și imposibilitatea obiectivă de executare a obligației stabilite prin hotărârea recurată, respectiv întocmirea și afișarea unui tabel cu bunurile disponibile și/sau serviciile care pot fi acordate în compensare, conform art. I alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

AAAS arată că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 165/2013, ale O.U.G. nr. 23/2004 și ale Legii nr. 15/1990, nu are atribuții legale care să permită executarea obligației impuse de instanța de fond. În concret, instituția nu deține bunuri mobile, imobile, acțiuni sau servicii care să poată fi acordate în compensare, iar atribuțiile sale se limitează la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare a despăgubirilor, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, decizie ce se comunică Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Recurenta subliniază că, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2004, AAAS este o instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea Ministerului Economiei, având ca atribuții, conform art. 5 din același act normativ, administrarea și valorificarea participațiilor statului la societățile comerciale, fără a avea calitatea de proprietar asupra bunurilor din patrimoniul acestora. În acest sens, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 prevede că bunurile din patrimoniul societăților comerciale aparțin acestora, iar litigiile referitoare la aceste bunuri privesc exclusiv titularii dreptului de proprietate.

În ceea ce privește motivele de recurs, recurenta susține că hotărârea recurată este nelegală, întrucât încalcă prevederile O.U.G. nr. 23/2004, ale Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 165/2013, ale Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 89/2014. AAAS argumentează că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale incidente, stabilind o obligație care excede competenței legale a instituției, în condițiile în care aceasta nu are atribuții de acordare efectivă a măsurilor compensatorii, ci doar de emitere a deciziei motivate și de transmitere a acesteia către Comisia Națională.

Recurenta mai arată că instanța de fond a ignorat jurisprudența relevantă, respectiv Decizia nr. 12/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care stabilește că pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită, dacă se face dovada caracterului disponibil al acestora. Or, în cazul AAAS, nu există astfel de bunuri disponibile, iar obligația impusă este, prin urmare, imposibil de executat.

În concluzie, recurenta solicită admiterea cererii de suspendare a executării sentinței recurate, în temeiul art. 484 alin. (2) C. proc. civ., precum și admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2062/16.11.2022 și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală față de AAAS.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării sentinței, a solicitat să fie respinsă, ca lipsită de obiect, întrucât nu a pus în executare silită sentința recurată și, în plus, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență".

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este nefondat, soluția primei instanțe fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, precum și în conformitate cu jurisprudența relevantă, inclusiv Decizia nr. 12/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, instanța de fond a motivat în mod complet și riguros soluția pronunțată, analizând poziția procesuală a părților, cadrul legal aplicabil și probele administrate.

Susținerea recurentei potrivit căreia obligația de întocmire și afișare a tabelului cu bunuri disponibile și/sau servicii este imposibil de executat, întrucât AAAS nu deține astfel de bunuri, nu poate fi primită de Înalta Curte. Instanța de fond a reținut în mod corect că dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 impun o obligație de rezultat în sarcina entității învestite cu soluționarea notificării, respectiv aceea de a întocmi și afișa lunar tabelul prevăzut de lege. Această obligație nu este condiționată de existența efectivă a bunurilor în patrimoniul propriu, ci de identificarea și publicarea bunurilor disponibile în vederea compensării, inclusiv cele aflate în administrare sau în patrimoniul societăților comerciale la care statul deține participații.

Refuzul de executare a acestei obligații, exprimat prin poziția procesuală a AAAS, constituie un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, susceptibil de cenzură pe calea contenciosului administrativ. Instanța de fond a constatat în mod întemeiat că recurenta nu a făcut dovada imposibilității obiective de executare, ci doar a refuzului de a-și îndeplini obligația legală.

Argumentul privind lipsa de competență legală a AAAS de a întocmi tabelul prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este, de asemenea, nefondat. AAAS este entitatea învestită cu soluționarea notificării, conform încheierii din 07.02.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2009, iar în această calitate are obligația de a respecta dispozițiile legale în vigoare. Interpretarea coroborată a acestor dispoziții cu cele din Legea nr. 165/2013 și H.G. nr. 401/2013 confirmă obligația entității învestite de a întocmi și afișa situația bunurilor disponibile pentru compensare, chiar dacă acestea nu se află în proprietatea sa, ci în patrimoniul societăților comerciale administrate.

Recurenta invocă Decizia nr. 12/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că instanța de fond a ignorat jurisprudența relevantă. Această susținere este eronată. Instanța de fond a citat și aplicat în mod expres această decizie, reținând că pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită, dacă se face dovada caracterului disponibil al acestora. Tocmai în acest sens, instanța a constatat că refuzul recurentei de a întocmi lista prevăzută de lege împiedică identificarea bunurilor disponibile și afectează dreptul reclamantului la măsura reparatorie.

Critica privind pretinsa inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată este nefondată. Instanța de fond a reținut că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul a dovedit calitatea de persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege, în sensul art. 2 lit. a) din același act normativ. Refuzul recurentei de a întocmi și afișa tabelul prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 constituie un refuz nejustificat de efectuare a unei operațiuni administrative, susceptibil de cenzură în contenciosul administrativ.

Prin urmare, criticile formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar obligația stabilită în sarcina recurentei este justificată și executabilă.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 2062/16.11.2022, formulată în temeiul art. 484 alin. (2) C. proc. civ., aceasta urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect. La momentul soluționării recursului, suspendarea executării hotărârii atacate nu mai poate produce efecte juridice autonome, fiind absorbită de soluția asupra fondului recursului. În consecință, nu se mai justifică pronunțarea unei soluții distincte asupra cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 2062 din 16 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului privind suspendarea executării sentinței recurate, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 aprilie 2024.